CEDO: Lopez Ribalda și alții împotriva Spaniei. Monitorizarea video a salariaților în cazul existenței unor indicii temeinice nu încalcă art. 8 din Convenție
18 octombrie 2019 | JURIDICE.ro
Alina Gaja
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Lopez Ribalda și alții împotriva Spaniei.
Situația de fapt
Cinci reclamanți, foști salariați ai unei companii, au invocat încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Dreptul la respectarea vieții private și de familie) după ce au fost concediați. În speță, în urma înregistrării unor neconcordanțe între nivelul stocului și cifra de vânzări, angajatorul a hotărât supravegherea video ascunsă a salariaților, de unde a rezultat că mai mulți angajați fură bunurile companiei.
Concluziile instanțelor naționale
1. Atât prima instanță (the Employment Tribunal), cat și Înalta Curte au statuat că „orice angajator are dreptul să folosească măsuri de monitorizare și supraveghere pentru a verifica dacă angajații își îndeplinesc îndatoririle, cu condiția ca aceste măsuri să fie compatibile cu „demnitatea umană” și, prin urmare, să respecte drepturile fundamentale.”
2. Mai mult, cele două instanțe au stabilit că în asemenea cazuri, urmează a se parcurge un test de proporționalitate cu referire la măsura luată de angajator. Astfel, în această speță, drepturile salariatului nu au fost încălcate, pentru că angajatorul avea o suspiciune rezonabilă că salariații comiteau fapte de natură să prejudicieze activitatea companiei și că scopul instalării camerelor de supraveghere ascunsă a fost unul legitim, și anume de a verifica dacă într-adevăr faptele ilegale erau comise de salariați.
Aprecieri și argumente ale Curții Europene a Drepturilor Omului
1. Curtea reține că în cazul de față, obligațiile pozitive impuse statului de articolul 8 din Convenție impuneau autorităților naționale să realizeze un echilibru între cele două interese concurente, și anume, pe de o parte, dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și pe de altă parte, posibilitatea angajatorului lor de a asigura protecția proprietății sale și buna funcționare a companiei sale, în special prin exercitarea autorității sale disciplinare (pct. 118).
2. Curtea statuează că instanțele naționale, la verificarea proporționalității acestei măsuri, trebuie să ia în considerare criteriile stabilite în cauza Bărbulescu împotriva României, dintre care menționăm, cu titlu de exemplu, dacă angajatul a fost notificat de posibilitatea adoptării de către angajator a unor măsuri de supraveghere video, gradul de monitorizare și gradul de intruziune în confidențialitatea angajatului, existența motivelor legitime, consecințele pentru salariat etc. (pct. 116).
3. Un reper important pe care îl stabilește Curtea în această hotărâre este că în analiza proporționalității unei măsuri de supraveghere video, trebuie să se distingă între diferitele locuri în care s-a efectuat monitorizarea, având în vedere protecția vieții private la care un angajat ar putea să se aștepte în mod rezonabil. Această așteptare este foarte mare în locuri private, cum ar fi toaletele sau dulapurile, unde protecția intensificată sau chiar interzicerea completă a supravegherii video este justificată. Totuși, este în mod evident mai scăzută în locuri vizibile sau accesibile colegilor sau, ca în cazul de față, publicului larg (așa cum în speță erau supravegheate casele de marcat) (pct. 125).
Componenta temporală este, de asemenea, avută în vedere de Curte, și anume că în speță, supravegherea a avut loc pe parcursul a doar 10 zile.
4. Cu referire la faptul că salariații nu au fost notificați în prealabil despre circumstanța că vor fi supravegheați video, Curtea nu poate decât să constate că amploarea pierderilor identificate de angajator a sugerat că furturile au fost comise de o serie de persoane și furnizarea de informații oricărui membru al personalului ar fi putut să înfrângă scopul supravegherii video, care a fost, după cum au notat și instanțele naționale, pentru a descoperi pe cei responsabili pentru furturi, dar și pentru a obține dovezi pentru utilizare în procedurile disciplinare împotriva lor (pct. 128).
5. Curtea a constat că autoritățile statului Spaniol au îndeplinit obligațiile pozitive stabilite de art. 8 din Convenție, așa cum legislația națională prevede suficiente garanții, unele dintre care nu au fost utilizate de reclamanți (și anume că aceștia nu s-au folosit de prevederile Personal Data Protection Act, în scopul de a obține sancționarea angajatorului) (pct. 125).
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului
Curtea a stabilit că în cauză nu a avut loc încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Judecătorii Vincent A. De Gaetano, Ganna Yudkivska și Yonko Grozev au formulat opinie separată, în sensul că art. 8 a fost totuși încălcat de angajator.
* Nota Mihaelei Mazilu-Babel: Până nu va exista și o sesizare asemănătoare pe rolul Curții de Justiție, pe calea unei trimiteri preliminare, consider că e prea devreme să considerăm că situația de fapt este în conformitate cu cel mai înalt standard de protecție ce ar putea fi asigurat din perspectiva drepturilor fundamentale incidente în această speță. De remarcat, de altfel, faptul că deși în cuprinsul hotărârii CEDO se trimite la legislația UE, Marea Cameră nu menționează nicio hotărâre CJUE incidentă. Altfel spus, companiile riscă să respecte standardul CEDO, dar nu și standardul autonom impus de dreptul UE prin intermediul reglementării de drept UE primar și secundar. Totodată, din moment ce standardul CEDO e doar un standard minim ce trebuie asigurat, nimic nu împiedică autoritățile naționale să asigure – prin apelul la normele de drept UE incidente precum aleg să le interpreteze – un standard mai ridicat, atât timp cât nu există nicio jurisprudență CJUE care să le oprească. Adică nimic nu le împiedică pe aceste autorități să ofere o interpretare precum opinia disidentă și separată din această speță, dar nu apelând la Convenție, ci la Cartă.
