Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Legislația invizibilă. Cum ascunde statul o parte din legislație față de cetățeni
03.10.2019 | Carmen IONESCU

Carmen Ionescu

Carmen Ionescu

Un principiu juridic de bază spune că necunoașterea legii nu este o scuză care să poată fi folosită în apărarea ta (Ignorantia juris non excusat). Se presupune, așadar, că un cetățean ar trebui sa fie la curent cu toată legislația existentă. Respectarea legilor, conform art. 1 din Constituție, este obligatorie – situație care impune mai întâi, în mod logic, publicarea actelor normative.

Ce se întâmplă, însă, dacă o parte din legislație nu ajunge niciodată la cunoștința cetățeanului?

În mod normal, fiecare act normativ emis de autoritățile statului ar trebui să fie adus la cunoștința publicului prin intermediul Monitorului Oficial, exceptând actele cu caracter secret.

Din nefericire, situația reală este cu totul alta. Există un segment important de acte normative care țin de legislația secundară (ordine de ministru, norme, regulamente etc.) şi care, fără să facă parte din categoria documentelor clasificate, nu au fost publicate niciodată în Monitorul Oficial. Practic, s-a ajuns la situația în care autoritățile emit și modifică pe bandă acte normative fără să le mai aducă la cunoștința publicului.

Această situație creează un imens dezavantaj pentru cetățeni faţă de autoritățile statului. Neștiind ca există, cetățenii nu au idee atunci când actele nepublicate sunt încălcate, de multe ori chiar de autoritățile emitente. În egală măsură, se pierde posibilitatea de a le invoca în fața instanței.

Uneori, actele normative nepublicate în Monitorul Oficial pot fi aduse la cunoștința publicului pe paginile oficiale de internet ale emitenților, dar nu este o regulă. Există numeroase situații în care diverse acte normative nu au fost deloc publicate, nici în Monitorul Oficial și nici în alt mod.

Pentru a fi înțeleasă mai bine importanța actelor normative ascunse de autorități, în continuare vor fi prezentate câteva exemple relevante.

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 663/2006 – un factor pentru combaterea corupției din spitalele de stat

Astfel, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 663/2006 nu a fost publicat nici în Monitorul Oficial și nici altă parte (cum ar fi, de exemplu, site-ul instituţiei).

Acest ordin prevede, în principiu, organizarea unor comisii de control la nivelul Ministerului Sănătății și al Direcțiilor de Sănătate Publică. Pe lângă alte atribuții, aceste comisii aveau rolul de a verifica, din oficiu, dacă persoanele care ocupă funcții de conducere în spitalele publice se află sau nu în situații de incompatibilitate sau de conflict de interese. Totodată, nedepunerea declarațiilor de avere, interese și incompatibilitate (prevăzute de Legea 95/2006) era sancționată de art. 4 din acest ordin cu eliberarea din funcție.

Ordinul MS 663/2006 s-a aplicat foarte puțin, numai în anul 2006. Câțiva manageri de spital au fost demiși în baza lui, însă Ministerul a încetat brusc să-l mai aplice atunci când și-a dat seama că ar trebui să elibereze din funcție peste 90% din managerii, șefii de secție și directorii medicali din spitalele publice.

Aplicarea Ordinului 663/2006 ar fi produs curățenia mult dorita în sistemul sanitar românesc, eliminând persoanele care dețineau simultan mai multe funcții de conducere sau care își foloseau funcția pentru promovarea intereselor personale.

Întrucât Ministerul Sănătății nu a publicat niciodată Ordinul 663/2006 în Monitorul Oficial, aproape nimeni nu și-a dat seama că nu a mai fost aplicat. Rezultatul? Sistemul sanitar românesc este sufocat în continuare de corupție, incompatibilitățile și conflictele de interese reprezentând o problemă majoră asociată cu persoanele care ocupă funcții de conducere în spitalele publice.

S-ar putea ca unele persoane sa obiecteze, susținând că pentru incompatibilități și conflicte de interese există Agenția Națională de Integritate. Este adevărat, numai că apare o hibă majoră: ANI nu poate începe cercetările decât dacă este sesizată de o persoană sau dacă apar în presă informații cu privire la o posibilă ilegalitate. Dacă ANI nu este sesizată de cineva sau dacă presa nu publică nimic, ilegalitatea rămâne nedescoperită. Pe de altă parte, Ordinul MS 663/2006 prevede verificarea din oficiu a tuturor persoanelor cu funcții de conducere în spitale, încă de la numirea în funcție).

Ordinul nr. 774/2014 privind regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Sănătății

Un alt act normativ nepublicat în Monitorul Oficial este Ordinul 774/2014 emis de Ministerul Sănătății. Documentul reglementează în mod amănunțit organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, inclusiv structura pe compartimente, direcții și servicii, precum și atribuțiile fiecărei structuri în parte.

Este interesant de observat că un act normativ de o importanță uriașă (practic, întregul minister funcționează în baza lui) nu a ajuns niciodată în paginile Monitorului Oficial și nici nu a trecut prin dezbaterea publică.

Cunoașterea acestui act ar fi adus avantaje uriașe celor care au avut litigii cu Ministerul Sănătății, deoarece ar fi putut să demonstreze că autoritatea și-a încălcat normele interne de funcționare.

Este foarte posibil ca Ordinul 774/2014 să fi fost deja modificat sau abrogat de alte ordine mai noi, însa este un lucru greu de știut, din moment ce Ministerul Sănătății menține politica secretomaniei cu privire la anumite acte normative.

Procurorii dosarului “10 august”, propuși pentru sancționare în baza unor ordine nepublicate în Monitorul Oficial

În data de 15 ianuarie 2019, Inspecția Judiciară anunța că a executat acțiunea disciplinară împotriva procurorilor militari Cosneanu Gheorghe, Mihalache Codruț și Pîrlog Bogdan Ciprian. Toți trei investigaseră în prealabil dosarul violențelor din 10 august 2018. Acțiunea disciplinară a fost respinsă ulterior de CSM.

În mod interesant, în comunicatul Inspecției Judiciare se invocă faptul că procurorii au încălcat ordinele nr. 192/2010 și 387/2015, ambele fiind emise de către procurorul general al PÎCCJ. Niciunul din ordinele respective nu a fost publicat in Monitorul Oficial sau pe site-ul instituției.

Este foarte probabil că procurorii anchetați cunoșteau textul respectivelor ordine, dar situația nu este valabilă și pentru publicul larg. În acest caz, un cetățean care este implicat într-un proces penal nu poate ști dacă procurorul de caz respectă sau nu dispozițiile interne, întrucât ele nu sunt publicate nicăieri.

Rezultă că cetățeanul nu poate semnala Inspecției Judiciare cazurile prevăzute de Legea 303/2004 la art. 99 lit. m), și anume situațiile legate de nerespectare dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Cetățeanul este obligat să dovedească în fața instanței actele normative nepublicate în Monitorul Oficial, chiar dacă nu cunoaște existența acestora

O situație interesantă apare în cazul în care cetățeanul apelează la instanță. Codul de Procedură Civilă impune judecătorilor, la art. 252, să cunoască din oficiu dreptul în vigoare, însă numai actele publicate în Monitorul Oficial sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege.

Art. 252 – Obligativitatea cunoaşterii din oficiu

1) Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.

2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, […] precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.

Prin urmare, dacă un cetățean dorește să invoce în fața instanței un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial, el este nevoit să facă dovada acestuia.

Apare imediat o problemă: cum poate cineva să aducă în fața instanței un act care nu a fost publicat în Monitorul Oficial? Teoretic, ar putea sa-l solicite instituției emitente, dar cum poate fi solicitat un act fără să fie cunoscută existenţa acestuia? Mai mult decât atât, cum poate un cetățean să știe dacă un act nepublicat îi este sau nu de folos în fața instanței dacă nu are acces la conținutul lui?

Așadar, în mod discriminator, statul lasă în sarcina cetățenilor să depună în fata instanței legislația secundară care nu este publicată în Monitorul Oficial, fără să țină cont că partea interesată nu are de unde sa cunoască existența acestor acte normative.

Practic, cetățeanul este pus într-o situație absurdă: el poate să invoce un act normativ nepublicat în fața instanței, chiar dacă nu are cum să știe că respectivul act există, din moment ce nu a fost publicat. În logică, acest fel de paradox poartă numele de “catch-22” și este legat de situațiile contradictorii, în care regulile se exclud reciproc.

Totodată, instituțiile statului beneficiază de un avantaj nedrept în litigiile cu cetățenii, prin faptul că au acces la legislația secundară nepublicată. Atunci când este în avantajul lor, ele pot să invoce actele normative nepublicate pe care cetățeanul nu le cunoaște. În situația opusă, atunci când sunt dezavantajate, instituțiile statului nu menționează în fața instanței existența actelor normative nepublicate, mai ales în cazul în care ar trebui să recunoască faptul că le-au încălcat.

Spre deosebire de legile primare, actele normative secundare prezintă un mare avantaj, în sensul că sunt extrem de detaliate, lăsând un spațiu mult mai mic pentru interpretările arbitrare.

Fără a avea posibilitatea de cunoaștere completă a legislației existente, un cetățean nu beneficiază de un proces echitabil și nici nu poate sa-și facă o apărare adecvată în fața instanței.

Revizuirea nu este posibilă

În situația în care un cetățean descoperă din întâmplare, după încheierea unui proces, un act normativ care i-ar fi putut fi de folos în fața instanței, dar care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, el nu mai poate face nimic pentru a schimba situația existentă.

Instanțele nu acceptă cererile de revizuire făcute în baza descoperirii unui act normativ, chiar și în situația în care actul a fost tăinuit de instituția emitentă, prin nepublicare.

Se poate concluziona că, până în momentul de față, milioane de persoane nu au beneficiat de un proces echitabil, întrucât nu au posibilitatea sa cunoască legislația secundară care nu a fost făcută publică vreodată.

Sunt obligate autoritățile emitente sa-și publice actele normative in Monitorul Oficial?

Constituția României prevede, la art. 31, dreptul cetățenilor la informație, potrivit căruia autoritățilesunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Cu toate că formularea din textul constituțional este generalizată, se înțelege că publicarea legislației intră în sfera dreptului la informație.

Există legi care reglementează în mod specific procedura prin care legislația este adusă la cunoștința publicului. În acest sens poate fi citată Legea 24/2000 care prevede, la art. 10, publicarea ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative în Monitorul Oficial, partea I. Actele emise de autoritatea judecătorească nu intră sub incidența acestei legi.

Totodată, Legea 52/2003 privind transparenţa decizională obligă autoritățile să publice și să supună dezbaterii publice proiectele de acte normative.

În practică, însă, se întâmplă frecvent ca autoritățile statului să emită acte normative fără să mai treacă prin procesul de transparență decizională și fără să le publice în Monitorul Oficial. Se pare că până în momentul de față, nimeni nu răspunde de nepublicarea unui act normativ în Monitorul Oficial.

Statul român sabotează proiectul european N-lex prin nepublicarea tuturor actelor normative în Monitorul Oficial

Articolul 67 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede constituirea unui spațiu de libertate, securitate si justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre.

Pentru a ușura accesul cetățenilor la normele europene, a fost pus la punct proiectul EUR-Lex, un portal care publică și ține evidența actelor care apar în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Deoarece există probleme transfrontaliere care implică cunoașterea legislației naționale a statelor membre, pe lângă EUR-Lex a fost pus la punct și N-lex.

Pe scurt, N-lex nu este decât un punct de acces comun la bazele de date legislative ale țărilor UE. Sarcina publicării legislației naționale revine, în mod evident, guvernelor statelor membre UE.

Deoarece actele normative nepublicate în Monitorul Oficial nu sunt preluate de bazele de date conectate la N-lex, rezultă că un important segment de legislație devine invizibil atât pentru cetățenii României, cât și pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În concluzie, există o problemă gravă la nivelul transparenței legislative din Romania, având consecințe majore asupra drepturilor cetățenești fundamentale. Nepublicarea unor acte normative încalcă dreptul cetățeanului la informație, dreptul la un proces echitabil, precum și alte drepturi stabilite la nivel european.

Precum în romanele lui Franz Kafka, statul român a ajuns la stadiul în care are pretenția să cunoști și să respecți inclusiv legile care nu se publică.

Carmen Ionescu


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.