Vineri, 4 octombrie 2019, a avut loc ședința Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) în București, potrivit unui comunicat.
Au fost discutate ultimele măsuri organizatorice privind desfășurarea lucrărilor Congresului avocaților 2019 la data de 5 octombrie 2019, astfel cum a fost decis în luna iunie 2019, prin art. 2 din Hotărârea Congresului Avocaților nr. 07 din 6-7 iunie 2019. S-a decis invitarea unui reprezentant al KPMG, firmă desemnată de Consiliul UNBR, potrivit Hotărârii Congresului avocaților nr. 04/20-21 aprilie 2018 să efectueze un audit la CAA, care va avea ca obiectiv general verificarea legalității modului în care au fost înregistrate și reflectate în contabilitatea CAA elementele de activ și pasiv, precum și modalitatea de gestionare a patrimoniului CAA, de la data preluării mandatului de către actualul Consiliu de administrație al CAA până la zi, precum și anterior preluării mandatului pentru o perioadă de 3 ani.
S-a decis să se propună Consiliului UNBR organizarea unei ședințe speciale privind alegerile pentru Consiliul de administrație al CAA, după finalizarea lucrărilor Congresului avocaților, în data de 9 noiembrie 2019, anterior, în 8 noiembrie 2019, urmând să se desfășoare ședința Comisiei Permanente. Se va avea în vedere realizarea unui proiect privind Regulamentul de alegeri în cadrul Consiliului UNBR pentru desemnarea în această demnitate.
A fost analizat și aprobat Raportul Președintelui Comisiei Naționale de Examen desemnat pentru examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea august 2019, inclusiv aspectele de ordin financiar, astfel că raportul a fost înaintat către Consiliul UNBR cu propunerea de a se valida examenul, conform legii.
Comisia Permanentă a luat act de renunțarea prof. univ. dr. av. Traian Briciu, Președinte UNBR, la demnitatea de Director al Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (INPPA) și a decis numirea domnului av. prof. univ. dr. Dan Oancea în această calitate.
S-a analizat materialul „Propuneri de proiecte UNBR pentru mandatul 2019-2023”, care a fost adoptat în principiu, urmând ca membrii Comisiei Permanente să facă propuneri de completări/observații etc, până la data ședinței următoare.
A fost prezentat proiectul de calendar al activității organelor centrale ale profesiei de avocat în 2020, urmând ca acesta să fie înfățișat Consiliului UNBR și să se facă propuneri până la ședința următoare.
Comisia Permanentă a luat act de faptul că au fost depuse mai multe cereri ale avocaților pentru apărarea reptației profesionale dintre care unele sunt susținute de Consiliile Barourilor unde este înscris avocatul (Arad, Dolj, Olt) și a decis că este nevoie de un Regulament privind soluționarea acestora. Până la adoptarea acestuia, s-a decis ca vicepreședinții UNBR cu atribuții în zona teritorială a baroului unde este înscris avocatul, împreună cu membrul Comisiei Permanente care asigură legătura cu baroul, potrivit Deciziei Comisiei Permanente nr. 01/21.06.2019 să analizeze fiecare caz în parte și să remită raport scris către UNBR.
A fost analizată activitatea Operatorului UNBR privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) și s-a decis constituirea unei comisii de lucru cu privire la procedurile privind operațiunile financiar – contabile ce țin de activitatea RNPM a UNBR, fiind mandatat Președintele UNBR să remită o propunere în acest sens, ce va fi supusă votului prin mijloace electronice. De asemenea s-a analizat impactul intrării în vigoare Ordinului Ministrului Justiției nr. 3431/2019 pentru aprobarea formularelor de avize de înscriere privind înregistrările efectuate în Registrul Național de Publicitate Mobiliară și a instrucțiunilor de completare a acestor formulare, considerat ilegal și care va afecta iremediabil activitatea RNPM și a fost mandatat Directorul RNPM al UNBR să ia măsurile corespunzătoare.
Au fost soluționate un număr de 43 lucrări curente (soluțiile se comunică barourilor sau persoanelor interesate), din care un număr de 7 solicitări de ajutor financiar din Fondul de Solidaritate al avocaților.
Deciziile cu caracter public luate în cadrul Comisiei Permanente urmează să fie redactate și publicate pe pagina de internet a Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Ședința a început la ora 9.00 și s-a încheiat la ora 14.30.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro