Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [28 octombrie – 1 noiembrie 2019]
04.11.2019 | Marieta SAFTA

Marieta Safta

Marieta Safta

I. În săptămâna de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României decizii ale Curții Constituționale pronunțate în exercitarea următoarelor atribuții:
– Soluționarea sesizărilor de neconstituționalitate a legilor înainte de promulgare [art. 146 lit. a) din Constituție];
– Soluționarea excepțiilor de neconstituțonalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție];

Continuând demersul din Note precedente[1], vom aborda și în prezenta Notă evoluții jurisprudențiale semnificative sub aspectul procedurii constituționale, cu referire la regimul juridic al inadmisibilităților în procedura de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, în mod corespunzător cauzelor de inadmisibilitate reținute în deciziile publicate în perioada de referință. Avem în vedere Decizia nr. 534 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019.

De asemenea, vom examina dezvoltări jurisprudențiale privitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii. Avem în vedere, în special, Decizia nr. 462 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 28 octombrie 2019, Decizia nr. 447 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 29 octombrie 2019, Decizia nr. 442 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 29 octombrie 2019 și Decizia nr. 449 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 1 noiembrie 2019.

II. Alte cauze de inadmisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate[2]

(6) Sunt inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect prevederi legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 534/2019, Curtea s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, având următorul cuprins: „Organizarea și funcționarea consiliilor de onoare și consiliilor de judecată se stabilesc prin regulamentele militare.[3].

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a observat că prin Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că dispozițiile art. 34 și ale art. 35 alin. (3) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt neconstituționale. Ca urmare, ținând seama de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr.47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, și reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale [11 iulie 2018] și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, Curtea a respins excepția ca devenită inadmisibilă.

Observăm că este în discuție o cauză de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate expres prevăzută de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Ca urmare, verificarea și constatarea sa revine instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate și, desigur, Curții Constituționale, în situația în care instanța nu exercită rolul de ”filtru” legal al excepțiilor de neconstituționalitate, potrivit competenței sale reglementate de dispozițiilor legii speciale[4]. În cazul analizat în speță însă, cauza de inadmisibilitate nu subzista la momentul la care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața înstanței de judecată și, de aceea, în mod firesc nu avea cum să fie constatată de aceasta. De aici și distincția în privința soluției pronunțată de Curtea Constituțională, care nu este de respingere a excepției ca inadmisibilă, ci ca devenită inadmisibilă. Distincţia între respingerea excepției ca inadmisibilă/devenită inadmisibilă are în vedere momentul în care intervine cauza de inadmisibilitate, respectiv dacă este contemporană cu sesizarea Curţii Constituţionale sau ulterioară acesteia.

III. Principiul legalității – Securitatea juridică

Am abordat în mai multe lucrări problematica securităţii juridice în România, cu precădere din perspectiva creşterii cantitative a legislaţiei, sub influența diverșilor factori de configurare a dreptului[5]. Potrivit doctrinei în materie[6], conceptul de securitate juridică s-a constituit progresiv la nivel internațional, pe măsură ce sistemele juridice naționale au început să crească în complexitate, securitatea juridică ajungând să devină în timp una dintre preocupările majore ale diverșilor actori ai dreptului. Am evidențiat[7] sub acest aspect pătrunderea conceptului și conturarea principiului securității juisdice și în sistemul de drept românesc, în doctrină și jurisprudență, cu precădere prin intermediul Curții Constituționale şi a receptării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.20 din Constituție, dar și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 148 din Constituție.

Astfel, am arătat[8]principiul securităţii juridice nu are o consacrare expresă în Constituţia României. Acesta a fost dedus de Curtea Constituţională din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, potrivit cărora „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate; (…) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Statuările Curţii au fost enunţate cel mai frecvent în contextul examinării problematicii referitoare la calitatea legislaţiei, cu importante consecinţe asupra realizării drepturilor fundamentale. Aceasta întrucât legalitatea, incluzând un proces transparent, responsabil şi democratic pentru adoptarea legii, precum şi certitudinea juridică constituie elemente esenţiale ale statului de drept[9], alături de accesul liber la justiţie, interzicerea arbitrariului, respectarea drepturilor omului, non‑discriminarea şi egalitatea în faţa legii.

În studiile realizate cu privire la principiul securității juridice, constatam faptul că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este marcată în ultimii ani de tot mai frecventa invocare a exigențelor constituționale referitoare la calitatea legii, astfel cum au fost dezvoltate pe cale jurisprudențială. Această constatare își menține valabilitatea, iar jurisprudența recentă a Curții Constituționale, inclusiv cea publicată în perioada de referință analizată, demonstrează acest lucru. Ca urmare, așa cum am procedat cu tema mai amplă vizând cauzele de inadmisibilitate (în sensul deschiderii unui capitol distinct în aceste Note în care semnalăm cauze de inadmisibilitate invocate în jurisprudența publicată în fiecare săptămână), vom proceda și în privința principiului legalității, cu dezvoltările sale referitoare la securitatea juridică în sens larg (adică vom semnala diversele statuări în materie ale instanței constituționale, în mod corespunzător actelor publicate în perioada de referință analizată).

Examinând deciziile publicate în această săptămână în care Curtea s-a pronunțat, între altele, și asupra criticilor de neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la calitatea legii, reținem următoarele idei principale cuprinse în considerentele acestor decizii:

– orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 447/2019, par. 23, cu referire la Decizia nr. 189 din 2 martie 2006[10]);

– pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (Decizia nr. 447/2019, par. 23, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66);

– o lege îndeplinește condițiile calitative impuse de Constituție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (Decizia nr. 447/2019, par. 24, cu referire la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015[11], paragraful 17; în același sens și Decizia nr. 442/2019 par. 30, cu referire la Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49); în același sens, CCR a reținut că, în jurisprudența sa, ”Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în repetate rânduri că legislația Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justițiabili, acest imperativ al securității juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligațiilor pe care aceasta le-o impune. De asemenea, în domeniile care intră sub incidența dreptului Uniunii Europene, normele din dreptul statelor membre trebuie formulate într-un mod neechivoc, de natură să permită persoanelor vizate să își cunoască drepturile și obligațiile în mod clar și precis, iar instanțelor naționale să asigure respectarea acestora.” (Decizia nr. 449/2019, par. 20, cu referire la Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în Cauza C-183/14, Salomie și Oltean împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj);

– semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă și cu profesioniștii, obișnuiți să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea activității lor. Astfel, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. (Decizia nr. 442/2019 par. 31, cu referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35);

– previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării (Decizia nr. 462/2019, par. 31; în același sens, Decizia nr. 447/2019, par. 24); CCR a invocat statuările CEDO în acest sens, reținând că ”în legătură cu principiul previzibilității normei legale, instanța europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (în acest sens sunt hotărârile din 25 mai 1993 și din 15 noiembrie 1996, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent” (Decizia nr. 462/2019, cu referire la Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016[12], paragraful 19);

– în ceea ce privește accesibilitatea legii, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștința publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat (Decizia nr. 447/2019, par. 26, cu referire la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 și 27); Curtea a reținut sub acest aspect că potrivit art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[13], partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar potrivit art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (Decizia nr. 447/2019, par. 27).

Este de precizat că prin deciziile analizate, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate formulate, reținând că textele de lege criticate îndeplinesc exigențele art. 11 alin. (5) din Constituție[14].


[1] Disponibile aici, aici și aici.
[2] Ibidem – am analizat ca o primă cauză de inadmisibilitate (în considerarea jurisprudenței avută în vedere) lipsa legăturii excepției de neconstituționalitate cu cauza în care a fost ridicată.
[3] Ulterior încheierii de sesizare, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, dispozițiile Legii nr. 80/1995 au fost modificate și reconfigurate prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 13 mai 2019. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a analizat dispozițiile legale criticate în forma avută la data formulării excepției de neconstituționalitate
[4] Am dezvoltat această temă în Note precedente, a se vedea aici și aici.
[5] De ex: I Predescu, M. Safta, “Principiul securităţii juridice, fundament al statului de drept. Repere jurisprudenţiale”, în Buletinul Curţii Constituţionale nr. 1/2009, pp. 5-19, M. Safta, ”Soluții legislative neconstituționale din causa nerespectării normelor de tehnică legislativă”, publicat în volumul Conferinței internaționale de drept, studii europene și relații internaționale – Politica legislativă, între reglementare europeană, națională și internațională, București, 24-25 mai 2013, pp. 622-633.
[6] F. Grech, ”Le principe de securite juridique dans l ordre constitutionnel français”, în Revue français de Droit Constitutionnel, pp. 405-429.
[7] Pe larg, M. Safta – Valorificarea normelor de tehnică legislativă în controlul de constituționalitate, în Buletin de informare legislativă nr. 2/2016, pp. 3-23.
[8] M. Safta, Drept constituțional și instituții politice. Vol I. Teoria generală a dreptului constituțional. Drepturi și libertăți, Ed. Hamangiu, 2019.
[9] Raportul asupra statului de drept elaborat de Comisia de la Veneţia în cea de‑a 106‑a sesiune plenară, Veneţia, 11‑12 martie 2016, disponibil aici.
[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006.
[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015.
[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016.
[13] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[14] Decizia nr. 462/2019:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (…) și constată că prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și ale art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13art. 44art. 46 și art. 47 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.”; Decizia nr. 447/2019: ”Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (…) și constată că dispozițiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.”; Decizia nr. 442/2019 : ”Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (…) și constată că dispozițiile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 prin raportare la art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.”; Decizia nr. 449/2019: ”Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (…) și constată că dispozițiile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate”.


Conf. univ. dr. Marieta Safta


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.