Filosofia funcției judiciare. The Judicial Application of Law de Jerzy Wróblewski
17 septembrie 2019 | Alexandru CUCU
Alexandru Cucu
Demersul întreprins în lucrarea Aplicarea judiciară a dreptului[1] – publicată în 1992, poate părea tern și prea teoretic, unora. Cei cinici vor zice „din nou teorie, la ce bun atâta teoretizare”. Autorul, Jerzy Wroblewski (1926-1990, de aici încolo JW), este cel mai cunoscut filosof analitic al dreptului din Europa Centrală și de Est, un reprezentant important al puternicei tradiții poloneze din teoria și filosofia dreptului. În acest volum, el operează la trei nivele de abstractizare, în ordine crescătoare: sistemul legal polonez, sistemele socialiste de drept și sistemele de drept bazate pe legislație ce îndeplinesc anumite condiții generale (referirea la sistemele de common law este doar incidentală).
În prima parte a cărții se disecă modelele de aplicare a dreptului. Fără a intra în detalii, autorul distinge următoarele două tipuri de modele: modele normative și modele descriptive. Cele din urmă se prezintă ca modele: decizionale, informaționale și funcționale. Primele se prezintă sub următoarele tipuri: modele legale și ideologice. Dacă la primele abordarea e una descriptivă, la cele din urmă ea este una postulativ-evaluativă.
În partea a doua, analiza se îndreaptă spre activitățile ce apar în aplicarea dreptului. Aici se discută despre probe, interpretare, norme, validitate, raționalitatea și corectitudinea deciziilor de aplicare judiciară a dreptului. Iar în ultima parte privirea se îndreaptă spre ideologiile[2] implicate în aplicarea judiciară a dreptului. În număr de trei, JW le etichetează în felul următor: (1) ideologia limitelor puterii de a adopta decizii judiciare (the ideology of bound judicial decision-making), (2) ideologia libertății în luarea deciziei judiciare (the ideology of free judicial decision-making) și (3) ideologia legalității și raționalității în adoptarea deciziilor judiciare (the ideology of legal and rational decision-making).
După acest survol prin temele cuprinse în carte, voi insista mai pe îndelete pe problematica ideologiilor mai sus menționate. O remarcă liminară, JW folosește un limbaj cizelat la maxim, de o brevitate frapantă. În viziunea sa, dreptul este un sistem de reguli ce reglementează comportamentul uman. Funcția de bază a acestui sistem este controlul social. Homeostază cum o numește în altă parte[3]. Astfel că judecătorul –„canonul cogniției juridice”, transformă normele generale ale sistemului prin decizia sa finală în norme individuale și concrete. Și aici judecătorul este văzut diferit din punctul de vedere al ideologiilor amintite.
(1) Ideologia limitării în adoptarea deciziilor judiciare este produsul gândirii liberale și al pozitivismului juridic. Aceasta are anumite caracteristici. În primul rând, din punct de vedere normativ întrebarea este: trebuie ca o curte de justiție să fie legată de norme juridice, de rațiunea acestora? Răspunsul este afirmativ. Normele din legislație trebuiesc aplicate fidel. Iar decizia unei curți trebuie fundamentată (motivată) în acord cu normele legislative. În al doilea rând, din punct de vedere teoretic, trebuie discernut clar ce înseamnă „limitarea” (bound) deciziei judiciare. Fie norma aplicată determină strict decizia, fie decizia poate fi atribuită unui sens specific al normei în așa fel încât această decizie să fie justificată conform directivelor acceptate ale respectivei norme. În al treilea rând, în termeni descriptivi, putem să cercetăm în concret deciziile judiciare pentru a vedea gradul în care acestea din urmă sunt determinate de normele aplicate. Aici se va întreprinde o analiză a practicii, în asentiment cu aparatul conceptual ce definește noțiunea de „determinare”. În al patrulea rând, din perspectiva „politicii judiciare” – apare întrebarea dacă este benefic ca deciziile judiciare să fie determinate de normele aplicate.
Scheletul acestei ideologii, așa cum l-am schițat, a avut mai multe ipostaze istorice, pe care doar le voi menționa în textul de față. Aceste ipostaze sunt: individualistă, liberală și democratică. Valoarea pivotală este libertatea[4].
(2) Ideologia libertății în luarea deciziei judiciare apare ca o reacție la criza pozitivismului juridic în cultura juridică europeană. Modelul pozitivist de judecător ce putea și trebuia să decidă toate cazurile ca și cum ar fi fost în mod complet determinate de normele juridice în vigoare, a fost tratat ca și nerealist (sau necorespunzător cu ceea ce se petrece atunci când se iau decizii judiciare concrete). Această ideologie apare în Franța sub denumirea de „libre recherche scientifique” iar în Germania ca „Freirechtslehre”. Chiar și în common law, consideră JW, apar situații analoage cum ar fi curentul „realismului american” ori alte curente antiformaliste ce subminează teoria analitică a dreptului (analytical jurisprudence). Crearea și aplicarea dreptului sunt activități văzute în opoziție de prima ideologie discutată, în schimb, cea despre care vorbim acum, încearcă să demonstreze că o asemenea opoziție nu există. Astfel, ea vede normele ca și „proiecte”, „scheme”, „planuri” ce determină conturul deciziei ce va fi luată; nu ca și prima ideologie, cea conform căreia decizia este consecința logică a aplicării normei la fapte. Într-adevăr, opoziția dintre crearea dreptului și aplicarea acestuia este una cu multe nuanțe. Dar această ideologie nu insistă pe acest lucru. Ea doar urmărește ca deciziile luate să fie cele mai bune pentru caz/speță (Angemessenheit), și nu neapărat ca decizia să fie maximal determinată de către norma aplicabilă (Bestimmtheit).
Mărul discordiei apare cu privire la completitudinea unui sistem juridic dat. Dacă prima ideologie postulează această completitudine ca deziderat teoretic, a doua subminează această postură teoretică. Aici intră în scenă problema lacunelor în drept. Un subiect controversat. Conform opiniei lui JW, orice lacună presupune în mod automat o evaluare (se exclud lacunele legislative intenționat plasate).
Apropo de evaluare (ca opusă aplicării „automate” a normelor), care apare în fazele adoptării unei decizii judiciare de la administrarea probelor, până la emiterea deciziei finale: Care este atunci, influența evaluării în aplicarea dreptului conform ideologiei „libertății” deciziei? Evaluarea este un fapt empiric ce nu poate fi evitat în activitățile umane. Însă întrebarea specifică râmâne: cum să evaluezi evaluarea în cadrul adoptării unei decizii judiciare? Ideologia „limitării” este circumspectă cu privire la evaluare. Iar cea a „libertății” o vede destul de benefică. Una din vesiunile radicale afirmă că orice decizie judiciară se bazează pe fler (hunch), și nu pe norme în prealabil stabilite.
Încă ceva trebuie menționat despre „dreptul făcut de judecători” (judge made-law). Ideologia „limitării” respinge această variantă, în schimb cea a de-a doua o admite. În cadrul ideologiei „libertății”, se disting două poziții teoretice: una radicală, și una moderată. Conform celei radicale, numai dreptul aplicat judiciar este funcțional operativ. Iar dreptul legislativ apare aici lipsit de vreo funcție, ori cel mult cu o funcție mistificatoare, ce încearcă să întărească miturile securității și previzibilității juridice ori al subordonării judecătorilor față de legi valide. Poziția moderată afirmă coexistența celor două surse de drept, însă efectivitatea dreptului legislativ operează prin intermediul „dreptului judiciar”.
(3) Ideologia legalității și raționalității în adoptarea deciziilor judiciare. După cum se poate observa, aceasta se bazează pe două valori „formale”: legalitatea și raționalitatea. Asta nu înseamnă că sunt excluse orice alte valori, ci sunt doar valori „de fundal”. Se distinge față de prima ideologie prin faptul că nu încearcă se evacueze orice evaluare din cadrul activității de aplicare a dreptului, și nici nu încearcă ca cea de a doua să încurajeze o libertate irațională (sau cvasi-irațională) de tipul decizionismului judiciar. Proiectul pozitivist de a eradica orice evaluare din cadrul dreptului i se pare fals din punct de vedere empiric și nerealist.
Decizia judiciară, în termenii acestei ideologii, trebuie să fie justificată într-o manieră rațională și să fie legală. Cei doi termeni cheie, „legal” și „rațional”, trebuie puțin explicați, ei sunt de o polisemie evidentă. Conceptul de legalitate este, ca orice concept juridic, construit pe mai multe nivele de abstracție. Aici JW distinge trei forme de „legalitate”: (a) legalitatea în sens strict (S-legalitate), (b) legalitatea formală și (c) legalitatea materială. (a) Legalitatea în sensul strict este definită în felul următor: „x este S-legal” înseamnă că „x este conform cu (respectă) regula R”, unde variabila „x” este „aplicarea judiciară a dreptului” și „R” este norma substanțială/procedurală validă din cadrul aplicării judiciare a dreptului. (b) Legalitatea formală este definită astfel: „x este legal formal” înseamnă că „x este conform cu regula R și fiecare x conform cu R are o valoare – fl” Valoarea -fl poate fi – dreptatea, menținerea ordinii, etc. (c) Legalitatea materială este definită: „x este legal material” înseamnă că „x este conform cu regula R, și fiecare x conform cu R are o valoare -ml , dacă R are o valoare de a”, unde variabilele „x” și „R” sunt folosite ca în formula de la (b), și valoarea -a semnifică că R are valori predefinite, atribuite.
Raționalitatea este înțeleasă aici ca o valoare pe care deciziile trebuie să o realizeze prin faptul că acestea sunt justificate adecvat. Din nou, JW distinge (de fapt toată carte este o rețea complexă de distincții), între o raționalitate internă și una externă. Raționalitatea internă urmărește coerența decizilor. Raționalitatea internă este funcția cunoașterii (premisa epistemică) și a preferințelor (premisa axiologică) decidentului în concordanță cu regulile de justificare utilizate. Cunoașterea se referă aici la fapte și la dreptul valid. Raționalitatea externă presupune că decizia respectă cerințele normelor procedurale.
Această scurtă prezentare sper că reușește să transmită punctele cheie din carte. Cu toate acestea parcurgerea cu atenție a cărții necesită o concentrare sporită. Față de această lucrare am o reacție ambivalentă: îi admir precizia și lapidaritatea, însă lipsa exemplelor ori raritatea acestora e un minus. Totuși nu cred că e o irosire de timp pentru cititorul interesat de drept. În altă ordine de idei, o porție sofisticată de TGD.
[1] Disponibil aici.
[2] Aici termenul de „ideologie” nu e folosit în sensul peiorativ de – falsă conștiință a ceva, ci în sensul de o viziune despre ceva.
[3] WRÓBLEWSKI, JERZY. „Law as an Instrument of Social Homeostasis.” ARSP: Archiv Für Rechts- Und Sozialphilosophie / Archives for Philosophy of Law and Social Philosophy 67, no. 1 (1981): 1-13. http://www.jstor.org/stable/23679414.
[4] O valoare politică controversată cel puțin spus, nod al multor dispute.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
