« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Întrebare preliminară cu privire la dreptul de retragere dintr-un contract de mobilă pe comandă
18.11.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Judecătorul neamț se întreabă cu privire la dreptul de retragere dintr-un contract de mobilă pe comandă (C-529/19 Möbel Kraft).

Situația de fapt:
1. materia UE incidentă: apropierea legislațiilor
2. avem un drept de retregare conferit direct de o directivă UE privind protecția consumatorilor
2. necesitatea de a afla dacă un astfel de drept de retragere este exclus și atunci când:
2.1. deși bunurile sunt confecționate după specificațiile prezentate de consumator, vânzătorul încă nu a început confecționarea acestora,
2.2. iar ajustările necesare ar fi efectuate de către el însuşi la locul în care se află clientul, iar nu de către o terță parte
3. totodată, necesitatea de a afla dacă este necesar ca bunurile să fie readuse în starea anterioară individualizării numai cu costuri reduse de dezmembrare, de aproximativ 5 procente din valoarea bunurilor.

Dispoziții incidente: articolul 16 litera (c) din Directiva privind protecția consumatorilor.

dr. Mihaela MAZILU-BABEL

 
Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Protecția consumatorilor | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD