Echilibrul dintre calitatea și celeritatea procesului civil
1 noiembrie 2019 | Tudor BURLACU
Tudor Burlacu
Importanța echilibrului dintre calitatea și celeritatea procesului civil derivă din posibilitatea soluționării unui proces într-un termen mult prea îndelungat care să nu îi mai permită justițiabilului să se bucure de soluția favorabilă pronunțată de instanța de judecată. Astfel, cum s-a susținut și în doctrină ”Obținerea unei hotărâri juste, dar după o perioadă dramatică de așteptare, s-ar putea să nu mai procure nicio satisfacție beneficiarului ei, căci timpul omoară uneori mai perfid decât nedreptatea.”[1] Această situație a fost descrisă în mod sintetic de către sistemul de drept anglo-saxon prin sintagma justice delayed, justice denied, dar și în sistemul de drept francez prin sintagma justice rétive, justice fautive.
Dinamismul relațiilor sociale necesită un sistem de justiție pe măsură, capabil să îndeplinească actul de justiție în timp util. Tardivitatea tranșării unei dispute nu va face decât să crească neîncrederea în sistemul de justiție, unul dintre pilonii principali ai sistemului democratic. De altfel, în multe situații poate fi mult mai important pentru părți tranșarea conflictului într-un termen optim și previzibil de către o instanță independentă și imparțială decât însuși rezultatul disputei. Starea de incertitudine în care se află părțile, întinsă pe o perioadă lungă de timp, poate avea consecințe mult mai nefaste decât însăși pierderea procesului. De aceea, celeritatea reprezintă o componentă esențială a oricărui litigiu.
Determinantă pentru calitatea și celeritatea realizării actului de justiție ar fi fost păstrarea concepției cercetării procesului în camera de consiliu, însă legiuitorul a abandonat prematur această viziune. Menținerea dispozițiilor privind cercetarea procesului în camera de consiliu ar fi condus la posibilitatea punerii în aplicare a art. 241 din Codul de procedură civilă care prevede acordarea termenelor de judecată de la o zi la alta, independent de orice planificare a ședințelor publice, precum și la desfășurarea procesului într-o atmosferă ce ar putea conduce la o calitate sporită a actului de justiție. Este adevărat că în momentul actual poate părea utopică această viziune, însă soluția constructivă ar fi fost în sensul găsirii resurselor logistice, financiare și umane necesare implementării acestui deziderat și nu revenirea la Codul de procedură civilă anterior ce prevedea cercetarea procesului în ședință publică. Însă, legiuitorul a ales soluția facilă de a pune în acord legea cu situația actuală a sistemului de justiție, în loc să încerce păstrarea normelor atât de necesare înfăptuirii unei justiții moderne și corelarea realității cu dispozițiile legale privind cercetarea procesului în cameră de consiliu.
Cu toate acestea, celeritatea procesului civil nu trebuie absolutizată în detrimentul unui proces desfășurat cu respectarea tuturor principiilor fundamentale. Ca răspuns la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a se abroga art. 78 alin. (4) din Codul de procedură civilă ”pentru a nu se întârzia judecata”, în mod corect s-a susținut că este preferabilă repunerea cauzei pe rol atunci când cu ocazia dezbaterilor se constată necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. În mod ironic autorul se întreabă dacă ”Nu este oare o întârziere justificată de calitatea actului de justiție și de pronunțarea unei hotărâri care să înlăture definitiv și față de toți cei interesați neînțelegerile care au dus la proces?”[2].
Dar poate cel mai important aspect este acela că, în asigurarea celerității procesului civil, un rol esențial îl deține judecătorul. Cele mai multe instituții juridice sunt susceptibile de a fi invocate de către părți contrar bunei-credințe. Oricât și-ar dori legiuitorul, nu pot fi reglementate toate situațiile ce pot apărea în practică. De aceea, sunt stabilite principii și linii directoare menite să conducă la soluționarea cu celeritate a diferendelor dintre părți. Rămâne în sarcina judecătorului să deceleze acele situații în care comportamentul procesual al părților se circumscrie sferei abuzului de drept și să limiteze aceste derapaje juridice. De exemplu, este esențială prudența pe care trebuie să o manifeste instanța atunci când dispune suspendarea facultativă a unei cauze până la soluționarea definitivă a unui dosar introdus pe rolul instanțelor chiar în acest scop sau când acordă un nou termen de judecată ca urmare a admiterii unei cereri de amânare aparent întemeiate.
În concluzie, este incontestabilă importanța celerității procesului civil desfășurat cu respectarea principiului legalității, beneficiarii finali fiind sistemul de justiție, în general, și justițiabilul, în special.
[1] I. Deleanu, Timpul în ambianța viitorului Cod de Procedură Civilă, Revista Română de Jurisprudență nr. 2/2011.
[2] V. M. Ciobanu, Înalta Curte de Casație și Justiție între aniversarea a 150 de ani de la înființare și lupta sa cu Noul Cod de procedură civilă, Revista Română de Drept Privat nr. 1/2010.
Avocat Tudor Burlacu
Of Counsel SCHOENHERR ȘI ASOCIAȚII
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Calitate vs. celeritate în procesul civil”, ediția 298, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
