Evoluţia mişcării de stânga în SUA şi Donald Trump (11). Rezumatul evoluţiei stângii. Agresiunea anti-Trump
8 octombrie 2019 | Simona M. VRĂBIESCU KLECKNER
Simona M. Vrăbiescu Kleckner
« 10. Activitatea unor personalităţi de dreapta
Rezumatul evoluţiei stângii americane
În cele ce urmează voi rezuma evoluţia stângii americane, subiect mai puţin cunoscut în România, cât şi părerile relevante despre personalitatea şi agenda de lucru a Preşedintelui Donald Trump.
În prezenta expunere, publicată în serial de JURIDICE.ro, am scos în evidenţă încercarea mişcării de stânga de a transforma America dintr-o ţară capitalistă într-una socialistă şi, în final, cred că o prezentare în rezumat a stângii marxiste-social-progresiste este binevenită.
Cu două decenii în urmă nu m-ar fi interesat acest subiect… Dar, venirea la putere a Preşedintelui Obama a accelerat evoluţia social-progresismului şi, ulterior, mişcarea anti-Trump, care în esenţă este lupta socialismului versus capitalism.
Această situaţie m-a determinat să mă implic pentru că personal am experimentat, după 1945, 20 de ani de social-comunism în ţara mea de origine – România – şi acum nu doresc o astfel de schimbare în ţara mea adoptivă – Statele Unite ale Americii.
Când am ajuns în 1966 în SUA, consideram America imună la influenţa comunistă, însă m-am înşelat. Odată cu deschiderea în 1992 a Arhivelor Sovietice, a apărut cartea intitulată „Lumea Secretă a comunismului american” („The Secret World of American Communism”) – 1995, din care am aflat despre Partidul Comunist American (Communist Party of the USA – CPUSA), înfiinţat în 1919, un partid disciplinat şi organizat, cu un Comitet Central şi un Birou Politic, cu şedinţe săptămânale şi cu membri aprobaţi de Comintern, care frecvent călătoreau la Moscova în vederea primirii de sfaturi şi fonduri clandestine, în scopul producerii unei posibile revoluţii către comunism.
Originea discordiei politicii interne actuale îşi are rădăcinile în Partidul Comunist înfiinţat acum 100 de ani şi sponsorizat atunci de la Moscova, al cărui preşedinte astăzi este John Bachtell, având sediul la New York şi publicând ziarul „People’s World” în baza ideologiei comunist-marxisist-leniniste.
Acest partid a existat şi există profitând de îngăduinţa democraţiei americane.
Iniţial, teoreticianul Partidului era Saul Alinsky, care avea viziunea unei revoluţii contra capitalismului, dar fără indicaţii ulterioare de conducere a ţării.
Apoi, mişcarea radicală de stânga din anii ’60 s-a manifestat cu „Panterele Negre” şi Societatea Studenţilor Democraţi (SDS). Aceştia s-au agitat sub pretextul mişcării „pro-pace” în timpul războiului cu Vietnamul de Nord, susţinută tot de Moscova prin Misiunea Cubaneză de pe lângă Naţiunile Unite. Atunci, tineretul şi studenţimea SDS, au devenit violenţi, inspiraţi de revoluţionarul Bill Ayres, atacând clădirile federale. Şi tot atunci avusese loc o revoluţie social-cultural-tradiţională, cu sex liber şi cu influenţa drogurilor.
Când am sosit aici, în 1966, ţara era unită în ciuda diversităţii populaţiei. Coexistenţa tuturor era bazată pe Constituţie, care se referă la toţi cetăţenii: „We the people” (în imaginea alăturată, un detaliu al facsmilului primei pagini a Constituţiei SUA), pe principiile fondatoare prevăzute în Declaraţia de Independenţă, care asigură „equal justice”, adică drepturi egale tuturor, şi pe Bill of Rights (Lista Drepturilor), care garantează şi libertatea religioasă.
Această Constituţie unică a fost întocmită în timpul creării ţării, când a fost definită aşa cum a fost dorită de Părinţii Fondatori, ca una a libertăţii nu numai interne ci şi pentru întreaga lume.
Începând cu anii ’70, mişcarea de stânga a schimbat strategia, adoptând o transformare treptată prin infiltrare indirectă şi ascunsă.
Apoi, în anii ’90, după încheierea Războiului Rece şi căderea Uniunii Sovietice, ideologii marxişti nu mai puteau susţine deschis ideologia comunistă falimentară, dar nici nu doreau să accepte capitalismul, găsind în timpul lui Bill Clinton o a treia cale de egalizare economică prin redistribuirea averilor, de fapt, a averilor provenind din eficienţa sistemului economiei de piaţă capitaliste.
Strategia socializării Americii a Preşedintelui Barack Obama a pus accentul pe o identitate bazată pe grupuri rasiale, pe distribuirea averilor în mod direct, oficial, deschis şi vizibil, dar şi pe creşterea fără precedent a numărului de imigranţi ilegali, în vederea menţinerii la putere a Partidului Democrat. În timpul său, America a făcut un salt mare către socialism, susţinut de majoritatea mass-mediei.
Dacă ar fi urmat Hillary Clinton la preşedinţia Americii în 2017 cu mesajul ei contra inegalităţii de venituri, America şi-ar fi întregit procesul de socializare în timpul anilor ei la putere.
Dar, când Hillary a fost învinsă de Trump, America a avut de câştigat. Atunci, trenul socialist a fost deraiat din mers şi cel capitalist i-a luat pe neaşteptate locul.
Agresiunea anti-Trump şi nereuşita acesteia
Venirea surprinzătoare la Casa Albă a lui Donald J. Trump deodată a trezit politicienii aţipiţi de dreapta, a produs un şoc membrilor de stânga din Congres şi mass-mediei de stânga, care toţi imediat l-au acuzat ca ”naţionalist alb” sau că reprezintă „supremaţia albă”, ei neacceptând agenda sa capitalistă şi irosirea efortului de socializare din ultimii ani al lui B. H. Obama.
Nici un preşedinte în istoria Americii nu a fost asaltat atât de vicios de liberali şi de majoritatea mediei influenţată de aceştia chiar din momentul când a devenit o personalitate politică (atrag atenţia asupra cuvântului „liberal”, care în America înseamnă idei de stânga, contrar înţelesului / accepţiei acestuia în România / limba română).
Cu toate că Donald Trump nu a fost niciodată un conservator, vina sa cea mare este de a fi un patriot, deoarece patriotismul este incompatibil cu filosofia elitelor liberale sau globaliste.
Trebuie reţinut că Trump a preluat o politică internă care a impus politici pe grupuri de identitate – culoarea pielii, etnicitate, gen şi clasă socială sau valori colective – şi nu pe libertate individuală. Totodată, acesta a preluat o politică economică anemică, calcificată şi cu rezultate îndoielnice.
Iar, după alegerile din 2018, în Camera Congresului a pătruns şi a devenit foarte activ un grup marxist, printre care Alexandria Ocasio-Cortez şi şeful personalului ei, Saikat Chakrabarti, acest grup reprezentând o forţă progresistă care intenţionează, prin programul The Green New Deal, socializarea sistemului american precum şi obţinerea controlului asupra guvernului şi eventual a întregii ţări.
De asemenea, în politica externă Preşedintele Trump s-a confruntat cu aspectele lăsate în derivă de Obama, cu o armată neglijată de acesta şi cu o situaţie globală tensionată de prezenţa comunismului sau totalitarismului corupt.
Problemele principale se referă la China mercantilistă, înşelând comerţul cu America, la Rusia militarizată, care împreună cu China influenţează şi ajută comunismul din Cuba, Nicaragua şi Venezuela şi la membrii NATO care nu-şi onorau obligaţiile militare financiare.
Marile realizări politice şi morale ale Preşedintelui Donald Trump
Indiferent de atmosfera politică încărcată, după ce a preluat puterea, Preşedintele D. J. Trump a început să conducă în forţă atât în politica internă, iniţiind ridicarea zidului sudic cu Mexicul şi refăcând economia ţării, iar pe plan extern, cu multiplele probleme existente, Trump a optat mai întâi pentru întrevederi şi negocieri cu şefi de state, printre care l-a primit în câteva rânduri şi pe Preşedintele Klaus Iohannis al României (în imaginea alăturată, cei doi preşedinţi împreună cu soţiile acestora, la New York luna trecută, cu ocazia recepţiei oferite de Preşedintele Trump în onoarea şefilor delegaţiilor participante la cea de a 74-a Sesiune a Adunării Generale a ONU).
Până la alegerile din 6 noiembrie 2018, Donald Trump a reuşit să rezolve multe din cele promise în campanie, dintre care mă refer doar la cele mai importante realizări din:
Economie:
a) a simplificat regulamentele;
b) a redus impozitele;
c) s-au mărit salariile şi a scăzut şomajul.
Justiţie: a numit peste 100 de judecători conservatori, dintre care doi la Curtea Supremă – Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh – şi a demis procurori numiţi de Obama.
Politică externă: ISIS a fost distrus în şase luni; a terminat cu înţelegerea SUA-Iran; a cerut buget mărit membrilor NATO; a sprijinit Ucraina contra agresiunii ruseşti ş.a.
Am aşternut cele expuse mai sus în ideea şi speranţa că unii cititori din România vor înţelege mai bine situaţia Americii, indiferent dacă părerile lor individuale sunt pro sau anti-Trump.
Conform opiniilor istoricului premiat Victor Davis Hanson exprimate în cartea „The Case for Trump”, unele personalităţi academice respectabile resping felul de a fi al Preşedintelui Donald Trump – de multe ori brutal de direct. Dar, Hanson adaugă faptul că doar un personaj cu puterea de muncă şi iniţiativă a lui Trump a putut suporta toate atacurile nemeritate şi concomitent a putut scoate America din declin economic, căutând să alunge pericolul marxist-socialist.
Tot el mai crede că trebuie ţinut seama că Donald nu este un sfânt, iar indiferent dacă ne place sau nu personalitatea sa de egomaniac, de „naţionalist alb”, sau faptul că reprezintă „supremaţia albă”, trebuie apreciată prezenţa sa, deoarece nu se lasă influenţat de lobby-şti şi nu vorbeşte în termeni de „political correctness”.
Esenţialul cu privire la Preşedinte se rezumă la aprobarea şi susţinerea agendei sale de a reface America după cei 8 ani a lui Obama şi, cu atât mai mult, acum, după alegerile din 2018 – Trump luptându-se împotriva mişcării ”roşii” din Congres, spre a păstra ideile fundamentale ale naţiunii, a menţine libertăţile constituţionale, valorile tradiţionale de toleranţă, compromis şi respect faţă de opiniile divergente.
V. D. Hanson îl consideră pe Donald Trump un mare Preşedinte, care rezistă evoluţiei mişcării de stânga în SUA.
» 12. Concluzii până la alegerile prezidenţiale din 2020, trei ipotetice şi trei sigure
