Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [11-15 noiembrie 2019]. Regimul juridic al inadmisibilităților în fața Curții Constituționale (VI). Sunt admisibile excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispoziţiile din legi şi ordonanţe, în interpretarea consacrată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursurile în interesul legii sau hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Efectele deciziilor Curții Constituționale (II). Deciziile interpretative
18.11.2019 | Marieta SAFTA

Marieta Safta

Marieta Safta

I. În săptămâna de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României decizii ale Curții Constituționale pronunțate în exercitarea următoarelor atribuții:
– Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare [art. 146 lit. a) din Constituție];
– Soluționarea excepțiilor de neconstituțonalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție];
– Atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului [art. 146 lit. f) din Constituţie][1].

În cadrul temei generale referitoare la regimul juridic al inadmisibilităților în procedura de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate[2], pentru evidențierea unor distincții sub acest aspect, ne vom referi în prezenta Notă la excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispoziţiile din legi şi ordonanţe, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursurile în interesul legii sau hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu raportare la deciziile pronunțate în perioada de referință. Avem în vedere Decizia nr. 463 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 12 noiembrie 2019.

De asemenea, vom prezenta aspecte vizând efectele deciziilor Curții Constituționale, cu referire la deciziile interpretative. Avem în vedere Decizia nr. 448 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 14 noiembre 2019.

II. Sunt admisibile excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispoziţiile din legi şi ordonanţe, în interpretarea consacrată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursurile în interesul legii sau hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin Decizia nr. 463/2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, și a constatat că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații” din art. 1691 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Am considerat util să semnalăm această decizie nu pentru soluția pronunțată, în sine, ci pentru obiectul excepției de nconstituționalitate ridicată în cauză, respectiv un text legal în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a marca distincția față de situația în care obiectul excepției de neconstituționalitate l-ar constitui chiar decizia/hotărârea pronunțată de o instanță de judecată[3]. Sub acest aspect, Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit că ”împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă (a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel, şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii[4]. A admite o teză contrară contravine însăşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală.”[5]

Astfel cum s-a subliniat şi în doctrina de specialitate, totdeauna trebuie să se distingă între „textul legal” interpretat şi „interpretarea” acestuia de către instanţa supremă: pe calea interpretării lui, acel text legal nu este sustras astfel controlului de constituţionalitate, dar „interpretarea propriu-zisă nu poate face obiectul acestui control, întrucât, evident, interpretarea, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu se finalizează prin crearea unei dispoziţii legale generale. Interpretarea normei nu semnifică crearea unei norme juridice generale. Controlul de constituţionalitate se realizează pentru că unui anumit text legal i s-a impus un sens contrar unor dispoziţii din Legea fundamentală”[6]. Am asimilat[7] acestei din urmă situaţii şi intervenţia Curţii Constituţionale „pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată – aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dat textului valenţe neconstituţionale”[8].

III. Efectele deciziilor Curții Constituționale. Deciziile interpretative.

Prin Decizia nr. 448/2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Semnalăm această decizie întrucât, în cadrul considerentelor, Curtea s-a referit la concretizarea efectului general obligatoriu al deciziilor sale interpretative.

Analizând problematica deciziilor interpretative, le-am definit în Cursul de contencios constituțional ca fiind ”în sens larg, toate deciziile Curţii Constituţionale care nu cuprind o simplă declarare a constituţionalităţii / neconstituţionalităţii normelor criticate[9]”. În delimitarea deciziilor simple de cele interpretative am avut în vedere ”atât structura şi conţinutul considerentelor, cât şi ale dispozitivului, respectiv circumstanţierea constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii, după caz, în cuprinsul dispozitivului deciziei. Aceasta, întrucât, în majoritatea cazurilor, interpretările pe care Curtea Constituţională le realizează doar în cuprinsul considerentelor sunt inerente examenului de constituţionalitate, sprijinind construirea raţionamentului care conduce la dispozitivul deciziei. Altfel spus, orice decizie a Curţii Constituţionale are la bază o interpretare juridică, dar nu orice decizie a Curţii Constituţionale constituie decizie interpretativă”. Am mai precizat că ”nici Constituţia, nici Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu realizează vreo distincţie sub aspectul analizat, acestea referindu-se doar la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea actelor normative”, precum și faptul că «deciziile interpretative constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, însă într-o anumită interpretare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate. În acest mod, textul este „salvat”, în sensul că el va putea fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de Curtea Constituţională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituţională». Am mai arătat și că «apariţia unor asemenea decizii, care există de mult timp în practica instanţelor de jurisdicţie constituţională din Germania, Italia, Franţa, a fost determinată de dezideratul securităţii juridice în sens larg, acestea fiind de altfel caracterizate ca „mijloace privilegiate utilizate de Curţile Constituţionale pentru a evita invalidarea unei norme legale”[10]. Efectele negative ale unei astfel de invalidări pot fi surmontate prin realizarea unei interpretări a normei infraconstituţionale în concordanţă cu norma constituţională, pentru realizarea unei compatibilizări a acestora».

Cât privește efectele deciziilor Curți Constituționale, în mod evident textul art. 147 alin. (4) din Constituţie nu distinge în raport de apartenenţa lor la o tipologie: toate deciziile sunt general obligatorii, în unitatea acestora dată de dispozitiv şi considerentele care îl susţin. În ceea ce privește particularizarea efectului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale în cazul deciziilor interpretative, față de considerentele Deciziei nr. 448/2019, reținem următoarele:

– ridicarea unei excepții de neconstituționalitate pentru motive deja lămurite de către Curtea Constituțională în jurisprudența sa [n.a. pe cale deciziilor prin care constată neconstituționalitatea dispozițiilor legale într-o anume interpretare] tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale (par. 19); adăugăm în acest sens că într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate fiind admisă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale[11]. Ca urmare, a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. De aceea, obiect al controlului pe calea unei alte excepţii de neconstituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional[12], contestarea interpretării excluse atrăgând respingerea sesizării ca inadmisibilă;

– atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare (par. 19);

– este neconstituțională orice altă interpretare pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate față de cea consacrată prin decizia Curții Constituționale (par. 20); sub acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011[13], ale cărei considerente sunt reluate în Decizia nr. 448/2019, constatând că ”dispozițiile art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeași ordonanță”, Curtea a reținut, între altele, că ”pentru a da o forță sporită deciziei și fără a marca o reconsiderare a jurisprudenței sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstituționalitatea oricărei alte interpretări pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate față de cea consacrată prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009”[14]. În acest sens, Curtea a reiterat cele statuate în jurisprudența sa, ”spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, în sensul că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul și toate celelalte autorități și instituții publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul prezentei decizii”.

Argumentând necesitatea unor astfel de decizii în practica instanțelor constituționale, subliniem opinia noastră, consolidată în practica redactării/avizării proiectelo de acte normative, în sensul că, deopotrivă în cazul deciziilor interpretative, legiuitorul trebuie să intervină pentru a pune în acord textul constatat ca fiind neconstituțional într-o anume interpretare, cu dispozițiile Constituției. Chiar dacă norma continuă să se aplice într-o altă interpretare decât cea exclusă prin decizia Curții, trebuie ca decizia instanței constituționale să fie urmată de acțiunea legiuitorului, în sensul de a da respectivei norme o redactare prin care să fie înlăturat sensul constatat neconstituţional sau să fie adăugate completările/distincțiile necesare potrivit deciziei Curţii Constituţionale. Această intervenție este impusă de normele constituționale care configurează efectele deciziilor Curții Constituționale, cuprinse în art. 147 din Constituție, precum și de principiul general al securității juridice, desprins din interpretarea art. 1 alin. (3) și art. 1 alin. (5) din Constituție.


[1] Așa cum am mai arătat în Notele precedente, văzând și faptul că prin Hotărârea nr. 77 din 15 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2019, Curtea Constituțională a confirmat și validat rezultatul alegerilor pentru funcția de președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din 10 noiembrie 2019, stabilind orrganizarea celui de-al doilea tur de scrutin în ziua de duminică, 24 noiembrie 2019, vom aborda atribuția prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție în mod distinct, la finalul procesului electoral pentru alegerea Președintelui României.
[2] A se vedea aici, aici, aici, aici și aici.
[3] Aceasta din urmă fiind reținută, în jurisprudența Curții Constituționale, drept cauză de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, și sancționată ca atare – a se vedea T. Toader, M. Safta, Curs de contencios constituțional, Ed. Hamangiu, 2017, p. 227.
[4] Mutatis mutandis, și hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
[5] A se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. LX/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011.
[6] I. Deleanu, Dialogul între judecătorul constituţional şi judecătorul comun, în Pandectele Române nr. 12/2013, pp. 19-39.
[7] T. Toader, M. Safta, op. cit., p. 234.
[8] Distincţie la care trimite, de exemplu, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016).
[9] Pentru problematca deciziilor interpretative, a se vedea pp. 320-345.
[10] G. Drago, L’exécution des décisions du Conseil Constitutionnel, Economica, Paris, 1991, p. 151.
[11] Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011).
[12] Ibidem.
[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011.
[14] Prin care Curtea constatase, cu privire la constituționalitatea art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, că, ”în sine, textul în cauză nu contravine niciunei dispoziții constituționale invocate, reglementând doar o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, însă deja acest aspect ține de aplicarea și interpretarea legii. Numai instanța de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în condițiile Codului de procedură fiscală.”


Conf. univ. dr. Marieta Safta


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.