Înspre inexistența unui drept al contractelor? Contract Law Minimalism: A Formalist Restatement of Commercial Contract Law, de Jonathan Morgan
22 octombrie 2019 | Astrid BOLEA
Astrid Bolea
Contract Law Minimalism: A Formalist Restatement of Commercial Contract Law[1] este o carte atipică, care se descrie cel mai bine prin ceea ce nu poate fi: un manual de drept al contractelor, din moment ce tinde, mai degrabă, spre susținerea inexistenței unui drept al contractelor. Dar „inexistență” are o conotație mult prea puternică pentru ceea ce propune Jonathan Morgan: intervenția, fie ea normativă, fie judiciară, trebuie să fie redusă în relațiile contractuale, iar reglementarea cât mai minimală, cooperarea dintre părți și forțele piețelor contribuind suficient pentru a asigura cadrul funcționării și redresării relațiilor comerciale.
Cartea debutează cu o analiză scurtă a neajunsurilor reglementării dreptului contractelor, deci, a intervenției normative în contracte, des întâlnită în sistemele de drept continental, urmată de o evaluare amplă a neajunsurilor intervenției judiciare în contracte, predominantă în sistemele de common-law. Pentru descrierea intervenției judiciare, Morgan abordează metoda lui Thaler și Sunstein din Nudge. Improving Decisions about Health, Wealth and Happiness, respectiv evaluează competența judecătorilor de a evalua obiectiv și rațional o speță ce poate avea urmări complexe din punct de vedere economic pentru părțile interesate. În urma analizei, s-a ajuns la aceeași concluzie a lui Thaler și Sunstein: judecătorii sunt în egală măsură expuși limitărilor și subiectivismului (bounded rationality), nejustificându-se substituirea lor părților contractuale. Acestea sunt cele care rămân cel mai bine poziționate să decidă asupra rezultatelor contractuale optime, compromisurilor și valorificării propriilor interese, dar și cu privire la cele comune. Deci, un mecanism simplu, bazat pe minimizarea egoismului și o maximizare a cooperării este cel care va permite ajungerea la cele mai bune rezultate pentru părți.
Morgan nu se oprește la o critică a dreptului contractelor și a intervenției în relațiile contractuale. Se propune o teză nouă, cea a minimalismului contractual, care începe prin a recomanda ceea ce un drept al contractelor nu ar trebui să facă. În primul rând, Morgan susține că un drept al contractelor nu ar trebui să codifice normele bazate pe încrederea și cooperarea părților, întrucât acestea există, cel puțin în sfera comercială, indiferent de redarea lor într-un contract. O potențială punere în executare a unor asemenea norme s-ar dovedi imposibilă. Morgan, folosindu-se de teza lui Ian Macneil cu privire la emergența unui drept relațional al contractelor, subliniază că această problemă este un non sequitur. Discuția centrală este, de fapt, dacă dreptul ar trebui să creeze sau măcar să favorizeze cadrul necesar care să încurajeze cooperarea între părți. O perspectivă optimă, din punct de vedere economic, ar fi ca intervenția prin reglementare să fie cât mai minimă sau, chiar, să nu existe.
În al doilea rând, un drept al contractelor nu ar trebui să se adreseze altor persoane decât părților contractuale interesate și nu ar trebui să urmărească alte scopuri, spre exemplu promovarea justiției sociale sau solidaritatea europeană. Singurul aspect pe care un drept al contractelor al trebui să îl poate pună în executare este înțelegerea părților, astfel cum a fost negociată și asumată de către ele.
Morgan apelează la tezele deja dezvoltate ale lui Stewart Macaulay și Lisa Bernstein când scrie că apelul la resortul legii (respectiv la instanța de judecată) de către părți are loc într-o situație end game, iar intervenția instanței este concepută ca o descurajare a încălcării grave a prevederilor contractuale. Relația contractuală este deja degradată, părțile nemaiputându-se înțelege cu privire la redresare. În cazul în care, însă, părțile mai pot relaționa, vor găsi mereu alternative inter partes bazate pe cooperare. De fapt, în cazul unei relații de business, recurgerea la o soluționare judiciară ar putea denota chiar lipsa de încredere față de cealaltă parte.
Un potențial minus al teoriei dezvoltate de Jonathan Morgan este faptul că nu se poate mereu garanta eliminarea dintr-o relație de business a oportunismului, adică a încercării de a specula în propriul interes, chiar creând dezavantaje injuste celeilalte părți. Chiar autorul recunoaște că este forțată așteptarea ca părțile să acționeze mereu în sensul binelui comun contractual, respectiv în interesul comun al amândurora, sau ca ele să colaboreze mereu pentru soluționarea diferendelor într-o lumină favorabilă ambelor părți. Deși practica din sfera business arată că în urmărirea propriului interes se va ajunge la un compromis care să fie eficient pentru ambele părți, unii contractanți pot fi tentați să aleagă oportunismul. Într-o astfel de ipoteză, se consideră că un drept al contractelor ar trebui să cuprindă o structură de guvernanță (some type of governance structure), care să prevadă un mecanism administrativ de „comandă-și-control” pentru soluționarea chestiunii oportunismului de către partenerii contractuali, iar nu o soluție propriu-zisă.
Propunerea tezei minimalismului din studiul lui Jonathan Morgan este un exercițiu de imaginație juridică și, posibil, o lectură incomodă pentru zdruncinarea unor concepte adânc înrădăcinate în multe sisteme juridice. Cartea, însă, nu propune dezrădăcinarea abordării convenționale a dreptului contractelor, ci doar o adaptare al cărei rol este, până la urmă, facilitatea abordării juridice a unor realități comerciale, economice și comportamentale.
[1] Jonathan Morgan, Contract Law Minimalism: A Formalist Restatement of Commercial Contract Law, Cambridge University Press, 2013, disponibilă aici și aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
