
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că de vreme ce constatarea săvârşirii unei fapte ilicite este una dintre condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, devine inutilă analizarea celorlalte cerinţe ale răspunderii, fiind suficientă neîntrunirea uneia dintre acestea pentru ca răspunderea să fie inoperantă. În speță, instanța supremă a reținut că ”instanţa de apel a demonstrat că intimata-pârâtă nu a săvârşit niciuna dintre faptele ilicite imputate de către reclamantă, întrucât prin radiodifuzarea operelor muzicale în cadrul emisiunilor sale nu a realizat o operă derivată pentru care să fi fost necesară autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra pieselor muzicale şi nici nu datorează remuneraţiile echitabile reclamantei pentru pretinsa încălcare a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi şi executanţi ori ale producătorilor de fonograme, având în vedere că fonogramele în litigiu intră sub incidenţa gestiunii colective obligatorii.” (Decizia nr. 3450 din 5 octombrie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Aflaţi mai mult despre drept de autor, fapte ilicite, ICCJ, Inalta Curte de Casatie si Justitie, raspundere civila delictualaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.