Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

Președintele CEDO, în vizită de lucru la PÎCCJ


23 septembrie 2019 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Vineri,  20 septembrie 2019, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Linos-Alexandre Sicilianos, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a condus o delegație compusă din prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul ales în numele României la CEDO şi Andrea Tamietti, grefier adjunct al Secţiei a IV-a a Curţii, secție care gestionează cauzele împotriva României, a efectuat o vizită de lucru, potrivit unui comunicat.

Din delegația română au făcut parte Bogdan Dimitrie Licu, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Solomon, vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Răzvan Horațiu Radu, adjunct al procurorului general al PÎCCJ, Călin Nistor, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, generalul de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu, procuror-șef al Secției parchetelor militare din cadrul PÎCCJ.

În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte de interes din jurisprudența CEDO referitoare la activitatea de urmărire penală. În acest sens, reprezentanții Ministerului Public au prezentat modalitatea în care sunt implementate hotărârile instanței europene, precum și utilizarea jurisprudenței acesteia în activitatea de urmărire penală, respectiv fundamentarea soluțiilor pe principiile jurisprudenței CEDO.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică