Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

ÎCCJ. Natura contractului de facilitate de credit
12.11.2019 | JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin încheierea unui contract de facilitate de credit (conform art. 2193 C. civ.) nu se transmite dreptul de proprietate asupra sumei de bani, aceasta fiind doar pusă la dispoziţia clientului de către finanţator, rămânând însă în proprietatea finanţatorului, contractul de facilitate de credit fiind un contract constitutiv de drepturi, generând drepturi de creanţă. În speță, instanța supremă a reţinut că pentru a accesa linia de credit până la data de 20 octombrie 2022, data limită prevăzută în acordul scris ca dată a tragerilor, reclamantul trebuia să fi constituit garanţiile – depozitul colateral şi deschiderea unui cont curent cu sold de 1.7000.000 lei, iar aceste aspecte nu au fost contestate de acesta, astfel încât soluția de respeingere a acțiunii ca neîntemeiată (având ca obiect rezoluțiunea convenției de credit, restituirea comisioanelor plătite și plata unei sume reprezentând prejudiciu material) a fost menținută. (Decizia nr. 1294 din 13 iunie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “ÎCCJ. Natura contractului de facilitate de credit”

  1. Eugen ȘCHIOPU spune:

    Această speță este asemănătoare cu una gestionată de mine tot pentru o bancă, în care banca nu a pus la dispoziție în 2010 o suplimentare a liniei de credit. Acțiunea împotriva Băncii a fost promovată în 2015, astfel încât prima apărare a fost invocarea prescripției dreptului material la acțiune, penrtu pretențiile care depășeau termenul de 3 ani.
    Astfel, acțiunea a fost paralizată în chiar izvorul ei. Soluția de respingere a acțiunii a fost menținută și în apel și recurs.

    Lecturând decizia ICCJ, mi-am pus întrebarea de ce Banca nu a invocat și aici prescripția, față de faptul că momentul punerii la dispoziție a creditului trebuia să aibă loc în 2012, iar acțiunea a fost promovată în 2016.

    Însă aspectul mai interesant este calificarea dată de ÎCCJ naturii juridice a contractului de facilitate de credit.
    Sediul materiei pentru facilitatea de credit – art. 2193-2194 C. civ. nu conține explicit sau implicit referiri la natura juridică a acestei facilități, astfel încât, facilitatea de credit va rămâne o specie a contractului de împrumut de consumație (art. 2158 și urm. C. civ.). Art. 2160 c. civ. prevede: ”Prin încheierea valabilă a contractului (de împrumut-n. ns. E.S.), împrumutatul devine proprietarul bunului și suportă riscul pieirii acestuia”.
    Așadar, contractul de împrumut, deci și facilitatea de credit, rămâne un contract real, care transferă proprietatea asupra sumelor de bani, de la finanțator la împrumutat.
    Cred că ceea ce rămânea de discutat în speță, era faptul dacă acele ”condiții precedente” pentru punerea la dispoziție a creditului au fost sau nu îndeplinite, pentru ca reclamanta să poată pretinde că a dobândit proprietatea sumei ce făcea obiectul împrumutului.
    Tot din lectura deciziei de recurs înțeleg că tocmai acele condiții precedente nu au fost îndeplinite, astfel încât, reclamanta solicita în mod nejustificat punerea la dispoziție a sumei (adică creditarea contului său curent cu valoarea creditului).
    Sigur, soluțiile instanțelor rămân pe deplin legale, față de situația de fapt, însă nu înțeleg care a fost rațiunea pentru care ICCJ a considerat că facilitatea de credit nu transferă proprietatea asupra sumei de bani ce face obiectul contractului, de la finanțator la împrumutat.
    Încercând să găsesc o explicație pentru această calificare, cred că ICCJ a avut în vedere efectele contractului între data încheierii sale și data punerii la dispoziție a creditului, când, într-adevăr, contractul nu putea da naștere unor drepturi reale, ci numai unui drept de creanță.
    În final, cred că atât finanțatorul (din perspectiva modului de redactare și a clarității acestor condiții), cât și împrumutatul, trebuie să acorde o mare atenție ”condițiilor precedente”, adică acelor condiții prealabile ce trebuie îndeplinite de către împrumutat pentru a obține punerea la dispoziție a creditului. În cazul unor credite ”corporate” de valori semnificative, o redactare neclară a acestor condiții poate atrage litigii cu valori deosebite.

    • Mă bucură nespus intervenţia domniei voastre, cât şi inspiraţia redactorului de a publica pastila jurisprudenţială, în circumstanţele în care de ceva vreme mă preocupă conturarea juridică a operaţiunilor/activităţii de creditare, intrigat de faptul că, deşi o asemenea activitate atent reglementată (chiar în exces în anumite privinţe) are o pondere însemnată în cea de ansamblu recunoscută instituţiilor de credit ori a altor persoane juridice de drept privat calificate (societăţi financiare nebancare, societăţi prestatoare de servicii de plată, de recuperare creanţe, cooperative de credit, de leasing, de asigurare/reasigurare, ş.a.), cu prilejul reglementării acestora (O.U.G.nr.99/2006, O.U.G.nr.98/2006, O.U.G.nr.113/2009, etc.) legiuitorul nu a socotit că s-ar impune coagularea unor norme juridice care să disemineze mai atent raporturile generate prin caracteristici aparte, de unde şi dificultatea identificării naturii lor juridice ori a trăsăturilor esenţiale.

      Doar în privinţa relaţiilor speciale încheiate de consumatori cu profesionişti (sau invers), atât prin Legea nr.289/2004, cât şi, mai apoi, prin O.U.G.nr.50/2010, prolegomenic a fost conturat juridic contractul de credit, astfel „contractul prin care un creditor acordă, promite sau stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, …” – art.7 alin.1 pct.2 O.U.G.nr.50/2010, respecxtiv, art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.289/2004.

      În lumina acestei definiţii, deşi iniţial am socotit ca şi domnia voastră că, spre exemplu, o facilitate de credit overdraft sau linie de credit sau alte asemenea, ar constitui o specie a contractului de împrumut, mai precis a unuia de consumaţie, de esenţa lui având caracter real, în realitate pare că împrumutul ar reprezenta doar o modalitate de creditare, printre altele, care, de puterea evidenţei, nici măcar nu presupun un asemenea caracter real, cum ar fi amânarea la plată.

      Mai mult decât atât, în conţinutul obligaţiei posibil să fie asumată convenţional de creditor, pe lângă „acordarea” de credite în modalităţile enumerate enunciativ, legiuitorul pomeneşte şi alte acţiuni prin verbum regens ce conduce la ipoteza unor promisiuni ori stipulaţiuni ce exced caracterului real impregnat de subsumarea operaţiunii de creditare unui contract de împrumut de consumaţie.

      Fără a fi nici măcar pe aproape lămurit, tind să socotesc – ţinând seama de definirea contractului de credit mai degrabă pomenită – că acesta ar fi raportul de gen, iar împrumutul de consumaţie doar o specie a acestuia, deşi frecvent utilizată, cel puţin în sfera particulară a celor născute între un profesionist şi consumator. V.B.

      • Eugen ȘCHIOPU spune:

        Desigur, observația Dvs. este absolut justificată. ”Legea bancară” (OUG 99/2006) nu mai definește noțiunea de ”credit”, spre deosebire de fosta lege bancară 58/1998, care definea ”creditul” ca fiind ”orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani” – art. 3 pct. 7.

        În acea definiție, în ipoteza inițială – acordare a unei sume de bani – cred că putem accepta caracterul real al contractului de credit, deoarece fără efectiva punere la dispoziție a banilor nu putem vorbi de credit.
        Celelalte forme de existență a creditului sunt justificate economic. Juridic, în opinia mea, ele pot îmbrăca forma altor instituții juridice (ex. prelungirea scadenței, înseamnă ca obligația inițială de rambursare, fie pură și simplă, fie afectată de un termen inițial să devină în continuare una afectată de un termen. Iarăși, amânarea la plată din L. 289/2004 îmbracă tot forma convențională a unei obligații afectată de un termen suspensiv, chiar dacă inițial obligația era una pură și simplă.

        Aceste varietăți economice de ”credit”, însă pornesc de la operațiunea inițială, aceea de acordare a unei sume de bani.
        Spre exemplu, tot o formă de credit este aceea în care, eu, ca avocat, prestez pentru un client servicii juridice, dar nu-i emit o factură imediat sau, îi emit factura (cu termenul de plată din contract), dar accept tacit depășirea acestui termen de plată. Practic, pe perioada dintre prestarea serviciilor și încasarea facturii, eu acord un credit clientului, din perspectivă economică. Această formă de creditare însă nu poate avea caracter ”real” din p.d.v. juridic.
        Din această perspectivă, într-adevăr, noțiunea de credit devine una de gen, iar cea de împrumut ar rămâne o specie.

        Revenind la speța comentată, însă, acolo starea de fapt era dată de neacordarea sumei de bani de către bancă, motivat de neîndeplinirea de către client a unor obligații prealabile acordării efective a creditului. Așadar, obligația băncii de ”a da” era una sub condiție suspensivă, condiția fiind conturată de îndeplinirea obilgațiilor de constituire a garanțiior de către împrumutat.
        De aceea, din încheierea contractului de credit, până la efectiva punere la dispoziție a sumei, împrumutatul dobândea doar dreptul de creanță, respectiv de a primi o sumă de bani.
        Abia după îndeplinirea obligațiior sale și punerea la dispoziție a sumei din credit, împrumutatul dobândea efectiv proprietatea sumei, iar banca dobândea un drept de creanță afectat de un termen suspensiv.

        Noțiunea de ”facilitate de credit” din art. 2193 din noul Cod civil, deși tinde să acopere toate formele economice de creditare, amintite mai sus și evocate și de Dvs., prin definiția sa se restrânge numai la ”punerea la dispoziție a unei sume de bani”, adică se rezumă la sfera împrumutului de consumație clasic. De aceea, în acord și cu opiniile exprimate în doctrină, cred că se păstrează caracterul real al contractului de facilitate de credit.

        Legislația de protecție a consumatorilor (L. 289/2004, OUG 174/2008, OUG 50/2010, OUG 52/2016, prevederi din OG 21/1992 ș.a.) are în vedere tot acordarea unei sume de bani, în monedă națională sau străină, deci tot un contract de împrumut, cel puțin ca operațiune inițială.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.