ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor
19 septembrie 2019 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019 a fost publicată Decizia nr. 26/2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 11 ianuarie 2019, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
„1. dacă semnarea hotărârii de către aceiași judecători care au pronunțat-o intră în noțiunea de «alcătuirea instanței», a cărei nerespectare constituie motiv de contestație în anulare, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă;
2. dacă în ipoteza de nerespectare a dispozițiilor referitoare la alcătuirea instanței, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, intră și situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți doi membri, hotărârea este semnată de președintele instanței, astfel încât majoritar hotărârea apare ca fiind semnată de o altă persoană, care nu a făcut parte din complet”.
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
78. Ca o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare permite părții interesate să solicite instanței care a pronunțat hotărârea atacată ca, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
79. Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în limitele supuse interpretării, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când ele au fost pronunțate cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.
80. Doctrina a arătat că în conceptul de alcătuire a instanței și în sfera acestui motiv de contestație în anulare intră orice neregularități privitoare la compunerea sau constituirea instanței de recurs; tot literatura de specialitate a indicat, ca exemple de situații care conturează neregularitățile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, participarea la judecată a unui judecător incompatibil, judecarea cauzei de un complet format dintr-un număr de membri necorespunzător celui prevăzut de lege, alcătuirea completului cu un judecător suspendat ori eliberat din funcție, neparticiparea procurorului la judecată, atunci când legea impune obligativitatea concluziilor sale, neparticiparea la ședința de judecată a grefierului sau, după caz, a magistratului-asistent.
81. Aceste ipoteze au, desigur, un caracter exemplificativ, dar pentru a aprecia dacă altele intră în sfera de aplicare a textului legal supus interpretării trebuie pornit de la conținutul concret al normei, care leagă neregularitățile în discuție de data pronunțării hotărârii. Cu alte cuvinte, calea de atac a contestației în anulare nu este deschisă decât dacă momentul până la care neregularitățile au subzistat este cel al pronunțării hotărârii.
82. Motivul de contestație în anulare în dezbatere trebuie privit din această perspectivă, nu doar pentru că interpretarea gramaticală a textului impune o atare concluzie, ci și pentru că extinderea aplicării sale pentru o etapă ulterioară pronunțării, cea a redactării hotărârii și a semnării ei, golește de înțeles condiția pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă o impune, și anume cea a invocării în recurs a excepției corespunzătoare, care rămâne însă nesoluționată.
83. Regula pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă o instituie presupune deci ca motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 1 să nu poată fi primite decât dacă instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra lor, cu toate că fuseseră invocate pe cale de excepție.
84. Or, interpretarea textului în sensul recunoașterii contestației în anulare și pentru ipoteza în care o pretinsă încălcare a normelor referitoare la alcătuirea instanței ar putea fi identificată în etapa ulterioară pronunțării, cea a redactării și semnării hotărârii, ar pune partea în imposibilitate de a mai invoca excepția corespunzătoare în fața instanței de recurs, dezînvestită prin pronunțare; o astfel de interpretare lipsește de conținut cerința impusă de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, făcând-o inaplicabilă și deci golind-o de efecte.
85. Din această perspectivă, construcția logică a raționamentului instanței de trimitere este plasată pe o premisă greșită și care contravine legii.
86. Etapa redactării și semnării hotărârii succedă, în mod firesc, pronunțării acesteia, sens în care art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă prevede că atât redactarea, cât și semnarea hotărârii sunt operațiuni ce trebuie îndeplinite într-un anumit termen care curge de la pronunțare.
87. Hotărârea se redactează de către judecător sau, în cazul completului colegial, de unul dintre membrii completului, conform desemnării președintelui. La Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte, așa cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
88. După redactare, hotărârea este semnată de judecător ori de membrii completului colegial, precum și de către grefier, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție, și de magistratul-asistent.
89. Cu toate acestea, există situații în care vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, din diverse motive; asemenea situații includ, fără a se limita la ele, concediul în diversele lui forme, suspendarea, demisia, pensionarea, decesul.
90. Pentru astfel de ipoteze, dispozițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă înlătură ipoteza unei neregularități derivate din nesemnarea hotărârii de către judecătorii aflați într-o asemenea imposibilitate, stabilind în sarcina președintelui completului sau, dacă și acesta se află într-o situație similară, a președintelui instanței obligația de a semna hotărârea; cauza care determină împiedicarea trebuie menționată în hotărâre.
91. Tocmai de aceea, semnarea hotărârii în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu determină aplicarea sancțiunii nulității, instituită, de altfel, de art. 401 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în mod exclusiv, pentru ipoteza nesemnării minutei.
92. Rămâne rezultat al unui raționament speculativ aprecierea instanței de trimitere în sensul că, în situația în care hotărârea este semnată de către președintele instanței sau de președintele completului, există posibilitatea ca motivele care au fost avute în vedere la pronunțare să fie schimbate; mai mult decât atât, o atare apreciere este și contrazisă de conținutul art. 426 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impune ca redactarea hotărârii să se realizeze de către judecătorul care a soluționat procesul, care a luat parte la dezbateri și la deliberare, iar nu de către cel care semnează pentru cel/cei împiedicat/împiedicați să semneze, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
93. Această perspectivă nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului tocmai pentru că premisa legii – de altfel, și a sesizării – este că hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au soluționat procesul, spre deosebire de hotărârea pronunțată în Cauza Cerovsek și Božicnik împotriva Sloveniei, în care Curtea a fost chemată să determine dacă reclamanții au avut parte de un proces echitabil, în condițiile în care motivarea deciziei de condamnare pronunțate de instanța națională nu fusese a judecătorului care a pronunțat-o, ci a altuia, care nu participase la proces.
94. Nejustificată rămâne și temerea instanței de trimitere, în sensul că semnarea hotărârii în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate crea părților impresia că hotărârea a fost redactată de un judecător care nu a participat la dezbateri, pentru că cei interesați au posibilitatea de a identifica persoana redactorului, atât timp cât art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, impune ca mențiunea privind inițialele acestuia să fie trecută pe ultima pagină a hotărârii judecătorești tehnoredactate.
95. În final, se cuvine subliniat că, de vreme ce semnarea hotărârii de către persoanele indicate în art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în condițiile prevăzute, este o ipoteză pe care legea o reglementează, intervenirea sa nu poate constitui un motiv de atacare pe calea contestației în anulare a hotărârii astfel semnate, deoarece norma de drept nu poate fi interpretată în sensul în care inițial ar reglementa o situație permisă, pentru ca mai apoi să o circumscrie unui motiv de nelegalitate; textele de lege trebuie nu doar interpretate, ci și înțelese în mod coroborat.
Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
Situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2019.”
Avocat Andrei Pap
PAP | law office
