Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro


Print Friendly, PDF & Email

BEC. Responsabilitatea prelucrării datelor cu caracter personal aparţine formaţiunii politice
21.11.2019 | JURIDICE.ro

Joi, 21 noiembrie 2019, Biroul Electoral Central a informat că responsabilitatea prelucrării datelor cu caracter personal aparţine formaţiunii politice, care trebuie să justifice interesul legitim urmărit prin realizarea unor copii ale listelor electorale suplimentare, potrivit unui comunicat.

BEC a subliniat că nu este suficientă formularea unei simple cereri, ci este necesară justificarea interesului legitim urmărit de formaţiunea politică prin realizarea copiilor listelor electorale suplimentare.

Justificarea unui interes legitim trebuie să se facă de către titularul cererii (formaţiunea politică) în concret, în legătură cu fiecare solicitare de eliberare a unor astfel de copii de liste suplimentare şi trebuie identificat ca atare de către preşedintele secţiei de votare.

Așadar, responsabilitatea prelucrării datelor cu caracter personal, potrivit art. 4 alin. (2) din Decizia nr. 84/D/04.11.2019, aparţine formaţiunii politice, deoarece ea este operator de date cu caracter personal, iar nu reprezentantul formaţiunii în biroul electoral al secţiei de votare. Această prelucrare nu se poate realiza decât cu respectarea strictă a garanţiilor referitoare la informarea persoanei vizate, la garantarea transparenţei, aşa cum rezultă din art. 9 alin. (2) din Legea nr. 190/2018.

Reprezentantul formaţiunii politice în biroul electoral al secţiei de votare exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat, utilizarea de către acesta a datelor personale ale alegătorilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost obţinute, atrăgând, pe lângă răspunderea partidelor politice, şi răspunderea acestuia.


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.