Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Competenţa materială a Tribunalelor Specializate Argeș, Mureș și Cluj, prin raportare la considerentele Deciziei RIL nr. 2/2019
30.10.2019 | Ciprian TIȚA

Ciprian Tița

Ciprian Tița

În data de 25 octombrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 863 Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Fără a relua teoria noţiunilor de competenţă materială procesuală şi competenţă materială funcţională a instanţelor de judecată (aspecte relatate şi într-un articol anterior pe aceeaşi temă), este de necontestat caracterul imperativ al normelor privind competența materială a unei instanțe judecătorești, iar competența materială procesuală este aceea care determină felul cauzelor ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie a instanțelor judecătorești, și care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Concluzia ce se desprinde din Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia examinării recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti privind competenţa funcţională a tribunalelor specializate (Argeş, Cluj, Mureş) în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, competenţă determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părţilor procesului civil, în raport şi cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, unde s-a statuat că competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, este aceea că, calitatea uneia dintre părţi, de profesionist/neprofesionist, precum și activitatea de exploatare a unei întreprinderi prin exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, dacă are un scop lucrativ/economic, nu reprezintă un criteriu legal de atribuire a competenţei tribunalelor specializate, deoarece competenţa acestora, precum şi procedura de judecată se stabileşte numai prin lege.

Dreptul civil substanţial nu mai distinge în prezent între „profesioniştii-comercianţi” şi „profesioniştii-necomercianţi” şi nici nu poate furniza vreun criteriu raţional de stabilire a competenţei tribunalelor specializate.

Competenţa tribunalelor specializate, raportat la dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, presupune prin ipoteză, existenţa unor materii specializate (societăţi, insolvenţă, concurenţă neloială etc.), iar nu simpla calitate a părţilor, caz în care competenţa ar deveni una generală, antrenând mărirea considerabilă a volumului de activitate a acestora, iar nicidecum una strict specializată.

Prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia examinării recursului în interesul legii, au fost indicate criteriile de determinare a competenţei materiale procesuale – a competenţei stabilite în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii – a acelor instanţe sau secţii reorganizate până la data intrării în vigoare a Codului civil, reprezentate de fostele tribunale comerciale Argeş, Cluj şi Mureş, care s-au reorganizat potrivit art. 228, precum şi a fostelor secţii comerciale din cadrul tribunalelor şi curţilor de apel, reorganizate conform art. 225 din Legea nr. 71/2011.

Aceste criterii de determinare a competenţei materiale operează inclusiv în căile de atac (paragrafele 164 şi 165 din decizie).

În acest context, prin Decizia nr.2/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii, s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.

Pentru a înțelege pe deplin statuările instanței supreme este necesar a examina paragrafele 97-106 din decizie, unde se statuează următoarele:

97. În contextul acestei practici se impune ca dezlegarea problemei de drept din speţă să privească exclusiv cererile menţionate la paragraful 98, în caz contrar ajungându-se la efectul nedorit al schimbării practicii unitare la nivelul instanţelor judecătoreşti din ţară.

98. Din această perspectivă trebuie constatat că cererile formulate în procedura executării silite în care se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească, constituie cereri formulate în materia ce face obiectul specializării, astfel încât sunt, în apel, de competenţa instanţelor/secţiilor specializate.

99. În cadrul acestor cereri se formulează apărări pe fondul dreptului din titlul executoriu, ceea ce înseamnă că se soluţionează însuşi fondul raportului de drept substanţial născut din actul juridic ce reprezintă titlul executoriu.

100. Din acest punct de vedere nu se poate face nicio diferenţă de tratament juridic, în privinţa competenţei materiale procesuale, între cererile în discuţie şi cererile de chemare în judecată legate de încheierea, executarea sau desfiinţarea actelor juridice reprezentate de titlul executoriu.

101. Analiza acestor apărări necesită valorificarea specializării judecătorului într-o anumită materie, întocmai ca în cazul cererilor formulate pe calea dreptului comun.

102. Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin procedura administrativă anume prevăzută şi în aplicarea criteriilor indicate se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, completuri specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, iar această normă este aplicabilă, după cum s-a arătat, şi în cazul celor trei tribunale specializate, faţă de trimiterea expresă din art. 228.

103. Astfel, pot conduce la înfiinţarea de astfel de instanţe/secţii/completuri:
a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc;
b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

104. Enumerarea cauzelor este una exemplificativă, astfel încât nu este împiedicată înfiinţarea pe cale administrativă de tribunale/secţii/completuri specializate în alte materii, în considerarea obiectului sau naturii cauzelor.
De altfel, această posibilitate este prevăzută şi în dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 207/2018 (în forma citată în pct. III paragraful 5 al prezentei decizii).

105. Este de necontestat că cererile de chemare în judecată având ca obiect încheierea, executarea sau desfiinţarea unor acte juridice, într-o materie de genul celor menţionate cu titlu exemplificativ, intră în categoria cauzelor din materia ce face obiectul specializării. Acestea se soluţionează de către tribunalele specializate fie în primă instanţă, fie în apel, dacă este aplicabil criteriul valorii obiectului cererii, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. (2) din Codul de procedură civilă.

106. Pentru identitate de raţiune, atunci când titlul executoriu este reprezentat de un act juridic din materia ce face obiectul specializării, cererile formulate în procedura executării silite în care se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie să se soluţioneze de către tribunalele specializate, în apel.

Aceste statuări sunt în realitate considerentele decizorii în interpretarea legii, fără de care nu poate fi aplicat în practică dispozitivul deciziei menţionate.

Noțiunea juridică de cauză din materia ce face obiectul specializării trebuie înţeleasă prin raportare la considerentele deciziei menționate, pronunțate în Recurs în interesul legii, obligatorii pentru instanțele judecătorești potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Astfel, la par. 102-103, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin procedura administrativă anume prevăzută şi în aplicarea criteriilor indicate se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, completuri specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, iar această normă este aplicabilă, după cum s-a arătat, şi în cazul celor trei tribunale specializate, faţă de trimiterea expresă din art. 228.

În consecinţă, pot conduce la înfiinţarea de astfel de instanţe/secţii/completuri:
a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc;
b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

Mai concluzionează instanţa supremă că enumerarea cauzelor de la paragraful anterior este una exemplificativă, astfel încât nu este împiedicată înfiinţarea pe cale administrativă de tribunale/secţii/completuri specializate în alte materii, în considerarea obiectului sau naturii cauzelor.

Concluzia logică ce se desprinde este aceea că, în ceea ce priveşte Tribunalele Specializate Argeș, Mureș și Cluj, competenţa materială procesuală este dată prin chiar actul de înfiinţare/reorganizare, şi anume Legea nr. 71/2011, unde la art. 228 alin. (1) se reţine că până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi Mureş se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secţii civile în cadrul tribunalelor Argeş, Cluj şi Mureş, în condiţiile art. 226.

Or, nu există un act de înfiinţare a acestor instanţe specializate unde să se menţioneze o competenţă mai extinsă decât cea exemplificativă făcută de legiuitor.

Nu aceeaşi este situaţia în cazul completelor/secţiilor din cadrul tribunalelor şi curţilor de apel, unde procedura administrativă de înfiinţare a unor secţii/completuri specializate în alte materii, în considerarea obiectului sau naturii cauzelor, nu presupune o intervenţie a legiuitorului, cum este cazul tribunalelor specializate, extinderea competenţei acestora neputându-se face decât prin lege în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţia României deoarece Tribunalele Specializate Argeș, Mureș și Cluj sunt instanţe judecătoreşti, ale căror atribuţii de jurisdicţie nu pot fi acordate decât în mod expres de lege.

Argumentul cel mai important în acest sens este dat chiar de către silogismul judiciar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din cuprinsul deciziei ce face obiectul acestui articol şi anume de structura acestuia, început (sesizare), desfăşurare a procesului interpretativ (considerente) şi finalitate (dispozitiv obligatoriu pentru instanţe).

Astfel, la par. 78, în cadrul analizei condiţiilor de admisibilitate a sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuează că este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor specializate (Argeş, Cluj, Mureş) în soluţionarea, în apel, a cererilor formulate în procedura executării silite, respectiv: contestaţia la titlu, contestaţia la executare propriu-zisă, încuviinţarea executării silite şi altele specifice, ţinând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenţei în aceste litigii, în care titlul executoriu este emis în contextul exploatării unei întreprinderi.

În cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu face referire la titluri executorii emise în contextul exploatării unei întreprinderi, iar concluzia este relevantă în acest sens şi anume, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor, fără a se menţiona nimic în cuprinsul acesteia despre criteriul ce a constituit începutul acestui demers de unificare a practicii judiciare, şi anume ca titlul executoriu să fi fost emis în contextul exploatării unei întreprinderi (o veritabilă admitere în parte a sesizării Colegiului de conducere a Curţii de Apel Cluj, însă această soluţie nu este posibilă în contextul reglementării art. 514-518 din Codul de procedură civilă, de unde se deduce în mod logic că, în condiţiile edictate, unde se impune intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în interpretarea unui text de lege, soluţia nu poate fi decât de admitere a recursului în interesul legii).

În concluzie, prin Decizia nr. 2/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii nu s-a schimbat optica privind competenţa materială procesuală a tribunalelor specializate menţionate, generată de Decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii, în sensul că cererile de chemare în judecată având ca obiect încheierea, executarea sau desfiinţarea unor acte juridice, într-o materie de genul celor menţionate cu titlu exemplificativ la dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 , intră în categoria cauzelor din materia ce face obiectul specializării. Acestea se soluţionează de către tribunalele specializate fie în primă instanţă, fie în apel, dacă este aplicabil criteriul valorii obiectului cererii, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. (2) din Codul de procedură civilă.

Pentru identitate de raţiune, atunci când titlul executoriu este reprezentat de un act juridic din materia ce face obiectul specializării, cererile formulate în procedura executării silite în care se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie să se soluţioneze de către tribunalele specializate, în apel (par. 106).

Judecător Ciprian Tiţa
Preşedintele Tribunalului Specializat Argeş


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.