Jurisprudență comentată. Curtea de Apel Craiova: Plata taxei judiciare de timbru de către un terț străin de dosar
21 octombrie 2019 | Daniel MOREANU
Daniel Moreanu
Problematica speței supuse analizei rezidă în esență în următoarea întrebare: este posibilă acceptarea ca valabil realizată a plății taxei judiciare de timbru de către un terț străin de cauză în condiţiile lipsei dovezii transmisiunii sau transformării raportului juridic civil obligaţional dintre debitor si creditor?
Situaţia procesuală este următoarea: în cadrul unui dosar, un intervenient depune o cerere de intervenţie accesorie în favoarea uneia dintre părţile procesului civil întemeiată pe dispoziţiile art. 61 alin. (3) raportat la art. 63 Cod Procedură Civilă. În dimineaţa termenului de judecată la care se pune în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, un terț, care nu deţine nicio calitate procesuală în respectivul dosar civil şi nicio împuternicire de reprezentatare a uneia dintre părţi și cu atât mai puțin a intervenientului, depune un înscris care atestă plata de către acesta a unei sume echivalente cu taxa judiciară de timbru datorată de intervenient, fără a prezenta dovada din care rezultă transmisiunea sau transformarea către sine a raportului juridic civil obligaţional dintre debitorul şi creditorul taxei judiciare de timbru. Instanţa de judecată, nu doar că nu solicită această dovadă în virtutea rolului activ al acesteia în aflarea adevărului întemeiat pe dispoziţiile art. 22 alin. (2) Cod Procedură Civilă, ci consideră ca valabil stinsă prin plată obligaţia intervenientului privind taxa judiciară de timbru datorată şi valabil dovedită prin înscrisul prezentat de către terțul străin de dosarul cauzei. Terțul nu deţine calitatea de reprezentant legal sau convenţional al intervenientului şi, după cum am menţionate supra, nicio altă calitate procesuală în dosar, iar intervenientul lipsește de la termenul de judecată.
În speţa analizată, instanţa procedează la constatarea plății legale a taxei judiciare de timbru de către intervenient, considerând dovada acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 197 Cod Procedură Civilă, înscrisul prezentat de către terțul străin de dosar, şi ascultă părţile în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) Cod Procedură Civilă.
Pentru argumentele pe care le vom prezenta în continuare, pe scurt, apreciem soluţia Curţii de Apel Craiova mai sus referită ca fiind vădit nelegală, după cum urmează:
(i) Primus, conform dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: „Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată.”
Aşadar, instanţa de judecată are obligaţia legală de a determina cuantumul corect al taxei judiciare de timbru aferente cererii deduse judecăţii şi de a comunica părţii (lato sensu conform enumerării din art. 55 Cod Procedură Civilă) acest cuantum în cadrul procedurii legale statuate prin dispoziţiile art. 200 Cod Procedură Civilă raportate la prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Debitorul taxei judiciare de timbru (recte, partea lato sensu) are obligaţia achitării acesteia în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 conform căruia: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru”, al unităţii administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.”
Debitorul obligaţiei (i.e., taxa judiciară de timbru) este intervenientul care formulează o cerere incidentală definită ca atare prin dispoziţiile art. 30 alin. (1), (2) şi (6) din Codul de Procedură Civilă, iar creditorul este unitatea-administrativ teritorială în care debitorul îşi are domiciliul, sediul social sau unde se află sediul instanţei la care se introduce cererea sau acţiunea, după caz.
Aşadar, instanţa de judecată nu poate pune în vedere plata acesteia unei alte persoane (fie aceasta parte din dosar, fie terț străin de cauză) alta decât debitorului taxei. În alte cuvinte, instanţa de judecată nu poate da naştere unei obligaţii în patrimoniul unei alte persoane decât acela al titularului cererii deduse judecăţii.
În condiţiile în care debitorul obligaţiei / taxei judiciare de timbru nu procedează la stingerea prin plata voluntară a acesteia, creanţa se va pune în executare silită conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 „prin organele de executare ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor fiscale şi procedurii prevăzute de aceste dispoziţii.”.
În plus, în speța supusă analizei, aşa-zisa dovadă a stingerii prin plată a obligaţiei reprezentată de taxa judiciară de timbru prezentată de către terțul străin de cauză era plătită cu încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recte nu în contul unităţii administrativ-teritoriale unde intervenientul de naţionalitate română are sediul social, ci în contul unităţii administrativ teritoriale unde terțul străină de cauză îşi are domiciliul, prin urmare nevalabil realizată, aspect pe care instanța de judecată omite să îl observe.
(ii) Secundus, dacă un terț prezintă un înscris din care rezultă plata obligației echivalente cu taxa judiciară de timbru, instanţa de judecată este obligată în virtutea rolului activ statuat prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) Cod Procedură Civilă să solicite din partea terțului străin de cauză dovada transmisiunii sau transformării raportului juridic civil obligaţional prin care a operat transferarea obligaţiei reprezentate de taxa judiciară de timbru de la debitor (e., intervenient) către noul debitor (i.e., terț străin de cauză), prin una dintre formele legale conform dispoziţiilor relevante ale Codului civil. Exempli graţia, reţinem în această privinţă: preluarea de datorie în condiţiile art. 1.599 Cod civil care presupune existenţa unui contract încheiat între debitorul iniţial (i.e., intervenienta şi noul debitor (i.e., terțul străin de dosar), sau între creditor (i.e., unitatea administrativ-teritorială mai sus referită) şi noul debitor (i.e., terțul străin de dosar), subrogaţia convenţională consimţită de creditor etc.
În lipsa prezentării de către terțul străin de cauza civilă a dovezii mai sus referite, instanţa de judecată nu poate accepta înscrisul depus de terț ca reprezentând dovada stingerii prin plată a obligației reprezentată de taxa judiciară de timbru datorată de către intervenient şi este obligată să nu ţină cont de acest înscris ca fiind depus de către un terț fără calitate procesuală în dosarul dedus judecăţii. Terțul realizează o plată nedatorată care, evident, nu stinge obligația născută în patrimoniul intervenientului.
Or, în condiţiile în care instanţa de judecată a acceptat cu titlu valabil plata datoriei / taxei judiciare de timbru în lipsa dovezii transmisiunii sau transformării raportului juridic civil obligaţional mai sus referit, devin incidente dispoziţiile art. 1.341 Cod civil, iar terțul străin de dosar are dreptul de a solicita restituirea plății nedatorate, ceea ce pune instanţa în situaţia de a fi cauzat cu rea-credinţă sau gravă neglijență o daună bugetului local „taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru” al unității administrativ teritoriale creditoare.
(iii) Tertius, deşi până la admiterea cererii de intervenţie (principală sau accesorie) persoana care a formulat cererea nu devine parte în dosar, apreciem că prin acceptarea plății „forţate” a taxei judiciare de timbru de către un terț străin de cauza civilă, fără acordului persoanei care a formulat cererea, este încălcat în mod grav principiul disponibilităţii statuat prin art. 14 Cod Procedură Civilă, respectiv este încălcat dreptul persoanei de a dispune în mod liber de drepturile sale, inclusiv de dreptul de a nu deveni parte în procesul civil prin neplata taxei judiciare de timbru, ceea ce are drept consecință imediată anularea cererii depuse.
Instanţa de judecată nu deţine nici calitatea de debitor şi nici pe aceea de creditor în cadrul raportului juridic civil obligaţional care se creează prin introducerea cererii în justiţie, ci înfăptuieşte justiţia îndeplinind un „un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia” conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) Cod Procedură Civilă.
Av. dr. Daniel Moreanu
MOREANU Law
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
