Ana Diculescu Șova: În Drept, rareori poți spune „nu se poate”
20 noiembrie 2019 | Alina MATEI
Alina Matei
Ana Diculescu Șova
Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Ana Diculescu Șova pentru că ați acceptat să acordați un interviu cititorilor JURIDICE.ro. Când ați știut că vocația dumneavoastră este să fiți avocat?
Ana Diculescu Șova: Eu vă mulțumesc pentru că provocați ieșirea din imediat și mă trimiteți în propriul timp profesional trecut deja sau aflat la pândă…
Am început cu ochii îndreptați spre Cer, cu multă îndrăzneală, dar și cu puțină teamă, cu mult entuziasm, temperat de apelul interior de a avea măsură în toate, cu credința că fără această profesie lumea este dezechilibrată și că practicarea ei cu devotament este sursa împlinirii.
Alina Matei: Spuneți-ne, vă rog, trei constante ale profesiei de avocat și la care avocații ar trebui să se raporteze constant?
Ana Diculescu Șova: Menirea:
1. Apărarea drepturilor omului (oricărui drept și interes legitim al omului/persoanelor juridice), pentru a echilibra forța statului/autorităților în reglementare și acțiune.
2. Apărarea apărării pentru ca profesia să-și păstreze esența și prestigiul.
3. Independența – doar omul independent este puternic – în mod real, și responsabil – în mod profund.
Alina Matei: Ați reușit să practicați această frumoasă și nobilă profesie într-un mod cu totul original: aristocratic, demn și oferind câte ceva din dumneavoastră acolo unde era cazul. Cum s-a întâmplat?
Ana Diculescu Șova: Măgulitoare caracterizare! Ține de poveste. Trecând în realitate, vă voi spune că mi-am urmat firea și conștiința. Reafirm că este profesia în care înfruntând legea micului efort, frecventând cu bucurie, dar și cu perseverență biblioteca și acordând atenție fiecărui caz, poți mulțumi și primi mulțumire. Deopotrivă este profesia în care dincolo de ceea ce este legat de interesul imediat rezultat din caz sau/și de propria persoană, lucrezi pentru societate în mod firesc, prin consecințele dezbaterilor și confruntărilor creatoare. Excepțiile de neconstituționalitate, de nelegalitate (a actelor administrative), interpretările propuse normelor legale prin punerea lor în acord fie cu alte norme, fie cu principii de drept îndelung șlefuite de generații de interpreți, identificarea practicii judiciare și lupta cu unele bizarerii, dialogul cu instituțiile statului fac din viața profesională un loc al demnității.
Alina Matei: Ocazii în viață în care să nu puteți ajuta au fost?
Ana Diculescu Șova: O, Doamne! Precizez că nu confund ajutorul profesional cu rezultatul obținut în caz. Clienții înșiși nu fac această confuzie. Aceștia rămân critici (și uneori perplecși) în fața rezultatului, dar nu cedează emoțiilor, ci valorifică totul prin prisma experienței în justiție. Din aceste experiențe se nasc, se modifică și se sting percepțiile față de activitatea judiciară. Cel mai greu îmi este să (le) spun „căile extraordinare sunt greu de accesat” – limitări intrinseci prin reglementare – dar și extrinseci prin interpretări restrictive care potențează limitările legale, le lipsesc de sensul lor fundamental de a deveni un remediu împotriva greșelilor de judecată/erorilor judiciare.
Revenind, dau un exemplu confortabil: au fost întâmplări rare care pot fi denumite neputință de a ajuta: dreptatea nu corespundea cu norma legală (e.g. apelul la serviciile profesionale a venit prea târziu – trecuseră temenele pentru a acționa) – este greu de dus pentru om o astfel de clarificare, iar pentru avocat este la limita disperării sa vezi un asemenea deznodământ când pe fond lupta era deschisă; Nu dau exemple neconfortabile (în acest interviu).
Mai des, nu m-am putut implica din cauza lipsei de timp/gradului de încărcare și astfel, orgolios, zic, nu am putut ajuta.
Alina Matei: Ce faceți când apreciați că un dosar nu are șanse de câștig și totuși clientul vrea cu dumneavoastră în continuare? Alocă timp, bani și clientul nu se lasă.
Ana Diculescu Șova: Înțelegerea mea este că vă referiți la cei care simt/cred profund că au dreptate, dar nu-i găsesc un loc sigur în sistemul de norme stufos și / sau contradictoriu.
Nu încurajez îndârjirea, dar înțeleg și faptul că nu se resemnează. În raportul „bani/timp” pe de o parte și „șansa de a valorifica un drept”, echilibrul îl stabilește clientul. Apoi aplic ceea ce am învățat în primele luni de avocatură: în Drept, rareori poți spune „nu se poate”. Un fapt mic, dar esențial, poate răsturna un car mare de norme juridice când constați și demonstrezi că el conține amănuntul tragic care trebuie protejat.
Alina Matei: Ipotetic și nu doar, ar putea fi ceva mai înspăimântător decât un judecător ignorant?
Ana Diculescu Șova: Judecătorul care vede Binele și face Răul!
Alina Matei: Capacitatea coordonării unui dosar cu ce o comparați?
Ana Diculescu Șova: Cu forța, subtilitatea, previziunea, tenacitatea, îndrăzneala și puterea de repliere a oricărui conducător/ coordonator (inspirat).
Alina Matei: Ce sfaturi aveți pentru avocații pledanți, atât pentru cei din echipa NNDKP, dar și pentru orice tânăr care vrea să fie pledant?
Ana Diculescu Șova: Să nu se plângă sau să se teamă că au emoții – fără ele nu există pledoarie, ci doar spunerea din memorie a unei povesti juridice mai mult sau mai puțin dense – fapte, texte, referințe doctrinare – să se îngrijoreze puțin dacă le lipsesc emoțiile!
Să transmită mesajul clar, coerent prin esențializarea argumentelor-suport.
Să nu reproducă/citească ceea ce au scris, pentru că asta deja este prezumat a fi știut de instanță; să se folosească de rostire pentru a îmbunătăți dezbaterea și a provoca atenția și întrebările instanței.
Să nu uite ca înainte de pledoarie să citească o pagină, două dintr-o carte de referință care i-a marcat (sau pur și simplu le-a plăcut, dacă sunt greu de marcat) pentru a se regăsi și a depăși astfel presiunea creată de informațiile dosarului care de regulă te domină înainte de pledoarie.
Să fie ei înșiși.
(Ar fi mai multe de spus, dar dezechilibrez interviul…)
Alina Matei: Ați fost parte a multora dintre deciziile adoptate – fie la nivel de UNBR sau al Baroului București – cu privire la avocați și profesia de avocat. Cum îi percepeți azi pe avocați?
Ana Diculescu Șova: Am idealizat și criticat – e adevărat, nu în aceeași măsură – ceea ce ține de profesie.
Am apreciat și apreciez la UNBR și la Baroul București din care fac parte, consecvența în păstrarea identității profesiei în fața atacurilor cu viruși de tot felul, a tendințelor centrifugale insinuate prin te miri ce mijloace.
Pe avocați îi percep uneori ca pe căutătorii de aur, alteori ca pe iubitorii de ascensiuni montane, dar insuficient utilați, fiind induși în eroare de vremea de la sol (știind, dar ignorând reguli făcute de cei care au plătit tribut pentru ele); pe unii îi vad încercând marea cu degetul, pe alții îi văd echipați corespunzător începutului de drum și tot așa văd în asta o perspectivă de viață lungă pentru profesie și de multe încercări pentru ei.
Alina Matei: La examenul din acest an au intrat foarte mult avocați. Încă mai sunt avocați care își caută de lucru. Deși au pumnii încleștați și sunt doritori, piața avocaturii nu pare a fi atât de încăpătoare…
Ana Diculescu Șova: Printre multe alte treburi pe care le faci, în profesia de avocat mereu trebuie să îți cauți de lucru… Nu glumesc și nu sunt cinică. „Piața avocaturii” este un fel de a numi cadrul legal în care activăm în profesia liberală pentru care am optat. Altfel, deși este loc sub soare pentru toată lumea, multitudinea de factori de care depinde exercițiul efectiv al acesteia o face „neîncăpătoare”. Gradul de sofisticare al problemelor cu care sunt confruntați beneficiarii serviciilor noastre, restrângerile / restricțiile bugetare datorate evoluției / involuției în economie și toți / oricare dintre factorii sociali și economici de care avocatura este apropiată sau se află chiar în conexiune nemijlocită, ar trebui sa fie cunoscute măcar în parte și dintr-o perspectivă realistă de către cei care aleg avocatura ca profesie. Există oportunități, dar nu (neapărat) garanții…
Alina Matei: Un leac pentru avocaţi pentru a avea clienţi?
Ana Diculescu Șova: Cercetările (pentru acest leac) sunt în curs… de două mii de ani în unele culturi/civilizații, în altele de mult mai mult timp. Le urmărim împreună și primul care află rezultatul să fie generos și să-l împărtășească.
Alina Matei: Care sunt pentru dumneavoastră bucuriile vieții?
Ana Diculescu Șova: Viața însăși!
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.
Ana Diculescu Șova: Ținând aproape de JURIDICE.ro, ținem aproape unii de alții într-o solidaritate benefică pe care alții nu o mai simt sau nu o mai au.
Alina Matei: Mulţumesc pentru că aţi stat de vorbă cu mine.
Ana Diculescu Șova: Îndatorată pentru privilegiul de a comunica altfel gândurile bune pe care le port tuturor, eu vă mulțumesc.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
