ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Mândrie și prejudecată pe la noi
17.09.2019 | Alexandra RIZOIU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Alexandra Rizoiu

Alexandra Rizoiu

Îmi place să cred că nu sunt mânată de patriotism când spun că, având în vedere tumultuoasa istorie a românilor, este un miracol că suntem încă aici și încă ne numim români. După ce am fost la mila atâtor popoare și imperii, faptul că încă ne identificăm cu amestecătura de culturi care este țara noastră este cu adevărat remarcabil.

Și totuși, eu cred că motivul pentru care am reușit să facem asta este din cauza mândriei și încăpățânării de care dă dovadă poporul român. Nu voi discuta dacă cele două sunt calități sau defecte, pentru că sunt convinsă că Jane Austen a făcut-o mai bine decât voi putea eu vreodată (și dacă aș vorbi despre asta aș fi tentată să o citez, ceea ce ar face și mai evidentă vârsta și maturitatea mea).

Motivul pentru care aceste idei se leagă de articolul pe care îl citiți este că ele au dat naștere replicii[1] la un articol[2], ambele publicate pe acest site. Ideea principală a acestei replici este că țara noastră nu este o harababură dezorganizată (cum o descriu mulți oameni, români sau nu), ci mai degrabă foarte similară, dacă nu mai bună, decât idealizatul ”Vest”. (O mică mențiune la început, definiția acestui termen nu este foarte relevantă pentru conținutul articolului inițial. Dar pentru că replica a discutat problema în mod amănunțit, luăm în considerare democrațiile liberale vestice, și anume țări care, indiferent de poziția lor geografică, se identifică cu valori și ideologii similare. Deci în mod nesurprinzător, nu ne referim la Cuba sau Venezuela. Spun nesurprinzător pentru că autorul replicii pare să fie conștient de felul în care calitatea dezbaterii ar scădea în momentul în care le-am include, motiv pentru care au fost menționate cu o nuanță ironică, rolul fiind de a sublinia absurditatea ideii (o tehnică de framing cunoscută). Dacă am lămurit problema definiției, să continuăm cu alte idei pe care le-a adus.)

Sunt perfect de acord că idealizarea acestui Vest (sau a oricărei alte țări sau regiuni din lume, dacă a venit vorba) este periculoasă pentru oricine și ar trebui, în consecință, să fie evitată (probabil de aceea răspunsul se concentrează atât de mult pe definiții, pentru că se poate considera că eticheta vagă de ”Vest”, nelegată în mod direct de un spațiu geografic real, contribuie la caracterul lui mistic. Totuși, eu cred că problema aceasta este rezolvată destul de repede în conversațiile în care apar invariabil exemple: ”Mi-am luat o mașină din vest, nici nu se compară cu astea de aici!”/”De unde ai luat-o?”/”Din Germania.”). Și totuși, viziunea diametral opusă mi se pare la fel de dăunătoare: în timp ce prima ne face să ne pierdem speranța în țara natală (deci ne face să nu ne mai dorim să încercăm să luptăm pentru a o îmbunătăți), cealaltă continuă mentalitatea noastră de izolare (care ne face să nu mai încercăm să împrumutăm ideile bune și folositoare din alte țări și să le adaptăm pentru țara noastră).

Amândouă sunt mecanisme de apărare pe care le adoptă oameni din toată lumea, dar cred că noi, românii, tindem mai degrabă către al doilea, pentru că (după cum am zis la început) este felul în care am reușit să supraviețuim. A trebuit mereu să avem grijă să ne păstrăm obiceiurile și tradițiile și să filtrăm foarte atent orice lucru pe care îl auzeam de la străini. Trebuia să fim precauți când era vorba despre alți oameni (sau popoare), care ar fi putut să ne pună în pericol statul (sau comitatul, principatul, etc.) și să îi ținem pe cât posibil la distanță. Am făcut toate astea pentru că eram obișnuiți să fim atacați și cuceriți și am făcut tot posibilul să rămânem neschimbați, indiferent cine ne conducea țara.

Și aceasta este sursa uneia dintre cele două caracteristici de la început (încăpățânarea): dacă autoritatea era mereu ”dușmanul”, atunci pentru a supraviețui, trebuia să fii rebel. Trebuia să înșeli sistemul care, dacă este să fim serioși, era cu adevărat abuziv (nu că prin alt părți în Europa lucrurile ar fi stat diferit, dar la noi a durat semnificativ mai mult, drept care și efectele sunt mai adânci).

Dar într-o zi (mai degrabă mulți ani), toată rebeliunea și complotatul s-au încheiat: după multe lupte (militare sau diplomatice) a apărut România: o țară numai și numai a noastră. Acum, autoritatea nu mai era un străin pe care îl uram, care nu ne înțelegea. Acum ne puteam conduce singuri și sunt convinsă că era fenomenal, dar a apărut o problemă: nu știam să respectăm reguli. (Mă rog, regulile oficiale. Ne bazam în continuare pe micile norme acceptate de societate și atât. Același mecanism se poate vedea, simplist vorbind, în SUA cu problema armelor. Unul dintre motivele pentru care americanii nu vor să renunțe la acest drept este că în continuare au mentalitatea coloniștilor care ajunseseră să nu aibă încredere în autoritățile engleze și care își asumaseră responsabilitatea de a se proteja singuri. Chiar și acum, când organul executiv este al lor, tot nu au deplina încredere el, la fel ca strămoșii lor.) Oricât de român era Cuza, negustorii tot umblau cu ocaua mică, pentru că așa se obișnuiseră. Pentru că vedeau regulile și normele mai degrabă ca pe o restricție decât o necesitate pentru un stat funcțional. Și poate am fi avut timp să depășim mentalitatea aceasta, dacă nu ar fi venit comunismul, care ne-a readus la aceleași obiceiuri: fiecare pentru el, (poate) pentru familia sa, dar în mod sigur împotriva statului.

O altă problemă care a apărut odată cu România este că voiam să devenim mai importanți la nivel internațional. Voiam (și aș putea spune, aveam nevoie) să luăm parte la luarea deciziilor în Europa, pentru că într-un final, aveam o voce. Aveam libertate, ceva pentru care luptaserăm atâta vreme. Păream dispuși (deși poate puțin rezervați) să comunicăm cu celelalte state de care ne fusese frică, dar pe care le respectaserăm de atâta timp. Dar țările acestea, Vestul, nu ne-au luat atât de în serios pe cât ne doream. Aveau fiecare problemele lor și nu simțeau vreun sentiment de datorie față de noi. Așa că a apărut a doua caracteristică (mândria): am început să avem resentimente față de ei. La fel ca un copil care e respins de colegii de clasă, am început să îi respingem și noi, ca să simțim că izolarea e măcar alegerea noastră. Apoi, comunismul și-a făcut treaba în a ne învăța cum ”Vestul” sau ”capitaliștii” nu trebuie admirați sau crezuți.

Și așa am ajuns acum, 100 de ani mai târziu, în continuare suferind consecințele acestor mecanisme de apărare: nu suportăm autoritatea, dar mai mult, nu suportăm vestul. De aceea e atât de convingătoare replica: pentru că rezonează cu partea din noi care vrea să creadă că nu avem nevoie de ei, atât pentru că ne descurcăm mai bine singuri, cât și pentru că oricum nu sunt așa minunați. Ignorăm faptul că mare parte din secolele în care noi ne luptam cu autoritatea, țările vestice o construiau, iar efectul e evident acum. Deci, eu nu spun că nesocotirea legilor vine din inferioritatea românilor ca indivizi față de alte popoare. Vine din faptul că noi ca popor suntem încă foarte tineri. Suntem încă niște adolescenți care vor să facă ce vor ei și nu vor să audă de adulți. Și acesta e doar o etapă normală în evoluția noastră (pot să vă garantez, pentru că sunt acolo), dar care trebuie depășită. Ca orice mecanism de apărare, cel despre care vorbim ne-a ajutat o vreme, dar de la un moment dat încolo este mai degrabă distructiv, deci ar trebui suprimat pe cât posibil.

Cum se vede discrepanța aceasta? Pentru că un român pleacă din țară la fiecare 3 minute, pregătit să trăiască între străinii care probabil nu o să îl accepte vreodată ca pe unul de-al lor, unde va trebui să muncească mai mult ca să se afirme. Își asumă să se arunce în lumea aceea de care instinctiv îi e frică și să lase în urmă tot ce știe și iubește pentru civilizația vestică. Pentru locuri unde nu va muri de infecții în spitalele care trebuiau să îl vindece. Pentru un loc unde să aibă școli bune pentru copiii lui și joburi pentru el. Și când ajunge acolo, înțelege care e diferența care le permite vesticilor să aibă toate lucrurile astea: știu să respecte regulile. Asta e (aproape) tot. În plus, mai au instituții care funcționează indiferent de oamenii din ele. Și asta e important, pentru că la noi poate ”omul sfințește locul”, dar când omul moare, sau pleacă sau greșește, instituției îi scade semnificativ eficiența sau ajungă să facă mai mult rău decât bine.

Acesta ar fi răspunsul la cele 3 idei principale ale răspunsului: problema definirii ”Vestului”, abordarea pe care ar trebui să o avem față de el și a instituțiilor construite în jurul unui om.

Deci nu, nu trebuie să idolatrizăm Vestul acesta, dar nu ar trebui nici să îl urâm. Ar trebui să ne concentrăm pe a lua ideile bune pe care le-au găsit ei și să le încercăm, mai degrabă decât să ne izolăm și să transmitem asta și următoarei generații. Poate ar trebui să încercăm strugurii înainte să decidem că sunt acri pentru că nu ajungem la ei.

P.S. Articolul acesta s-a născut într-o seară când tata a venit acasă și mi-a dat o copie printată a replicii, întrebându-mă ce părere am. Din (ne)fericire, aveam în mână un pix, deci am început să fac comentarii pe marginea foii pe măsură ce citeam. Când a văzut ce fac, tata m-a întrebat în glumă dacă vreau să scriu un răspuns. Probabil nu se aștepta ca eu chiar să îl fac, dar câteva zile mai târziu i-am citit o varianta (puțin diferită) a textului de față. Dar mai mult ca sigur a propus să fie publicat ca să aibă o dovadă incontestabilă că am fost odată de acord cu el.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.


Alexandra Rizoiu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate