Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarTop LegalUniversitaria
TOP LEGAL
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

Limitele aprecierii judecătorești cu privire la reorganizarea activității
08.11.2019 | Dan BARBU

Dan Barbu

Dan Barbu

La momentul aprobării Legii nr. 85/2014 legiuitorul a înțeles importanța economică și socială a reorganizării judiciare a unei societăți și încă din art. 2 a statuat scopul Legii nr. 85/2014, respectiv că trebuie să se urmărească, atunci când este posibil, acordarea unei șanse de redresare a debitoarei.

“Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.”

De asemenea, a fost instituit și un principiu foarte important în cadrul art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, conform căruia trebuie să se acorde o șansă debitorului în vederea reorganizării:

 “Prevederile prezentei legi se bazează pe următoarele principii:
[…]
2. acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară.”

În acest context și având în vedere aceste principii cred că ar trebui să stabilim limitele aprecierii pe care o are un judecător cu privire la reorganizarea activității unei societăți, mai ales cu privire la oportunitatea și viabilitatea planului.

Mai trebuie să avem în vedere că reorganizarea nu face decât să crească șanselor tuturor creditorilor de a acoperi o sumă cât mai mare din creanțele lor, chiar în situația unui eșec al planului sumele plătite în perioada de reorganizare sunt un plus, iar cele care se vor achita într-un posibil faliment s-ar fi achitat oricum.

Atragem atenția și asupra tendințelor existente la nivel european, respectiv că prin propunerea de Directivă emisă de Parlamentul European și Consiliu cu nr. 2016/0359 (COD) din data de 22 noiembrie 2016, privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, se stabilesc noi principii privind desfășurarea procedurii insolvenței punându-se accent pe dreptul debitoarei de a se reorganiza.

Având în vedere normele expuse mai sus, în contextul în care procedura de aprobare a unui plan de reorganizare este respectată iar votul creditorilor este în favoarea reorganizării, considerăm că rolul judecătorului este limitat la a constata situația de fapt si a confirma planul de reorganizare votat de creditori.

Atâta vreme cât judecătorul nu este sesizat cu o contestație cu privire la normele de procedură încălcate pe parcursul aprobării planului, acesta nu poate respinge planul exclusiv pe motiv că nu este viabil. Judecătorul-sindic poate să ceară unui specialist să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui, dar considerăm că inclusiv în situația în care opinia este în sensul că planul nu ar fi viabil judecătorul ar trebui să confirme planul, atâta vreme cât interesul creditorilor manifestat prin votul asupra planului este ca reorganizarea să aibă o șansă.

Aici am stabilit limitele aprecierii judecătorului. Astfel, dacă procedura de propunere și votare este respectată și planul conține elementele obligatorii prevăzute de lege, judecătorul nu ar trebui să facă propria judecată pe oportunitate, ci doar să verifice legalitatea, oportunitatea și viabilitatea urmând să fie apreciate de creditori, prin votul asupra planului, până la urmă interesul lor patrimonial este în joc, la care se adaugă interesul general de a menține în circuitul economic un actor cu probleme temporare, dar care poate încă genera activitate, plăti taxe și impozite, menține locuri de muncă.

Avocat Dan Barbu
Practician în insolvență

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Limitele aprecierii judecătorești cu privire la reorganizarea activității unei societăți în caz de restructurare a activității„, ediția 312, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.