Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Particularităţi ale infracţiunii continuate în situaţia infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea 241/2005
15.11.2019 | Oana LUP

Oana Lup

Oana Lup

1. Distincţii preliminare între infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni.

Condiţiile existenţei infracţiunii continuate astfel cum acestea au fost redate în textul art. 35 C.pen., presupun existenţa săvârşirii unei acţiuni omogene d.p.d.v. juridic, la diverse intervale de timp în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Astfel, în situaţia în care lipseşte rezoluţia infracţională unică sau acţiunile realizate nu se circumscriu aceleiaşi infracţiuni sau intervalele de timp la care au loc acţiunile sunt prea lungi[1], reţinerea infracţiunii continuate este exclusă, fiind incident concursul de infracţiuni.

Apreciez esenţiale argumentele iterate în cuprinsul Deciziei 368/2017 pentru care instanţa de contencios constituţional a stabilit că unitatea de subiect pasiv impusă ca şi condiţie a infracţiunii continuate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Astfel, se arată următoarele: Curtea consideră necesară schimbarea jurisprudenţei sale cu privire la dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal, ţinând cont de evoluţia legislaţiei, a doctrinei şi a practicii judiciare în materia infracţiunii continuate şi reevaluând impactul dispoziţiilor de lege criticate sub aspectul excluderii aplicării lor în numeroase situaţii în care nu se poate justifica însă, în mod raţional şi obiectiv, incidenţa tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni. Astfel, Curtea constată că sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv” din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, care impune condiţia unităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care săvârşesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.[2]

Urmărind raţionamentul Curţii, aceasta stabileşte că esenţa infracţiunii continuate este dată de îndeplinirea de către fiecare acţiune în parte a condiţiei tipicităţii stricte a infracţiunii al cărei conţinut se realizează, unicitatea rezoluţiei infracţionale şi săvârşirea acţiunilor la diferite intervale de timp. Pe de altă parte, pentru a se reţine concursul de infracţiuni în detrimentul infracţiunii continuate este necesar ca excluderea formei continuate să poată fi justificată în mod raţional şi obiectiv.

Cu alte cuvinte, în măsura în care toate acţiunile tip realizează minim conţinutul normei de incriminare prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea 241/2005, au loc la intervale de timp relativ mici şi au la bază aceeaşi rezoluţie infracţională, simplul fapt că acţiunile de evidenţiere a cheltuielilor nereale ori fictive se realizează în documentele contabile ale mai multor societăţi deţinute în fapt sau în drept de inculpaţi sau că achiziţiile provind de la mai mulţi furnizori cu identitate distinctă, nu determină de plano excluderea reţinerii formei continuate a infracţiunii şi reţinerea concursului de infracţiuni în funcţie de numărul furnizorilor ori de numărul societăţilor deţinute de inculpaţi.

2. Argumente în susţinerea încadrării juridice într-o singură infracţiune continuată.

Pornind de la criteriile stabilite de art. 35 alin. (1) C.pen., relevate de doctrina şi parctica citată infra, în cele ce urmează o să delimităm existenţa infracţiunii continuate de ce a concursului între infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

a. Referitor la unitatea subiectului activ, aceasta este îndeplinită în situaţia în care aceeaşi persoană realizează acţiuni aferente normei tip în orice formă de participaţie[3]. Această susţinere comportă anumite nunanţări. Una dintre opiniile exprimate în doctrină[4] afirmă că, în principiu, săvârşirea în diferite calităţi a infracţiunii, nu exclude posibilitatea reţinerii formei continuate, atât timp cât aceasta schimbare de roluri a fost stabilită de planul iniţial.

Spre exemplu, X administrator în drept al unei societăţi şi Y administrator de fapt al aceleiaşi societăţi. Se înţeleg de la început că vor conduce activitatea societăţilor împreună şi îşi împart „furnizorii” de facturi fictive urmând ca fiecare să relaţioneze cu o parte dintre aceştia. În măsura în care Y va primi şi înregistra în contabilitatea societăţii facturi emise de furnizorii stabiliţi pentru X, faţă de Y nu se va mai putea reţine infracţiunea în formă continuată. Cu privire la această situaţie, acelaşi autor afirmă că schimbarea formei de participaţie reflectă modificarea rezoluţiei infracţionale[5].

Cu toate acestea, în măsura în care X şi Y se înţeleg de la început ca unul dintre ei să negocieze „termenii contractuali”, iar celălalt să realizeze contactele cu clienţii, rolurile fiind schimbate periodic între ei, participaţia descrisă nu va afecta unitatea legală a infracţiunii.

b. În ceea ce priveşte omogenitatea juridică a acţiunilor, doctrina[6]a arătat că „apare ca evident faptul că omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor nu implică şi o omogenitate materială a acestora, în sensul de a fi comise în acelaşi mod sau prin folosirea aceloraşi mijloace. Totuşi, aceste elemente, aşa cum vom vedea, prezintă o anumită importanţă în evaluarea elementului subiectiv specific infracţiunii continuate – unitatea de rezoluţie infracţională”.

În acelaşi sens, s-a precizat că „omogenitatea trebuie să fie juridică, nu faptică, în sensul că toate acţiunile sau omisiunile trebuie să se îndrepte împotriva aceloraşi valori sociale. Cu privire la acest aspect în jurisprudenţă s-a decis că „existenţa infracţiunii continuate nu este condiţionată de omogenitatea faptică a acţiunilor componente. Pentru aceasta este însă necesar ca, pe de-o parte, deosebirile de oridn material dintre diverse acţiuni să nu afecteze omogenitatea juridică a acestora şi, pe de altă parte, acele deosebiri să fie compatibile cu unitatea de rezoluţie. Acţiunile plurale care – atunci când prezintă elementele aceleiaşi infracţiuni tip – alcătuiesc o infracţiune continuată, nu trebuie să fie identice sub aspectul realizării lor materiale. Unele din ele se pot comite într-o anumită modalitate, iar alta sau altele în altă modalitate. (C.A. Constanţa, Secţia penală, Decizia nr. 11/1997, în R.D.P. nr. 2/1997, p/129)”.

Astfel, rămâne de stabilit în ce măsură împiedică reţinerea unei singure infracţiuni continuate, faptul că unele acţiuni de înregistrare în contabilitate de cheltuieli nereale au avut loc în contabilitatea multor societăţi controlate de inculpaţi.

Argumentul potrivit căruia se reţine câte o infracţiune în raport de operaţiunile derulate pe fiecare societate în parte, nu sunt sustenabile, în contextul în care tipicitatea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea 241/2005 nu presupune ca evidenţierea cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, să se realizeze exclusiv în actele contabile sau în alte documente legale ale aceleiaşi societăţi. Textul nu realizează această distincţie, iar principiul Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este pe deplin aplicabil. Mai mult, în măsura în care am realiza acest aspect şi anume am intepreta textul în sensul că evidenţierea cheltuielilor nereale ori a operaţiunilor fictive vizează aceeaşi societate, am realiza o adăugare la lege şi, în acelaşi timp, o analogie în defavoarea inculpatului.

Considerăm că acest aspect este necesar a fi analizat prin prisma mijloacelor, procedeelor, metodelor, scopului sau împrejurărilor în care acţiunile au fost realizate şi nu în planul omogenităţii juridice. Concluzionând, la nivel de principiu, simplul fapt că inculpaţii folosesc mai multe societăţi în scopul fraudării bugetului de stat, nu este suficient pentru a afirma o lipsă a omogenităţii juridice.

În ceea ce priveşte identitatea societăţii furnizoare, discuţia se poartă în termeni identici. Pe de-o parte, textul nu prevede drept condiţie ca cheltuielile nereale ori operaţiunile fictive să provină de la acelaşi furnizor şi pe de altă parte, în măsura în care s-ar susţine că identitatea furnizorului este esenţială, am avea de-a face cu o adăugare la norma de incriminare în defavoarea inculpatului, chestiune nepermisă.

Raportat la săvârşirea unor fapte ce se circumscriu formei simple a infracţiunii, iar a altora ce aparţin unor forme agravate a aceleiaşi infracţiuni, doctrinar s-a apreciat că că omogenitatea juridică a conţinuturilor de infracţiune realizate nu este incompatibilă cu realizarea în cadrul infracţiunii continuate a unor forme agravate sau atenuate ale aceleiaşi infracţiuni[7] […] Spre exemplu, este posibil ca o acţiune de sustragere să fie comisă în timpul zilei şi să constituie, astfel, furt simplu, iar sustragerea următoare să fie săvârşită în timpul nopţii constituind, astfel, un furt calificat. Cu atât mai mult, continuitatea nu este afectată de reţinerea, în cazul unora dintre acţiunile componente, a unor circumstanţe agravante sau atenuante din Partea Generală a Codului Penal. Tot astfel, nu constituie un obstacol pentru reţinerea infracţiunii continuate nici împrejurarea că textele de incriminare care se încadrează în diferitele acţiuni au denumiri diferite, atâta vreme cât ele nu reprezintă decât simple forme agravate ale aceleiaşi infracţiuni”.

Cu alte cuvinte, faptul că unele acţiuni din conţinutul infracţiunii continuate se circumscriu formei de bază, iar altele, formei agravate, nu reprezintă o piedică în reţinerea infracţiunii continuate pentru toate actele ce se supun celorlalte condiţii ale acestia. Ceea ce e necesar este ca fiecare acţiune în parte să întrunească toate elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni în forma de bază, iar în măsura în care există acţiuni ce se încadrează în forma agravată a infracţiunii, acestea determină reţinerea întregii infracţiuni continuate în forma agravată.[8]

Revenind la problematica reţinerii infracţiunii continuate în cazul evaziunii fiscale în ipoteza în care un număr de acţiuni sunt încadrate în formă simplă, iar altele, în formă agravată, considerăm că raţionamentul este acelaşi.

Chiar şi în măsura în care unele operaţiuni nereale ori fictive ar fi depăşit pragul prevăzut de art. 9 alin. (3) din Legea 241/2005, rezolvarea problemei era una simplistă şi anume, s-ar fi reţinut exclusiv forma agravată în raport de întreaga unitate legală.

c. Raportat la rezoluţia infracţională unică.

Ca şi consideraţii generale, rezoluţia infracţională unică se impune a fi anterioară tuturor actelor de executare[9], să se menţină pe tot parcursul actelor de executare şi să fie cel puţin determinabilă ceea ce presupune existenţa unei imagini de ansamblu cu privire la elementele esenţiale ale faptei: obiectul material, locul, modul şi timpul de săvârşire[10]. Sub acest din urmă aspect, doctrina[11] a evidenţiat că „această reprezentare nu implică însă, în mod necesar, o imagine exactă a acţiunilor ce urmează a se înfăptui, fiind suficientă numai o prevedere în linii generale, a condiţiilor în care se vor comite acţiunile componente”[12] sau că „această reprezentare nu implică o imagine exactă a acţiunilor/inacţiunilor ce urmează a se înfaptui, a condiţiilor de săvârşire sau a urmărilor ce vor surveni. Este suficientă chiar şi o prevedere în linii generale a activităţii infracţionale, a rezultatelor sale, o cunoaştere chiar generică a condiţiilor în care se vor comite acţiunile componente. Aşa cum hotărârea subiectului de a comite o infracţiune simplă dirijează întregul proces de execuţie, completându-se cu datele care survin în procesul realizării ei, la fel şi în cazul rezoluţiei delictuoase unice, actele volitive care alcătuiesc infracţiunea continuată, influenţează la rândul lor, precizează, concretizează, aplifică rezoluţia delictuoasă, neputându-se afirma că rămâne identică pentru toată perioada cât durează realizarea infracţiunii în toate amănuntele”[13].

În acelaşi sens, jurisprudenţial s-a arătat că „cerinţele unității de rezoluţie sunt realizate atunci când autorul a prevăzut, chiar si în linii mari, activitatea ori inactivitatea ce se va înfăptui şi rezultatele ei, cunoscând mai mult sau mai puţin generic condiţiile în care se vor săvârşi acţiunile sau inacţiunile”[14].

Pornind de la aceste chestiuni, rezultă că rezoluţia infracţională a făptuitorului nu se impune a fi clar şi precis determinată prin raportare la elemente concrete de timp, loc, obiect material, fiind suficientă stabilirea unor parametrii generali în limitele cărora se vor realiza acţiunile.

Strict raportat la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, apreciez că aceste linii generale se referă la: modus operandi şi anume la un tipar al operaţiunilor fictive, un tipar al societăţilor furnizoare, unitatea scopului sustragerii sumelor de bani. În unele situaţii un criteriu poate fi reprezentat şi de obiectul operaţiunilor de achiziţie-vânzare ori acelaşi mod de transport, etc.

Ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu s-ar impune a fi inclus în rezoluţia infracţională este identitatea tuturor furnizorilor, identitatea tuturor societăţilor deţinute în fapt sau în drept în contabilitatea cărora se vor înregistra cheltuielile nereale ori operaţiunile fictive, identitatea reprezentanţilor viitorilor furnizori, numărul de operaţiuni, valoarea operaţiunilor, a prejudiciului ce va fi produs bugetului de stat şi obiectul operaţiunilor.

Cu alte cuvinte, din punctul nostru de vedere, nu este obligatoriu ca rezoluţia infracţională a inculpaţilor să stabilească de la apariţie că facturile pretinse a fi fictive înregistrate în contabilitatea societăţilor lor vor proveni de la o anume societate cu identitatea cunoscută, că vor fi negociate cu Popescu, sau Ionescu, că vor privi achiziţie de anvelope sau de combustibili ori că vor produce un prejudiciu de 3 milioane lei în total sau per factură. Prin prisma doctrinei şi a jurisprudenţei citate, consider că era suficientă o rezoluţie de tipul: vom înregistra în contabilitatea societăţilor noastre cheltuieli nereale ce au ca obiect achiziţii de bunuri necesare în activitatea societară, în următorii 7 ani, de la firmele X, Y, Z sau T (sau firmele lui X, Y, Z) ce furnizează astfel de bunuri/facturi. Sau: voi înregistra în contabilitatea societăţilor mele operaţiuni fictive provenind de la societăţi conducte ori societăţi fantomă prin anumiţi „oameni de paie”, pentru reglarea contabilităţii înainte de depunerea declaraţiilor fiscale astfel încât să nu plătesc taxe şi impozite la bugetul de stat.

Se observă că pentru realizarea unei rezoluţii determinate nu este necesară stabilirea clară a furnizorului ori a societăţii deţinute de inculpat (în ipoteza în care acesta deţine/administrează mai multe societăţi). În plus, chiar dacă rezoluţia iniţială vizează achiziţii exclusiv de la anumite persoane fizice ori juridice, pe parcurs această rezoluţie poate suferi modificări în sensul realizării achiziţilor şi de la alte persoane, iniţial necunoscute de inculpaţi, intepretare aflată în deplin acord cu doctrina şi jurisprudenţa amintită.

Cu privire la acest aspect, practica instanţelor a reţinut o singură infracţiune continuată atunci când relaţia de colaborare între inculpat şi client era una periodică,[15] sau în ipoteza existenţei unui plan conform căruia inculpatul urma să primească bani cu ocazia fiecărui control realizat la una dintre societăţile persoanei ŞD, fără ca data ori numărul de controale să fie prestabilit sau funcţionarii ce urmau a fi influenţaţi să fie identificabili[16].

În altă ordine de idei, condiţia unităţii rezoluţiei infracţionale, considerată de doctrină şi de practică ca fiind un element principal la delimitarea faţă de concursul de infracţiuni, se raportează la o serie de elemente ce reprezintă o concretizare a elementului subiectiv şi a celui intelectiv.

Printre aceste elemente se numără „examinarea tuturor împrejurărilor de fapt şi a condiţiilor în care au fost săvârşite, putând fi avută în vedere, printre alte elemente, şi identitatea persoanei vătămate. De asemenea, alte criterii de stabilire a existenţei infracţiunii continuate ar putea fi: săvârşirea la intervale de timp relativ scurte a acţiunilor componente; comiterea acţiunilor asupra unor bunuri de acelaşi fel; folosirea aceloraşi metode, procedee, mijloace; comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau condiţii, precum şi unitatea de scop.[17]

Relativ la condiţia unicităţii subiectului pasiv, aceasta a devenit un simplu criteriu de analiză a unicităţii rezoluţiei infracţionale, de la publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017. Strict prin raportare la infracţiunea de evaziune fiscală, acest criteriu nu este elocvent deoarece nu presupune multipli subiecţi pasivi. Unicul subiect pasiv al infracţiunii în discuţie este reprezentat de Statul Român, prejudiciul integral producându-se în dauna acestuia.

Relativ la comiterea acţiunilor asupra unor bunuri de acelaşi fel, apreciez că această condiţie nu are o importanţă desăvârşită în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea 241/2005, deoarece bunurile vizate sunt întotdeauna sume de bani ce urmează a fi obţinute. Totodată, cerinţa bunurilor de acelaşi fel nu trebuie să fie confundată cu identitatea de obiect a operaţiunilor ce fac obiectul evaziunii fiscale, cele două fiind distincte.

Situaţia este similară în privinţa unităţii de scop, acesta fiind întotdeauna acelaşi în cazul infracţiunii în discuţie: sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat prin diminuarea bazelor impozabile. Singura discuţie care s-ar putea purta pe această temă, apreciez că s-ar raporta la natura obligaţiei fiscale (impozit pe profit, TVA, impozit pe dividende, ş.a.).

Folosirea aceloraşi metode, procedee, mijloace şi comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau condiţii prezintă particularităţi în cazul infracţiunii în discuţie. Metodele, mijloacele şi procedeele[18] sunt relevate de înregistrarea efectivă a operaţiunilor în contabilitatea societăţilor, acestea putând fi intepretate şi ca o activitate de procurare a înscrisurilor ce urmează a fi utilizate la săvârşirea infracţiunii. Săvârşirea faptelor în aceleaşi împrejurări sau condiţii, a fost interpretată extensiv în practica instanţelor, apreciind sintagma de „aceleaşi împrejurări”/”aceleaşi condiţii” drept înregistrare a operaţiunilor în cadrul aceleiaşi societăţi deţinute de inculpaţi ori înregistrarea cheltuielilor nereale/operaţiunilor fictive provin de la acelaşi furnizor.

O discuţie importantă ce se impune a fi purtată şi care, din punctul nostru de vedere a generat confuzie în practică, confuzie nejustificată de raţiuni obiective. Ne referim la situaţia în care aceiaşi inculpaţi realizează acţiunile tip însă prin înregistrarea operaţiunilor nereale/fictive în actele contabile ale mai multor societăţi pe care dânşii le deţin în fapt sau în drept sau înregistrarea în evidenţele aceleiaşi societăţi a unor operaţiuni ce provin de la mai mulţi furnizori.

Apreciez că acest aspect singular nu este de natură să conducă automat la reţinerea concursului de infracţiuni, fiind necesar a se analiza contextul faptic ce exprimă elementul intelectiv şi volitiv al inculpaţilor la momentul realizării planului infracţional, cu variaţiile neesenţiale survenite pe parcursul executării acestuia.

În situaţii similare, respectiv în privinţa art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, practica a relevat reţinerea unei singure infracţiuni continuate în ipoteza nedeclarării veniturilor obţinute din vânzarea unor produse către mai mulţi clienţi[19] sau a neînregistrării în contabilitate a unui nr. de 5416 operaţiuni de vânzare mărfuri către clienţi diferiţi[20]. Situaţia art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 este identică cu cea a art. 9 alin. (1) lit. c din aceeaşi lege, ele fiind două feţe ale aceleiaşi monede. Dacă litera c se referă la înregistrarea cheltuielilor fictive, litera b are în vedere omisiunea înregistrării veniturilor, cele două fiind infracţiuni în oglindă[21]. Astfel, cu excepţia elementului material, celelelate chestiuni nu suportă distincţii notabile, astfel că jurisprudenţa citată este pe deplin aplicabilă.

Realizând o paralelă între situaţia subiectului pasiv analizată în decizia Curţii Constituţionale de referinţă, consider că ne aflăm în exact aceeaşi ipoteză. În cuprinsul acestei decizii Curtea a statuat că: „Tratamentul diferenţiat nu îşi găseşte însă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, având în vedere că unitatea subiectului pasiv poate fi un element necunoscut făptuitorului şi, prin urmare, aleatoriu şi exterior voinţei acestuia, astfel încât nu poate constitui un criteriu legal/obligatoriu de diferenţiere între infracţiunea continuată şi concursul de infracţiuni. Astfel, în timp ce unitatea rezoluţiei infracţionale este un criteriu obiectiv, intrinsec, care ţine de procesul cognitiv specific comportamentului infracţional, fiind, implicit, controlabil de către subiectul activ, unitatea subiectului pasiv constituie un criteriu exterior voinţei făptuitorului, independent de acesta, şi, pentru acest motiv, nejustificat”[22].

Ori, în contextul în care identitatea furnizorului sau a firmei prin care vor fi trecute operaţiunile fictive nu reprezintă un element esenţial în planul infracţional, nu se poate reţine că pluralitatea furnizorilor determină pluralitate de infracţiuni. Sau că pluralitatea firmelor în evidenţa cărora a avut loc înregistrarea facturilor fictive determină pluralitatea infracţiunilor, desigur, atât timp cât inculpaţii sunt persoanele fizice şi nu contribuabilul în sine – persoana juridică, situaţie în care discuţia se poartă în alţi termeni.

Mai mult, în lumina celor relevate de Curte, se remarcă situaţia în care identitatea furnizorului este necunoscută şi indiferentă autorului faptei, caz în care, din nou pluralitatea furnizorilor nu poate determina pluralitatea infracţiunilor, deoarece furnizorul reprezintă un element necunoscut autorului, extrinsec planului infracţional şi care nu a fost stabilit în elementul intrisec: rezoluţia sa infracţională.

Practica instanţelor a reţinut o singură infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 în formă continuată în situaţia înregistrării în evidenţa contabilă a unor cheltuieli fictive de prestări servicii de la un nr. de 17 furnizori[23] sau în situaţia înregistrării de către aceeaşi persoană a cheltuielilor fictive în contabilitatea mai multor societăţi pe care le conduce, operaţiuni derulate cu doi furnizori.[24]

În ceea ce priveşte perioadele infracţionale, doctrina a stabilit că: Intervalele de timp scurse între diferitele acţiuni care se integrează în structura infracţiunii continuate nu trebuie să fie nici foarte scurte (pentru că în acest caz vom avea o unitate naturală de infracţiune). Dar nici excesiv de lungi, pentru că riscă să compromită unitatea rezoluţiei infracţionale, dând astfel naştere unui concurs de infracţiuni”[25]. Jurisprudenţa a stabilit spre exemplu că înregistrarea a 5 operaţiuni fictive în decursul unui an se circumscrie formei continuate[26]

Raportat la această condiţie este interesant următorul subiect: situaţia inculpaţilor trimişi în judecată, pentru fapte ce întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni săvârşite, spre exemplu, în perioada 2000-2008 într-un dosar (d1). Aceiaşi inculpaţi, acelaşi tip de fapte omogene d.p.d.v. juridic, fac obiectul unui alt dosar în care perioada infracţională este 2001-2003 şi 2007 (d2). Presupunând că nu există alte elemente discutabile, în măsura în care toate faptele ar fi fost judecate împreună, încadrarea juridică ar fi fost reprezentată de o infracţiune continuată. Ori, în siuaţia judecăţii paralele a celor două cauze, în măsura în care în cursul judecăţii faptelor în (d1) nu s-ar lua în considerare perioada reţinută în celălalt dosar penal (d2) şi faptele ar fi încadrate în două infracţiuni continuate, pe acest considerent, apreciez că acest aspect ar echivala cu o discriminare a inculpaţilor raportat la persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ale căror acuzaţii se judecă într-un singur dosar.

Cu alte cuvinte, în lipsa altui criteriu obiectiv, simplul fapt că două fapte ale aceloraşi inculpaţi se judecă în dosare separate şi acestea prezintă discontinuităţi temporale consistente, nu poate determina reţinerea concursului de infracţiuni. Acest aspect ar crea o situaţie net inferioară inculpatului, nesusţinută de argumente raţionale şi fundamentate obiectiv, faţă de situaţia în care toate faptele ce sunt imputate inculpaţilor în toate dosarele penale s-ar fi judecat împreună negând art. 16 alin. (1) din Constituţie, argumentarea fiind similară cu cea cuprinsă în Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017.

*

Având în vedere toate aceste aspecte, concluzionăm că analiza reţinerii formei continuate respectiv a concursului de infracţiuni în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea 241/2005, se impune a fi realizată după o analiză atentă atât a normei de incriminare, cât şi a elementelor infracţiunii continuate.


[1] C.A.B., Secţia I penală, Decizia nr. 1490/A pronunţată la 10 octombrie 2016: 4 ani şi 6 luni ca perioadă scursă între două acte materiale determină reţinerea concursului real între cele două infracţiuni. Disponibil pe idrept.ro.
[2] CCR, Decizia 368/2017, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 566 din data de 17 iulie 2017, paragraf 22;
[3] I.Pascu, V.Dobrinoiu, M.A.Hotca, Noul Cod Penal compentat. Partea generală, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pg. 262.
[4] F. Streteanu, D. Niţu, Drept Penal. Partea Generală. Vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pg. 49;
[5] F. Streteanu, D. Niţu, op cit. pg. 50;
[6] F. Streteanu, D. Niţu, op.cit., pg. 45;
[7] Idem, (Apud Trib. Suprem, S.pen., Decizia nr. 241/1971, în Repertoriu I, p. 217; T.M.B., Secţia a II-a Pen., Decizia nr. 459/1976, în Repertoriu II, p.190) pg. 46;
[8] F.Streteanu, op.cit, pg. 46; Bodoroncea în op.cit., pg. 160, 2.1.2.;
[9] F.Streteanu, op.cit. pg. 52;
[10] G.Bodoroncea în op. cit, pg. 136.
[11] Ibidem.
[12] G. Bodoroncea, op cit. (apud. C.A. Iaşi, Secţia Penală, Decizia nr. 151/1997, în B.J. – C.P.J. 1997, p 83), p. 163;
[13] G. Bodoroncea, op. cit (apud. C.A.Galaţi, Secţia penală, Decizia nr. 240/25.02.2016), p. 165;
[15] Tribunalul Timişoara, Secţia Penală, Sentinţa nr. 44 /P.I./09.02.2017. Disponibil pe idrept.ro.
[16] Tribunalul Timişoara, Secţia Penală, Sentinţa nr. 14/2017 pronunţată la data de 19.01.2018: Având în vedere probele arătate, instanţa constată că faptele inculpatului B_______ M_____ de a primi, la datele de 14.12.2010, 23.02.2011, 16.03.2011 şi 30.03.2011, diferite sume de bani de la inculpatul Şionei D____, pentru a le remite unor comisari ai Gărzii Financiare sau funcţionari din cadrul AFP Timişoara asupra cărora i-a lăsat impresia inculpatului Şionei că ar avea influenţă, pentru a-i determina pe aceştia să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art.257 alin.1 C.p. Sub acest aspect, instanţa apreciază că întregul comportament adoptat de inculpatul B_______ M_____ în relaţia cu inculpatul Şionei D____, constând în purtarea unor discuţii telefonice în cursul cărora îi cerea inculpatului Şionei să-i fie comunicate numele funcţionarilor care urmau să efectueze controalele, datele la care aceste controale urmau să aibă loc, informaţii legate de desfăşurarea acestor controale, urmate de întâlniri efective realizate între inculpaţi, întâlniri în cursul cărora inculpatul B_______ a primit sume de bani de la inculpatul Şionei folosindu-se de expresii de genul ”mă ocup eu mai departe” sau ”ştiu ce am de făcut”, toate acestea coroborate şi cu funcţia exercitată la acel moment de inculpatul B_______, au fost suficiente pentru a crea în conştiinţa inculpatului Şionei D____ falsa credinţă că inculpatul B_______ s-ar bucura de trecere pe lângă funcţionarii însărcinaţi cu contolarea firmelor sale. […]
Având în vedere condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa va reţine în sarcina inculpatului B_______ M_____ forma continuată de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă. Sub acest aspect este de menţinat faptul că în prezenta cauză există şi unitate de subiect pasiv, iar sumele de bani au fost încasate, la diferite intervale de timp, de la aceeaşi persoană. Apoi, în opinia instanţei, rezoluţia infracţională a fost unică, inculpatul B_______ M_____ fiind interesat să obţină sume de bani de la inculpatul Şionei D____ cu ocazia fiecărui control la care erau supuse firmele acestuia din urmă, cei doi stabilind un plan pe bazele căruia s-au desfăşurat relaţiile dintre ei. Acest plan a fost urmat cu prilejul fiecărui act materialce a făcut obiectul prezentului dosar, practic modalitatea de săvârşire a actelor materiale de trafic de influenţă fiind identică. Ţinând seama şi de împrejurarea că cele patru acte materiale imputate inculpatului au fost realizate într-un interval de timp relativ scurt (decembrie 2010 – martie 2011), instanţa consideră că în sarcina inculpatului B_______ M_____ poate fi reţinută forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă şi nu patru infracţiuni de trafic de influenţă, motiv pentru care, în temeiul art.386 C.p.p. va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor; Disponibil pe idrept.ro
[17] CCR, Decizia 368/2017, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 566 din data de 17 iulie 2017, paragraf 28;
[18] C.A.Oradea, Secţia Penală, Decizia nr. 782/A/2016, pronunţată la data de 11 noiembrie 2016. În această hotărâre s-a reţinut concurs de infracţiuni între două fapte de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, dat fiind faptul că probele au relevat două modalităţi de săvârşire a infracţiunilor: „În perioada 2010-2013, prin interpunerea în circuitul evazionist a societăţilor comerciale Zemoni Srl şi B_________ Srl s-au realizat achiziţii de zahăr şi ulei din Ungaria şi alte state membre UE, care erau ulterior comercializate pe teritoriul României. Inculpaţii G_____ M_____ O___ şi B______ T____ au comis acte de evaziune fiscală utilizând două metode de eludare a TVA datorat bugetului de stat. Astfel inculpata G_____ M_____ O___ a achiziţionat mărfuri de la diferiţi furnizori din Ungaria prin intermediul a două societăţi comerciale controlate de inculpatul Bacsik T____, mărfuri comercializate către societatea inculpatei sub preţul legal de vânzare în urma eludării TVA-ului. Toate aceste mărfuri erau achitate în numerar, iar pentru a se crea aparenţa unui circuit comercial legal se întocmeau documente justificative care atestau fictiv că mărfurile erau achiziţionate de la cele două societăţi ale inculpatului, când în realitate mărfurile proveneau din Ungaria. Mărfurile achiziţionate astfel erau comercializate de către firma inculpatei, G_____ M_____, _________________________ beneficiari interni, operaţiuni de care se ocupa inculpata N_______ L____ Oct avia.
Într-o altă modalitate de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, mărfurile erau achiziţionate de la furnizori externi din Ungaria direct de către firma inculpatei G_____ M_____, _____________, după care mărfurile erau descărcate din gestiunea ________________________ unor livrări fictive intracomunitare de mărfuri, efectuate către o firmă din Ungaria. În vederea acoperirii provenienţei mărfurilor livrate fictiv către firma din Ungaria, se înregistrau în evidenţele contabile ale _____________________________ cu aprovizionări de mărfuri provenite de la firmele inculpatului B______ T____, care atestau achiziţii nereale de mărfuri, efectuate la un preţ diminuat în urma eludării TVA-ului. Ulterior înfiinţări acestor circuite evazioniste, mărfurile erau de asemenea comercializate prin intermediul ________________________ beneficiari autohtoni.” Disponibil pe sintact.ro
[19] C.A.B., Secţia I penală, Decizia nr. 1490/A pronunţată la 10 octombrie 2016; Disponibil pe idrept.ro.
[20] C. A. Tg.Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, Decizia penală nr. 486/A/2016 pronunţată la 12.09.2016, disponibilă pe sintact.ro. În acelaşi sens: C.A.B., Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 671/A/2015 pronunţată la data de 24 Iunie 2015: „În drept f aptele inculpatului B_______ G_______ care în calitate de administrator la ______________________ Petroşani, în perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx12, nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii şi în alte documente legale, operaţiunile comerciale derulate cu mai multe societăţi comerciale şi veniturile realizate în sumă de 55.045 lei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului statului în valoare totală de 22.020 lei la care se adaugă accesorii în valoare de 3750 lei, au fost calificate în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal”. Disponibil pe sintact.ro
[21] C.A. Oradea, Secţia Penală, Decizia nr. 383/A/2017 pronunţată la 13 iunie 2017: „În acest sens, s-a reţinut că că incriminarea de la art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 este o incriminare pereche a infracţiunii de la art. 9 alin.1 lit. b şi priveşte exclusiv evidenţa contabilă şi fiscală a cheltuielilor – contabilitatea pasivului. Contribuabilul are obligaţia să evidenţieze în contabilitate sa, în mod corect şi complet, toate operaţiunile economico-financiare cu relevanţă contabilă şi fiscală. Îndeplinirea acestei obligaţii de manieră nereală sau fictivă constituie infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005”.
[22] CCR, Decizia 368/2017, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 566 din data de 17 iulie 2017, paragraf 23;
[23] C.A.B., Secţia I Penală, Decizia nr. 1551/A pronunţată la 3.11.2017: „Prin urmare, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, C_____ constată că este fără dubiu că inculpatul D______ G_______, administrator în fapt al _____________ Căzăneşti, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli fictive de prestări de servicii de la un număr de 17 furnizori în valoare totală de 581.387,22 lei corespunzător unui număr de 17 facturi fiscale fictive, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 228.329 lei, din care TVA de plată în valoare de 90.732 lei şi impozit pe profit în valoare de 137.597 lei (după cum rezultă din raportul de constatare f______ din data de 17.10.2016 întocmit de specialistul antifraudă şi celelalte înscrisuri relevante). În drept, faptele comise de inculpatul D______ G_______, descrise mai sus, prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”. Disponibil pe sintact.ro
[24] C.A.B., Secţia I penală, Decizia nr. 736/A/2016pronunţată la data de 22.04.2016 :”-S______ H_____ – in perioada februarie 2003- februarie 2007 , in calitate de administrator al ______________________ 96 SRL, ___________________, __________________________ SRL , in baza aceleiasi rezolutii infractionale , cu intentie s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat , prin inregistrarea in evidentele contabile ale acestor societati a unor cheltuieli nereale cu marfa achizitionata de la ______________________ , ___________ serrv SRL.”
[25] G. Bodoroncea în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I.Kuglay…, Codul Penal. Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2016, pg. 159, p.2.1.1;
[26] C.A.Bacău, Secţia penală, cauze minori si familie, Decizia nr. 1076/2016 pronunţată la 12.10.2016: Înregistrarea a 5 operaţiuni fictive în perioada 30 aprilie 2013 – 20 iunie 2014. Fapta inculpatei S.C. „M_____ I___” S . R . L . Sagna, jud. N____ constând în aceea că, în perioada 30 aprilie 2013 – 20 iunie 2014 a efectuat 5 operaţiuni contabile fictive, urmate de 36 dispoziţii de retragere numerar, ce conţin la rubrica „scopul încasării / plăţii” menţiunea „restituire împrumut societate”, fapt ce atestă o situaţie necorespunzătoare adevărului, fiind retrasă suma de 323.200 lei, având ca rezultat sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu suma de 51.712 lei (prejudiciu recuperat), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune f______, prevăzută de art. 9 alin. l lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
Instanţa de fond a schimba t încadrarea juridică a infracţiunii de evaziune f______, în baza art. 386Cod procedură penală, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, care prevăd că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, întrucât faptele comise de inculpaţi s-au derulat pe parcursul unui an de zile, în perioada aprilie 2013-iunie 2014.Disponibil pe Sintact.ro.


Av. Oana Lup
CHIRIȚĂ ȘI ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.