Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Despre îndeplinirea obligației de a face, neevaluabilă în bani, ulterior punerii în executare a titlului executoriu
23.10.2019 | Virgil BĂRBULESCU

Secţiuni: Opinii, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Virgil Barbulescu

Virgil Barbulescu

Dispozitiile art. 906 Cod procedura civila prevad ca “(1) Daca in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare a executarii debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinita prin alta persoana, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unor penalitati, de catre instanta de executare. (2) Cand obligatia nu este evaluabila in bani, instanta sesizata de creditor il poate obliga pe debitor, prin incheiere definitiva data cu citarea partilor, sa plateasca in favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilita pe zi de intarziere, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu. (3) Atunci cand obligatia are un obiect evaluabil in bani, penalitatea prevazuta la alin. (2) poate fi stabilita de instanta intre 0,1% si 1% pe zi de intarziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligatiei. (4) Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu, prin incheiere, data cu citarea partilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalitati de intarziere dupa trecerea fiecarui termen de 3 luni in care debitorul nu isi executa obligatia prevazuta in titlu executoriu, pana la stingerea ei completa. (5) Penalitatea va putea fi inlaturata ori redusa, pe calea contestatiei la executare, daca debitorul executa obligatia prevazuta in titlul executoriu si dovedeste existenta unor motive temeinice care au justificat intarzierea executarii. (6) Incheierea data in conditiile alin. (4) este executorie. (7) Acordarea de penalitati in conditiile alin. (1) – (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despagubiri, la cererea creditorului, in conditiile art. 892 sau ale dreptului comun.”

Spre deosebire de materia generala a executarii silite, se observa ca legiuitorul, cu privire la punerea in executare a unor titluri executorii care statueaza in sarcina debitorului executarea unor obligatii de a face, care nu pot fi indeplinite de o persoana straina de cea a debitorului si care nu sunt evaluabile pecuniar, a inteles sa reglementeze o situatie de exceptie, menita a veni in “ajutorul” persoanei obligate, in sensul statuarii posibilitatii inlaturarii sau reducerii penalitatii la care a fost obligata, de catre instanta, pe calea promovarii unei contestatii la executare.

Preliminar, se trage evidenta concluzie ca legea confera doar o facultate si nu o obligatie din partea instantei sesizate cu o astfel de cerere de catre debitor, in sensul ca ramane la latitudinea instantei in ce masura si in ce conditii va aplica in beneficiul debitorului aceasta prevedere normativa, daca sunt indeplinite conditiile cumulative prevazute de lege.

Sintagma legala nu lasa loc de interpretare, in sensul ca am avea de-a face cu o obligatie impusa de lege, imperativa, avand in vedere terminologia utilizata: “va putea fi inlaturata ori redusa” (si nu “va fi inlaturata”).

Apoi, exonerarea debitorului obligatiei de suportare a penalitatii – stabilita cu titlu de suma definitiva, ca si despagubire finala – se poate realiza fie in parte (prin reducerea cuantumului la care debitorul a fost in prealabil obligat de instanta), fie in tot (prin inlaturarea integrala a obligatiei de plata a sumei de bani), la fel modalitatea concreta de valorificare a mentiunii din lege, in beneficiul debitorului fiind lasata la latitudinea instantei, care va uza de rolul activ, in functie de imprejurarile si circumstantele concrete ale litigiului.

Cu toate acestea, respectivele “beneficii” statuate in favoarea debitorului si materializate efectiv prin solutia pronuntata de instanta (care poate sau nu face aplicarea normei legale, poate sau nu sa inlature definitiv penalitatea aplicata prin hotararea anterioara) in materia speciala a executarii silite a obligatiilor de a face, neevaluabile in bani, nu pot fi acordate decat prin intrunirea cumulativa, imperativa, obligatorie, a doua conditii esentiale: executarea integrala a obligatiei de face, neevaluabila in bani, statuata in titlul executoriu si probarea unor motive intemeiate de natura a justifica intarzierea executarii silite.

Indeplinirea unei singure conditii, in lipsa celei de-a doua, confera caracter inadmisibil unei eventuale contestatii la executare promovate de catre debitor, demersul sau judiciar fiind lipsit de temei.

Pe de alta parte, sarcina dovedirii in concret a motivelor justificate care au condus la intarzierea punerii in executare a titlului executoriu incumba cu prisosinta si exclusiv debitorului, acesta fiind tinut a proba, fara dubiu si dincolo de orice echivoc, intervenirea unor astfel de cauze, insemnate si suficient de importante, care l-au pus intr-o imposibilitate vadita, concreta, obiectiva, reala si efectiva, de a indeplini la timp, corespunzator, integral si benevol, obligatia de a face, statuata in sarcina sa si care nu ar fi putut fi dusa la indeplinire de o alta persoana.

Ca atare, motivul temeinic la care legea face referire nu este suficient a fi afirmat pe calea unei eventuale contestatii la executare, acesta trebuie inclusiv probat de cel care il invoca in propria aparare, tinzand la inlaturarea, cel putin in parte, a efectelor hotararii de obligare la plata sumei definitive cu titlu de penalitate/despagubire.

Legea nu defineste explicit motivele intemeiate, respectiv acele imprejurari justificate de natura a conferi caracter temeinic demersului debitorului, astfel incat s-ar putea trage concluzia ca aceastea, in functie de circumstante, urmeaza a fi interpretate de instanta prin raportare la o serie de factori proprii litigiului declansat, si anume: natura obligatiei de a face, imprejurarile in care contestatorul a devenit debitorul acestei obligatii, complexitatea indeplinirii obligatiei, mijloacele necesare pentru indeplinirea acesteia, modul concret in care obligatia se aduce la indeplinire, resursele materiale generate de indeplinirea obligatiei, durata de timp scursa de la momentul exigibilitatii obligatiei, persoana debitorului – persoana fizica, juridica, autoritate publica, etc. -, conduita acestuia in indeplinirea obligatiei, motivul ramanerii in pasivitate, eventuale formalitati administrative sau in fata unor organisme publice necesare indeplinirii acestei obligatii, natura intrinseca a obligatiei, necesitatea masurii solicitate, implicatiile neexecutarii obligatiei, etc.

Cu toate acestea, pentru a nu fi lasat loc de interpretare, apreciem ca “motivele temeinice” (teorie conturata, de altfel, in practica judiciara), justificative, reprezinta, de regula, cazul fortuit sau forta majora, respectiv acele imprejurari mai presus de vointa partii, imprejurari reale de ordin obiectiv, care nu au depins, sub nicio forma, de atitudinea sa subiectiva si care au impiedicat partea debitoare, in mod real si efectiv, sa isi exercite drepturile ori sa isi execute obligatiile, corespunzator, intocmai si la timp.

Astfel de motive temeinice se materializeaza, de regula, prin imprejurari imposibil de inlaturat si care exonereaza debitorul de orice culpa in neexecutarea sarcinilor si obligatiilor care ii revin, pentru simplul motiv ca orice persoana aflata in aceeasi situatie ar fi procedat in aceeasi modalitate.

Cu alte cuvinte, obstacolul sau impedimentul intampinat de catre debitor in executarea propriei obligatii si care nu ar fi putut fi adusa la indeplinire prin alta persoana este necesar a fi unul absolut si peste care nu s-ar fi putut trece, reprezentand o gravitate de natura a impiedica total, fara vreo alta posibilitate, executarea obligatiei statuate in titlul executoriu.

Este adevarat ca dispozitiile art. 906 Cod proc. civ. nu fac referire textuala si explicita la cazul fortuit sau forta majora insa, data fiind economia textului de lege analizat, in masura admiterii unei eventuale contestatii la executare, in mod indirect, avem de-a face cu o exonerare a debitorului de la o raspundere juridica, fie totala (prin inlaturarea obligatiei de plata a sumei stabilite definitiv), fie partiala (prin reducerea sumei fixate), iar cazurile exoneratorii in aceasta privinta sunt exprese si nu pot fi extinse la alte situatii, fie ele si analoge.

Solutia este fireasca din acest punct de vedere, astfel incat sa fie evitat abuzul de drept, dar si arbitrariul, respectiv acele ipoteze in care debitorul, de rea credinta, ramane “in expectativa” pe parcursul derularii litigiului avand drept obiect penalitatea respectiva, intelegand astfel sa isi execute propria obligatie abia in momentul in care nu mai exista alta posibilitate judiciara de a se eschiva de la indeplinirea ei ori de a tergiversa punerea in executare efectiva a titlului executoriu.

Pe de alta parte, in conditiile in care motivele temeinice sunt lasate la aprecierea instantei si s-ar putea trage concluzia ca acestea nu includ neaparat forta majora si cazul fortuit, putem aprecia ca norma legala incidenta este intr-o oarecare masura lipsita de previzibilitate, pe de o parte, mai cu seama ca temeinicia vizeaza fondul raportului juridic, nicidecum forma ori legalitatea sa.

Or, prin crearea unei posibilitati mult prea largi de a se aprecia asupra temeiniciei, indirect, prin procedura contestatiei la executare in materia executarii unor astfel de obligatii de a face, ce nu pot fi duse la indeplinire decat prin persoana expresa a debitorului, s-ar patrunde si in fondul dreptului, fond care a mai fost supus anterior dezbaterii judiciare.

Este adevarat ca ceea ce se analizeaza este temeinicia neexecutarii obligatiei ulterior obtinerii titlului executoriu si nu temeinicia neexecutarii obligatiei anterior pronuntarii titlului executoriu, la o prima vedere si teoretic punandu-se problema a doua intervale temporale fara legatura intre ele, generatoare de conotatii si implicatii juridice distincte.

Cu toate acestea, neexecutarea unor astfel de obligatii de a face (dat fiind specificul lor) are la baza o conduita constanta a debitorului, care intelge sa ramane in pasivitate, manifestata de la momentul punerii sale in intarziere si pana la executarea efectiva a titlului executoriu rezultat in urma procedurii judiciare declansate de catre creditor.

Asa fiind, instanta va trebui sa aiba in vedere o distinctie neta si extrem de clara in ceea ce priveste conduita debitorului, intrucat in masura in care acesta s-ar prevala intr-o eventuala contestatie la executare de o imposibilitate asa zis obiectiva – care, in realitate, ar fi subzistat cu incepere de la momentul exigibilitatii obligatiei, deci inclusiv anterior promovarii cererii de chemare in judecata a carei solutionare s-a finalizat cu pronuntarea titlului executoriu – aceasta circumstanta ar trebui sa echivaleze unui veritabil fine de neprimire a contestatiei promovate, atata vreme cat debitorul obligatiei avea la indemana sa invoce astfel de aparari in combaterea cererii initiale a creditorului, de obligare a sa.

Pe de alta parte, este incalcat inclusiv principiul echitatii, dar si al egalitatii in drepturi (atat al creditorilor, cat si al debitorilor), intrucat intr-o anumita materie a executarii silite, legiuitorul a inteles sa confere anumite beneficii in favoarea debitorilor, “beneficii” pe care nu le regasim in alte materii de executionale, neprezentand relevanta, in opinia noastra, obiectul executarii silite (obligatie de a face, evaluabila sau neevaluabila in bani, obligatie de a da, etc.).

Din aceasta perspectiva am inteles sa utilizam si termenul de “beneficiu”, in sensul de favoare instituita cu privire la o anumita categorie (in cazul de fata, cu privire la debitorii obligatiilor de a face care nu pot fi aduse la indeplinire prin alta persoana), atata vreme cat nu regasim prevederi similare sau identice in materia executarii silite a altor obligatii.

Este adevarat ca scopul textului legal analizat nu este lipsit de logica juridica, fiind injust a impovara un debitor in masura in care acesta a fost de buna credinta, insa din motive neimputabile lui, obiective si dincolo de orice culpa personala, nu si-a putut executa la timp si corespunzator obligatia care ii revenea.

Insa pastrand acelasi rationament si mergand mai departe cu argumentatia logico juridica, in aceeasi situatie s-ar putea regasi orice alt debitor, executat silit in alte materii.

Bineinteles, spre deosebire de acestea, penalitatea la care ne referim nu reprezinta o cuantificare exacta a obiectului obligatiei de a face (lucru, de altfel, imposibil, atata vreme cat avem de-a face cu o obligatie neevaluabila in bani), in alte materii punandu-se in executare un obiect strict cuantificat si determinat (creanta certa, lichida, exigibila, derivand din titlul executoriu, deci de cele mai multe ori vizand o suma de bani), fiind in contra legii posibilitatea reducerii lui chiar daca neexecutarea nu se datoreaza culpei debitorului.

Cu toate acestea, dincolo de acest obiect concret, la momentul punerii in executare debitorului ii sunt percepute si alte sume derivand din procedura executionala (dobanzi, penalitati, costuri executare, onorarii, etc.) insa legea nu mentioneaza un remediu asemanator art. 906 Cod proc. civ., cel putin de inlaturare sau de reducere a lor in ipoteza in care s-ar dovedi motive justificate de intarziere a punerii in executare a titlului executoriu.

Concluzionand, apreciem ca instantele investite cu astfel de cauze, referitor la motivele justificate invocate de catre debitori, ar trebui sa aiba in vedere strict acele imprejurari care se incadreaza in sfera cazului fortuit sau al fortei majore.

In sprijinul acestei opinii – cu privire la necesitatea dovedirii unei temeinicii solide a neexecutarii obligatiei – sunt inclusiv prevederile legale anterioare celor care vizeaza posibilitatea modificarii sau inlaturarii penalitatii pe calea contestatiei la executare.

Nu lipsite de relevanta sunt si etapele procedurale pe care creditorul este nevoit sa le parcurga in vederea obtinerii hotararii finale si indestularii sale cu suma stabilita definitiv drept despagubire, debitorului fiindu-i acordate o serie de “facilitati” procedurale.

Astfel, mai intai, creditorul este nevoit sa promoveze o cerere de aplicare in contra debitorului a unor penalitati pe zi de intarziere, hotarare care nu este executorie, reprezentand, mai degraba, un “avertisment” pentru debitorul care manifesta rea vointa ori refuz in indeplinirea obligatiei.

Ulterior, creditorul trebuie sa astepte 3 luni de zile de la comunicarea catre creditor a respectivei incheieri pentru ca, ulterior, sa se adreseze instantei, cu o noua cerere, avand drept obiect stabilirea sumei finale drept despagubire.

Drept urmare, in masura in care debitorul isi executa obligatia de a face pana la epuizarea celor 3 luni, creditorul nu mai este indreptatit la a pretinde pe seama acestuia vreo suma de bani cu titlu de despagubire, chiar daca executarea s-a realizat cu intarziere (situatie total injusta, afara de cazul in care intarzierea s-ar fi datorat unor motive temeinice, justificative).

Este adevarat ca norma legala instituie posibilitatea atragerii raspunderii civile a debitorului, dincolo de normele specifice aplicabile in materia executionala supusa analizei, prin promovarea unei actiuni intemeiate pe dreptul comun, insa intr-o asemenea imprejurare, teza probatorie nu este facila, ci extrem de delicata intrucat, pe de o parte, creditorul ar trebui sa dovedeasca intrunirea elementelor unei eventuale raspunderi civile delictuale, iar debitorul se va prevala de un text legal edictat intr-o materie speciala.

Asadar, ca o observatie, textul de lege analizat nu instituie in favoarea creditorului un remediu juridic eficient si previzibil, pentru intarzierea nejustificata in executarea obligatiei de catre debitor, chiar daca intarzierea executarii nu a depasit termenul impus de 3 luni de zile.

Revenind la consecintele pronuntarii hotararii finale de obligare a debitorului la achitarea sumei finale reprezentand despagubiri (in masura in care termenul de 3 luni de zile a fost implinit iar debitorul nu si-a executat obligatia de a face, neevaluabila in bani), apreciem ca desi avem de-a face cu cereri distincte inregistrate pe rolul instantei (prima vizand penalitati aplicate pe zi de intarziere, cea de-a doua vizand o penalitate finala cu titlu de despagubire globala), in fapt se pune problema unui ansamblu procedural unic, atata vreme cat hotararea anterioara de obtinere a penalitatilor pentru fiecare zi de intarziere reprezinta conditia esentiala de promovare a cererii in vederea stabilirii penalitatii finale, ca si suma totala, neintrunirea acestei conditii conducand, fireste, la inadmisibilitatea demersului judiciar.

Ca este asa rezulta din economia textului de lege precitat, conform caruia “Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva…”; ca atare, “daca” (deci, exclusiv in masura in care) debitorul nu executa obligatia in termenul statornicit de lege, acesta poate fi obligat, la initiativa creditorului sau la plata sumei in discutie.

Conjunctia “daca” nu lasa loc echivocului ori altor interpretari, prin urmare parcurgerea primului demers judiciar este imperativa si nu optionala.

Acest ansamblu procedural este unul, asadar, de durata, in care debitorul este citat, prin urmare are indeaproape cunostinta de toate demersurile creditorului in vederea satisfacerii creantei sale, avand posibilitatea, deopotriva, sa isi formuleze aparari in contra solicitarilor creditorului, aparari care ar trebui sa vizeze motivul concret al neexecutarii, pana la acel moment, al propriei obligatii de a face, respectiv cazul fortuit sau forta majora care genereaza aceasta imposibilitate obiectiva si reala.

In consecinta, asadar, o relevanta esentiala – peste care instanta investita sa solutioneze cererea finala nu ar putea trece sau nu ar putea sa o ignore – o reprezinta conduita sa procesuala, modul in care intelege sa isi formuleze aparari in justificarea pasivitatii sale, intrucat se pune problema unei imposibilitati de aducere la indeplinire unui titlu executoriu, raportul juridic trecand, deja, prin filtrul unei instante care s-a pronuntat in mod definitiv.

Prin urmare, apreciem ca invocarea motivelor justificate (si care, in opinia noastra, nu ar putea sa fie decat cele incadrate in sfera cazului fortuit sau fortei majore) si care au condus la neexecutarea obligatiei personale de a face nu ar putea fi realizata, pentru prima data si direct in cadrul litigiului purtand asupra sumei finale acoradata cu titlu de despagubire, decat in masura in care acestea ar fi intervenit in intervalul de timp scurs de la momentul ramanerii definitive a incheierii privind penalitatile pentru fiecare zi de intarziere si momentul promovarii actiunii privind stabilirea sumei finale cu titlu de despagubire.

Astfel, in masura in care astfel de motive au existat de la inceput, iar debitorul nu a inteles sa isi formuleze, in procedurile judiciare anterioare, aparari fundamentate pe aceste aspecte, apreciem ca instanta nu este tinuta a le lua in seama, intrucat ar echivala cu invocarea unor imprejurari aparent noi dar existente anterior si care, datorita conduitei pasive si culpabile a debitorului, nu au fost aduse la cunostinta nici a creditorului si nici a autoritatilor judiciare sesizate.

Apoi, dincolo de dimensiunea juridica si patrimoniala a despagubirii solicitate, aceasta are si o componenta morala, fiind menita, pe de o parte, a sanctiona, prin echivalent banesc, refuzul nejustificat de punere in aplicare, la timp si cu buna credinta, a unui titlu executoriu care statueaza indeplinirea unei obligatii ce nu poate fi dusa la indeplinire decat strict de persoana debitorului si, de alta parte, de a conferi (dincolo de o despagubire justa si echitabila pentru creditor) inclusiv o satisfactie morala titularului dreptului de creanta, natura juridica fiind, asadar, una mixta.

Ca atare, marja de apreciere a instantei fata de cuantumul despagubirii deja acordate va trebui orientata in aceste directii, mai cu seama ca legea instituie o situatie de exceptie care vine, practic, in contradictie inclusiv cu principiul autoritatii de lucru judecat (in sensul ca pe calea unei contestatii la executare se poate inlatura sau se poate modifica respectiva penalitate, aceasta din urma fiind statuata de o hotarare judecatoreasca definitiva).

Asa fiind, autoritatea de lucru judecat a hotararii prin care a fost acordata penalitatea este una relativa care poate fi rasturnata prin pronuntarea unei alte hotarari (ca urmare a promovarii unei contestatii la executare, conform dispozitiilor legale sus mentionate), sens in care se poate trage inclusiv concluzia ca desi legiuitorul a prevazut caracterul definitiv al hotararii pronuntate cu privire la suma definitiva stabilita drept despagubire, indirect, aceasta ar putea fi reformata prin pronuntarea unei hotarari intr-o alta materie (contestatie la executare), sens in care contesatia la executare imbraca, in fapt, forma unei cai de retractare a primei hotarari, atata timp cat prin dovedirea unor circumstante temeinice, penalitatea aplicata initial in mod definitiv ar putea fi modificata sau chiar anulata, in acest mod hotararea judecatoreasca – titlul executoriu referitor la penalitate – pierzandu-si, in tot sau in parte, forta executorie, prin urmare creandu-se posibilitatea de a o lipsi de unul dintre atributele sale esentiale (executorialitatea).

Avocat Virgil Barbulescu
BARBULESCU, BUGA & ASOCIATII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti