
Petre Piperea
« Jurnalul lui Il consigliere – 1
În calitate de brand new ”consigligliere”, am intrat pentru prima dată într-un meci oficial la o ședință a Consiliului Baroului București, marți, 29 octombrie 2019.
”Băieții” au avut mare poftă de joc pe tot parcursul celor 4 (patru) ore ale meciului presărat cu scheme de joc/tactice lucrate la antrenamentele din mandatele anterioare, au driblat scurt și eficient, iar fazele de joc nu s-au lăsat prea mult așteptate.
Astfel, chiar înaintea fluierului de start, a apărut o surpriză în componența echipei: dl. Mihail Ciobanu a fost înlocuit de dl. Nicu Tiberius, aflat inițial pe banca de rezerve.
Un alt moment important al meciului a fost acela în care s-a trecut la alegerea prodecanilor: plecând de la un artificiu de joc, conform căruia obligativitatea votului secret nu vizează și alegerea prodecanilor, s-a propus ”votul deschis” pe această chestiune.
Eu m-am exprimat împotriva acestei modalități de vot, numai că poziția mea s-a dovedit a fi un offside. Balonul este rotund, iar majoritatea a decis să se voteze deschis, motiv pentru care alegerea prodecanilor s-a făcut ”la vedere”.
Nu am reproșuri de făcut prodecanilor aleși, ba, mai mult, le urez mult succes în exercitarea noilor demnități dobândite.
În repriza secundă s-au mai dat câteva pase scurte pe problema neîntrunirii cvorumului la adunările generale și pe chestiunea identificării eventualelor soluții.
De asemenea, după o aglomerare în careu, s-a decis și repartizarea consilierilor în cadrul resorturilor constituite la nivelul BB, iar eu voi lucra în 7 (șapte resorturi), pentru că am auzit că se scumpesc:
”Comunicare și publicitate profesională”, ”Politici profesionale, apărarea profesiei și contencios”, ”Bibliotecă”, ”Proiecte culturale și sociale”, ”Informatizarea baroului”, ”Monitorizare legislație”, ”Inserția profesională a tinerilor avocați”.
Așadar, știți unde să mă găsiți de acum :)))
A relatat pentru dvs. cronicarul Grigore într-o Ureche.
Avocat Petre Piperea
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi
aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!