Judecătoria Ploiești. Respingerea liberării condiționate pentru implicare insuficientă pe durata executării pedepsei
30 octombrie 2019 | Smaranda POPESCU
Judecătoria Ploiești a statuat că simplul comportament satisfăcător pe durata executării pedepsei nu duce la liberarea condiționată, existând doar o vocație, ci nu un drept al petentului. Măsura nu poate fi dispusă dacă scopul pedepsei, și anume îndreptarea condamnatului, nu este dovedit temeinic de către petent, chiar dacă există aparența reeducării. În speță, instanța a constatat că nu se poate dispune măsura liberării condiționate dacă există indicii de neresponsabilitate care ar putea conduce la un pericol social prin liberarea înainte de executarea integrală. Fracția de pedeapsă ce trebuia executată a fost îndeplinită, însă scopul pedepsei nu a fost atins, deoarece petentul nu a dovedit îndreptarea comportamentului său. Persoana condamnată a participat la un număr redus de activități prin raportare la perioada efectiv executată și nu a prestat activități lucrative, rezultând o implicare insuficientă pentru a se forma convingerea că aceasta a înțeles rolul și scopul pedepsei aplicate. (Sentința Penală nr. 986 din 23 mai 2019, pronunțată de Secția Penală a Judecătoriei Ploiești)
Smaranda Popescu
Student, Facultatea de Drept – Universitatea din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro