Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim marţi
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Etica profesiilor de judecător, procuror și avocat
12.11.2019 | Remus BUDĂI

Remus Budăi

Remus Budăi

În lunile octombrie și noiembrie 2019 am participat la dezbaterile juridice cu tema generală ”Etica profesiilor de judecător, procuror și avocat”, iar în cadrul discuțiilor au fost abordate variate subiecte, cu privire la care am exprimat puncte de vedere pe care le-am sintetizat în rândurile de mai jos.

Un magistrat nu poate trăi izolat, în afara societății, iar pentru a fi etic nu este niciodată suficient să respecte legea și codurile deontologice. Una din laturile eticii magistratului ține și de comunicarea cu ceilalți participanți la actul de justiție. A vorbi civilizat, a te comporta corect, a respecta toate drepturile de care beneficiază persoanele, a nu-ți transforma experiența în prejudecată, sunt elemente importante pentru un magistrat, contribuind în mod esențial la sporirea încrederii în actul de justiție. Aș spune chiar că, în anumite situații, fără să treacă de o graniță ce se poate dovedi periculoasă, magistratul trebuie să acționeze chiar cu un anumit tip de empatie în raport cu persoanele cu care intră în contact în timpul desfășurării activității sale.

În mod evident, un procuror poate să fie prieten cu un judecător sau un avocat câtă vreme relația se desfășoară în limite legale și morale. Aceste prietenii există în viața reală inclusiv datorită faptului că izolarea interprofesională nu este o chestiune de dorit sau pentru simplul fapt că, la un moment dat, unul din ”subiecții” prieteniei și-a schimbat domeniul de activitate – din magistrat a devenit avocat sau invers. Din păcate, pornind totuși de la anumite cazuri reale, în anumite segmente ale societății, sau chiar în rândul unor practicieni ai dreptului, aceste relații sunt privite adesea cu suspiciune, existând chiar tendința de a considera (în majoritatea cazurilor fără a avea la bază un fundament real) că uneori ele se concretizează în compromisuri nelegale sau cel puțin neetice, referitoare la soluționarea unor cauze. Acesta este motivul pentru care, pentru a nu se da naștere niciunei suspiciuni, întâlnim uneori cazuri de magistrați care preferă izolarea în dauna socializării. Buna-credință a tuturor celor implicați în actul judiciar precum și transparentizarea cât mai largă a acestuia vor conduce, într-un viitor nu foarte îndepărtat, la eliminarea prejudecăților neîntemeiate.

Când relațiile de prietenie dintre un magistrat și un avocat sunt foarte apropiate, poate interveni însă o problemă de incompatibilitate. Trebuie observat întotdeauna, în fiecare caz, care sunt limitele în care se desfășoară aceasta. Faptul că, spre exemplu, un magistrat și un avocat au fost colegi de cameră de cămin în facultate, nu trebuie să conducă prin el însuși, fără luarea în calcul și a altor aspecte (cum ar fi, spre exemplu, dacă pe lângă relațiile de colegialitate au intervenit și relații strânse de prietenie sau dacă în cazul prieteniei aceasta a persistat în timp) la ideea că magistratul ar putea avea interes într-o cauză. În orice caz, chiar dacă aspectele de colegialitate sau amiciție nu ar atrage o incompatibilitate, magistratul are datoria de a duce în mod corect cauza până la finalizarea ei.

În ceea ce privește subordonarea ierarhică în cadrul parchetelor, în primul rând consider că această chestiune nu ar trebui să fie deloc un subiect tabu. Dimpotrivă, fiind un lucru de care, în general, s-a discutat prea puțin, cred că în perioada următoare ar trebui abordate dialoguri cât se poate de deschise și transparente între procurori, dar și de către alte categorii profesionale, în legătură cu limitele exercitării acestei funcții și cu modalitățile practice în care se desfășoară în prezent, în concret. Consider că ori de câte ori funcția ierarhică este exercitată cu profesionalism dublat de bună-credință, subordonarea se poate concretiza în influențe foarte pozitive cum ar fi îndrumarea colegilor cu mai puțină experiență, crearea unor metode unitare de desfășurare a urmăririi penale sau de abordare a chestiunilor juridice. Dacă profesionalismul sau buna-credință ar dispărea ar putea însă să se reveleze și unele aspecte negative, care teoretic ar putea fi încercarea de influențare sau redirecționare a unor cauze prin folosirea de metode persuasive sau manipulatorii, infirmarea interesată a unor acte de urmărire penală sau retragerea inexplicabilă a unor căi de atac.

În privința întrebării dacă este etic un procuror să nu-și dorească să facă cercetări într-un anumit dosar, cred că răspunsul ar trebui nuanțat în raport cu specializarea acestuia. Activitatea procurorului se desfășoară astăzi pe diverse segmente de activitate și astfel nu întotdeauna intervine o problemă de etică. Spre exemplu, aptitudinile unui procuror se pot manifesta mai degrabă pe latura participării în ședințele de judecată decât pe cea a urmăririi penale, după cum el poate fi specializat în domeniul economico-financiar și nu al combaterii infracțiunilor săvârșite cu violență. Însă dacă dosarul are ca obiect un aspect aferent domeniului său de specializare sau dacă i-a fost repartizat întrucât din cauza numărului de procurori într-un parchet nu e posibilă o specializare, intervine și o problemă etică.

Totodată, nu cred că ar trebui să existe frustrări cu privire la locul pe care îl ocupă în prezent procurorul în sala de judecată câtă vreme aceasta a fost opțiunea legiuitorului. Totuși, nu poate fi trecut cu vederea un aspect extrem de actual și anume că, în anumite săli de judecată, așezarea procurorului lângă locul unde se află inculpații arestați preventiv sau anturajul lor creează o presiune de nedorit față de acesta, atunci când susține actul de acuzare. Protecția procurorului de ședință devine astfel o problemă acută a contextului prezent, care trebuie analizată și dezbătută cu maximă responsabilitate, pentru a-i putea asigura și garanta acestuia cadrul în care poate să-și susțină punctul de vedere, fără temerea unor repercusiuni fizice sau psihice iminente, chiar în locul unde ar trebui să fie înfăptuită justiția.

Problema practicii unitare este o chestiune mereu actuală și mereu dezbătută și reprezintă inclusiv o chestiune care ține de etică. Uneori practica neunitară poate interveni, din păcate, și din cauza unor orgolii profesionale ale magistraților, dar și din cauza modalităților de desfășurare, la locul de muncă, a activităților de pregătire profesională. Poate că în acest aspect ar trebui să împrumutăm ceva din modul de organizare a unor companii private, unde pregătirea profesională se desfășoară de multe ori în afara locului de muncă și într-un cadru informal. Nu de puține ori, pregătirea profesională la locul de muncă se poate concretiza în formalism, plictiseală sau invocarea de către cei care trebuie să participe a realizării unor chestiuni profesionale urgente sau, în orice caz, mult mai importante decât activitatea de pregătire propriu-zisă.

Normarea unui tipar comportamental al magistratului, atât la locul de muncă cât și în afara acestuia, cum ar fi comportamentul acestuia în mediul online prin folosirea rețelelor de socializare ori posibilitatea unui cod vestimentar, nu ar trebui să aibă loc decât după largi consultări, într-o perioadă de timp suficientă pentru a fi exprimate și dezbătute mai multe puncte de vedere. Consultările realizate formal, prin intermediul unor adrese care solicită un răspuns prompt sau prin conținerea unor termene foarte scurte, nu dau întotdeauna posibilitatea de a fi exprimate în mod exhaustiv și cu claritate toate punctele de vedere și nu lasă loc, din nefericire, niciunei posibilități de dezbatere. În ceea ce privește, spre exemplu, problema dacă magistratul ar putea sau nu să aibă un tatuaj, este necesară observarea unor nuanțe. În contextul socio-cultural actual, existența unui tatuaj vizibil poate crea probleme de etică, funcție de localizarea, conținutul și dimensiunile acestuia.

Dincolo de evidenta latură a legalității, administrarea probatoriului în dosarele penale are întotdeauna și o dimensiune etică. Existența unor erori judiciare, cum ar fi, spre exemplu, cazul Țundrea, pune din ce în ce mai pregnant în evidență și această latură etică. În acest context, magistratul este dator să nu aibă prejudecăți în ceea ce privește instrumentarea unor cauze, să analizeze cât mai detaliat și concret orice afirmație a inculpatului (aspect valabil atât în cazul nerecunoașterii faptei dar și în situația recunoașterii), să verifice atent alibiurile invocate și să evalueze cu responsabilitate cererile de administrare a unor probe în apărare. Corelativă administrării probatoriului în dosarele penale este și chestiunea furnizării informațiilor către mass-media în dosarele penale, din perspectiva principiului prezumției de nevinovăție. Obligativitatea conformării prevederilor legale revine magistraților, dar deopotrivă și avocaților. Atunci când în mod legal se furnizează informații mass-media ele trebuie să fie factuale și reale și nu să se atingă limita fake-news-ului.

Introducerea cât mai largă a dosarului electronic este calea de rezolvare a unor probleme care astăzi creează în mod întemeiat anumite frustrări, mai ales în rândul avocaților, cu privire la posibilitatea consultării dosarelor. Întârzierile existente, constatate inclusiv prin comparațiile inevitabile cu alte state europene, transformă din ce în ce mai mult această chestiune, abordată insuficient în țara noastră până în prezent, într-o problemă de etică, privită din perspectivă managerială. Trebuie subliniat, în acest context, că introducerea dosarului electronic nu înseamnă doar scanarea dosarului existent în format de hârtie, ci renunțarea completă la existența formatului pe hârtie a unui dosar, fiecare participant la proces având acces doar la varianta electronică a acestuia.

În esență, dialogul interprofesional judecător-procuror-avocat trebuie stimulat, acesta având întotdeauna efecte benefice. Atunci când există profesionalism, bună-credință și dialog există mai puține prejudecăți și implicit mai puține suspiciuni. Fiecare ”actor” trebuie să încerce să cunoască și caracteristicile activității celuilalt, pentru a putea înțelege și respecta fiecare tip de muncă judiciară. Problemele existente trebuie analizate și discutate în mod tranșant, fără menajamente, pentru că atunci când sunt dezbătute vor fi găsite și cheile de rezolvare iar acest aspect va conduce, în mod invariabil, la mai multă înțelegere și la mai puțină suspiciune. Și, în mod evident, la mai multă etică…

Proc. Remus Budăi

* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Etica profesiilor de judecător, procuror și avocat. Etica aplicată în viața profesională a judecătorilor, procurorilor și avocațilorediția 314, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Etica profesiilor de judecător, procuror și avocat”

  1. Eugen ȘCHIOPU spune:

    Eu înțeleg prietenia între un magistrat și un avocat în sensul de a nu-ți pune prietenul să facă niciun fel de compromis profesional. Dacă ambii ”prieteni” aderă la acest principiu, cred că nu va exista nicio problemă de incompatibilitate.
    Am avut surpriza de a-mi întâlni o fostă colegă de facultate, judecător la un tribunal din țară unde aveam o cauză de susținut, care nu mi-a răspuns la salut pe holul instanței, probabil pentru a nu-și știrbi ”aura” de imparțialitate. Însă, deopotrivă am mulți alți foști colegi magistrați, care mă primesc cu plăcere, tocmai pentru că păstrăm în relația de amiciție, datorată fostei colegialități, acea limită amintită mai sus.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.