Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Senatorul Titus Corlățean a condus Grupul parlamentar de prietenie cu Franţa din cadrul Senatului României în vizita oficială în Republica Franceză
30.09.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

În perioada 24-25 septembrie 2019, delegația Grupului parlamentar de prietenie cu Franța din cadrul Senatului, condusă de senatorul Titus Corlățean, președinte al Grupului și vicepreședinte al Senatului, a efectuat o vizită oficială în Franța, la invitația preşedintelui Grupului parlamentar de prietenie din cadrul Senatului francez, Bernard Fournier, potrivit unui comunicat.

În cadrul întrevederilor au fost abordate teme de interes aflate pe agenda bilaterală şi pe cea europeană. Astfel, în planul cooperării bilaterale, au fost discutate aspecte privind Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa, aderarea României la Spaţiul Schengen, din perspectiva sprijinului pe care îl poate acorda partea franceză, promovarea valorilor francofoniei  şi candidatura României la OCDE. În planul colaborării europene, au fost punctate teme precum bugetul european, coeziunea, Politica Agricolă Comună şi migraţia. De asemenea, au fost dezbătute evoluţiile politico-economice și sociale din Europa de Est şi Balcani.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti