Recomandarea (UE) 2019/1658 a Comisiei referitoare la transpunerea obligațiilor privind economiile de energie în temeiul Directivei privind eficiența energetică
7 noiembrie 2019 | Elena ALBUÎn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 275/1 din 28 octombrie 2019 a fost publicată Recomandarea (UE) 2019/1658 a Comisiei din 25 septembrie 2019 referitoare la transpunerea obligațiilor privind economiile de energie în temeiul Directivei privind eficiența energetică.
Uniunea și-a asumat angajamentul de a dezvolta un sistem energetic durabil, competitiv, sigur și decarbonizat. Strategia privind uniunea energetică a stabilit obiective ambițioase ale Uniunii. Aceasta urmărește, în special, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin încă 40 % până în 2030 față de 1990, creșterea proporției consumului de energie din surse regenerabile la cel puțin 32 % și realizarea unor economii de energie ambițioase, îmbunătățind securitatea, competitivitatea și durabilitatea energetică. Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului („Directiva privind eficiența energetică” – DEE), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/2002, stabilește un obiectiv principal privind economiile de energie de cel puțin 32,5 % la nivelul UE până în 2030.
Moderarea cererii de energie reprezintă una dintre cele cinci dimensiuni ale Strategiei privind uniunea energetică, astfel cum a fost stabilită prin Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 intitulată „O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice”. Atingerea obiectivelor UE în domeniul energiei și al climei depinde de acordarea de prioritate eficienței energetice, de aplicarea principiului „eficiența energetică pe primul loc”, precum și de luarea în considerare a introducerii surselor regenerabile de energie.
Comunicarea referitoare la o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei subliniază faptul că măsurile de eficiență energetică ar trebui să joace un rol central în ceea ce privește asigurarea unei economii neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (denumit în continuare „Regulamentul privind guvernanța”) impune statelor membre să respecte principiul „eficiența energetică pe primul loc”.
În evaluarea impactului pentru DEE modificată, Comisia a estimat că punerea în aplicare a articolului 7 din DEE ar asigura mai mult de jumătate din economiile de energie pe care statele membre ar trebui să le realizeze în temeiul DEE.
DEE, astfel cum a fost modificată, influențează atât perioada de obligații actuală (2014-2020), cât și (în principal) perioadele de obligații viitoare (2021-2030 și ulterior). Statele membre ar trebui sprijinite să pună în aplicare noile cerințe (relevant pentru ambele perioade de obligații), să pună în aplicare în mod diferit cerințele existente (relevant pentru ambele perioade de obligații) și să identifice cerințele care au fost clarificate, dar nu au fost modificate.
DEE, astfel cum a fost modificată, extinde obligația privind economiile de energie la perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2030 și ulterior (sub rezerva evaluării de către Comisie). În fiecare an al perioadei de obligații 2021-2030 și ulterior, statele membre trebuie să realizeze economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care să fie echivalente cu economii noi de 0,8 % din consumul de energie finală în perioada în cauză și ulterior. Cu titlu excepțional, Ciprului și Maltei le revine numai obligația de a realiza economii de energie cumulate la nivelul utilizării finale care să fie echivalente cu economii noi de 0,24 % din consumul de energie finală în perioada în cauză și ulterior.
DEE, astfel cum a fost modificată, oferă de asemenea clarificări privind calculul cantității economiilor de energie. Modificările clarifică faptul că schemele de obligații în materie de eficiență energetică și măsurile de politică alternative sunt la egalitate și că pot fi combinate. Statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește desemnarea părților obligate și stabilirea cantităților de economii de energie care trebuie realizate de fiecare parte. DEE, astfel cum a fost modificată, oferă statelor membre flexibilitate în ceea ce privește alegerea, dintre diverse tipuri de scheme, a celui mai adecvat sistem pentru situația și circumstanțele lor particulare.
Pentru ca statele membre să își îndeplinească obligația privind economiile de energie, este important să sensibilizeze publicul și să furnizeze informații precise cu privire la beneficiile eficienței energetice. Acest lucru se poate realiza prin programe de formare sau de educație.
Modificările permit în mod explicit statelor membre să adopte măsuri de politică prin care să vizeze anumite sectoare, de exemplu sectorul imobiliar sau sectorul apei.
DEE, astfel cum a fost modificată, conține cerințe mai clare cu privire la durata de viață a măsurilor. Atunci când calculează cantitatea de economii de energie, statele membre ar trebui să ia în considerare cât timp o măsură va continua să genereze economii, dar și posibilitatea ca aceasta să genereze mai puține economii în timp.
Statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative care transpun obligația privind economiile de energie până la 25 iunie 2020. Odată cu intrarea în vigoare, modificările aduse articolului 7 din DEE au un impact asupra punerii în aplicare a obligației privind economiile de energie pentru perioada de obligații 2014-2020. Orientările oferite de prezenta recomandare vor sprijini statele membre și în această privință.
Orientările oferite de prezenta recomandare completează și înlocuiesc parțial orientările emise anterior de Comisie în legătură cu articolul 7 din DEE. Ar trebui evidențiat impactul dispozițiilor de modificare asupra perioadei de obligații 2014-2020. De asemenea, ar trebui reflectat feedbackul primit de Comisie de la statele membre după transpunerea Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică.
Prezenta recomandare nu modifică efectele juridice ale DEE și nu aduce atingere interpretării obligatorii a DEE, astfel cum este formulată de Curtea de Justiție. Recomandarea se axează pe dispozițiile referitoare la obligația privind economiile de energie și privește articolele 7, 7a și 7b din DEE și anexa V la aceasta.
Consilier juridic Elena Albu
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
7 octombrie ⁞ Dacă UIT, 100.000 de lei amendă! (RO E-TRANSPORT)
14 octombrie ⁞ Impactul sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței asupra pieței editoriale din România: între protecția concurenței și drepturile de autor
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
11 noiembrie ⁞ Fraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)
18 noiembrie ⁞ Social Media. Răspunderea juridică în caz de Share și Repost care deranjează
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
25 noiembrie ⁞ Cine (mai) poate organiza arbitrajul instituționalizat în România
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |