Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Este ținut creditorul să probeze existența unui prejudiciu pentru a executa clauza penală?


22 octombrie 2019 | Monica STRÎMBEI

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept civil, Opinii, SELECTED
Monica Strîmbei

Monica Strîmbei

O chestiune care a comportat discuții în cadrul Dezbaterii privind Clauza penală și daunele interese, din data de 14 octombrie 2019, a constat în tranșarea condițiilor care trebuie dovedite de creditor, în scopul activării clauzei penale.

În accepțiunea tradițională a termenului, clauza penală reprezintă stipulația convenită de părți prin care acestea evaluează anticipat daunele-interese contractuale, cauzate, de regulă, ca urmare a neexecutării obligației principale de către debitor.

Spre deosebire de dispozițiile Vechiului Cod civil, în accepțiunea noii reglementări civile (art. 1538 alin. (1) NCC), prin clauza penală, agreată de părți, ”debitorul se obligă la o anumită prestație” în cazul neexecutării obligației principale.

Noul Cod civil aduce un element de noutate în materia clauzei penale, fiind instituită prezumția existenței prejudiciului, ca urmare a simplei neexecutări a obligației (art. 1538 alin. (1) și (4) NCC). În ceea ce privește celelalte condiții care privesc acordarea de daune-interese, întrucât textul legal nu cuprinde precizări suplimentare, creditorul este ținut să dovedească întrunirea acestora. Totodată, textul legal menționat nu face distincție în privința naturii prestației la care se obligă debitorul.

Așadar, prin stipularea clauzei penale, părțile stabilesc anticipat prestația la care se obligă debitorul în cazul neexecutării obligației principale. Creditorul este îndreptățit să ceară executarea clauzei penale în temeiul forței obligatorii a contractului și nu este ținut să probeze existența și întinderea daunelor, pentru a obține activarea clauzei penale. Este însă necesară dovedirea întrunirii a celorlalte condiții care privesc acordarea daunelor-interese.

Debitorul nu are dreptul de a opta între executarea obligației prevăzute prin clauza penală și executarea obligației contractuale. Ca efect al neexecutării obligației principale, clauza penală se manifestă ca o obligație alternativă stipulată strict în favoarea creditorului, dreptul potestativ aflându-se doar în patrimoniul acestuia. În acest sens, se manifestă rolul cominatoriu al clauzei penale, care reprezintă un mijloc de constrângere și sancționare a debitorului. Ca urmare a acestui rol, prin stabilirea unei obligații mai oneroase prin clauză, debitorul este determinat să execute obligația, astfel cum aceasta a fost prevăzută prin contract.

Prin urmare, întrucât executarea clauzei penale reprezintă o formă de manifestare a principiului forței obligatorii a contractului, debitorul obligației poate fi obligat la executarea clauzei astfel cum aceasta a fost convenită de părți.

Av. Monica Strîmbei
Partner ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Clauza penală și daunele interese. Corelarea reglementărilor din Codul civil, OG nr. 13/2011 și Legea 72/2013ediția 305, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică