Evoluţia mişcării de stânga în SUA şi Donald Trump (10). Activitatea unor personalităţi de dreapta
1 octombrie 2019 | Simona M. VRĂBIESCU KLECKNER« 9. Raportul procurorului special Robert Mueller
Personalităţi relevante ale dreptei americane. David Horowitz
În această secţiune a studiului meu voi evidenţia activitatea unor personalităţi americane cu vederi de dreapta, care susţin o economie liberă, Guvern limitat, libertate individuală, valori tradiţionale americane şi apărare naţională puternică.
Cunosc activităţile acestor personalităţi remarcabile, deoarece contribui financiar la acestea şi, astfel, primesc dările lor de seamă despre cele întreprinse şi împlinite.
În primul rând, doresc să-l menţionez pe David Horowitz (în imaginea alăturată).
El a publicat mult, printre care 9 volume intitulate “The Black Book of the American Left” (“Cartea neagră a Stângii Americane”), în care expune agenda şi strategia mişcării de stânga împotriva adevăratelor valori americane.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
10 septembrie ⁞ Corpus et Animus - Funcția juridică & Consilierii juridici bancari în lumina Regulamentului BNR nr. 8/2024
12 septembrie ⁞ Start Curs Expert Achiziții Publice 2024
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Autorul explică modul în care în ultimii 50 de ani republicanii-conservatori au continuat să piardă războiul faţă de mişcarea stângii pentru că aceştia nu au înţeles nici intenţia adversarilor, nici ce îi determină şi nici cum acţionează, subliniind că dacă nu înţelegi motivaţia sau intenţia sa, este greu să învingi adversarul, doar fiind veşnic în defensivă.
Totodată, acum 30 de ani, David (Joel) Horowitz a fondat ca preşedinte organizaţia Freedom Center (Centrul pentru Libertate) care se luptă pentru salvarea libertăţii şi valorilor americane.
Centrul oferă publicaţii, distribuind milioane de cărticele cu diverse subiecte ca de exemplu:
– să arate cine a fost Saul Alinsky, activistul din Chicago;
– despre Regulile Revoluţiei lui Obama sau Obama şi Islamul;
– dezastrul din şcoli, cu profesorii democraţi care cer mereu măriri de salarii, dar elevii nu ştiu să scrie şi să citească;
– despre ANTIFA, o organizaţie violentă anti-fascistă;
– sfaturi pentru republicani – cum trebuie aceştia să expună şi să atace agenda democraţilor-progresişti şi să-i facă responsabili pentru divizarea ţării; să înveţe conservatorii decenţi şi civilizaţi cum să răspundă atacurilor de stânga şi să meargă în ofensivă; totodată, să expună încercarea stângii de a termina Preşedinţia Trump.
David Horowitz, într-o altă carte a sa, “Dark Agenda. The war to destroy Christian America” (2018), combate stânga-progresistă, care crede că inegalitatea sau opresiunea, în omenire de mii de ani, va dispărea miraculos prin exprimare corect politică şi prin justiţie socială.
Dar, el argumentează că societatea este formată din indivizi care sunt înzestraţi, pe lângă păcate, şi cu darul voinţei libere – care le permite să aleagă între bine şi rău, contribuind la propriul lor comportament, destin şi viaţă. Horowitz ajunge la concluzia că alegerea între bine şi rău şi modul cum îţi organizezi viaţa nu este obligaţia statului, a claselor sociale ori a partidelor politice, ci doar a propriei persoane.
Ca atare, în opinia autorului, justiţia sau injustiţia nu sunt cauzate de rase, gen sau duşmani, ci de libera voinţă. Pe când, progresiştii văd indivizii ca obiecte ale unei clase, rase, gen ori opresiuni religioase sau politice şi desconsideră voinţa individuală, misiunea lor fiind salvarea omenirii. În antiteză cu progresiştii, Horowitz opinează că aceştia nu vor reuşi, din cauză că salvarea societăţii depinde de voinţa, credinţa şi educaţia fiecăruia, şi nu de ideologii care nu apreciază libertatea individuală.
Freedom Center mai oferă online discoverthenetworks.org, o enciclopedie completă a stângii, cu ştiri zilnice despre diverse activităţi ca: cea radicală a Islamului, a grupurilor radicale care vor să distrugă monumente de valoare istorică americană sau îndoctrinarea marxistă în universităţi ş.a.
Jay Sekulow, Jim Jordan şi Morton Blackwell
Jay Sekulow, avocat, a fondat American Center for Law and Justice (ACLJ) şi s-a preocupat de chestiuni constituţionale şi de drepturile omului.
Jim Jordan, deputat al Statului Ohio, preşedinte al House Freedom Fund (HHF) a militat pentru un mai puţin control guvernamental şi mai multă libertate, sprijinind candidaţi excepţionali pentru Camera Deputaţilor.
Astfel, similar cu Senate Conservatives Fund (SCF), Fondul său sprijină:
– stimularea economiei;
– numirea de judecători cu vederi constituţionale;
– reducerea regulamentelor care distrug locurile de muncă;
– implementarea unui comerţ favorabil Americii.
Morton Blackwell, preşedinte al The Leadership Institute, a fost delegat în 1964 în Convenţia Naţională Republicană din timpul lui Barry Goldwater, când a experimentat comportarea simpatizanţilor de stânga. El şi-a dat seama că aceştia ignorau adevărul şi justiţia, declarând atunci război deschis republicanilor conservatori.
Această experienţă l-a convins pe Morton să înfiinţeze The Leadership Institute pentru a se lupta pe două fronturi: primul, să recruteze în universităţi tineri spre a-i educa despre principiile libertăţii, despre economia de piaţă şi respectul pentru Constituţie, iar al doilea, să dirijeze în timpul campaniei alegerilor tineri conservatori gata formaţi şi instruiţi – numiţi unii Field Representatives şi alţii Regional Field Coordinators – care să ţină piept propagandei, intimidării, atacurilor şi presiunii stângii, spre a o învinge.
Cu ajutorul contribuţiilor primite, Institutul are 20 de Field Representatives şi 12 Regional Field Coordinators. În plus, acesta a format o Coaliţie de tineri conservatori dintre care 2.900 au susţinut discursuri la un număr de 443 de evenimente.
În anul 2018, Institutul a ţinut 267 de instrucţiuni în vederea alegerilor din noiembrie, iar în prezent se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 2020, deoarece cei de stânga sunt gata să mintă şi să înşele spre a lua puterea.
Morton are dreptate, este nevoie de a influenţa gândirea tineretului intoxicat din şcoli şi universităţi pentru ca acesta să cunoască adversarul, să-i instruiască pe tineri în vederea campanilor electorale şi cu privire la necesitatea participării la vot.
În urma alegerilor din 2018, 25 de deputaţi şi 3 senatori noi republicani sunt absolvenţii cursurilor de la Leadership Institute.
Thomas Fitton şi ‘Judicial Watch’
Judicial Watch, o firmă de avocaţi avându-l pe Thomas Fitton preşedinte (în imaginea alăturată), se interesează de ilegalităţile comise de The Deep State – adică funcţionarii permanenţi din agenţiile federale, majoritatea democraţi numiţi de preşedinţii Clinton şi Obama, care se comportă ca activişti politici.
Thomas Fitton s-a angajat în multe cauze cu privire la investigarea următoarelor persoane şi fapte:
1) a lui Hillary Clinton privind e-mail-urile pe serverul personal;
2) a lui Hillary Clinton şi a Partidul Democrat cu privire la ascunderea faptelor legate de dosarul/Trump;
3) a ilegalităţilor lui Hillary în legătură cu Fundaţia Clinton;
4) a corupţiei ilegale (şi contracararea mişcării de stânga ACORN);
5) a grupurilor care susţin financiar caravanele cu imigranţi ilegali;
6) a lui George Soros referitor la susţinerea dreptului la vot al ilegalilor.
Tom Fitton s-a preocupat şi de activitatea lui George Soros, finanţatorul cel mai important în cauzele mişcării de stânga prin Open Society Foundation – în care a transferat în 2017, din cele 25,2 bilioane $ ale sale, 18 bilioane $ pentru finanţarea candidaţilor cu vederi de stânga.
Investigând această activitate, Judicial Watch a descoperit că a existat comunicare între funcţionarii din Departamentul de Stat din timpul lui Obama şi Hillary Clinton, mulţi dintre aceştia fiind încă în funcţii, şi Open Society Foundation a lui Soros.
Comunicarea privea o activitate politică în vederea destabilizării personalităţilor de dreapta în Albania, Columbia, Guatemala, Macedonia de Nord şi România.
Atunci, Tom Fitton, în baza legii Freedom of Information Act (FOIA), a cerut Departamentului de Stat şi USAID documentaţia respectivă. Dar, pentru că Departamentul nu a înaintat cele cerute, el i-a deschis proces, fiind îndreptăţit să afle dacă Soros primeşte sprijin financiar din contribuţiile impozitelor cetăţenilor SUA pentru această activitate politică trans-oceanică la care nu avea dreptul.
În România, domnul Ovidiu Voicu este încă din anul 2000 directorul executiv al unei organizaţii neguvernamentale intitulată Centrul pentru Inovare Publică şi care reprezintă Open Society Foundation a lui Soros în ţară.
Din publicaţiile primite permanent de la Judicial Watch, am aflat că Roger Stone, un asociat al lui Donald Trump, în urma unei călătorii în Romania, a declarat că până şi Ambasada Americană din Bucureşti este controlată de Soros, printre altele Roger Stone semnalând că Ambasada Americană refuză chiar afişarea portretului oficial al Preşedintelui Trump, substratul politic al acestui refuz fiind evident (în imaginea alăturată, R. Stone alături de Preşedintele D. Trump).
Deocamdată, Judicial Watch a fost şi a rămas mai folositoare în a expune conspiraţia şi abuzul de putere din DOJ şi FBI, care au apărat-o pe Hillary spre a-l elimina pe contracandidatul său, devenit ulterior Preşedintele Trump – situaţie cauzată de recuzarea Ministrului Justiţiei, Jeff Sessions, fapt care a ţinut justiţia pe loc.
» 11. Rezumatul evoluţiei stângii. Agresiunea anti-Trump
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |