ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [30 septembrie – 4 octombrie 2019]
07.10.2019 | Marieta SAFTA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Marieta Safta

Marieta Safta

I. În săptămâna de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României acte ale Curții Constituționale pronunțate în exercitarea următoarelor atribuții:
– Soluționarea excepțiilor de neconstituțonalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție];
– Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională [art. 146 lit. e) din Constituție];
– Atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului [art. 146 lit. f) din Constituţie];
– Atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi de a confirma rezultatele acestuia [art. 146 lit. i) din Constituție].

În ceea ce privește atribuția prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție, menționăm că hotărârile publicate au ca obiect, corespunzător perioadei electorale, soluționarea contestațiilor privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, în condițiile art. 31 alin. (1) şi (2)[1] din Legea nr. 370/2004[2]. Curtea Constituțională a marcat printr-un comunicat de presă încheierea acestei etape, comunicat preluat și de JURIDICE.ro. Vom aborda problematica vizând această atribuție a Curții și rolul instanței constituționale în procesul electoral pentru alegerea Președintelui României într-o viitoare Notă de jurisprudență, pentru a cuprinde toate hotărârile adoptate de Curte în această primă etapă, după publicarea lor.

În prezenta Notă ne vom referi la evoluțiile jurisprudențiale realizate prin actele Curții publicate în perioada de referință pe care le apreciem cu precădere semnificative sub aspectul interpretării dispozițiilor Legii fundamentale și a precizării regimului juridic al unor instituții constituționale. Avem în vedere regimul juridic al referendumului consultativ și problematica numirii/revocării miniștrilor, corespunzătoare Hotărârii nr. 2 din 27 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr803 din 3 octombrie 2019 și, respectiv, Deciziei nr. 504 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 3 octombrie 2019.

II. Regimul juridic al referendumului consultativ. Interpretarea art. 90 din ConstituțieReferendumul

Prin Hotărârea nr. 2/2019, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate și a constatat că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019. Totodată, Curtea a constatat că referendumul naţional din data de 26 mai 2019 este valabil și a confirmat rezultatele acestuia, constatând că 85,91% dintre voturile valabil exprimate sunt pentru răspunsul „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?„, iar 86,18% pentru răspunsul „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?” Prin urmare, majoritatea participanţilor la vot care au exprimat opțiuni valabile a ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ. Curtea a precizat în dispozitivul hotărârii pronunțate că referendumul cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art. 90 din Constituţie, este consultativ.

Ne vom referi la acest din urmă aspect, respectiv la dezvoltările realizate prin Hotărârea nr. 2/2019 în privința regimul juridic al referendumului consultativ, în special a efectelor acestuia, sintetizând ideile exprimate în jurisprudența Curții Constituționale de referință.

Am arătat cu alte prilejuri[3] că, examinând legislaţia naţională, se constată că este deficitară sub acest aspect, întrucât nu prevede în mod expres pentru toate cazurile care sunt efectele referendumului şi procedura de urmat. Legea nu prevede expres efectele referendumului pe probleme de interes naţional şi nici efectele constatării nevalabilităţii referendumului, însă acestea pot fi deduse din interpretarea cadrului constituțional și legal de referință. Interpretarea obligatorie a normelor constituționale incidente a fost realizată de Curtea Constituțională prin acte pronunțate de-a lungul timpului în această materie. Hotărârea nr. 2/2019, cu referire la considerentele jurisprudenței incidente, realizează o distincție clară între referendumul pe probleme de interes național și celelalte forme de referendum reglementate de Constituție, inclusiv sub aspectul efectelor.

Astfel, cu prilejul soluționării unei obiecții de neconstituționalitate (prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012[4]) și, respectiv, cu prilejul pronunțării asupra unei inițiative de revizuire a Constituției (prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014[5]), Curtea a statuat, în esență că ”(…) referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – (…), reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale.(…) Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (…), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului.(…) Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral. 1.11. Această interpretare se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 – Statul român, art. 2 – Suveranitatea şi art. 61 – Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (…) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalităţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor. (…).”

Cu referire la această jurisprudență și constatând că ”realizează o distincție de esență între efectele referendumului decizional și ale celui consultativ” (par. 48), prin Hotărârea nr. 2/2019, Curtea a precizat că:
referendumul decizional produce efecte juridice, respectiv demiterea Președintelui [art. 95 alin. (3) din Constituție] și aprobarea legii de revizuire a Constituției [art. 151 alin. (3) din Constituție];
referendumul consultativ nu produce efecte juridice, ci de natură politică.

Referendumul ”cu caracter decizional, care are ca efect revizuirea Constituției, nu se confundă cu referendumul consultativ, care, indiferent de întrebările supuse poporului și tematica acestuia, rămâne o consultare cu efecte politice”. (par. 52)

Curtea a reținut în acest sens că Legea fundamentală caracterizează referendumul consultativ ”ca fiind o formă de «consultare» a poporului asupra problemelor pe care Președintele le apreciază ca fiind de interes național. Textul constituțional de referință nu realizează vreo circumstanțiere în privința domeniului ori a consecințelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de referendum sunt de natură politică, iar nu juridică. Tot astfel, dispozițiile art. 45 din Legea referendumului nr. 3/2000[6], care se referă, în alin. (1), la toate formele de referendum național, stabilește efecte juridice numai cu privire la două dintre acestea, și anume cele decizionale, prin dispozițiile alin.(2), potrivit cărora «Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului.» Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale citate, rezultă că referendumul consultativ nu produce efecte juridice”. (par. 48)

Cât privește modul în care se concretizează aceste efecte, Curtea a statuat că ”rezultatele unui astfel de referendum relevă guvernanților, autorităților publice, inițiatorului, voința populară în problema/problemele cu privire la care poporul a fost consultat, arătând direcția care se dorește a fi urmată în această privință. Un astfel de referendum poate determina inclusiv adoptarea unor acte cu caracter legislativ, în măsura în care aceasta este modalitatea prin care autoritățile decid să pună în operă rezultatul consultării populare sau poate determina o conduită de abținere de a reglementa în sens contrar voinței exprimate de votanți”. (par. 48)

Concluzionând, cu punctuală referire la referendumul cu privire la care s-a pronunțat Hotărârea nr. 2/2019 și în contextul contestațiilor formulate, Curtea a reținut că ” în temeiul art. 90 din Constituție, poporul este consultat de Președintele României, iar rezultatul consultării trebuie avut în vedere de autorități în abordarea problemelor de interes național care au format obiectul consultării, în sensul orientării politice a acestora. Această abordare se poate concretiza în diverse măsuri ale autorităților publice, fără a impune o opțiune pentru o categorie sau alta de măsuri, cum ar fi revizuirea Constituției, vizată de autorii contestațiilor formulate în această cauză. Ca urmare, declanșarea referendumului consultativ, întrebările adresate poporului de către Președinte, valorificarea răspunsurilor primite de către autoritățile publice sunt subsumate unui efect politic care, la rândul său, produce consecințe în planul răspunderii politice a actorilor instituționali implicați, iar nu în planul răspunderii juridice a acestora. În măsura în care decizia politică este de adoptare a unor măsuri cu caracter legislativ, acestea pot forma obiectul controlului de constituționalitate în conformitate cu cadrul constituțional aplicabil”. (par. 73)

III. Numirea/revocarea miniștrilor. Interpretarea art. 85 din ConstituțieNumirea Guvernului. Interimatul funcției de ministru. Interpretarea art. 107 din Constituție – Primul-ministru

Prin Decizia nr. 504/2019, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între primul-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării unor miniștri, la propunerea primului-ministru, potrivit art. 85 alin. (2) din Constituția României, republicată, precum și de refuzul tacit al Președintelui României de a numi miniștri interimari, la propunerea primului-ministru, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituția României, republicată. Curtea a statuat, totodată, că Președintele României urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, solicitate de primul-ministru prin adresele nr. 5/5321 și nr. 5/5324 din 26 august 2019, precum și decretele de desemnare a miniștrilor interimari propuși prin adresele nr. 5/5362, nr. 5/5363 și nr. 5/5364 din 27 august 2019. De asemenea, Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, cu privire la refuzul propunerilor de numire în funcția de ministru titular, înaintate de primul-ministru prin adresele nr. 5/5321, nr. 5/5322, nr. 5/5323, nr. 5/5324 și nr. 5/5325 din 26 august 2019. Curtea a mai constatat că nu există conflict juridic de natură constituțională între primul-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui de a numi miniștrii titulari propuși de primul-ministru prin adresele nr. 5/5321, nr. 5/5322, nr. 5/5323, nr. 5/5324 și nr. 5/5325 din 26 august 2019.

Din analiza deciziei pronunțate se desprind o serie de dezvoltări în privința instituțiilor numirii și revocării miniștrilor, precum și a instituției interimatului funcției de ministru, la care ne vom referi, succint, în cele ce urmează.

Numirea în funcția de membru al Guvernului și motivarea refuzului numirii (a se vedea pct. IV2 din Decizia nr. 504/2019)

Numirea Guvernului, ca instituție de drept constituțional, este reglementată de art. 85 din Legea fundamentală. Interpretarea acestui text constituțional a determinat de-a lungul timpului mai multe conflicte juridice de natură constituțională între Președintele României și primul-ministru, Curtea Constituțională fiind chemată să se pronunțe și să stabilească procedura de urmat.

În jurisprudența dezvoltată de-a lungul timpului, Curtea Constituțională a stabilit că acest articol ”prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului” [alin. (2) şi (3)]” (a se vedea Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008[7]):

  • două cazuri în care Președintele execută un act al Parlamentului, fără a putea refuza numirea miniștrilor

– cazul prevăzut la alin. (1) al art. 85, când numirea are loc pe baza votului de încredere acordat de Parlament în conformitate cu prevederile art. 103 din Constituție;

– cazul prevăzut la alin. (3) al art. 85, când numirea are loc pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru (atunci când prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului).

În aceste situații, ”actul juridic în baza căruia Preşedintele României face numirile este hotărârea Parlamentului, adoptată în condiţiile art. 85 alin. (1), ale art. 103 alin. (3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor corespunzătoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului. Din textul Constituţiei rezultă că, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei”. (Decizia nr. 98/2008)

  • un caz în care Președintele are un drept de apreciere, putând refuza în anumite condiții numirea miniștrilor

Este vorba despre cazul prevăzut alin. (2) al art. 85 potrivit căruia „Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului„. Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia că, în acest caz, ”Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere”. (Decizia nr. 98/2008);

Cât privește condițiile referitoare la refuzul numirii miniștrilor de către Președintele României, Curtea a distins astfel:

Preşedintele are dreptul de a refuza, motivat, numirea propusă, ori de câte ori constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului (Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007[8], Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018[9], par. 85);

Preşedintele poate refuza, motivat, o singură dată pe criterii ce ţin de corespunderea persoanei în funcţia propusă (Decizia nr. 98/2008, Decizia nr. 875/2018, par. 85);

Curtea a mai precizat că ”Președintele României nu are dreptul la o proprie opțiune în cadrul mecanismului constituțional de numire existent; la rândul său, prim-ministrul nu poate reitera propunerea de numire în funcția de ministru, în sensul că nu poate indica aceeași persoană pentru aceeași funcție, la același minister”. (Decizia nr. 875/2018, par. 85);

Cât privește motivarea refuzului de către Președintele României, Curtea a statuat că trebuie să fie exprimată:
– clar şi fără echivoc;
– în formă scrisă;
– de îndată ce a anunțat public decizia respingerii numirilor propuse (Decizia nr. 875/2018, par. 86, Decizia nr. 504/2019, par. 123 ). Potrivit Curții, ”lipsa totală a motivării sau o modalitate de exprimare ambiguă, imprecisă este improprie rigorilor specifice demersurilor şi procedurilor interinstituţionale, cu atât mai puţin a celor derulate în cadrul unor raporturi de drept constituţional pur, cum sunt cele dintre Președintele României și primul-ministru”.(Decizia nr. 504/2019, par. 123)

Cu referire la aspectul particular al conflictului juridic de natură constituțională soluționat prin Decizia nr. 504/2019 (în raport cu cele soluționate în precedent și care au pus în discuție refuzul numirii în funcția de ministru), Curtea a observat că ”primul-ministru a formulat propunerile de numire a unor miniștri titulari în aceeași zi – 26 august 2019 – în care președintele ALDE a anunțat public ieșirea de la guvernare a acestei formațiuni politice, primul-ministru declarând public că a luat act de această decizie tot în aceeași zi”. Curtea a apreciat că ”această nouă situație de fapt poate conduce la restructurarea Guvernului sau la formarea unei alte compoziții politice a acestuia, situație ce se identifică cu ipoteza reglementată la art. 85 alin. (3) din Constituție” (par. 118). Ca urmare, Curtea a constatat că ”începând cu data de 26 august 2019, Președintele României nu mai putea exercita atribuția prevăzută de art. 85 alin. (2) din Constituție, de numire a membrilor Guvernului, fără ca, în contextul unor evenimente ce au determinat modificarea coaliției politice ce a asigurat, până în prezent, guvernarea, să existe acordul prealabil al Parlamentului, exprimat în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (3) din Constituție” (par. 119)

Revocarea din funcția de membru al Guvernului (a se vedea pct. IV1 din Decizia nr. 504/2019)

Cu privire la întinderea competențelor Președintelui României, pe de o parte, și a primului-ministru pe de altă parte, în procedura revocării miniștrilor, Curtea a stabilit că:

– în ceea ce privește motivele pentru care primul-ministru poate solicita Președintelui României declararea vacanței funcției de membru al Guvernului ca urmare a revocării, ”legislația în vigoare [și nici cea anterioară, respectiv Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi ministerelor, abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. c) din Codul administrativ] nu prevede vreo condiţie care să-l constrângă pe primul-ministru atunci când apreciază că este necesară revocarea unui membru al Guvernului”. (Decizia nr. 504/2019, par. 102);

– în ceea ce privește mecanismul revocării, Curtea Constituțională stabilise anterior pronunțări Decizii nr. 504/2019 că ”Preşedintele nu poate cenzura motivele pentru care prim-ministrul a înaintat propunerea de revocare a unui membru al Guvernului şi nu se poate opune deciziei prim-ministrului de a opera anumite modificări în componenţa Guvernului, aceasta fiind competenţa exclusivă şi nepartajată a şefului Guvernului.” Aceasta deoarece, „dacă la actul numirii în funcţia de membru al Guvernului, Preşedintele are o anumită marjă de apreciere (…) acesta nu dispune de aceeaşi libertate de apreciere, prim-ministrul fiind singurul în măsură, în calitatea sa de conducător al Guvernului, să evalueze necesitatea şi oportunitatea revocării unui membru al echipei guvernamentale. (…) Faptul că acesta propune Preşedintelui să revoce un anumit membru al Guvernului nu poate avea semnificaţia unei condiţionări sau a unui acord din partea şefului statului, decretul de revocare al Preşedintelui reprezentând, în virtutea principiului simetriei, actul corelativ actului de numire, emis de aceeaşi autoritate, prin care se constată încetarea din funcţie.” (Decizia nr. 875/2018, par. 78). Decizia nr. 504/2019 reține valabilitatea acestei interpretări vizând mecanismul revocării deopotrivă în ipotezele art.85 alin.(2) și alin.(3) din Constituție, statuând cu titlu general că ”revocarea reprezintă un mijloc legal pus la dispoziția primului-ministru pentru vacantarea unei funcții din structura Guvernului, o măsură pe care primul-ministru o propune Președintelui României exclusiv în sensul respectării formalismului și a principiului simetriei ce guvernează regimul actelor juridice de numire în funcții publice și față de care, fără a avea un drept propriu de apreciere, Președintele trebuie să se conformeze într-un termen legal de 15 zile de la data propunerii primului-ministru”. (par. 108)

Numirea miniștrilor interimari (a se vedea pct. IV3 din Decizia nr. 504/2019)

Numirea miniștrilor interimari este reglementată de dispozițiile art. 107 alin. (3) și (4) din Legea fundamentală, potrivit cărora: ”(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern. (4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale:
– interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de către o persoană aflată în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestitură;
desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadă de timp limitată chiar prin textul constituţional – cel mult 45 de zile;
prin desemnarea unui sau a unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentală, de esenţa acesteia fiind (…) înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament la învestitură;
desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală; ”eventualele schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asigurată de miniştrii rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri titulari în funcţiile de ministru. De altfel, interpretarea în sensul că şi în cazul desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari aceştia ar trebui supuşi verificării şi aprobării de către Parlament lipseşte de eficienţă instituţia interimatului şi conduce la blocaje instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionării întregului Guvern şi asupra realizării programului acestuia aprobat de Parlament.”

(a se vedea Decizia nr. 1559 din 18 noiembrie 2009[10] citată la par.128 din Decizia nr. 504/2019)

Cu referire la această jurisprudență, în cauza soluționată prin Decizia nr. 504/2019, Curtea a statuat că:

– ”interimatul se realizează în baza art. 107 alin. (3) și (4) din Constituție, distinct, deci, de cele trei ipoteze reglementate de art.85 din Constituție. (…) În procedura desemnării unui ministru interimar, Președintele nu mai are aceeași marjă de apreciere ca în cazul propunerii de numire a unui nou membru al Guvernului, ca ministru titular, deci nu va putea refuza propunerea pe motivul necorespunderii în funcție și nici al neîndeplinirii condițiilor legale. Persoana desemnată ca ministru interimar nu candidează la respectiva funcție pentru a fi necesară o analiză a corespunderii sale profesionale pe specificul activității respectivului minister. Atribuțiile unui ministru interimar sunt, în esență, de asigurare a continuității activității ministerului, de menținere a derulării tuturor activităților de rutină specifice, pentru un interval de maximum 45 de zile. Numirea unor miniștri interimari dintre membrii Guvernului reprezintă o soluție ce asigură stabilitate activității ministeriale și guvernamentale și are caracter tranzitoriu, primul-ministru având la dispoziție 45 de zile pentru a identifica cea mai bună soluție cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale. Doar candidatul la funcția de ministru titular va putea fi supus unei examinări sub aspectul corespunderii și pregătirii profesionale corespunzătoare, precum și al îndeplinirii condițiilor de legalitate”. (par. 132) ”Prin utilizarea verbului „va desemna” în cuprinsul art. 107 alin. (3) din Constituție, și, implicit, al alin.(4) din acest articol, legiuitorul constituant a avut în vedere obligația, și nu posibilitatea Președintelui de a acționa în sensul numirii unui prim-ministru interimar, respectiv a unui ministru interimar. Lipsa unui text în Legea fundamentală care să instituie un termen imperativ pentru emiterea decretului Președintelui României de desemnare a unui prim-ministru/ministru interimar nu poate fi interpretată în sensul tergiversării sine die a îndeplinirii acestei obligații constituționale (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 875/2018, parag. 88)”. (par 133)

– ”numirea de urgență a miniștrilor interimari se justifică prin imperativul de ordin public reprezentat tocmai de interesul asigurării continuității funcționării ministerelor. Procedura de reconfigurare a compoziției politice a Guvernului presupune un timp de analiză și o procedură specifică, iar în toată această perioadă trebuie asigurată funcționarea permanentă și în condiții de normalitate a a Guvernului, astfel că împrejurarea modificării compoziției politice a Guvernului nu poate reprezenta un argument valid pentru refuzul numirii de către Președintele statului a miniștrilor interimari, la propunerea primului-ministru”. (par. 134)


[1] ”(1) În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6), candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Contestațiile se fac în scris și se depun la Curtea Constituțională.(2) Curtea Constituțională soluționează contestațiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârile sunt definitive, se comunică de îndată Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650 din 12 septembrie 2011.
[3] M. Safta- Drept constituțional și institții politice, vol II. Instituții politice, Ed. a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, 2017, p. 150.
[4] publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014.
[6] Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000.
[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008.
[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2017.
[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 decembrie 2018.
[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 30 noiembrie 2009.


Conf. univ. dr. Marieta Safta

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate