Considerații cu privire la dreptul la neautoincriminare al martorului
11 octombrie 2019 | George AVRAM
George Avram
Noul cod de procedură penală introduce – ca o noutate procedurală – un articol cadru în materia dreptului la neautoincriminare al martorului, respectiv articolul 118 care dispune: „Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpatul nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară”.
Legiuitorul român a îmbrățișat o soluție relativ larg răspândită, anume aceea de a asigura o imunitate penală, parțială însă, și nu deplină, martorului ascultat în condițiile menționate, cu privire la declarațiile sale. Subliniez faptul că, din punctul meu de vedere, este vorba despre o imunitate și nu despre un drept la neautoincriminare, aceeași opinie fiind împărtășită și de domnul Voicu Pușcașu în cartea „Dreptul la tăcere și la neautoincriminare”.
De ce este imunitatea parțială? Deoarece ea nu vizează o imposibilitate totală de folosire a acelei declarații în orice cauză penală împotriva persoanei care a dat respectiva declarație, în calitate de martor, ci instituie doar o imposibilitate de utilizare a declarației în aceeași cauză penală, astfel că, dacă un organ de urmărire penală dorește să folosească anumite aspecte din declarația respectivă, iar declarația autoincriminatoare vizează o altă faptă decât cea din cauza penală în care persoana respectivă a fost ascultată ca martor, nu va exista, din păcate, niciun impediment și nicio sancțiune pentru organul de urmărire penală care folosește informațiile din acea declarație împotriva respectivei persoane, aspect care nu respectă standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului. Într-o astfel de situație, avocatul trebuie să invoce, în faza camerei preliminare, încălcarea dispozițiilor art. 118 și a jurisprudenței constante a C.E.D.O. în materia dreptului la neautoincriminare (cauza Saunders c. Marii Britanii ș.a.).
În condițiile în care textul legal de mai sus nu face referire nici la efectele subsecvente acestei declarații, la probele derivate rezultate din aceasta și la conduita procesuală ulterioară a organelor judiciare (aceasta în contextul în care declarația de martor nu se poate considera că se include în sfera noțiunii de probă obținută în mod ilegal, pentru a face incident textul art. 102 Cod procedură penală), consider că o eventuală excepție de neconstituționale care să vizeze teza „în aceeași cauză” din dispozițiile art. 118 ar rezolva, cel mai probabil, această problemă, fiind evidentă încălcarea jurisprudenței C.E.D.O. și a dreptului la neautoincriminare prin actuala reglementare.
Foarte interesant, în forma de proiect a noului Cod de procedură penală, formă adoptată și de către Senat, reglementarea era total diferită și aceasta instituia cu adevărat un drept la neautoincriminare al martorului, similar procedurii penale italiene și americane:
„(1) Martorul are dreptul de a nu face declarații cu priire la fapte și împrejurări prin care s-ar expune unei investigații penale.
(2) Atunci când constată că prin declarația sa martorul s-ar expune unei investigații penale, organul judiciar are următoarele obligații:
a) de a comunica martorului că în urma acestor declarații se pot declanșa investigații penale împotriva sa;
b) de a aduce la cunoștință martorului dreptul de anu da nicio declarație cu privire la aspectele care l-ar putea expune unei investigații penale, precum și dreptul de a fi asistat de un avocat.
(3) Declarația martorului dacă cu încălcarea dispozițiilor alin. (2) nu poate fi folosită împotriva sa”.
Chiar dacă apreciez evoluția reală a legislației procesual-penale române, câtă vreme noul Cod de procedură penală aduce unele îmbunătățiri semnificative față de vechea reglementare în materie, țin să precizez că legiuitorul român, prin normele edictate, nu a avut nici curajul legiuitorului italian, care a tranșat cele mai stricte reguli, de natură a proteja dreptul la tăcere și neautoincriminare, dar nu a preluat nici viziunea aprofundată asupra acestei instituții procesual-penale pe care a exprimat-o legiuitorul englez.
Av. George Avram
Senior Associate ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Dreptul de a nu te turna si(n)gur”, ediția 302, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
