Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
 1 comentariu

Cum am trăit eu anticorupţia săptămâna asta
24.10.2019 | Radu CHIRIȚĂ

JURIDICE - In Law We Trust
Radu Chiriță

Radu Chiriță

Trei din cei şapte oameni care îmi mai citesc aberaţiile de aici m-au întrebat când continui serialul început mai demult şi le-am promis că în curând, da’ nu am avut timp. Alţi doi m-au întrebat prin intermediar când scriu ceva despre depunerea motivelor de apel direct în sală. Promit să mă ocup şi de subiectul ăsta, care va fi comun cu amânarea repetată de pronunţare, că intră tot în categoria “n-am apucat”. Primilor le promit că va urma şi episodul doi în curând, dar acum trebuie să trec la ultimul episod şi, fără să dau spoilere, să povestesc cum am trăit eu anticorupţia săptămâna asta. O să fie un text ceva mai lung, dar dacă îl rup şi pe ăsta în episoade, devin Netflix şi trebe să cer bani de abonament. În esenţă, dacă sunteţi învăţaţi cu etichetele de şampon ca lectură în momentele de linişte, treceţi peste textul de mai jos.

Unu.

În prima zi a acestei săptămâni, am trăit anticorupţia la completul de 5 judecători al ÎCCJ. Pentru cine nu ştie, ăsta este cel mai suprem complet de la cea mai supremă instanţă din România, judecând apelurile împotriva sentinţelor pronunţate de alţi judecători ai ÎCCJ, consideraţi cumva mai proşti din cauză că nu or ieşit la tragerea la sorţi din anul acela ca să intre în completele de 5 judecători. Logica strâmbă a legii are cauze constituţionale şi ar trebui să facă obiectul unei alte analize.

Am avut onoarea să îmi prezint fizicul în faţa completului de 5 judecători nr. 2 (sunt 3 în total). Pe lista de şedinţă erau patru cauze. În toate cele patru cauze acuzaţiile erau de corupţie, formulate de DNA. În toate cele patru cauze, sentinţa apelată fusese pronunţată de un complet de 3 judecători ai ÎCCJ, compus cu încălcarea art. 29 din Legea 78. CCR tocmai publicase săptămâna trecută decizia prin care a stabilit că toate aceste cauze trebuie să se rejudece de la început, din cauza încălcării legii de către ICCJ cu prilejul formării completelor de judecată. Nu scriu acum despre asta, dacă vreodată o să am timp, o să o fac. Cert este că acea decizie a CCR confirma ilegalitatea judecăţii în toate cele patru cauze şi că legea spune că, în astfel de cazuri, este obligatorie rejudecarea cauzei de la început în faţa unui complet legal format. Bun, era deci de aşteptat ca în toate cele patru cauze să se dispună rapid şi fără prea multe discuţii trimiterea dosarelor în vederea rejudecării la secţia penală a ÎCCJ.

Deşi toate cauzele erau la completul nr. 2, iar în decembrie când a fost tras la sorţi acest complet avea o anumită compunere, din diverse motive – multe greu de înţeles – componenţa completului s-a schimbat atât de mult, încât fiecare dintre cele patru cauze urmau să se desfăşoare în faţa unor complete cu o compunere extrem de diferită. În cauza mea, s-a ajuns pentru termenul de luni să intre în complet un judecător care era în decembrie al 9-lea pe lista de membri supleanţi. În prima cauză, cred că se ajunsese şi mai încolo. Şi chestia asta ar putea face obiect al unei analize serioase, dar nu vreau să scriu acum o carte.

Deci, intră completul nr. 2 în varianta A şi se strigă cauza 4 de pe listă. N-apucă oamenii să se ridice de pe scaune, că preşedintele completului anunţă că, cu majoritate de 4 la 1, s-a decis să se pună în discuţie trimiterea cauzei la rejudecare. Procurorul de la DNA, surprinzător, şi avocaţii, nesurprinzător, sunt de acord şi în 5 minute e gata povestea. Completul se retrage, după 10 minute vine magistratul asistent cu minuta şi citeşte în sală că dosarul lui Şova se duce la rejudecare de la început. Din telefoanele ziariştilor aflaţi în sală iese fum la cum scriau băieţii ăia. Decizia e luată cu 4 voturi la 1. Nu sunt foarte optimist, din cei 4 doar unul era şi în completul meu, iar acel judecător care s-a opus era la mine în complet. Pe scurt, un calcul elementar îmi arăta că la ora 9.30 era 1-1 la mine în cauză.

Bun, stăm un pic, vine completul nr. 2 în varianta B şi se strigă cauza 1 de pe listă. Între varianta B şi varianta mea de completul nr. 2, erau 4 judecători comuni. Cei doi care au fost şi în varianta A, plus încă 2. Înainte să apuce să spună cineva ceva, doamna preşedinte trimite acasă martorii ce fuseseră citaţi şi anunţă părţile că, din oficiu, se pune în discuţie sesizarea CJUE cu trei întrebări preliminare al căror text le este înmânat de grefierul de şedinţă. Procurorule avea că şi el vroia să ceară sesizarea CJUE şi, culmea, textul întrebărilor era fix acelaşi. Avocatul este întrebat dacă e în măsură să îşi dea cu părerea pe loc sau are nevoie să fie lăsată cauza la finalul şedinţei de judecată. Nici vorbă de amânare, deşi dacă venea el cu ceva întrebări direct în sală, cred că îl băteau cu lanţuri. În fine, procurorul susţine că cel mai ok ar fi ne spună CJUE dacă în războiul orgoliilor dintre CCR şi ÎCCJ, cei din urmă pot să aleagă care dintre deciziile CCR au chef să le respecte şi pe care nu. Avocatul spune că asta e o prostie. Completul spune, cu majoritate de 3 la 2, că rămâne în pronunţare pe subiectul ăsta. Pentru cei care nu ştiu, asta înseamnă 99,99% că se va admite, dar o să vă comunicăm asta mai târziu. Se şi întâmplă, peste câteva ore, se comunică că CJUE a fost sesizată cu acele întrebări. Despre ele, ceva mai jos, la punctul doi. Aşa că dl. Niţă mai stă până de pronunţă CJUE să vadă dacă ăia o să lase ICCJ să ignore deciziile CCR care nu le convin. Dacă o să spună că nu, atunci şi el să meargă la rejudecare în fond, dar peste vreo 2-3 ani. Dacă o să spună europeni că da, atunci varianta de complet pe care o să aibă atunci – sigur nu o să mai fie aia de luni – o să decidă dacă au chef să respecte decizia 417/2019 a CCR. Dacă o să aibă chef să o respecte, dl. Niţă merge la rejudecare în fond (tot peste 2-3 ani). Dacă nu o să aibă chef, o să spună că nu respectă decizia CCR şi o să citeze din nou martorii pe care i-au trimis luni acasă continunând judecata în apel. Asta, evident tot peste vreo 2-3 ani.

După cum spuneam, 4 din judecătorii acestei variante de complet sunt şi în cauza mea. La doi dintre ei ştiam votul. Fac tot felul de calcule şi deducţii şi îmi dă că şi la mine o să fie tot 3-2, însă probabil pentru ei, nu pentru noi. Devin trist şi bag în gând multe cuvinte care, dacă Dzeu citeşte gândurile, mă vor trimite în iad.

Intră în sală şi varianta C a completului, care e varianta mea. Avocatul celuilalt inculpat lipseşte şi nivelul ritmul gândurilor mele de tipul “road to hell” creşte la intensitate maximă. Dacă colegul nu vine, mă şi vedeam că ne amână cu o săptămână cât să îi dea inculpatului avocat din oficiu şi iarăşi trebe să mă trezesc la 4 să prind rata Tarom de la 5.45, iară trebuie să îmi “rezolv” cursul, iară am venit degeaba până la capitala justiţiei etc. Doamna preşedinte se uită derutată la noi când îi spunem că avocatul inculpatului lipseşte şi nu l-am văzut deloc. Îi spun că nu am numărul omului de telefon să îl sun, aşa că se suspendă şedinţa 15 minute pentru ca grefierul să facă rost de numărul omului, să îl sune. Vine grefierul fericit că l-o găsit, omul credea că şedinţa e de la ora 13, dar se pune în mişcare şi vine în 20 minute. Noroc că nu avem justiţie televizată, că s-ar uita oamenii numa’ la reclame.

Bun, vine şi colegu’, vine completul înapoi, îi dăm drumul. Doamna preşedintă ne zice ceva despre decizia CCR-ului, moment în care doamna procuror ne comunică că are o cerere de sesizare a CJUE cu trei întrebări, pe care o depune în sală. Un fel de depunerea motivelor de apel direct în sală, ca să răspund unora dintre cititori. E drept că mi le-a dat şi mie în pauza dinainte şi apucasem să le citesc. Revin mai încolo asupra lor. No, susţine doamna procuror că obligaţia de a respecta deciziile CCR afectează independenţa judecătorilor. Mi se face rău, dar probabil era de la sandviciu din Otopeni că avea ceva sos suspect, nu cred că de la afirmaţia asta putea să mă apuce aşa durere de cap. Îmi dă şi mie cuvântul, spun 10% din ce am de spus, iar completul se retrage să delibereze. Vin înapoi în 15 minute şi ne anunţă că, în majoritate cu 3 la 2, se repinge cererea de sesizare a CJUE şi ne dă cuvântul pe trimiterea cauzei la rejudecare. Zicem ce avem de zis, doamna procuror e de acord cu noi, de data asta, iar completul rămâne în pronunţare pe această cerere. Peste vreo 2 ore văd în presă că şi domnul Simu merge înapoi la rejudecare. În cursul serii, aceeaşi informaţie apare şi pe site-ul ÎCCJ.

După ce m-am cărat eu de acolo, a intrat şi varianta D a completului nr. 2. Înţeleg din presă că, în majoritate cu 3 la 2, au respins cererea de a se pronunţa la acel moment asupra trimiterii cauzei la rejudecare, nici din oficiu şi nici parchetul nu a cerut sesizarea CJUE, aşa că au audiat martorii citaţi, au mai citat ultimii doi martori pentru următorul termen şi i-au anunţat pe avocaţi să se pregătească să finalizeze tura ce vine.

În rezumat, în aceeaşi zi, la acelaşi complet al instanţei supreme, patru cauze cu aceeaşi problemă de drept. Şova în prima cauza judecată pe la ora 9.30, Simu şi Pop în a treia cauză judecată pe la ora 11.30 merg la rejudecare. Niţă, judecat pe la 10.15 stă vreo 3 ani să aştepte lumină de la Luxemburg. Bica, judecată pe la ora 12, stă vreo lună să aştepte lumină de pe Batiştei. Citez din Constituţia noastră: “Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii“. Jur că aş întreba la CJUE dacă şi textul ăsta de la art. 126 e facultativ sau numa’ ăla de la art. 147 cu obligativitatea deciziilor CCR. Că, dacă art. 126 nu e facultativ, avem o problemă, deşi nu scrie în MCV despre ea.

Unu jumate.

Nu pot să trec la ziua de marţi, că trebe să spun doar câteva chestii despre acele întrebări. De când le-am citit, mă tot întreb cine e geniul care le-a scris. Şi, cumva, sper că totuşi e procuror, că dacă e judecător de curte supremă îi groasă rău. Nu intru aici în problema de fond, că nu termin textul ăsta niciodată şi scriu deja sub presiunea timpului. În esenţă, Ministerul Public şi o parte din ICCJ sunt nemulţumiţi de o decizie a CCR şi vor să primească autorizare de la CJUE să nu o respecte. Personal nu cred că CJUE poate să spună că o prevedere din Constituţie – art. 147 – este facultativă şi cred că precedentul ar fi oribil de periculos. Cum ar fi să cerem să nu respectăm orice decizie obligatorie care nu ni se pare corectă. Nu discut aici dacă decizia CCR este sau nu corectă juridic, că asta e irelevant. Am şi o listă de decizii ale CCR care nu mi se par corecte, am o listă de decizii definitive ale ICCJ care nu mi se par corecte etc. Să cer şi eu CJUE acordul de a nu le respecta, pentru că mi se par incorecte? Sau să cer CJUE să stabilească ei dacă sunt corecte ori ba? Pentru că astea trei întrebări aia cer. Dar, repet, e o discuţie de fond pe care nu am timp să o fac aici şi care este oricum inutilă faţă de cretinismul juridic al întrebărilor în sine. Le iau pe rând.

Prima: “Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene si articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European si a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, elaborata in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, trebuie interpretate in sensul ca se opun adoptarii unei decizii de catre un organ exterior puterii judecatoresti, Curtea Constitutionala a Romaniei, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de coruptie solutionate intr-o perioada determinata si care se afla in faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instantei supreme de completuri de judecata specializate in aceasta materie, desi recunoaste specializarea judecatorilor care le-au compus?” Încă mă întreb unde e predicatul aici şi mi se pare că te faci de ruşine ca instanţă dacă trimiţi o chestie atât de agramată la Luxemburg. O să leşine traducătorul… Dar, dincolo de asta, cum dracu să scrii într-o întrebare adresată de cel mai cel complet al celei mai înalte instanţe din România că CCR “adoptă” decizii? Domnu’/doamna care o scris asta, CCR la fel ca orice altă instanţă “pronunţă” decizii, nu adoptă! E din ciclul inculpatul “o făcut” o infracţiune… Pe de altă parte, ăştia întreabă dacă are voie CCR să adopte ceva decizie. Păi, fraţilor, s-o pronunţat deja. De ce nu aţi cerut sesizarea CJUE în procedura de la CCR, că acum e cam târziu, mortu’ e dus la groapă. Ce vreţi, să anuleze CJUE decizia CCR? Şi dacă nu, atunci curtea de la Haga şi CEDO…

A doua: “Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeana si articolul 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca se opun constatarii de catre un organ exterior puterii judecatoresti a nelegalei compuneri a completurilor de judecata din cadrul unei sectii a instantei supreme (completuri compuse din judecatori in functie, care la momentul promovarii indeplineau inclusiv conditia specializarii solicitata pentru a promova la instanta suprema)?“. Dincolo de orice altceva, asta ne duce la o discuţie care tinde să devină celebră. Art. 47 din Cartă este dreptul la un proces echitabil. Oameni buni, dacă eu încă nu mi-am pierdut uzul raţiunii şi dacă nu ar trebui să mă duc la sapă, statul nu are dreptul la un proces echitabil. Numa’ prostu’, fraieru’ are drepturi fundamentale, inclusiv dreptul la un proces echitabil. În acest raport juridic, statul are doar obligaţii. Cum dracu’ să întrebi CJUE dacă în temeiul dreptului la un proces al statului se întâmplă ceva? Până acum, dacă vreun student îmi spunea că procurorul sau statul are drept la un proces echitabil îl picam fără să respir. Ce să fac de acum? Să îl recomand direct pentru magistratură, eventual direct la ÎCCJ?

A treia: “Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa inlature aplicarea unei decizii a instantei de contencios constitutional, pronuntata intr-o sesizare vizand un conflict constitutional, obligatorie in dreptul national?” Numa’ întreb şi io: textul din dreptul Uniunii pe care CJUE trebuie să îl interpreteze care e? Îl ghicesc ei?

Astea sunt întrebările care or plecat deja. Ne facem de ruşine şi nu scriem în MCV că suntem penibili. Măcar dacă avem o problemă (falsă) de drept să punem dracu întrevările ale ca lumea.

Doi.

Marţi aflu şi, mai târziu decât era cazul de faptul că fix la debutul campaniei pentru prezidenţiale, un candidat cu ceva şanse face obiectul unei investigaţii penale pentru fapte de corupţie, iar DNA are grijă să comunice acest lucru publicului avid de informaţii. Am avut doi clienţi – preşedinţi de CJ la acel moment – care or păţit la fel. Unul e proaspăt achitat în fond pentru fapta aia, la altul dosarul e în nelucrare la DNA de vreo 4 ani. Deşi karma is really a bitch şi deşi unii ar trebui să înveţe că primul cuvând de pe plăcuţa suedeze e un pic supraevaluat, contează mult de ce parte a plăcuţei te afli, nu pot să nu înjur. Cred că dacă renunţăm la principii sau le adaptăm la situaţii în funcţie de cum ne plac sau nu persoanele implicate ne ducem dracu’. Adică, ne-am dus deja, că la fiecare din actorii zilelor noastre de la CSM până la Cotroceni şi până la Bruxelles, principiile sunt la fel de tari ca fularu’. Falnice când e vorba de ai lor, pleoştite când e vorba de ai noştri.

Pe scurt, marţi am trăit anticorupţia clasică. La fel cum Ponta a pierdut la prezidenţialele pentru că dosar penal, la fel cum Orban a pierdut candidatura la Bucureşti pentru că dosar penal, la fel cum al meu client a pierdut CJ pentru că dosar penal, la fel cum Kovesi era să piardă parchetul european pentru că dosar penal, şi Barna va pierde alegerile pentru că dosar penal. Toate astea, plus zeci care or mai fost sunt o mizerie. Dar numa’ despre una scrie în MCV.

Trei.

Ieri, am trăit anticorupţia citind MCV-ul. Mi-e rău. Vreau neapărat să ştiu cu cine or vorbit experţii vieţii de la Bruxelles. Vreau să ştiu ce grade aveau ăia. Vreau să ştiu cum ***** mă-sii poţi să spui că Kovesi e nevinovată înainte de orice judecată, pentru că pe vremuri pentru afirmaţii de genul ăsta gemea MCV-ul de recomandări şi CSM-ul de comunicate, cum dracu’ să susţi implicarea serviciilor secrete în justiţie şi să fii european? Cum dracu’, bă? Aţi luat-o razna de tot? Înţeleg că sunteţi o chestie politică, înţeleg că nu vă place pesedeul, înţeleg că vă place de Kovesi. Dar nicio limită? Nicio decenţă? Cum ***** să lauzi ANI care nu face nimic de ani de zile? Cum să îţi permiţi să lauzi Curtea de Apel Suceava care refuză să aplice deciziile CCR pe care le consideri ca fiind proaste? Cuuuuuuuuuuuuuuuuum?

O să sară unii că sunt anti-european. Nu sunt. Deloc. Când eram mic, în comunismul ăla infect pe care îl aveam, din an în paşte vedeam câte o maşină “străină” şi ne lipeam toţi masurile de geam să vedem “cât prinde”. Dacia nu prindea decât 120, am văzut atunci şi una roşie care prindea 180. Am crezut de atunci că tot, dar tot, ce vine de la vest e mai bun, corect etc. Ăia nu fură, nu sunt “politicieni”, nu sunt corupţi, sunt un fel de Isus care vorbeşte olandeză. A spune că de multe ori Comisia europeană sau vreun organ de la Bruxelles face chestii cretine nu înseamnă că eşti antieuropean. Înseamnă că vrei să îşi fie respectate drepturile, ceea ce te face european. Că asta înseamnă un “spaţiu comun de libertate” nu un “spaţiu comun de servicii şi de anticorupţie”.

Av. conf. univ. dr. Radu Chiriță
CHIRIȚĂ ȘI ASOCIAȚII



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Cum am trăit eu anticorupţia săptămâna asta”

  1. Mi-e imposibil să înțeleg cum, pe de o parte, procesul penal durează cu anii, dar, pe de altă parte, când e vorba de discuția unor chestiuni de finețe juridică, se judecă și se depun documente în decurs de o jumătate de oră. Nu pricep logica și nici de ce profesorii nu zbiară prin tratate cu privire la astfel de situații pe care ar fi trebuit să și le imagineze – că doar de aceea sunt profesori de drept (sau au zis să nu dea idei? :))))))))))) (ador argumentul acesta ilogic din țâțâni: să tăcem ca să nu dăm idei!!!). Dacă profesorii de procedură penală/de drept UE mai sunt și avocați, păi cu atât mai mult nu pricep liniștea. Oare care e ideea de-mi scapă?

    Dacă nu va exista legătura suficient de clară cu dreptul UE, vom avea o ordonanță de la CJUE în vreo 3-4-5 luni.
    Oricum, apărarea principală e că nu ar trebui să avem suspendare deoarece chiar dacă răspunsul lu CJUE va fi nefavorabil pentru cei judecati, oricum nu se va aplica decât pentru viitor – și nu „pentru viitor” precum înțelege CCR atunci când admite o excepție de neconstituționalitate invocata poate de chiar Parchet, păstrând o lege doar într-o anume variantă interpretativă totusi nefavorabilă inculpatului :)))) (ma scuzati ca rad, dar e singura sansa de supravietuire)

    Sper din tot sufletul ca s-a invocat asta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.