Înăsprirea sancțiunii pentru nerespectarea de către mediatorul autorizat a obligației de a achita taxa anuală profesională
25.09.2019 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 769 din data de 23 septembrie 2019, a fost publicat Hotărârea nr. 156/2019 pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Consiliului de mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator.
A fost înăsprită sancțiunea pentru nerespectarea de către mediatorul autorizat a obligației de a achita taxa anuală profesională, pe lângă posibilitatea de a fi sancțiunat cu suspendarea calității de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni, mediatorul nedeligent riscă să-i fie aplicată sancțiunea pevăzută de art. 39 alin. (1) lit. d) din Lege, adică încetarea calității de mediator.
Taxa anuală profesională se achită până la 31 decembrie a anului fiscal pentru care această taxă se datorează.
Hotărârea de modificare a introdus la art. 32, cinci aliniate noi care reglementează procedura, prin care Consiliul de mediere se sesizează din oficiu, formează Comisia disciplinară și examinează abaterea disciplinară. Dacă Comisia constată abaterea disciplinară, aceasta transmite mediatorului o înștiințarea privind neîndeplinirea obligației de plată. În cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de două săptămâni de la înștiințarea , se va aplica sancțiunea suspendării pentru un termen de 6 luni, iar în cazul în care după 6 luni de la suspendare obligația nu este îndeplinită se va aplica sancțiunea încetării calității de mediator.