Dreptul internațional umanitar: Teorie Vs. Practică. Armed Conflict and Displacement. The Protection of Refugees and Displaced Persons under International Humanitarian Law de Melanie Jacques
12 noiembrie 2019 | Bogdan OPREA
Bogdan Oprea
Conflictul reprezintă “actorul principal” pe scena istoriei umanității. Perioadele de relativă pace și liniște au fost rezultatul unor ani grei de războaie și suferință. Cartea de față, Armed Conflict and Displacement The Protection of Refugees and Displaced Persons under International Humanitarian Law, de Melanie Jacques, prezintă prin intermediul normelor juridice internaționale nivelul de “umanitate” la care aspiră societatea zilelor noastre. Diferența dintre aspirații și realitate se rezumă la adagiul latin Homo homini lupus est, sau ”Omul pentru om este lup”.
Cartea lui Jacques dorește să expună situația persoanelor vulnerabile ca urmare a războaielor, loviturilor de stat sau situațiilor de urgență. După cum spunea Maxwell Anderson, că fără legi oamenii ar fi bestii, autoarea prezintă nivelul actual al normelor dreptului internațional prin prisma situației refugiaților și a persoanelor strămutate intern. Cartea prezintă în cele șapte capitole principalele izvoare de drept internațional referitoare la interdicția de a strămuta forțat civilii atât în ceea ce privește conflictele internaționale, cât și conflictele interne. Totodată, capitolele finale prezintă efectele juridice ale strămutărilor forțate, protecția refugiaților în dreptul internațional umanitar și protecția zonelor de siguranță destinate refugiaților în dreptul internațional umanitar.
Cititorul se poate aștepta la o minuțioasă prezentare a normelor și termenilor esențiali din dreptul internațional umanitar, dar și la multiple comparații între prevederile diferitelor tratate și convenții referitoare la ocrotirea refugiaților și a persoanelor strămutate forțat. Limitele tratatelor și convențiilor sunt surprinse în studii de caz care oferă o mai bună înțelegere a inadvertențelor dintre normele juridice și realitățile politicii internaționale.
Cartea începe prin a prezenta o problemă importantă a dreptului internațional, și anume distincția dintre dreptul internațional umanitar, drepturile omului și dreptul refugiaților (p. 9). Dreptul internațional umanitar, numit informal și dreptul războiului, are rolul de a proteja persoanele care nu sunt sau nu mai sunt implicate in lupte, și care au ajuns prizonieri ai inamicului. Drepturile omului pe de alta parte reglementează relația dintre stat și proprii cetățeni aflați pe teritoriul statului. Complementar, dreptul refugiaților reglementează protecția și asistența persoanelor care au părăsit țara de origine din frica de a nu fi puși sub acuzare și care nu beneficiază de protecția țării de origine. Cu toate că aceste subsecțiuni ale dreptului internațional normează protecția unor subiecți de drept diferiți, toate subsecțiunile trebuie analizate ca un sistem interdependent și nu ca fragmente independente ale aceleiași materii.
În ceea ce privește cronologia izvoarelor dreptului internațional, cartea analizează sumar normarea strămutării forțate înainte și după Convenția de la Geneva din 1949, stabilind că anterior anului 1949, deportarea civililor din teritoriile aflate sub ocupație, reprezenta o încălcare a cutumelor internaționale. Cu toate acestea, prima normă scrisă care interzicea strămutarea civililor în timpul conflictelor armate a fost Articolul 23 din Codul Lieber din timpul războiului civil american. Odată cu cea de-a patra Convenție de la Geneva a fost interzisă strămutarea forțată a persoanelor, un pas important în salvgardarea drepturilor persoanelor protejate, întrucât interdicția prevăzută în Convenție are un caracter prohibitiv absolut care nu permite derogări pe motiv de necesitate militară.
Pe lângă strămutarea forțată, Convenția de la Geneva face referire și la problema evacuării, stipulând că diferență esențială între strămutarea forțată și evacuare, caracterul permanent al strămutării spre deosebire de caracterul temporar al evacuării. Printre numeroasele subtilități legislative care creează dezbateri referitoare la lacunele importante din textele juridice internaționale, cartea blamează și lipsa prevederilor referitoare la proprii cetățeni ai unui stat, din dreptul internațional umanitar. Această lacună poate fi atribuită premisei pe care se bazează dreptul internațional umanitar, și anume că civilii nu au nevoie de protecție specială pe timp de război față de guvernele lor (p. 37). Autoarea continuă prin a denunța abordarea centrată pe stat din dreptul internațional umanitar. Acordarea protecției în funcție de naționalitate sau neacordarea protecției pe motiv de incertitudine referitor la statutul legal al unei persoane permite statelor să strămute forțat persoane pe baza unor argumente îndoielnice.
Mai mult, dreptul internațional umanitar diferențiază între normele aplicabile conflictelor internaționale și normele aplicabile conflictelor non-internaționale sau statale. Multipolaritatea sferelor de interes de după Războiul Rece a determinat o încadrare semnificativ mai greu de realizat a conflictelor ca aparținând mediului internațional sau intern. Lipsa de celeritate în adaptarea dreptului internațional la realitățile relațiilor internaționale permite conflictelor interetnice să genereze grave violări ale drepturilor omului, inclusiv strămutări forțate de populație. În cazul conflictelor interetnice, victimele dețin aceeași naționalitate ca persoanele care le abuzează. Această situație face imposibilă încadrarea acțiunilor abuzatorilor în prevederile articolelor privitoare la persoane protejate de dreptul internațional umanitar.
Referitor la strămutările forțate de populație, cartea dedică un capitol așezărilor israeliene de pe teritoriul Palestinei. Studiul de caz analizează politica Israelului de a preîntâmpina formarea statului Palestinian prin crearea unor așezări formate din cetățeni israelieni, în Fâșia Gaza, care alterează continuitatea suveranității Palestiniene și oferă o justificare imixtiunilor israeliene pe teritoriu străin. Elementul central al capitolului este centrat pe declarațiile Ministerului Afacerilor Externe Israelian și deciziile Înaltei Curți a Israelului, în contrast cu declarațiile Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Concluzia studiului de caz ilustrează neputința dreptului internațional atunci când acesta se opune aspirațiilor politice ale unui stat puternic. Problema impunerii normelor internaționale rămâne fără răspuns în lipsa unor sancțiuni credibile din partea unor structuri suprastatale.
În capitolele finale, cartea prezintă principiul nereturnării ca principiu fundamental în ocrotirea persoanelor protejate. Principiul nereturnării nu se aplică numai persoanelor care dobândesc statutul de refugiat, ci și persoanelor care nu au dobândit acest statut, atât timp cât există un motiv temeinic ca ele să fie acuzate pentru opiniile lor politice sau religioase. Pe lângă principiul nereturnării, cartea expune și idei legate de principiul imunității civililor în timpul războiului sau drepturi și obligații ale participanților la război în legătură cu taberele de refugiați. Nu în ultimul rând, autoarea prezintă evoluția regimului juridic al zonelor protejate și diferența dintre spitale, zone neutre și zone demilitarizate prin prisma dreptului internațional umanitar (p. 232)
În concluzie, cartea lui Melanie Jacques oferă o lectură dinamică prin suprapunerea elementelor teoretice cu cele factuale. Departe de a se dori un tratat încărcat de norme complexe, cartea expune elemente esențiale ale dreptului internațional umanitar, legătura dintre acesta și practică, precum și limitele impunerii dreptului internațional în fața aspirațiilor politice.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
