Instanța competentă pentru funcțiile publice militare – Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului
24 septembrie 2019 | Dan BĂZĂVAN, Rosemary BĂZĂVAN
Dan Băzăvan
Rosemary Băzăvan
Nu mai departe de 28.06.2018 era publicată în Monitorul Oficial Nr. 536 Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2018 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov vizând problema de drept referitoare la stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi bănești (gradația corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, categorii de personal cu grad militar care nu au încheiate contracte individuale de muncă, respectiv, dacă acestea sunt litigii de contencios administrativ sau litigii de muncă; stabilirea competenței materiale și funcționale a primei instanțe în soluționarea acestor litigii, în funcție de aprecierea statutului de cadru militar al reclamanților, ca fiind supus unui raport de serviciu specific funcționarilor publici cu statut special, conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 109 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, sau unui raport atipic de muncă, conform art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. [1]
În anul următor, în Monitorul Oficial nr. 109 din 12.02.2019 se publica Decizia ICCJ-RIL nr. 23/2018 privind examinarea sesizarii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la următoarea problemă de drept: „Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește instanța de contencios administrativ (curtea de apel sau tribunalul) competentă să soluționeze litigiile care au ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor, constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, atunci când reclamanții au urmat procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 [2] (concludente sunt pct. 92-105).
În anul 2018 era publicată în Monitorul Oficial nr. 448/30.05.2018 Decizia ICCJ-RIL nr. 5/2018 [3] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava privind competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010, respectiv prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații.
Astfel, în anul 2016, Curtea Constituțională a României emitea Decizia nr. 34/2016 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor publicată în Monitorul Oficial nr. 286/15.04.2016 [4].
Desigur, poate vă întrebați la o scurtă analiză ce legătură există între aceste decizii ICCJ (RIL) și CCR și ce legătură au cu competența instanțelor judecătorești raportat la funcții publice militare?
În primul rând, este bine instituit prin art. 131 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 310/2018 – Verificarea competenței (1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop [5].
Astfel conform textului constituțional instituit în art. 126 alin. (1) – Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, caz în care a fost necesară sesizarea ICCJ conform art. 514 C. Proc. civ. [5] pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, astfel fiind pronunțată Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2018 obligatorie pentru toate instanțele judecătorești de la publicarea în Monitorul Oficial conform textului prevăzut de art. 517 alin. (1) C. proc. civ.
Ca o scurtă paranteză, încă din anul 2016, în dosarul nr. 14824/3/2016 am susținut că toate cauzele ce au la bază o acțiune pentru suspendarea, anularea unei decizii de imputare și alte drepturi bănești privind cadrele militare (fie ele în activitate și / sau în rezervă) sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Câțiva ani mai târziu, ICCJ pronunța Decizia (RIL) nr. 10/2018 în sensul că: ”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 23 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) și (3), art. 16, art. 17 și art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) și g) și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1, art. 4–6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal militar având statutul de cadre militare (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2018” [1] caz în care această decizie este aplicabilă tuturor cadrelor militare (fie ele în activitate, în rezervă și / sau în retragere) numite în funcții publice militare, raporturi de serviciu ce sunt guvernate de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare [6] atât în Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I., corpului de jandarmi și pompieri), Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciul Român de Informații (SRI), Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) fără niciun fel de diferență.
Desigur, ani la rând, legislația ambiguă ce nu a prevăzut în conținut pentru aceste categorii de funcționari instanța competentă, a dus la judecarea unor astfel de cauze ba de către instanțele de conflicte de muncă și asigurări sociale, ba de către instanțele de contencios administrativ și fiscal fiind necesară astfel uniformizarea prin recurs în interesul legii.
Mergând în timp în istorie constatăm că însăși Curtea Constituțională a României a statuat la pct. 26 din Decizia CCR nr. 34/2016 [4] că: ”În continuare, analizând în același scop și alte texte legale, Curtea constată că, potrivit art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici (militarii fiind o categorie specială de funcționari publici):” (1)Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.” Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate rezultă că decizia de imputare este un act administrativ, din moment ce împotriva actului atacat justițiabilul se poate adresa instanței de contencios administrativ.”
De ce este important acest articol? Simplu, din necesitatea de a beneficia fiecare militar (fie el în activitate, în rezervă și / sau în retragere, fie ofițeri, maiștri militari și / sau subofițeri) de un proces echitabil și de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil (exigență a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și a art. 6 din C. proc. civ. – …în termen optim și previzibil…).
”Procesul judiciar trebuie să fie drept, judecătorul trebuie să fie imparțial, să cunoască în profunzime ceea ce ”spune” părților, pentru ca părțile să fie convinse că hotărârea judecătorului corespunde adevărului faptic. Accelerarea judecăților trebuie să constituie o preocupare a instanțelor, cunoscut fiind că o justiție întârziată este, de fapt, o justiție ratată (justice delayed is justice denied).” – Nicolae Popa, Curs universitar, Teoria Generală de Dreptului, ediția 5, Editura C.H. Beck, București 2014, pag. 90 [7].
Desigur că până la Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2018, instanțele își declinau competența de la contencios la litigii de muncă și invers, rezultând astfel conflict negativ de competență și din cauza O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29.08.1998 [8], ce a fost emisă sub imperiul Legii nr. 10/1972 vechiul Cod al muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 140/01.12.1972 [9].
Iată, însă că M.Ap.N. (dar și M.A.I.), în toate acțiunile deschise pentru contestarea deciziilor de pensii, face o mare confuzie (invocând în permanență dispozițiile art. 101-103 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat publicată în Monitorul Oficial nr. 556/27.07.2015 cu modificările și completările ulterioare, dar uitând de dispozițiile art. 28 alin. (1) al aceleiași legi menționate – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ: …ce impune desigur disjungerea capătului respectiv de cerere către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului așa cum se instituie prin art. 99 alin. (1) C. proc. civ.), cazurile nefiind singulare, căci aceste omisiuni au fost extinse și la drepturile de natură salarială ale cadrelor militare, astfel apărând interpretări și aplicări neuniforme atât a dispozițiilor art. 1, corelat cu art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare, dar și a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată privind statutul funcționarilor publici, în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007 – Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe [10].
În acest sens, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 2-3, art. 10, art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010 [11], în temeiul dispoziţiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare, fiind republicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, raportat la dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție se impune necesitatea de a invoca în fața instanței de contencios administrativ și fiscal excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101-103 în sensul de a califica calea de atac a apelului cu recurs deoarece competent a judeca cauza prin incidența art. 1, corelat cu art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare competent a judeca astfel de cauze este tribunalul, secția de contencios administrativ și fiscal, art. 108 în sensul că acest spor nefiind identificat în solda netă acesta nu este pierdut (redus) prin efectul O.U.G. nr. 59/2017, așa cum eronat calculează CPS a M.Ap.N., ci adăugat la pensia netă rezultată din Legea nr. 223/2015, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare – în sensul că este ambiguu generând interpretări eronate el căpătând astfel forma ”Pensionarii militari decorați cu ordinul ”Meritul Militar” clasele a III – a, a II – a și I beneficiază de un spor de 10 %, 15% și, respectiv, 20 % al cuantumului pensiei brute ce se însumează la pensia netă lunară rezultată” (de fapt CPS din MApN dar și din M.A.I. și alte autorități asta au făcut, au calculat pensia fără acest spor, acesta neidentificându-se în pensia netă în plată), deci în atare situație se impune ca toate litigiile privind funcționarii publici militari să fie judecate, indiferent de poziția în care se află (de activitate sau în rezervă și / sau în retragere) să fie judecate de secțiile de contencios adminsitrativ și fiscal ale tribunalului (astfel evitându-se disjungerea capetelor de cerere privind drepturile de natură salarială către contencios și celelalte drepturi către conflicte de muncă), astfel putându-se evita judecarea cauzelor pe termene lungi (de 2 și/sau chiar 3 ani).
Revenind la Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2018, am constatat că practică pentru aceste litigii obligarea la plata taxelor judiciare de timbru, or raportat la art. 109, corelat cu art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 270 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/18.05.2011 [12] aceste litigii cu funcționari publici (indiferent de legea ce guvernează raporturile de serviciu) sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru fiind asimilate conflictelor de muncă (doar ca scutire de la plata taxei judiciare de timbru, astfel existând riscul să intervină fapte de discriminare între categorii socioprofesionale ce sunt guvernate de raporturi de muncă și / sau de serviciu la acest capitol), coroborat și cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/29.06.2013 [13] – Acțiunile și cererile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici și ale funcționarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.
De altfel și capetele de cerere privind discriminarea sau acordarea de despăgubiri pentru discriminare și punerea părților în situația de dinaintea discriminării raportat la art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial nr. 166/07.03.2014 [14] sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru – (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun…, raportat și la Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 05.07.2016 [15] prin care se ”Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de unde se desprinde încă o dată concluzia și la acest capitol că pentru cadrele militare competența soluționării cauzelor este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Ca argumentații logico-juridice în sprijinul acestora sunt cele preluate din Decizia menționată raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată – Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, corelat cu art. 1 din Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare – Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege. Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii, corelat cu art. 4 din același statut – Cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situaţii: a) în activitate, când ocupa o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate. Pot fi ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri în activitate persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară; b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate sa îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate și aici sunt de menționat și dispozițiile art. 54-55 din Constituție căci, calitatea de militar, funcționar public militar nu încetează odată cu trecerea în rezervă, așa cum total eronat interpretează consilierii juridici din aceste structuri de forță, ci ea continuă și după trecerea în rezervă aceștia fiind luați în evidența Centrelor Militare Județene în planurile de mobilizare având atribuții și putând fi oricând rechemați în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar, art. 5 – Ofiţerii, maiștrii militari şi subofiţerii în activitate sunt militari profesioniști. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer este o activitate menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în timp de pace şi de război. Accesul în profesie, precum şi evoluţia ulterioară pe treptele ierarhiei militare au la bază principiile şi normele cuprinse în prezenta lege. În aplicarea acestora, pentru cadrele militare ale Ministerului Apărării Naţionale se elaborează Ghidul carierei militare, aprobat prin hotărâre a Guvernului și art. 6 – În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiștrii militari şi subofiţerii sunt investiti cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale.
Deci iată că avem motive serioase de a considera cauzele, litigiile cu cadrele militare (indiferent de armă, de structură ce sunt guvernate de Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare ca statut) sunt de competența secțiilor de contencios adminsitrativ și fiscal a tribunalelor.
In lato sensu putem vorbi și de incidența dispozițiilor art. 1-2, corelat cu art. 7-8 (căci contestația la Decizia de pensie așa cum se instituie prin dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 cu modificările și completările ulterioare constituie un recurs grațios în cea mai pură formă raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 completată și modificată prin Legea nr. 212/2018), nesoluționarea în termenul legal instituit de art. 98 alin. (4) de 45 de zile constituind un termen de decădere, dar și de incidența art. 10 din legea contenciosului raportat la valoarea petitului.
De asemenea, cel mai elocvent exemplu este desigur ”Tratat teoretic și practic de drept al muncii”, Ion Traian Ștefănescu, Ed. UJ, București, 2014, p. 22-23 ”Funcțiile publice militare sunt reglementate de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor” și ”Actul de numire în funcție al autorității publice, împreună cu cererea sau/și acceptarea postului de către viitorul funcționar public formează acordul de voință, contractul administrativ (Secțiile Unite ale ICCJ, Decizia nr. 14/18.02.2008)”, ceea ce lămurește clar problematica instanței competente a judeca astfel de cauze, secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului [16].
De altfel, la art. 19 al anexei VI din Legea-cadru nr. 153/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 492/28.06.2017 [17] se instituie că pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar beneficiează de majorarea soldei de funcție / salariul de funcție / salariul de bază cu 7,5 %… ceea ce desigur ne asimilează funcționarului public – exigență a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată – funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării pregorativelor de putere publică…
De altfel, art. 380 alin. (1) lit. e) din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 555/05.07.2019 [18] instituie că – pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (3) în cadrul: …lit. e) instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională…
În atare considerente opinăm ca o concluzie fundamentală că soluționarea litigiilor privind cadrele militare (fie ele în activitate, în rezervă și / sau în retragere) aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor.
[1] Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2018, publicată în Monitorul Oficial Nr. 536/28.06.2018;
[2] Decizia ICCJ-RIL nr. 23/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 109/12.02.2019;
[3] Decizia ICCJ-RIL nr. 5/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 448/30.05.2018;
[4] Decizia CCR nr. 34/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 286/15.04.2016;
[5] C. proc. civ. Adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 în Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2015 și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/18.12.2018;
[5] C. proc. civ. Adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată 2015 în Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2015 și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/18.12.2018;
[6] Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial nr. 155/20.07.1995, ulterior modificată și completată prin Legea nr. 101/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 371 din 13.05.2019;
[7] Nicolae Popa, Curs universitar, Teoria Generală de Dreptului, ediția 5, Editura C.H. Beck, București 2014, pag. 90.;
[8] O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29.08.1998;
[9] Legea nr. 10/1972 vechiul Cod al muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 140/01.12.1972;
[10] Legea nr. 188/1999, republicată privind statutul funcționarilor publici, în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007;
[11] Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010;
[12] Legea nr. 53/2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/18.05.2011;
[13] O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/29.06.2013;
[14] O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial nr. 166/07.03.2014;
[15] Decizia ICCJ-RIL nr. 10/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 05.07.2016;
[16] ”Tratat teoretic și practic de drept al muncii”, Ion Traian ȘTEFĂNESCU, Ed. UJ, București, 2014, p. 22-23;
[17] Legea-cadru nr. 153/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 492/28.06.2017
[18] Codul administrativ adoptat prin O.U.G: nr. 57/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 555/05.07.2019
Dr. Fiz. Rosemary Băzăvan
Dr. Ing. Dan Băzăvan
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
