ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Infracțiunile motivate de ură – procedura de eliminare a postărilor de pe rețelele de socializare
01.11.2019 | Cătălin-Andrei POPESCU

 
Competition Law
Cătălin-Andrei Popescu

Cătălin-Andrei Popescu

1. Considerații generale

De la bun început doresc să fac cunoscută intenția care mă determină să scriu rândurile ce urmează. Sunt conștient că principalul public-țintă este dornic să obțină informații și soluții aplicate la probleme concrete. Totuși, ca ansamblu profesional, suntem încă deficitari în încercarea de a urma o abordare de politică generală în anumite materii. Și aceasta fie din cauza volumului mare de cauze de soluționat, care face decelarea priorităților dificilă, fie din cauza absenței unor strategii care să țintească spre a determina procurorii și polițiștii să-și dea seama de rolul pe care îl au și de posibilitățile legale pentru atingerea acestuia.

Mai concret, există domenii ale drepturilor omului de mare interes și actualitate la nivel internațional și european care se regăsesc timid în strategiile Ministerului Public și în indicatorii statistici an de an. Întrucât procurorii se întâlnesc foarte rar cu astfel de cazuri, iar jurisprudența este limitată, există tendința firească de a le aborda în aceeași manieră ca pe orice furt din magazinul alimentar, zgârierea unei oglinzi de autovehicul ori ceartă pentru ocuparea unui loc de parcare. A nu pune în contextul corect o speță de nișă echivalează, fără ca măcar să știm, cu nerezolvarea sa. Iată de ce este necesar ca anumite domenii, cum sunt protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități, violența în familie (de orice fel și dimensiuni), combaterea infracțiunilor motivate de ură[1], să beneficieze de o abordare uniformă, generală, așa cum arătam anterior, asumată și promovată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel. A bagateliza atingerile aduse unor întregi comunități sau grupuri (evrei, homosexuali, persoane cu dizabilități) sub pretextul că ne ocupăm de marea evaziune fiscală, corupție ori abuzul în serviciu arată că avem nevoie de o mai bună organizare (să alocăm resurse umane ori să raționalizăm folosirea lor) și că ne putem îndepărta cu ușurință de la îndeplinirea rolului constituțional: apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. A considera, spre exemplu, că publicarea în mediul online a unor mesaje de genul „moarte evreilor!” reprezintă un incident minor, cu efecte neînsemnate și care va trece de la sine înseamnă devierea de la valorile comune europene. De altfel, din necunoaștere, putem crede că un astfel de mesaj este de-a dreptul singular, iar din prejudecată, că este justificat. Sigur că Bucureștiul nu este nici pe departe, sub aspect demografic, confruntat cu problemele unui mix gigantic de populație cum ar fi Londra (caz în care vorbim nu doar de numărul acesteia, dar, mai ales, de caracterul eterogen, de religii, rase, etnii diverse), iar mediul rural românesc nu se confruntă în niciun caz cu problemele din mediul rural german, spre exemplu, inundat în ultimii ani de un aflux de refugiați asiatici și africani a căror prezență poate fi frapantă uneori. Dar, în cele ce urmează, vom putea constata că și mediul autohton are potențial, mai ales pe fond istoric și cultural.

Acestea fiind scrise, ca preambul, vom aborda mai departe atât aspecte ce țin de aplicarea concretă a unor texte legale în vigoare, cât și de conjunctura în care trebuie înțelese și puse în practică. Mai concret, vom analiza cât de rapid și de eficient poate fi eliminat din mediul online, sub imperiul legislației actuale, conținutul ilegal, cu accent pe hate speech, totul în contextul comunitar al luptei împotriva rasismului și xenofobiei. Și mai concret, dacă mesajul de mai sus apare într-o postare pe contul de Facebook al unei persoane, ce autoritate, în ce procedură și în ce temei legal poate interveni pentru a o înlătura?

2. Eliminarea conținutului ilegal din mediul virtual

În raportul intitulat „Blocarea arbitrară a accesului la internet periclitează libertatea de exprimare”, elaborat de fostul Comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks[2], se arată că blocarea accesului a fost definită ca un set de măsuri luate pentru ca un anumit conținut să nu ajungă la utilizatorul final. Se detaliază că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în ultimii ani consistă în trei abordări: necesitatea unei baze legale pentru orice măsură de blocare; măsura trebuie să urmărească un scop legitim, astfel cum este enumerat de art. 10 paragr. 2 din Convenție; măsura trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.

Având în vedere numărul copleșitor al conturilor de Facebook, YouTube, Twitter, Instagram, Google etc., precum și profitul uriaș al acestor companii, s-a apreciat că și responsabilitatea lor trebuie să fie proporțională. Sigur că este nerealist, pe de altă parte, să se creadă că un număr limitat de persoane (din rândul organelor de aplicare a legii) ar putea să-și asume sarcina de a naviga în mediul virtual fără întrerupere și de a identifica acele postări care pot fi de natură să atragă răspunderea penală (în cazul amenințărilor teroriste acest lucru este tratat diferit, cu implicarea agențiilor de intelligence).

Prin urmare, a fost inițiat un demers care urmărește să crească gradul de implicare a acestor platforme gigant în combaterea hate speech și în limitarea conținutului ilegal prin crearea propriilor mecanisme interne care să fie capabile să identifice acest tip de conținut, să îl elimine ori să blocheze accesul la el.

Evident că, în contrapartidă, vor exista voci care vor pune în discuție o potențială atingere adusă, cel puțin atunci când vorbim de hate speech, libertății de exprimare și abilitării oferite unui agent privat de a decide în privința exercitării acesteia. Tocmai de aici marile dileme și reticențe ale companiilor americane de a acționa decis. Dar nu acesta este subiectul articolului de față.

Ceea ce trebuie menționat este faptul că, la data de 31 mai 2016, Comisia Europeană a prezentat, alături de companiile informatice Facebook, Twitter, Microsoft și YouTube, un cod de conduită privind combaterea discursului de ură în mediul online[3].

Conform acestuia, companiile informatice indicate sprijină Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene în efortul acestora de a răspunde provocării de a se asigura că platformele online nu oferă oportunități de propagare virală a discursurilor ilegale de incitare la ură. Acestea au, împreună cu alte platforme și societăți care gestionează rețele de socializare, responsabilitatea colectivă și mândria de a promova și a facilita libertatea de exprimare în tot mediul online. Comisia și companiile informatice recunosc însă că propagarea discursurilor online ilegale de incitare la ură are efecte negative nu doar asupra grupurilor sau persoanelor pe care le vizează, ci și asupra celor care promovează libertatea, toleranța și nediscriminarea în societățile deschise. În plus, au efect de inhibare a discursurilor democratice pe platformele online.

Prin semnarea codului de conduită, companiile informatice se angajează să își continue eforturile de a combate discursurile ilegale de incitare la ură din mediul online. Acest lucru va presupune, printre altele, elaborarea constantă de proceduri interne și de programe de formare a personalului prin care să se garanteze analizarea majorității notificărilor valabile de eliminare a discursurilor online ilegale de incitare la ură în mai puțin de 24 de ore și eliminarea unui astfel de conținut sau dezactivarea accesului la acesta, dacă este necesar.

Codul cuprinde mai multe angajamente pe care companiile informatice și le asumă public, între care: să instituie proceduri clare și eficace de examinare a notificărilor privind discursurile online ilegale de incitare la ură publicate pe platformele lor, astfel încât să poată elimina sau bloca accesul la un astfel de conținut; să instituie reguli sau orientări pentru comunitatea utilizatorilor prin care să clarifice faptul că interzic promovarea incitării la violență și comportamentul ostil; să analizeze cererea respectivă din perspectiva regulilor lor și a orientărilor pentru comunitatea utilizatorilor și, dacă este necesar, din perspectiva legilor naționale de transpunere a Deciziei-cadru 2008/913/JAI[4], examinarea cererilor fiind efectuată de echipe specializate; să revizuiască în mai puțin de 24 de ore majoritatea notificărilor valabile de eliminare a discursurilor online ilegale de incitare la ură și să elimine un astfel de conținut sau să dezactiveze accesul la acesta, dacă este necesar; să își educe și sensibilizeze utilizatorii cu privire la tipurile de conținut care nu sunt permise conform regulilor lor și orientărilor pentru comunitatea utilizatorilor.

Unul dintre scopurile principale ale Codului de conduită este orientat spre asigurarea faptului că modalitățile de comunicare între companiile informatice și autoritățile naționale devin mai strânse și mai eficiente.

În același sens, se impune mențiunea că a fost adoptată Recomandarea (UE) 2018/334 a Comisiei Europene din 1 martie 2018 privind măsuri de combatere eficace a conținutului ilegal online[5]. Referitor la cooperarea dintre statele membre și furnizorii de servicii de găzduire, la paragr. 22-24 ale recomandării se arată:

22. Statele membre și furnizorii de servicii de găzduire ar trebui să desemneze puncte de contact pentru aspectele legate de conținutul ilegal online.
23. Ar trebui prevăzute proceduri accelerate pentru prelucrarea notificărilor transmise de autoritățile competente.
24. Statele membre sunt încurajate să impună furnizorilor de servicii de găzduire obligația legală de a informa cu promptitudine autoritățile de aplicare a legii, în scopul prevenirii, al depistării, al investigării sau al urmăririi penale a infracțiunilor, cu privire la orice dovadă a unei presupuse infracțiuni grave care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor, dovadă obținută în cadrul activităților lor de eliminare a conținutului ilegal sau de blocare a accesului la acesta, în conformitate cu cerințele legislative aplicabile, în special cele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, inclusiv cu Regulamentul (UE) 2016/679.

Un alt aspect care necesită detaliere suplimentară îl constituie definiția noțiunii de conținut ilegal. Ca principiu, Comisia a subliniat că lasă la latitudinea statelor membre să stabilească sfera acestei noțiuni.

În cuprinsul Comunicării din 28 septembrie 2017 a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor privind combaterea discursului de ură online – „către o crescută responsabilitate a platformelor online”, se menționează că „ceea ce este ilegal este stabilit de legislația specifică de la nivelul Uniunii Europene, precum și de dreptul național. Deși, de exemplu, natura, caracteristicile și prejudiciile asociate materialelor cu caracter terorist, discursului ilegal de incitare la ură sau materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor ori legate de traficul de ființe umane (sublinierea noastră C.-A. Popescu) sunt foarte diferite de cele asociate încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, normelor privind siguranța produselor, practicilor comerciale online ilicite sau activităților online cu caracter defăimător (sublinierea noastră C.-A. Popescu), toate aceste tipuri diferite de conținut ilegal intră sub incidența aceluiași cadru-juridic general stabilit de Directiva privind comerțul electronic.

Mult mai vag, în Recomandarea 2018/334 a Comisiei Europene din 1 martie 2018 privind măsuri de combatere eficace a conținutului ilegal online, se definește conținutul ilegal ca fiind „orice informație care nu este conformă cu legislația Uniunii sau cu legislația statului membru în cauză.”

Și pentru că în România este generalizată preconcepția, inclusiv printre magistrați, că nu există discurs de ură, intoleranță, holocaust, limbaj injurios, idei care promovează supremația unui grup asupra altuia, am să fac apel doar la două documente care ne pot oferi o imagine, chiar și parțială, a realității. Nu am avut niciun parti-pris în alegerea lor și îmi asum faptul că pot fi criticabile (într-o societate românească atât de divizată în ultimii ani).

Astfel, în raportul intitulat „Discursul instigator la ură împotriva evreilor și romilor în social media” elaborat sub egida Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel” și a Fundației germane „Memorie, Responsabilitate, Viitor”[6], se regăsesc mai multe constatări care ar putea contrazice părerea bună pe care o avem despre noi înșine sub acest aspect. Spre exemplu, se menționează că au fost identificate în social media (Facebook și YouTube) 168 de grupuri care în mod sistematic incită la ură împotriva romilor și evreilor. În medie, se arată în continuare, fiecare din aceste grupări are un număr de 1200 de membri. Sunt enumerate astfel de grupuri autointitulate „Anti ciori!!!”, „Stop manelizării și țigăniei. România este doar a românilor!”, „Holocaustul iudeilor, jidanilor asupra creștinilor”. Au fost identificate 26 dintre entitățile monitorizate care își asumă pe Facebook o identitate explicit legionară și promovează constant simboluri și personalități fasciste din istoria României.

Numai în perioada supusă monitorizării, respectiv aprilie-octombrie 2016, autorii raportului susțin că au avut loc 1120 de incidente de discurs instigator la ură, mai ales postări, redistribuiri sau comentarii, total din care 41% aveau ca țintă romii, iar restul erau îndreptate împotriva evreilor. Majoritatea mesajelor de ură vizau comunitatea în ansamblu și doar o parte erau țintite către persoane identificabile (cca. 22%). Cel mai popular film instigator la ură împotriva evreilor disponibil pe YouTube a strâns peste 60.000 de vizualizări și este o compilație din citate antisemite aparținând unor intelectuali precum Eminescu, Conta, Goga, Iorga. Clipurile care instigă la ură împotriva romilor contabilizează mai multe vizualizări decât cele care îi vizează pe evrei.

Alte constatări ale raportului ar putea fi rezumate astfel: cultul lui Zelea Codreanu, criticarea istoriografiei care denunță abuzurile și crimele comise de Mișcarea Legionară, elogierea unor membri ai acesteia, promovarea legionarismului drept model politic de urmat, teoriile conspiraționiste, anti-americanismul, anti-europenismul, „oculta mondială” reprezintă idei promovate de utilizatorii implicați în diseminarea discursului instigator la ură.

În concluzie, autorii raportului subliniază că „cele mai populare platforme de social media din România, respectiv Facebook și Youtube, tratează cu indiferență discursul instigator la ură împotriva evreilor și romilor. Deși toate incidentele identificate și analizate au fost ulterior raportate administratorilor Facebook pentru a lua măsuri față de instigatori sau conținutul instigator postat de aceștia, în sub 10% din cazuri s-a procedat la suspendarea contului sau înlăturarea mesajelor care promovau ura față de evrei sau romi… Mai mult, administratorii platformei YouTube nu au luat nicio măsură pentru a înlătura conținutul instigator la ură raportat.” O altă concluzie, cu trimitere la organele judiciare, constă în aceea că „datele obținute pe parcursul acestui proiect sugerează că persoanele care instigă în mod sistematic la ură împotriva evreilor și romilor pe Facebook beneficiază de un regim de impunitate de care sunt conștiente.

În raportul elaborat de Active Watch cu privire la discursul intolerant și instigator la ură în 2017[7] sunt detaliate 26 de discursuri și manifestări publice intens mediatizate (cum ar fi, spre exemplu, senator: homosexualii pot „cumpăra”, „fura” sau „achiziționa” copii; jucător al unei echipe, numit „cioară” de suporterii ieșeni; fost premier – declarație xenofobă privind autonomia Ținutului Secuiesc; tirade antisemite în contextul venirii unui grup de evrei în Botoșani; suporterii României au ars la Cluj steagul Ungariei înaintea unui meci de baschet; spectacol de promovare a păcii, întrerupt de simpatizanți ai mișcărilor de extrema dreaptă; Federația Română de Fotbal amendată de FIFA pentru bannerele anti-islamice ale suporterilor români; IB, deputat USR, asociază infracțiunea cu etnia).

În prezent, cadrul legal comunitar pentru îndepărtarea conținutului ilegal din mediul online este constituit de directiva e-commerce” – Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 8 iunie 2000, privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic)[8].

Aceasta și-a propus să faciliteze schimburile comerciale între statele membre, astfel încât un aspect esențial îl constituie încrederea în platformele online.

Textul care constituie baza juridică pentru eliminarea sau blocarea accesului la informațiile publicate online este art. 14 – stocarea – hosting. Conform acestuia, „(1) Statele membre veghează ca atunci când un serviciu al societății informaționale constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul acelui serviciu să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca:

(a) furnizorul să nu aibă cunoștință despre activitatea sau informația ilicită, iar în ceea ce privește acțiunile în daune, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația este vădit ilicită sau

(b) furnizorul, din momentul în care ia la cunoștință despre acestea, acționează prompt pentru a elimina informațiile sau pentru a bloca accesul la acestea

(2) Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3) Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă să impună furnizorului de servicii, în conformitate cu cadrul legislativ din statele membre, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină și nici nu afectează posibilitatea ca statele membre să instituie proceduri de reglementare a eliminării informațiilor sau blocării accesului la acestea (sublinierea noastră – C.-A. Popescu)”.

Prin același text s-a creat, după cum rezultă din lectura sa, pentru platformele online o clauză de exonerare de răspundere. S-a arătat că statele membre nu pot impune o obligație generală pentru companii de a monitoriza mediul online și că platformele pot lua măsuri voluntare în vederea înlăturării conținutului ilegal, însă sunt reticente în această privință, întrucât se tem că ar putea să-și piardă exonerarea de răspundere. Directiva privind comerțul electronic promovează măsurile voluntare, pro-active ale companiilor, iar acestea nu pot fi interpretate împotriva lor (clauza bunului samaritean).

Platformele online au posibilitatea de a detecta conținutul ilegal prin: decizii judecătorești sau administrative, notificări ale semnalizatorilor de încredere, notificări ale utilizatorilor și investigații proprii.

În sistemul de drept intern din România, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Codul de procedură penală pentru autorizarea unei măsuri de supraveghere tehnică, procurorul poate autoriza, când există urgență, accesul la un sistem informatic.

În conformitate cu prevederile art. 141 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanță, suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic.

În practică, ținând cont de natura, modul de comitere și circumstanțele celor mai frecvente cazuri de hate speech, nu sunt întrunite cerințele pentru autorizarea unei măsuri de supraveghere tehnică. Prin urmare, aria de acțiune directă a procurorului este limitată. Doar atunci când vorbim de grupări organizate care promovează idei fasciste, rasiste, xenofobe sau care incită la ură putem apela la mecanismul procedural descris anterior.

La o analiză mai profundă vom observa că acest text reprezintă preluarea în legislația internă a prevederilor Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată de România prin Legea nr. 64/2004[9].

Astfel, art. 19 din convenție (intitulat „Percheziția și sechestrarea datelor informatice stocate”) stipulează la paragr. 3 următoarele: „Fiecare parte va adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a oferi autorităților sale competente dreptul de a sechestra sau de a obține într-un mod similar datele informatice pentru care accesarea a fost realizată în aplicarea paragrafelor 1 sau 2. Aceste măsuri includ următoarele prerogative:
a) sechestrarea sau obținerea într-un mod similar a unui sistem informatic sau a unei părți din acesta sau a unui suport de stocare informatic;
b) realizarea și conservarea unei copii a acestor date informatice;
c) menținerea integrității datelor informatice relevante stocate;
d) suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic accesat (sublinierea noastră C. A. Popescu)”.

În legislația națională, directiva comunitară a fost transpusă prin Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic[10]. Aceasta prevede la art. 16, sub titlul „Obligațiile furnizorilor de servicii”, următoarele:

(1) Furnizorii de servicii sunt obligați să informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.

(2) Furnizorii de servicii sunt obligați să comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acești furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informației.

(3) Furnizorii de servicii sunt obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o rețea de comunicații ori stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informației sau blocarea accesului la aceasta (sublinierea noastră – C.-A. Popescu), accesul la o rețea de comunicații ori prestarea oricărui alt serviciu al societății informaționale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de autoritatea publică definită la art. 17 alin. (2); această autoritate publică poate acționa din oficiu sau ca urmare a plângerii ori sesizării unei persoane interesate[11].

(4) Plângerea prevăzută la alin. (3) poate fi făcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin conținutul informației în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmește în formă scrisă, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază, și va fi în mod obligatoriu datată și semnată. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost anterior introdusă.

(5) Decizia autorității trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acționat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă.

(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana interesată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Sentința este definitivă.

În sensul prevederilor art. 16 alin. (3), prin autoritate publică abilitată să dispună măsurile de eliminare a informației sau blocare a accesului la informație sunt acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe de judecată a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz (sublinierea noastră C.-A. Popescu).

Așadar, se poate trage concluzia că, în cursul urmăririi penale pentru o infracțiune ce se poate circumscrie noțiunii de hate speech, procurorul poate solicita instanței judecătorești competente, în temeiul arătat anterior, să dispună obligarea furnizorului de servicii de găzduire/hosting să elimine informația ori să blocheze accesul la aceasta. Având în vedere necesitatea de a acționa de urgență în astfel de cazuri, cererea poate fi adresată judecătorului în cel mai scurt timp după obținerea de probe suficiente care să susțină comiterea infracțiunii, chiar și înainte de identificarea autorului. Competența ar aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța de judecată căreia i-ar reveni competența de a soluționa cauza în fond. Dacă autorul este cunoscut, se impune citarea sa.

În alte materii, posibilitatea înlăturării conținutului ilegal online ori blocarea accesului la acesta este reglementată de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei[12], de art. 13 alin. (2)[13] și art. 14 alin. (2)[14] din Legea nr. 194/2011 republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare[15].

Îndepărtarea conținutului ilegal din mediul online constituie o temă de maximă actualitate la nivelul Direcției Generale Justiție și Consumatori a Comisiei Europene.

Măsurile de acest tip ce se pot institui în procesul penal, mai cu seamă în faza de urmărire penală, sunt doar o parte a fenomenului. Aceasta pentru că se dorește responsabilizarea platformelor online pentru detectarea și eliminarea postărilor cu caracter ilegal, ceea ce echivalează cu luarea de măsuri voluntare de către acestea.

După cum se arată în mod constant, îndepărtarea rapidă a materialelor ilegale este esențială pentru limitarea diseminării online, a expunerii și posibilităților de prejudiciere în continuare a victimelor (acolo unde acestea există).

În oglindă, se ridică problema prezervării acestui conținut ilegal în vederea valorificării ca probă. Eliminarea voluntară a conținutului ilegal nu ar trebui să afecteze urmărirea penală a posibilelor infracțiuni incidente. În acest sens, Comisia Europeană a insistat, prin documentele indicate anterior, pentru întărirea dialogului între autoritățile competente din statele membre și platformele online, mai ales prin stabilirea unor puncte de contact.

Un alt element care a fost subliniat îl reprezintă încurajarea companiilor informatice să sesizeze autoritățile de aplicare a legii ori de câte ori constată indicii ale unei activități infracționale prin intermediul serviciilor furnizate de acestea.

Într-un document de lucru intern al Comisiei Europene dedicat îmbunătățirii accesului transfrontalier la probe, se subliniază că experții consultați au identificat următoarele măsuri practice care ar trebui avute în vedere pentru obținerea directă de la companii a datelor solicitate:
– stabilirea unor puncte de contact naționale care să creeze o relație de încredere și confidențialitate cu furnizorii;
– standardizarea și raționalizarea formelor în care se cer informații de la companii pentru a se ajunge la un model de calitate;
– crearea la nivelul Uniunii Europene a unei platforme online care să conțină informații cu privire la regulile și procedurile aplicabile.

Cele mai mari probleme la nivel probatoriu se nasc din necesitatea identificării utilizatorului de către companiile informatice, ceea ce presupune efectuarea de comisii rogatorii internaționale. În acest context, nu este lipsită de interes problematica dublei incriminări a faptelor.

Așadar, pentru organele judiciare din statele membre ale Uniunii Europene în acest domeniu un demers anevoios îl constituie obținerea de probe prin intermediul cererilor de asistență judiciară cu Statele Unite ale Americii, ținând cont de împrejurarea că principalii actori, cum ar fi Facebook, Twitter, Google, își au sediul peste ocean. Trebuie menționat că furnizorii de servicii cu sediul în Statele Unite ale Americii sunt în măsură să pună la dispoziție date care nu privesc conținutul postării către autorități judiciare din afara acestei țări în baza legii americane. Acei furnizori de servicii care au sediul în Irlanda pot face același lucru în Europa. În practică, cele două state menționate prelucrează cel mai mare număr de solicitări în materie.

În concluzie, cadrul juridic formal pentru îndepărtarea conținutului ilegal din online sau blocarea accesului la acesta există, însă, totodată, cooperarea cu platformele informatice ori cu autoritățile judiciare din statele sub jurisdicția cărora se află poate fi dificilă și de durată.

În orice caz, organele judiciare române trebuie să acorde un interes pe măsura amplorii fenomenului discursului instigator la ură în mediul virtual, să cunoască și să aplice instrumentele juridice incidente.

3. Libertatea de exprimare în contextul politicilor europene de combatere a discursului incitator la ură

După cum arătam anterior, la nivelul Uniunii Europene există preocupări pentru a încuraja marii actori ai social media, cum ar fi Facebook, YouTube, Google, Twitter, să ia măsuri voluntare de îndepărtare a conținutului ilegal din mediul online.

În capitolul de față vom aborda problema din cealaltă perspectivă, respectiv a îngrijorărilor exprimate în diverse medii că prin această abilitare se va aduce atingere libertății de exprimare. Totodată, a fost privit cu neîncredere faptul că mediul privat a fost îndrituit să acționeze asemenea unei instanțe de judecată, decizând practic irevocabil ce este licit și ce nu. Mai mult, autoritățile din state care au îmbrățișat iliberalismul au văzut în aceasta portița spre a cenzura internetul.

Ce poate fi mai sugestiv cu privire la libertatea de expresie decât definiția dată noțiunii de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză celebră[16], și anume: libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți (democratice), una din condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 paragr. 2 din Convenție, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce privește „informațiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci și pentru cele care șochează sau ofensează statul sau orice segment al populației. Acest lucru este impus de pluralism, toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o „societate democratică”. Aceasta înseamnă, între altele, că orice „formalitate”, „condiție”, „restricție” ori „pedeapsă” aplicată în acest domeniu trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.

În chiar seara zilei de 11 septembrie 2001, în timp ce întreaga planetă privea năucită și neîncrezătoare imaginile celui mai notoriu act terorist care a lovit civilizația occidentală, un caricaturist francez a transmis echipei editoriale a săptămânalului basc Ekaitza′s, care apare la Bayonne, un desen înfățișând atacul asupra World Trade Center, sub care a scris o frază prin care parodia sloganul publicitar al unui brand nu mai puțin faimos: „Cu toții am visat la asta… Hamas a făcut-o.” Caricatura a fost publicată în numărul din 13 septembrie 2001 al revistei.

În ianuarie 2002, instanța i-a condamnat pe caricaturist și pe directorul săptămânalului la o amendă de câte 1500 euro fiecare pentru apologia terorismului.

Prin hotărârea[17] pronunțată la 2 octombrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu a avut loc încălcarea dreptului garantat de art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a susținut reclamantul. Acesta din urmă a arătat că desenul nu era altceva decât un mod de a comunica un sentiment anti-american printr-o imagine satirică de natură să ilustreze declinul imperialismului american.

În esență, în motivare, Curtea a considerat că desenul nu se limita la criticarea imperialismului Statelor Unite ale Americii, ci sprijinea și glorifica distrugerea lor violentă. Reclamantul și-a exprimat suportul său moral pentru presupușii autori ai atacurilor.

Atunci când examinează cauze având ca obiect incitarea la ură și libertatea de exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are două abordări[18], care sunt prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
– abordarea constând în excluderea din protecția oferită de Convenție, prevăzută la art. 17 (interzicerea abuzului de drept), în cazul în care afirmațiile constituie discurs de incitare la ură și neagă valorile fundamentale ale Convenției și
– abordarea constând în aplicarea unei restricții asupra protecției, prevăzută în art. 10 paragr. 2 din Convenție, în cazul în care discursul, deși este limbaj de incitare la ură, nu este capabil să distrugă valorile fundamentale ale Convenției.

După cum este deja cunoscut, la data de 31 mai 2016, Comisia Europeană a adoptat împreună cu companiile informatice Facebook, YouTube, Twitter și Microsoft un cod de conduită privind combaterea discursului de ură în mediul online.

Acesta cuprinde mai multe angajamente pe care companiile și le asumă în mod public, între care: instituirea unor proceduri interne clare și eficace de examinare a notificărilor privind discursurile care instigă la ură; instituirea unor reguli și orientări pentru comunitatea utilizatorilor; eliminarea conținutului incitator la ură sau dezactivarea accesului la acesta; educarea și sensibilizarea utilizatorilor cu privire la tipurile de conținut care nu sunt permise.

Pe acest fundal și în contextul său particular, determinat de evenimentele istorice, care valorizează interdicția de a răspândi ură împotriva minorităților etnice, începând cu 1 ianuarie 2018, Republica Federală Germania aplică „Legea de executare a rețelei” (NetzDG)[19]. Actul normativ reglementează obligațiile serviciilor de telemedia care operează platforme destinate schimbului de conținut între utilizatori sau publicării de conținut – așa-zisele rețele sociale – și care au peste 2.000.000 abonați. Principala prevedere a legii constă în îndatorirea acestor entități – rețele sociale – de a crea și pune la dispoziție un mecanism eficient și transparent pentru eliminarea sau blocarea accesului la conținutul ilegal în decurs de 24 de ore de la sesizare (sau 7 zile de la sesizare, după distincțiile arătate în lege – în situații complexe). În caz contrar, companiile sunt pasibile de amenzi de până la 50.000.000 euro. Conținutul șters trebuie stocat pentru scopuri probatorii timp de 10 săptămâni. La fiecare șase luni, entitățile care intră sub incidența legii trebuie să întocmească rapoarte privind modul de aplicare a acesteia.

Adoptarea acestui act normativ constituie un dublu punct de încercare. Modalitatea de punere în aplicare și, mai ales, rezultatele concrete sunt așteptate pentru a fi preluate și în alte state. Pe de altă parte, așa cum am arătat, regimurile iliberale și autoritare văd în aceasta un moment mai mult decât favorabil pentru implementarea cenzurii internetului.

La finele anului 2017, Poliția Landului Renania de Nord-Westfalia a transmis rezidenților, într-un mesaj pe Twitter, urări, nu doar în limba germană, dar și în engleză, franceză și arabă.

Un membru al partidului de extremă dreapta „Alternativă pentru Germania”, doamna Beatrix von Storch, a văzut în acest mesaj oportunitatea de a riposta față de politica de Willkommenskultur promovată de guvern. În replică, într-o postare pe Twitter, politicianul a scris: „Ce dracu′ este în neregulă cu țara asta? De ce pagina oficială a Poliției Landului Renania de Nord Westfalia postează în arabă? Credeți că asta va domoli hoardele barbare și de violatori în grup de musulmani?

Revista germană de satiră Titanic a citit mesajul și nu a ratat șansa de a parodia pe politician. Editorii au modificat poza de profil a revistei pe Twitter cu o imagine a doamnei von Storch, sub care au postat mesajul: „Ultimul lucru pe care îl vreau este să liniștesc hoardele de musulmani violatori în grup.”

La 1 ianuarie 2018, în chiar prima zi de aplicare a NetzDG, Twitter a suspendat conturile doamnei von Storch și ale revistei Titanic. Politicianul și-a transferat postarea pe Facebook, dar aceasta a fost, de asemenea, ștearsă de responsabilii platformei[20].

În conformitate cu unele voci autorizate, legea germană va afecta nu doar rețelele sociale, dar și platforme precum Amazon sau eBay. Un avocat din domeniul IT a arătat că oricine care acordă o recenzie negativă pe aceste platforme trebuie să se aștepte la „scrisori scumpe de la avocați.” Activiștii spun că legea va conduce de facto la sfârșitul anonimității pe internet[21].

Dorothee Baumann-Pauly a analizat primul raport întocmit de Facebook, YouTube, Google și Twitter ca urmare a obligației impuse de NetzDG la 6 luni de la aplicarea legii[22]. În această perioadă Twitter a primit 265.000 de sesizări, YouTube – 215.000 de sesizări, iar Facebook – doar 1.704 de plângeri. Această cifră mică pentru Facebook a fost explicată de Ministerul german al Justiției și Protecția Consumatorului prin aceea că platforma a cerut ca cei interesați să completeze un formular complicat și care nu este ușor de găsit online. Marea majoritate a cererilor (peste 90%) sunt soluționate în termenul de 24 de ore. Nicio platformă nu a fost amendată. În mare parte, cazurile în care s-a considerat justificată acțiunea erau cazuri de conținut extremist sau hate speech. Cele mai multe îndepărtări au loc nu datorită legii germane, ci pentru că acestea încalcă „regulile comunității” (standardele platformei).

Autoarea mai arată și că ceea ce nu reiese din raport ar putea fi următoarele:
– NetzDG nu cere companiilor să motiveze public deciziile de îndepărtare a conținutului ilegal. Nu este clară modalitatea în care angajații companiilor – care nu sunt în mare parte juriști – interpretează și aplică legea în sutele de cazuri zilnice. Platformele cer asistență juridică de la societăți de avocatură în puține situații;
– „regulile comunității” sunt diferite între companii, iar aceste standarde sunt mai relevante pentru îndepărtări din mediul online decât prevederile legale. Ceea ce platformele șterg fără sesizări nu este cunoscut publicului.

Prin hotărârea pronunțată la data de 17 septembrie 2013, Curtea a stabilit că nu a avut loc încălcarea art. 10 din Convenție[23]. Delfi AS este o societate pe acțiuni înregistrată în Estonia. Societatea are în proprietate Delfi, un portal internet de știri în care se publică zilnic circa 330 de articole. Delfi este unul dintre cele mai mari portaluri internet de știri din Estonia.

La momentul apariției, la finalul corpului articolelor de știri sunt menționați termenii „adaugă un comentariu” și câmpuri pentru comentarii, numele autorului comentariului și adresa sa de e-mail (opțional). Sub aceste câmpuri, apăreau opțiunile „trimite comentariul” și „citește comentariile”. Comentariile se încărcau automat și, ca atare, nu erau modificate sau moderate de societatea reclamantă. Articolele înregistrau zilnic circa 10.000 de comentarii de la cititori, majoritatea fiind scrise sub pseudonime.

Exista însă și un sistem de raportare și eliminare în vigoare: oricare cititor putea semnala un comentariu ca leim (termenul estonian pentru un mesaj ofensator sau calomnios ori un mesaj care instigă la ură pe internet), iar comentariul era eliminat rapid. Mai mult, exista un sistem pentru ștergerea automată a comentariilor care conțineau rădăcini ale unor cuvinte obscene. În plus, victima unui comentariu calomnios putea sesiza direct societatea reclamantă, caz în care comentariul era șters imediat.

La data de 24 ianuarie 2006, societatea reclamantă a publicat în portalul Delfi un articol intitulat „SLK a distrus un drum de gheață proiectat”. Drumurile de gheață sunt drumuri publice formate pe marea înghețată și deschise între partea continentală a Estoniei și unele insule în timpul iernii. SLK asigura servicii publice de transport cu feribotul între partea continentală și unele insule. L era membru al comitetului de supraveghere al SLK și acționarul unic sau majoritar al societății la vremea respectivă. În zilele de 24 și 25 ianuarie 2006, articolul a înregistrat 185 de comentarii. Aproximativ 20 dintre acestea conțineau amenințări la adresa persoanei lui L. și injurii adresate acestuia. La data de 9 martie 2006, avocații lui L. au solicitat societății reclamante eliminarea comentariilor injurioase și au cerut cca. 30.000 euro ca despăgubire cu titlu de prejudiciu moral. În aceeași zi, comentariile injurioase au fost șterse de reclamantă.

La 13 aprilie 2006, L. a formulat la Tribunalul Harju o acțiune civilă împotriva societății reclamante.

La data de 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Tallinn a admis recursul introdus de L. Curtea de apel a considerat că era eronată constatarea tribunalului că societatea reclamantă era scutită de răspundere în baza Legii privind serviciile societății informaționale. Hotărârea tribunalului a fost casată, iar cauza a fost retrimisă la prima instanță pentru o nouă examinare.

Ulterior, la 27 iunie 2008, Tribunalul Harju a emis o soluție favorabilă lui L. Instanța a constatat că societatea reclamantă însăși trebuia considerată a fi cea care publică acele comentarii și că nu putea evita să răspundă publicând o clauză de exonerare, conform căreia nu este răspunzătoare pentru conținutul comentariilor.

Tribunalul a constatat că știrea propriu-zisă publicată în portalul de știri Delfi era echilibrată. Unele comentarii însă aveau un conținut vulgar; erau jignitoare și calomnioase și aduceau atingere onoarei, demnității și reputației lui L. Comentariile depășeau sfera criticii justificate și constituiau simple insulte. Tribunalul a concluzionat că libertatea de exprimare nu cuprindea apărarea comentariilor respective și că fuseseră încălcate drepturile personalității lui L. Instanța i-a acordat lui L. suma de 320 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Societatea reclamantă s-a plâns că faptul că a fost declarată răspunzătoare pentru comentariile scrise de cititorii portalului internet de știri, care i-au încălcat libertatea de exprimare, astfel cum este prevăzută la art. 10 din Convenție.

Curtea a reținut că, întrucât societatea reclamantă a fost dată în judecată pentru calomnie în legătură cu comentariile scrise în portalul ei internet, aceasta era considerată că publică comentariile alături de autorii acestora și declarată răspunzătoare pentru incapacitatea de a împiedica divulgarea sau de a șterge din proprie inițiativă comentariile ilicite. Curtea a considerat că plângerea societății reclamante are legătură cu libertatea de exprimare și intră sub incidența art. 10 din Convenție.

Curtea a reținut că, în temeiul dispozițiilor relevante din legislația estonă, astfel cum au fost interpretate și aplicate de instanțele interne, societatea reclamantă era considerată răspunzătoare pentru publicarea comentariilor calomnioase. Deși aceste dispoziții sunt destul de generale și nu sunt la fel de detaliate în comparație cu legea privind serviciile societății informaționale, Curtea are convingerea că acestea, împreună cu jurisprudența relevantă, au stabilit clar că un editor mass media este răspunzător pentru declarațiile calomnioase făcute în publicația media proprie. Faptul că, în prezenta cauză, s-a constatat că publicarea articolelor și comentariilor într-un portal internet echivalează totodată cu activitatea jurnalistică și că administratorul portalului, în calitate de întreprinzător, echivalează cu un editor se poate considera, în opinia Curții, ca o aplicare a legislației privind răspunderea civilă delictuală în vigoare într-un domeniu nou corespunzător noilor tehnologii.

Curtea a considerat că restrângerea libertății de exprimare a societății reclamante a urmărit scopul legitim de a proteja reputația și drepturile altora.

Mai mult, Curtea a punctat funcția esențială pe care presa o îndeplinește într-o societate democratică. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește reputația și drepturile altora și necesitatea de a preveni divulgarea de informații confidențiale, sarcina sa este totuși de a comunica – într-un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale – informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Limitele criticii acceptabile sunt mai stricte în cazul unei persoane particulare decât în cazul politicienilor sau guvernelor.

Curtea a considerat că, în cazul în care se pun în balanță libertatea de exprimare și dreptul la respectarea vieții private, criteriile relevante în exercițiul de punere în balanță includ următoarele elemente: contribuția la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei vizate; obiectul reportajului; comportamentul anterior al persoanei în cauză; modalitatea de obținere a informațiilor și veridicitatea acestora; conținutul, forma și consecințele publicării; gravitatea sancțiunii impuse.

În concluzie, portalurile internet de știri care, în scopuri comerciale și profesionale, oferă o platformă pentru comentarii generate de utilizatori își asumă „îndatoriri și responsabilități” asociate libertății de exprimare, în conformitate cu art. 10 paragr. 2 din Convenție, în cazul în care utilizatorii răspândesc un discurs incitator la ură sau comentarii care constituie o instigare directă la violență[24].

Una din hotărârile cele mai dificil de luat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului este cea pronunțată în cauza Feret contra Belgiei[25]. Decisă cu o majoritate de 4 la 3 judecători, cauza pune în discuție limitele libertății de exprimare a politicienilor naționaliști care mizează pe mesaje care incită la discriminare, segregare și ură pe motive de rasă, origine etnică și naționalitate. Domnul Feret era șeful Partidului „Frontul Național” care a răspândit în perioada 1999-2001, inclusiv pe pagina de internet a formațiunii politice, manifeste cu privire la care au fost formulate plângeri, în sensul că ar conține pasaje care în mod deliberat incită la ură. Domnul Feret era totodată membru al Parlamentului și editor-șef al publicațiilor partidului. Imunitatea sa parlamentară a fost ridicată la solicitarea parchetului și a fost pus sub acuzare în noiembrie 2002. În anul 2006, reclamantul a fost condamnat la 250 de ore de muncă în serviciul public – pedeapsă comutabilă în 10 luni de închisoare. De asemenea, i-a fost interzis să fie ales în Parlament pentru o perioadă de 10 ani.

În cererea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a invocat violarea art. 10 din Convenție. Curtea a constatat că sancțiunea aplicată de instanța belgiană era prevăzută de o lege suficient de precisă și era necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii publice și pentru protecția reputației și a altor drepturi ale altora. Curtea a apreciat că manifestele prezentau comunitățile de imigranți ca orientate spre criminalitate și dornice să exploateze beneficiile derivând din traiul în Belgia. Totodată, manifestele urmăreau să își bată joc de imigranți cu riscul inevitabil de a determina sentimente de neîncredere, respingere și chiar ură față de străini. Deși Curtea a recunoscut că libertatea de exprimare este în mod particular importantă pentru membrii Parlamentului, a reiterat că este crucial pentru politicieni să evite comentariile care ar putea promova intoleranța.

În opinia separată, s-a arătat că manifestele reprezentau o parte a luptei ascuțite din campania electorală. Condamnarea penală în condiții de libertate a dezbaterii politice și hate speech trebuie apreciată necesară într-o societate democratică numai în cazuri de incitare directă la violență sau acte de discriminare. Trimiterea doar la un impact potențial al manifestelor nu era suficientă, susține opinia separată, pentru a justifica în mod suficient încălcarea libertății de exprimare.

Față de aceste ultime argumente, s-a spus că în Europa s-a îmbrățișat un mod mai puțin larg sau permisiv de acceptare a discursului de ură în raport cu jurisprudența americană în materie.

În Statele Unite ale Americii este aplicabil standardul intitulat „imminent lawless action” – acțiunea ilegală iminentă –, conform căruia discursul nu este protejat de Constituție dacă autorul său intenționează să incite la o încălcare a legii care este deopotrivă iminentă și probabilă. Așadar, cele două cerințe care constituie incitare la o acțiune ilegală iminentă sunt: susținerea unei activități infracționale este direcționată să incite sau să producă o acțiune ilegală iminentă și este probabil să incite sau să producă o astfel de acțiune[26].

Ca atare, instanțele americane vor exclude de la protecția conferită de primul amendament acel discurs de ură care nu doar incită, dar acțiunea ilegală incitată este iminentă și probabilă. Nu orice discurs incitator este pedepsibil penal.

Concluzii

Politicile de încurajare a măsurilor voluntare de ștergere din mediul online de către marile platforme a conținutului ilegal, dar și dispozițiile legislației care atribuie acestora atribuția de a decide asupra caracterului ilegal al conținutului încărcat online pot genera inevitabil cazuri de încălcare a libertății de exprimare. Mai ales mutarea centrului de greutate decizional către companiile informatice a fost intens criticată, în contextul în care mecanismul intern care duce la îndepărtarea/blocarea accesului nu implică juriști, de cele mai multe ori, și nu este pe deplin transparent. Aceasta cu atât mai mult cu cât, după cum am arătat anterior, libertatea de expresie și libertatea de opinie sunt unele din fundamentele societăților democratice. Orice persoană care consideră că măsurile voluntare de îndepărtare a conținutului ilegal din mediul online sunt arbitrare are deschisă calea justiției. În practică, se va observa cât de eficient este apelul la instanțe în astfel de cazuri.

Evoluțiile în materie pot fi interesante în contextul în care companiile vor putea recurge, din cauza numărului mare de semnalări primite sau acționând din oficiu, la algoritmi ai inteligenței artificiale pentru identificarea conținutului ilegal.

În plus, ștergerea conținutului ilegal nu ar trebui să afecteze capacitatea organelor judiciare de a combate hate speech, mai ales posibilitatea de a prezerva acest tip de conținut în vederea valorificării ca probă.


[1] Termenul de infracțiune motivată de ură (hate crime) se referă mai degrabă la un concept și nu la o listă de infracțiuni. În esență, în documentele organismelor internaționale cu atribuții în materie, se arată că hate crime are două elemente constituitive: să fie o faptă prevăzută de legislația unui stat ca infracțiune și să fie comisă de autor dintr-o prejudecată (a se vedea, spre exemplu, lucrarea Prosecuting Hate Crimes, a Practical Guide, elaborată sub egida Asociației Internaționale a Procurorilor și a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului din cadrul OSCE, disponibilă pe site-ul www.osce.org/odihr/prosecutors guide, accesat la 22 iunie 2019).
În ceea ce privește Ministerul Public român, în anexele nr. 19 și 20 la Ordinul nr. 213/2014 privind organizarea și funcționarea sistemului informațional au fost avute în vedere infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (2) C.pen., instigare la ură prev. de art. 369 C.pen., orice altă infracțiune la care s-a aplicat circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. h) C.pen., precum și infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002.
[2] A se vedea site-ul www.coe.int/en/web/commissioner/ (accesat la 22 iunie 2019).
[3] A se vedea aici › newsroom (accesat la 22 iunie 2019).
[4] A se vedea aici (accesat la 22 iunie 2019).
[5] Idem.
[6] A se vedea aici › files › proiecte › DIU › DIU social media (accesat la 22 iunie 2019).
[7] A se vedea site-ul activewatch.ro/antidiscriminare/publicatii (accesat la 22 iunie 2019).
[8] A se vedea site-ul eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri (accesat la 22 iunie 2019).
[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 20 aprilie 2004.
[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 5 iulie 2002.
[11] În Hotărârea Guvernului nr. 1308/2002 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 365/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din 5 decembrie 2002), se arată la art. 11: (1) Furnizorii de servicii ale societății informaționale, care oferă serviciile prevăzute la art. 12 – 15 din lege, nu au obligația de a monitoriza informația pe care o transmit sau o stochează şi nici obligația de a căuta în mod activ date referitoare la activități sau informații cu aparență nelegală din domeniul serviciilor societății informaționale pe care le furnizează.
(2) Obligațiile prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (3) din lege se consideră a fi îndeplinite dacă furnizorii de servicii care au primit o plângere sau o sesizare din partea oricărei persoane cu privire la activitățile cu aparență nelegală desfăşurate de destinatarii serviciilor lor sau cu privire la informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceştia informează în cel mult 24 de ore autoritățile publice competente şi întreprind toate măsurile în vederea nealterării informațiilor respective.
(3) Furnizorii de servicii au obligația de a implementa o procedură gratuită prin care să le fie transmise plângeri şi sesizări din partea oricărei persoane cu privire la activitățile cu aparență nelegală desfăşurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceştia.
[12] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 20 martie 2014. Conform textului menționat, în cazul primirii unei sesizări şi al verificării conținutului site-ului, Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații solicită furnizorilor de servicii pentru internet blocarea accesului la site-ul în cauză.
[13] În cazul prevăzut la alin. (1), dacă operațiunile se desfăşoară prin mijloace electronice, Ministerul pentru Societatea Informațională, la sesizarea autorităților competente prevăzute la alin. (1), solicită furnizorilor de servicii de comunicații electronice blocarea accesului la conținutul site-ului în cauză, în condițiile legii.
[14] În cazul în care operațiunile respective se desfăşoară prin intermediul mijloacelor electronice, organele de control competente sesizează şi Ministerul pentru Societatea Informațională, care solicită furnizorilor de servicii prin mijloace electronice blocarea accesului la conținutul site-ului în cauză, în condițiile legii.
[15] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014.
[16] Cauza Handyside contra Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre pronunțată la data de 7 decembrie 1976.
[17] Cauza Leroy contra Franței, hotărâre pronunțată de Secția a V-a a Curții.
[18] A se vedea site-ul www.echr.coe.int/Documents/FS_Hate_Speech (accesat la 22 iunie 2019).
[19] Netzwerkdurchsetzungsgesetz (NetzDG) – actul a fost adoptat în octombrie 2017, dar a lăsat un termen pentru pregătire companiilor, respectiv 1 ianuarie 2018.
[20] Pasaje preluate din articolul intitulat „Este noua lege germană îndrăzneață un mod de a curăța internetul sau doar o înăbușire a liberei exprimări?”, publicat în The Christian Science Monitor la 8 aprilie 2018 sub semnătura Sarei Miller Llana (accesat la 18 iunie 2019).
[21] A se vedea site-ul En.m.wikipedia.org (accesat la 22 iunie 2019).
[22] A se vedea site-ul https://bhr.stern.nyu.edu. Raportul companiilor germane cu privire la implementarea noii legi împotriva discursului de ură, 7 august 2018 (accesat la 18 iunie 2019).
[23] Cauza Delfi AS contra Estoniei.
[24] A se vedea site-ul www.echr.coe.int/Documents/FS_Hate_Speech (accesat la 22 iunie 2019).
[25] Hotărâre pronunțată de Secția a II-a la data de 16 iulie 2009.
[26] A se vedea site-ul En.wikipedia.org (accesat la 19 iunie 2019).


Proc. Cătălin-Andrei Popescu

*Mulțumim Revistei Pro Lege


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.