Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Procedura specială privind acordul de recunoaștere a vinovăției
27.11.2019 | Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

Introducere

„Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.” – este un vechi proverb românesc (învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie), pe care îl învățăm încă din primele etape ale vieții. Psihologii au analizat fundamentele acestei zicale și au constatat că pe lângă mesajul direct transmis există și unul subliminal prin care emițătorul își exprimă sentimentul de regret și de vinovăție referitor la acțiunea sau inacțiunea sa, considerată a fi greșeală. Utilitatea recunoașterii unei greșeli este dovedită din punct de vedere cotidian, dar și științific. În momentul în care o persoană își recunoaște greșeala, emoțiile și sentimentele receptorului sunt mai puternice decât procesul cognitiv, deschizând astfel ușa spre iertare.

Sistemul juridic român a cunoscut numeroase schimbări de-a lungul anilor, în funcție de ideologia politică și forma de guvernământ a vremii. După anul 1989 s-au acutizat problemele ridicate de formalitatea excesivă a procedurilor judiciare, costurile mari pe care acestea le implică, dar și lipsa de celeritate în rezolvarea cauzelor. Izvoarele problemelor erau diverse, principiul nemijlocirii administrării probelor, fenomenul infracțional în plină ascensiune, precum și lipsa unei adaptări treptate a politicii penale a statului. După o perioadă de tranziție politică, imaginea sistemului juridic român era clar conturată, un sistem greoi și încărcat excesiv, lipsit de măsuri care să îl aducă în concordanță cu realitatea cotidiană, cu puține resurse financiare și umane, în care cetățenii începeau să își piardă treptat încrederea.

Având în vedere starea sistemului juridic român și ținând cont de proverbul strămoșesc enunțat, s-a ajuns la concluzia că problemele din justiție trebuie rezolvate. Astfel, legiuitorul a luat prima inițiativă în acest sens și a adoptat Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, ocazie cu care a fost introdusă instituția procedurii simplificate care se desfășura în faza de judecată, pe baza declarației de recunoaștere a inculpatului (în cadrul acestei proceduri, inculpatul recunoaște faptele așa cum fuseseră reținute în actul de sesizare, iar judecata se desfășura pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală). Utilitatea acestei proceduri este dovedită și astăzi, procesele soluționându-se mult mai rapid.

În anul 2014 s-a produs o modificare majoră în ceea ce privește sistemul juridic în ansamblul său, fiind adoptat noul Cod penal și de procedură penală. Astfel, legiuitorul încearcă modernizarea a tot ceea ce înseamnă politica penală a statului, introducând numeroase instituții cu grad de noutate ridicat, menite să rezolve problemele de la acea vreme. În prezenta lucrare, vor fi supuse atenției procedurile speciale, cu precădere procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, reglementarea acesteia, scopul, utilitatea, dar și modul în care noțiunile teoretice se transpun în practică.

Procedurile speciale, așa cum reiese din Expunerea de motive privind noul Cod de procedură penală, sunt reglementări care asigură accesul justițiabililor la mijloace și forme procedurale mai simple, având ca scop accelerarea procedurilor pentru asigurarea celerității soluționării cauzelor și eficacității administrării actului de justiție. Codul de procedură penală reglementează procedurile speciale în Titlul IV din partea specială, care face referire la acordul de recunoaștere a vinovăției, contestația privind durata procesului penal, procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, procedura în cauzele cu infractori minori, procedura dării în urmărire, procedura reabilitării, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri, procedura în caz de dispariţie a dosarelor judiciare şi a înscrisurilor judiciare, procedura privind cooperarea judiciară internaţională şi punerea în aplicare a tratatelor internaţionale în materie penală, precum și la procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării.

Dintre procedurile speciale enumerate mai sus, în cuprinsul prezentei lucrări va fi analizat cu precădere acordul de recunoaștere a vinovăției, întrucât prezintă particularități de ordin procedural cu un grad ridicat de noutate, dar ridică și unele probleme din cauza reglementării pe alocuri generale și transpunerii neunitare în practică.

I. Precizări prealabile

I.1. Contextul introducerii acordului în noul Cod de procedură penală

Acordul de recunoaștere a vinovăției se încadrează perfect în obiectivele pe care legiuitorul dorește să le atingă prin adoptarea Codului de procedură penală, fiind o instituție modernă de soluționare a cauzelor și care contribuie esențial la reducerea costurilor și resurselor umane implicate. După cum se menționează și în Expunerea de motive privind noul Cod de procedură penală, la elaborarea dispozițiilor care reglementează acordul de recunoaștere a vinovăției s-au avut în vedere reglementările similare ce se regăsesc în Codul de procedură penală francez și german, ținându-se totuși cont de specificul sistemului juridic român. De asemenea, această procedură promovează demnitatea individului, dându-i inculpatului posibilitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului, dar fără a neglija drepturile persoanei vătămate.

Procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției a fost adoptată odată cu noul Cod de procedură penală într-un context economic și social în plină schimbare. Din acest punct de vedere, România se afla încă într-o perioadă de refacere după criza mondială ce a afectat economia în anul 2008. În acest context, în care ideea de economisire a resurselor financiare și umane era o necesitate, dar și o lecție învățată, legiuitorul a început să transpună modificarea în numeroase domenii, printre care și justiția.

În domeniul justiției, noțiunea de dreptate este un ideal spre a cărui atingere se dorește, însă, raportându-ne la situația sistemului juridic din perioada anilor 1989-2014, idealul este imposibil de atins din cauza mai multor factori precum procedurile judiciare greoaie, costurile enorme pe care le implică soluționarea unei cauze, sistemul învechit care nu este capabil să țină pasul cu modificările continue în ceea ce privește modalitățile de săvârșire a infracțiunilor. Astfel, pentru a remedia această situație, prin adoptarea Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, s-a făcut un prim pas în acest sens, adoptându-se o procedură nouă, cea a procedurii simplificate, în faza de judecată. Din dorința de a moderniza în continuare sistemul juridic și de a scădea considerabil costurile și resursele umane implicate în soluționarea unei cauze, legiuitorul a adoptat procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, instituție care își va dovedi de îndată utilitatea, dar care va ridica și numeroase probleme de ordin practic.

I.2. Scopul acordului

Expunerea de motive privind noul Cod de procedură penală precizează în mod expres că „acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o soluție legislativă inovatoare ce va asigura soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfășurării procedurilor judiciare.”[1] De asemenea, acordul de recunoaștere a vinovăției are ca scop modernizarea sistemului judiciar în ceea ce privește materia dreptului procesual penal, încercând să alinieze procedurile la gradul de modernitate european, fapt ce este dovedit prin inspirarea reglementării actuale din legislațiile europene tradiționale (ex. Franța).

II. Premisele teoretice ale acordului

II.1. Titularii acordului și limitele acestuia

Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției, precum și limitele acestuia își regăsesc reglementarea în dispozițiile art. 478 din Codul de procedură penală care prevede că:
„(1) În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.
(2) Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
(3) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat.
(4) Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.
(5) Dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord.
(6) Inculpaţii minori pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu încuviinţarea reprezentantului lor legal, în condiţiile prezentului capitol.”

Articolul 478 din Codul de procedură penală reglementează încă din debutul său anumite limite privitoare la încheierea acordului. Astfel, putem observa că legiuitorul a conturat contextul în care dispozițiile devin aplicabile, stabilind că acordul se poate încheia în cursul urmăririi penale și numai după punerea în mișcare a acțiunii penale. Având în vedere că punerea în mișcare a acțiunii penale este o condiție esențială și coroborând dispozițiile prezentului alineat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Codul de procedură penală [2], putem observa o primă caracteristică a acordului de recunoaștere a vinovăției – cu toate că în substanța sa, această procedură specială presupune o negociere între părți, nu se poate negocia vinovăția inculpatului și existența faptei. De asemenea, alin. (1) stabilește și titularii acordului, procurorul și inculpatul. Referitor la inculpat, acesta poate fi o persoană fizică, dar și una juridică având în vedere că aceasta îndeplinește acte procesuale și procedurale prin reprezentantul său. În cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva reprezentantului legal, pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe, încheierea unui acord de către persoana juridică nu mai este posibilă, deoarece mandatarul nu poate recunoaște vinovăția persoanei juridice.

Prerogativa inițierii acordului revine atât procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cât și inculpatului, așa cum reiese din cuprinsul alin. (3). În doctrină, se vorbește despre atribuirea acestui drept și suspectului, urmând ca acordul să se încheie după punerea în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, un rol foarte important, care se concretizează într-o condiție esențială, în încheierea unui acord îl are și procurorul ierarhic superior căruia îi revine sarcina de a stabili limitele acordului și de a aviza efectele pe care acesta le produce. Referitor la această sarcină a procurorului ierarhic superior, limitele pe care le stabilește sunt în strânsă legătură și se raportează în special la gravitatea infracțiunii și gradul de periculozitate al inculpatului. Obiectul limitelor stabilite de procurorul ierarhic superior este reprezentat de minimul și maximul special al pedepsei, forma de executare, precum şi posibilitatea de a se negocia soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei, în considerarea acestor aspecte ținându-se seama și de circumstanțele atenuante sau agravante incidente în speță.

În cuprinsul alin. (5) este reglementată situația în care într-un dosar cu mai mulți inculpați se încheie acord de recunoaștere a vinovăției ce nu îi privește pe toți. Coroborând această dispoziție cu dispozițiile art. 483 alin. (2), rezultă că în această situație, după încheierea acordului cu o parte dintre făptuitori, procurorul continuă urmărirea penală cu privire la ceilalți, urmând să trimită în judecată doar pe aceștia, rechizitoriul conținând actele de urmărire penală care se referă strict la faptele și persoana lor.

În ceea ce privește dispozițiile alin. (6) ale art. 478 din Codul de procedură penală au existat numeroase discuții întemeiate pe interdicția minorilor de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, astfel cum era prevăzut înainte de modificările aduse prin adoptarea O.U.G. nr. 18/20163. Nu se știe exact care a fost rațiunea inițială a legiuitorului de a interzice minorilor accesul la această procedură specială, însă, singura explicație viabilă pentru această decizie era reprezentată de imposibilitatea minorului de a avea o reprezentare clară a consecințelor juridice pe care acordul le presupune, aceștia având capacitate de exercițiu restrânsă, dar și discernământ diminuat.

II.2. Obiectul și condițiile încheierii

Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției este reglementat în cuprinsul art. 479 din Codul de procedură penală, care, după modificările aduse prin O.U.G. nr. 18/20164, prevede că „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei”.

După cum se observă, în prezenta reglementare sunt prevăzute toate elementele ce stau la baza tragerii la răspunderea penală a inculpatului, dar și toate elementele ce rezultă din aceasta. Pe lângă aceste componente, legiuitorul a omis să introducă și pedepsele complementare, în cazurile în care acestea se impun. Însă, din interpretarea neoficială, având în vedere și voința legiuitorului reiese că în cuprinsul acordului de vinovăție trebuie să se regăsească toate sancțiunile ce rezultă din recunoașterea vinovăției și a încadrării juridice a faptei, deci și pedepsele complementare. Asupra obiectului trebuie făcută, din nou, precizarea că procurorul ierarhic superior trasează limitele acestuia, prin avizul anterior declanșării procedurii de negociere.

O situație asupra căreia trebuie acordată atenție sporită este aceea în care procurorul care efectuează sau care supraveghează urmărirea penală depășește limitele pedepsei impuse de procurorul ierarhic superior prin avizul anterior încheierii acordului. Astfel, putem distinge două situații diferite.

Într-o primă situație, trebuie avut în vedere scenariul în care procurorul de caz depășește limita maximă a pedepsei stabilită prin aviz. În această situație, devin incidente dispozițiile referitoare la nulitate, însă, problema ia naștere în momentul în care trebuie stabilit felul nulității, după cum aceasta afectează un interes general sau particular, adică absolută sau relativă. Din punctul meu de vedere, în cauză este incidentă nulitatea relativă, deoarece există o vătămare a drepturilor inculpatului.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și situația în care, în urma negocierilor, inculpatul care este asistat în mod obligatoriu de avocat [5], obține o pedeapsă ce se încadrează sub limita inferioară stabilită prin avizul procurorului ierarhic superior. În această din urmă situație este evidentă încălcarea drepturilor persoanei vătămate care poate invoca nulitatea relativă a acordului.

Cu toate acestea, acordul de recunoaștere a vinovăției își produce efectele numai după confirmarea acestuia printr-un aviz ulterior al procurorului ierarhic superior. Așadar, legiuitorul a prevăzut aceste situații ca fiind posibile și a introdus un control de legalitate pe scară ierarhică, tocmai pentru preîntâmpinarea unor situații ca cele mai sus expuse.

Condițiile acordului de recunoaștere a vinovăției sunt prevăzute de art. 480 din Codul de procedură penală care, în urma modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 18/2016 prevede că:
„(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani [6].
(2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.
(3) Abrogat. [7]
(4) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpaţii minori se va ţine seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime. [8]”.

Pentru ca acordul de recunoaștere a vinovăției să fie încheiat, așa cum se precizează în alin. (1), este necesar ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală să nu fie mai mare de 15 ani. Având în vedere că exigențele pe care acordul trebuie să le îndeplinească pentru a fi valid sunt expres și limitativ prevăzute de lege, nu prezintă interes pentru prezenta dispoziție incidența unor cauze agravante asupra faptei, cuantumul pedepsei putând depăși 15 ani în urma aplicării circumstanțelor agravante. Ceea ce este interesant este însă faptul că pragul maxim al pedepsei pentru care se poate încheia un acord a fost modificat treptat, inițial fiind de 5 ani, crescând la 7 ani și în final la 15 ani. Având în vedere că legiuitorul nu a motivat decizia de a modifica în sens ascendent pragul maxim al pedepsei pentru care poate fi încheiat un acord, putem presupune că din motive obiective, precum reducerea mai mare a numărului de dosare care ajung să fie soluționate în instanță, dar și faptul că acordul este supus atât unui control de legalitate pe scară ierarhică (această prerogativă revenindu-i procurorului ierarhic superior), cât și confirmării de către instanța de judecată, s-a luat această decizie.

Pe lângă titularii acordului de recunoaștere a vinovăției, în cadrul procedurii își regăsește un rol și avocatul, după cum alin. (2) teza finală stipulează că asistența judiciară la încheierea acordului este obligatorie. Trebuie precizat faptul că rolul avocatului nu este unul pasiv sau o formalitate, acesta exercitând un rol activ încă din faza incipientă a acordului, mai precis, din momentul în care procurorul și inculpatul convin asupra inițierii unui acord. Sancțiunea nerespectării acestei dispoziții este nulitatea absolută.

De asemenea, putem observa că legiuitorul a considerat necesar sa reitereze condiția esențială care rezultă din punerea în mișcare a acțiunii penale și a stipulat expres în prima teză a alin. (2) că din probele administrare în cauză trebuie să rezulte fără îndoială existența faptei și vinovăția inculpatului.

După cum am menționat anterior, procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției aduce beneficii importante pentru stat, dar nu numai. În ceea ce privește persoana inculpatului, acesta beneficiază de anumite reduceri ale limitelor pedepsei. Consider că existența unei asemenea prevederi este absolut necesară în ansamblul întregii proceduri, iar raționamentul adoptării este de ordin logic întrucât inexistența unor beneficii pentru inculpat ar fi dus la ineficacitatea acordului. Cu toate acestea, pentru o perioadă de timp considerabilă, dispozițiile în cauză au fost abrogate, însă, prin O.U.G. nr. 18/2016 au fost reintroduse într-o formă care pune în acord textul de lege și cu dispozițiile referitoare la cauzele cu minori. Astfel, în forma actuală, inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea și cu 1/4 în cazul pedepsei amenzii. În ceea ce privește minorii, în momentul alegerii măsurii educative se va ține cont de aceste limite, iar în cazul măsurii educative privative de libertate, limitele acesteia se vor reduce cu 1/3.

II.3. Forma și conținutul acordului

Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă, așa cum este prevăzut în art. 481 alin. (1). Din cuprinsul acestei dispoziții putem concluziona că procurorul ierarhic superior, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în cadrul acestei proceduri speciale, acordă avizul privitor la efecte tot în formă scrisă și asupra acordului încheiat pe suport material, procedura fiind similară cu cea a verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Alin. (2) al aceluiași articol precizează că „în situaţia în care se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu mai întocmeşte rechizitoriu cu privire la inculpaţii cu care a încheiat acord”. Dispoziția în cauză nu este nimic mai mult decât o consecință firească ce rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (2) care stipulează că „În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei”.

Similitudinile dintre acordul de recunoaștere a vinovăției și rechizitoriu continuă și asupra conținutului, în cuprinsul celui dintâi regăsindu-se numeroase elemente comune celui din urmă, după cum este reglementat în art. 482:

„Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde:
a) data şi locul încheierii;
b) numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
e) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele şi mijloacele de probă;
g) declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
h) felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat; [9]
i) semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

Dintre toate elementele prezente în cuprinsul unui acord, prezintă deosebit interes dispozițiile lit. (g)-(i). Astfel, cuprinsul literei (g) a ridicat numeroase probleme în practică atunci când declarația expresă a inculpatului este retrasă în fața instanței învestite să confirme sau să infirme acordul. Această situație va fi analizată mai pe larg în continuare, atunci când vor fi analizate soluțiile instanței. De asemenea, lipsa semnăturii uneia dintre persoanele prevăzute la litera (i) duce în toate cazurile la nulitatea absolută a acordului încheiat.

Pe lângă elementele enumerate în cuprinsul art. 482, legiuitorul a omis să includă anumite aspecte care prezintă interes, precum menţiunile privind măsurile procesuale luate în cursul urmăririi penale, referirea la avizul prealabil al procurorului ierarhic superior şi la cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale.

Cu toate acestea, încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției nu exclude luarea şi menţinerea oricărei măsuri preventive faţă de inculpat, în ipoteza în care soluţia este una de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare sau de respingere a acordului, şi nici a măsurilor de siguranţă ori asigurătorii, în ultimul caz atât în vederea garantării executării pedepsei amenzii, a confiscării speciale sau extinse, cât şi în vederea reparării pagubei, când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Referitor la cheltuielile de judecată, în cazul în care inculpatul este condamnat, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, acestea rămân în sarcina persoanei condamnate. În susținerea aspectelor prezentate în prezentul paragraf, în capitolul „studiu de caz” va fi analizat un acord de recunoaștere a vinovăției care înglobează majoritatea aspectelor.

III. Aspecte procedurale

III.1. Sesizarea și procedura în fața instanței

Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementată de art. 483 care stipulează că:
„(1) După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală.
(2) În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat. Procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
(3) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de tranzacţie sau de acordul de mediere”.

Actul prin care instanța este sesizată în cadrul acestei proceduri speciale este însăși acordul de recunoaștere a vinovăției. Referitor la persoana care înaintează acordul către instanță, textul de lege precizează „procurorul”. În doctrină s-a ridicat întrebarea dacă actul este înaintat de procurorul de caz sau de către conducătorul parchetului, părerile fiind împărțite.

Alineatul (1) stabilește și competența instanței, aceasta fiind cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, fiind necesară coroborarea cu dispozițiile art. 35-40 din Codul de procedură penală.

În situația în care acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie cu privire la unele fapte sau cu privire la unii dintre inculpați, alin. (2) prevede că procurorul va înainta instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele ce formează obiectul acordului, pentru ceilalți sesizarea instanței făcându-se separat.

Articolul 483 mai reglementează și situația în care sunt incidente dispozițiile referitoare la tranzacție, mediere și recunoașterea pretențiilor civile, caz în care acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie înaintat instanței însoțit de actul care consfințește îndeplinirea unei astfel de proceduri. În ceea ce privește procedura în fața instanței [10], au existat probleme legate de constituționalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 484, care, în urma admiterii unei excepții de neconstituționalitate [11] prevede că:
„(1) Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.
(2) La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate”.

Din cuprinsul prezentei reglementări, observăm că procedura în fața instanței se realizează în două etape. Într-o primă etapă instanța procedează la verificarea acordului, analizând dacă în cuprinsul acestuia există toate elementele necesare analizate anterior. În caz de omisiune, instanța dispune acoperirea acesteia într-un termen de 5 zile, termen care este considerat ca fiind de recomandare, acordul neputând fi respins în urma pasivității parchetului. De asemenea, este important de precizat că textul de lege nu distinge ce fel de omisiuni pot fi acoperite, rezultând că pot face obiectul acestei proceduri orice fel de elemente dintre cele prevăzute de art. 483 și art. 483.

Admiterea sau respingerea acordului se poate dispune numai în etapa a doua a procedurii, aceea prevăzută de dispoziţiile alin. (2). Pentru aceasta, instanţa fixează termen de judecată, pentru care se citează inculpatul şi partea civilă. Textul era lacunar, motiv pentru care, prin Decizia nr. 235/2015, publicată în M. Of. nr. 364 din 26 mai 2015, Curtea Constituţională a României a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2), care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, este neconstituţională.

Asistența juridică este obligatorie și în această fază, chiar dacă nu este prevăzut expres, această necesitate rezultând din faptul că instanța trebuie să asculte si avocatul.

Din modul de formulare a dispoziţiilor alin. (2) ar rezulta că prezenţa inculpatului la judecată este obligatorie, pentru ca instanţa să poată constata nemijlocit dacă acesta şi-a exprimat valabil consimţământul la încheierea acordului, precum şi dacă îşi menţine poziţia exprimată. Faţă de dispoziţiile art. 364 alin. (4), care permit judecarea cauzei chiar în lipsa inculpatului privat de libertate, dacă acesta o cere în scris, considerăm că şi în procedura analizată verificarea exprimării libere a voinţei poate fi suplinită printr-un mandatar special sau înscris autentic, cu condiţia ca din înscrisurile în cauză să rezulte, fără echivoc, că inculpatul cunoaşte şi este de acord cu soluţia cuprinsă în acord. [12]

În această procedură nu se administrează probe. Se pune totuşi problema admisibilităţii prezentării de înscrisuri noi în circumstanţiere. Având în vedere că, în caz de admitere a acordului, instanţa poate dispune o soluţia mai blândă decât cea cuprinsă în acord, precum şi faptul că poate respinge acordul dacă apreciază că soluţia convenită este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea inculpatului, considerăm că este în interesul aflării adevărului o cunoaştere cât mai bună a persoanei inculpatului.

Când instanţa observă lipsa vreuneia dintre menţiunile obligatorii ale acordului numai în a doua etapă a judecăţii, trebuie să pună în discuţie această chestiune şi, dacă procurorul şi inculpatul solicită, să acorde un termen pentru acoperirea omisiunii respective.

Acordarea cuvântului se face într-o altă ordine decât aceea prevăzută de art. 388 alin. (1), în cazul în care este prezentă şi partea civilă, acesteia dându-i-se ultima cuvântul. Spre deosebire de procedura obişnuită, în care instanţa dă cuvântul, dispoziţiile alin. (2) folosesc termenul de „ascultare”, ceea ce înseamnă că instanţa poate pune întrebări atât inculpatului, cât şi procurorului şi avocatului în timpul cât aceştia au cuvântul, pentru a clarifica toate aspectele legate de încheierea acordului. În lipsa unei prevederi exprese contrare, inculpatul are ultimul cuvânt potrivit procedurii obişnuite. [13]

III.2. Soluțiile instanței

În ceea ce privește soluțiile instanței, Codul de procedură penală distinge și reglementează două aspecte asupra cărora instanța se poate pronunța, avem în vedere în acest sens pronunțarea asupra încheierii acordului, dar și situația acțiunii civile în această procedură.

Astfel, în ceea ce privește soluțiile instanței cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, art. 485 stipulează că:

„(1) Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;
b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. [14]
(2) Instanţa poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), instanţa se pronunţă din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaţilor.
(4) Dispoziţiile art. 396 alin. (9), art. 398 şi art. 399 se aplică în mod corespunzător.”.

În ceea ce privește soluțiile pe care instanța le poate da, cele reglementate de alin. (1) al prezentului articol, se impune precizarea că textul în cauză a fost modificat succesiv, de Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, O.U.G. nr. 18/2016, iar în cauză este incidentă și Decizia [15] Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii.

Analizând lit. (a) din cuprinsul primului aliniat, observăm că rolul instanței nu se rezumă doar la confirmarea acordului, aceasta trebuind, ca o etapă preliminară, să consulte dosarul și să verifice dacă toate cerințele prevăzute de art. 480-482 sunt îndeplinite. Referitor la avizul prealabil al procurorului ierarhic superior, lipsa acestuia nu conduce la respingerea acordului, decât în cazul în care una dintre părți ar invoca nulitatea relativă pe acest temei, aceasta fiind o consecință firească având în vedere formularea restrictivă a textului care se rezumă numai la condițiile prevăzute de art. 480-482.

Problemele majore pe care această reglementare le-a ridicat în practică sunt referitoare la situația în care inculpatul, cu ocazia audierii sale în fața instanței sesizate cu acordul de recunoaștere a vinovăției, își retrage consimțământul valabil exprimat în faza de urmărire penală cu privire la încheierea acestuia. Astfel, în cadrul R.I.L.-ului promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentantul instituției a precizat că:

– „în practica instanţelor judecătoreşti, în ipoteza retractării consimţământului valabil exprimat de inculpat în cursul urmăririi penale, cu ocazia ascultării acestuia de către instanţa de judecată, conform art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-au conturat două orientări:

– o orientare minoritară, în cadrul căreia instanţele judecătoreşti au respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei, motivat fie de împrejurarea că un asemenea consimţământ nu ar avea caracter absolut, iar manifestarea de voinţă trebuie verificată în faţa instanţei de judecată (acesta fiind şi momentul până la care inculpatul poate reveni asupra consimţământului dat), fie de raţionamentul că un acord de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi consfinţit dacă inculpatul nu mai este de acord cu condiţiile în care a fost încheiat; şi

– o orientare majoritară, susţinută şi de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a arătat că textul art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală reglementează expres şi limitativ situaţiile în care instanţa poate dispune respingerea acordului, ipoteza retragerii consimţământului valabil exprimat de inculpat în cursul urmăririi penale nefiind una dintre aceste situaţii.”;

– „din maniera de reglementare a procedurii de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei rezultă două etape: etapa încheierii acordului în faza de urmărire penală, care vizează respectarea exigenţelor prevăzute de art. 478- 483 din Codul de procedură penală referitoare la condiţiile impuse de legiuitor manifestării de voinţă a celor doi titulari ai acordului, procurorul şi inculpatul, şi o a doua etapă, desfăşurată în faţa instanţei de judecată, care cuprinde, pe de o parte, verificarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă privind acordul încheiat, cu posibilitatea acoperirii unor omisiuni, şi, pe de altă parte, pronunţarea hotărârii de către instanţa de judecată, ca urmare a verificărilor menţionate.”;

– „activitatea instanţei presupune verificarea, în principal, a îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de legiuitor la momentul încheierii acordului, moment care se situează în faza de urmărire penală.

Ca atare, demersul instanţei, de verificare a consimţământului inculpatului, trebuie raportat la momentul încheierii acordului, ulterior acestui moment neexistând posibilitatea pentru inculpat de a reveni, în mod unilateral, asupra manifestării de voinţă exprimate.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, odată constatate îndeplinite condiţiile de fond şi de formă necesare încheierii acordului la momentul încheierii acestuia, în faţa instanţei competente nu mai există dreptul inculpatului de a reveni asupra consimţământului astfel exprimat, ci, cu ocazia ascultării acestuia [potrivit art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală], instanţa de judecată verifică doar dacă consimţământul a fost, la momentul exprimării sale, rezultatul deciziei libere şi voluntare, dată în cunoştinţă de cauză.”

– „nu există o dispoziţie legală care să îndreptăţească instanţa să verifice dacă, ulterior încheierii acordului, inculpatul îşi menţine manifestarea de voinţă valabil exprimată în cursul urmăririi penale.

În condiţiile în care acordul de recunoaştere a vinovăţiei este act de sesizare a instanţei, a opinat că a recunoaşte inculpatului dreptul de a-şi retrage consimţământul valabil exprimat la urmărirea penală afectează, cu efect retroactiv, legalitatea actului de sesizare, cu consecinţa recunoaşterii implicite a calităţii inculpatului de titular al sesizării şi, totodată, de cotitular al acţiunii penale, alături de procuror.

În acest sens a susţinut că a accepta dreptul inculpatului de a-şi retrage în instanţă consimţământul valabil exprimat în faza de urmărire penală impune şi acceptarea, în cadrul procesului penal, a principiului consensualismului. specific procesului civil, cu consecinţa recunoaşterii şi pentru procuror a disponibilităţii de a reveni asupra acordului de recunoaştere în faţa instanţei, ipoteză nesusţinută de norme legale.

În plus, caracterul irevocabil al consimţământului valabil exprimat de inculpat la încheierea acordului de recunoaştere rezultă şi din analogia cu procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, în cadrul căreia nu este posibilă revenirea asupra manifestării exprese de voinţă exprimată la momentul recunoaşterii învinuirii.

Ca atare, a apreciat că atât timp cât inculpatul şi-a exprimat în mod valabil consimţământul în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în faza de urmărire penală, această manifestare de voinţă este irevocabilă.

În legătură cu argumentul de similitudine a acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu procedura simplificată a recunoaşterii incriminării a menţionat că, deşi în cadrul celor două proceduri comparate, consimţământul, manifestarea de voinţă a inculpatului, este dată în faze procesuale diferite, manifestarea de voinţă are, în ambele situaţii, caracter irevocabil.”.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că retragerea consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției.

În ceea ce privește alin. (2), (3) și (4) ale art. 485, constatăm că instanța nu este ținută să admită acordul cu privire la toți inculpații, însă aceasta nu poate confirma acordul cu privire la unele dintre faptele reținute în conținut. De asemenea, în situația în care acordul este respins, instanța este ținută să se pronunțe cu privire la măsurile preventive luate în cauză, astfel cum reiese din alin. (3).

Deşi nu se prevede în mod expres, dispoziţiile alin. (4) au în vedere numai ipoteza prevăzută de alin. (1) lit. a), când acordul de recunoaştere a vinovăţiei este admis. Astfel, dacă inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii şi faţă de acesta a fost dispusă anterior măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, instanţa face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (9), dispunând plata amenzii din cauţiune. De asemenea, instanţa trebuie să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 398, pronunţându-se asupra cheltuielilor judiciare. Când, pe parcursul procesului penal, faţă de inculpat a fost dispusă o măsură preventivă, prin hotărârea de admitere a acordului, instanţa are obligaţia să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a acesteia, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 399. [16]

În ceea ce privește acțiunea civilă în cadrul general al încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, art. 486 reglementează că:
„(1) În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta prin sentinţă.
(2) În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.” [17]

Spre deosebire de reglementarea anterioară, soarta acțiunii civile depinde de încheierea, sau nu, a unei tranzacții sau a unui acord de mediere cu privire la pretențiile civile, instanța urmând să ia act de acestea, sau, după caz, să lase nesoluționată acțiunea civilă, hotărârea pronunțată neavând autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.

În toate cazurile prezentate anterior, cuprinsul sentinței va avea obligatoriu conținutul reglementat de art. 487:
„Sentinţa cuprinde în mod obligatoriu:
a) menţiunile prevăzute la art. 370 alin. (4), art. 403 şi 404;
b) fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi încadrarea juridică a acesteia”.

III.3. Calea de atac

Împotriva sentinței date de prima instanță cu privire la admiterea sau respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, calea te atac reglementată de art. 488 este apelul, astfel:

„(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485 şi 486, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Apelul poate fi declarat în condiţiile art. 409, care se aplică în mod corespunzător.
(3) La soluţionarea apelului se citează părţile şi persoana vătămată.
(4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 şi 486, care se aplică în mod corespunzător; [18]
c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.”. [19]

În ceea ce privește calea de atac a apelului, este foarte important de precizat faptul că în reglementarea anterioară, acesta putea fi declarat numai în situația în care acordul era admis și numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia. Din punctul meu de vedere, restricționarea exercitării unei căi de atac la aceste condiții lipsea de eficacitate și încălca unul dintre scopurile căii de atac, și anume controlul legalității hotărârilor pe cale ierarhică. De asemenea, având în vedere reglementările anterioare, putem observa aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 235/2015, în sensul că în tabloul inițial conturat de legiuitor cu privire la participanții în etapa căii de atac a fost introdusă și persoana vătămată, dar și celelalte părți, conform art. 409 din Codul de procedură penală actualizat.

După cum putem observa, cu unele mici excepții, întreaga reglementare a acordului de recunoaștere a vinovăției a suferit modificări încă de la început. Acest fenomen poate avea la bază o oarecare lipsă a experienței în ceea ce îl privește pe legiuitor, având în vedere că pentru dreptul nostru penal a fost o premieră introducerea acestei instituții, dar și o viziune lacunară asupra situațiilor ce se pot ivi în viața cotidiană, precum și o lipsă de diligență cu privire la concordanța textelor introduse, Constituție și normele pe care România le-a ratificat [20] ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.

Studiu de caz

În prezentul capitol vor fi evidențiate modalitățile prin care noțiunile teoretice (reglementările privitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției) își găsesc aplicabilitate în practică. În realizarea acestei expuneri, vor fi abordate două sentințe pronunțate de instanțe cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției, iar pentru ilustrarea cât mai adecvată a transpunerii în practică, va fi analizată o sentință prin care acordul a fost admis și una prin care acesta a fost respins, urmând să fie exemplificate și corelate motivele care au fost avute în vedere.

Întrucât scopul final al acordului de recunoaștere a vinovăției este acela de a fi admis și implicit de a diminua activitatea instanțelor și de a reduce costurile excesive pe care procedura comună le implică, prima situație supusă analizei va fi aceea în care instanța a hotărât să admită acordul. Astfel, în sentința [21] penală nr. 41/2018, dată în dosarul nr. 207/293/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Rupea, în data de 21 martie 2018 instanța:

„Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 14.02.2018, sub număr de dosar XXXXXXXXXXXX, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei R sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria R din dosarul nr. 654/P/2017, privind acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 13.02.2018 încheiat între procuror și inculpata F_ L M , cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 și furt de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (3) Cod penal.

Prin acordul de recunoaștere a vinovăției depus la dosar, s-a arătat că, la data de 13.09.2017 numita F _ L M a fost depistată sustrăgând energie electrică, fiind racordată prin folosirea unei instalații clandestine la rețeaua stradală, fără a avea grup de măsură, cauzând astfel părții civile B un prejudiciu de 290,99 lei.

Prin ordonanța din data de 13.09.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” pentru infracțiunile de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică și furt de energie electrică prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, art. 228 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, constând în aceea că la aceeași dată numita F L M a fost depistată sustrăgând energie electrică, fiind racordat prin folosirea unei instalații clandestine la rețeaua stradală, fără a avea grup de măsură, cauzând astfel părții civile un prejudiciu de 290,99 lei.

Prin ordonanța din 10.01.2018, organele de poliție au dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de suspecta F L _ M pentru săvârșirea infracțiunilor de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică și furt de energie electrică prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, art. 228 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

Prin ordonanța din data de 11.01.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria R s-a confirmat efectuarea în continuare a urmării penale față de suspecta F L M , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică și furt de energie electrică prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, art. 228 alin. (3) Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

Prin ordonanța din data de 30.01.2018 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei F L M , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică și furt de energie electrică prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, art. 228 alin. (3) Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

Din fișa de cazier a inculpatei rezultă că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale. La stabilirea situației de fapt, procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu; plângerea penală formulată de B și constituire parte civilă; Notă de constatare a nr. xxxxx/13.09.2017; proces verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 23/02.10.2017; fișa de calcul a energiei electrice sustrase; ordinul privind aprobarea tarifelor reglementate pentru energia electrică; chitanța nr. xxxxxx/xxxxxxxxx din 02.02.2018 din care rezultă că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile ; declarații martori B F Sinică; declarație suspectă/inculpată F L M.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției, sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 478-483 Cod procedură penală, instanța constată că acordul vizează infracțiunile de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 și furt de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (3) Cod penal, pentru care pedeapsa maximă este mai mică de 15 ani închisoare, fiind astfel îndeplinită cerința prevăzută de art. 480 alin. (1) Cod procedură penală. De asemenea, inculpata a recunoscut atât faptele în materialitatea lor cât și încadrarea juridică a acestora și și-a manifestat acordul în legătură cu felul și cuantumul pedepsei și forma de executare a acesteia, conform art. 479 Cod procedură penală.

Acordul a fost încheiat în scris, cuprinde mențiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală și a fost avizat de prim-procuror conform art. 478 alin. (2) Cod procedură penală, iar inculpata a fost asistată de avocat conform art. 480 alin. (2) Cod procedură penală.

În ceea ce privește suficiența probelor aflate la dosarul de urmărire penală pentru dovedirea vinovăției inculpatei, analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei instanța reține că, în data de 13.09.2017, inculpata F L M a fost depistată sustrăgând energie electrică, fiind racordată prin folosirea unei instalații clandestine la rețeaua stradală, fără a avea grup de măsură, cauzând astfel părții civile B un prejudiciu de 290,99 lei.

Pentru a reține această situație de fapt , instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu; plângerea penală formulată de B și constituire parte civilă;

Notă de constatare a nr. xxxxx/13.09.2017; proces verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 23/02.10.2017; fișa de calcul a energiei electrice sustrase; chitanța nr. xxxxxx/xxxxxxxxx din 02.02.2018 din care rezultă că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile; declarații martori B suspectă/inculpată F _ L M .F Sinică; declarație.

În drept, faptele inculpatei F L M (descrise mai sus) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 și furt de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (3) Cod penal.

În raport de toate acestea, instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru a dovedi faptul că inculpata a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, iar încadrarea juridică a faptei dată de procuror este corectă.

Având în vedere cele mai sus expuse, instanța, în baza art. 485 alin. (1) lit. (a) Cod procedură penală, va admite acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria R și inculpata F L M , născută la data de 20.10.1986 în mun. B , jud. B , CNP: xxxxxxxxxxxxx, fiica lui M și D, cetățenia română, căsătorită, studii primare, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliată în jud. B , posesoare a CI nr. xxxxxx eliberat de SPCLEP R , fără ca în prezent împotriva sa să se desfășoare un alt proces penal, cercetată în stare de libertate, și în consecință:

Stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei F L M, pentru săvârșirea infracțiunii de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.

Stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei F L M , pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (3) Cod penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 39 alin. (1) lit. (b) Cod penal inculpata F L M urmează să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate inculpatei F L M , iar în temeiul art. 84 Cod penal stabilește un termen de supraveghere de 2 ani (care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri).

Motivele pe care s-a întemeiat amânarea aplicării pedepsei constau în gradul redus de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul săvârșirii infracțiunii, urmările produse, precum și persoana inculpatei F L M, care provine dintr-un mediu defavorizat.

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B la datele fixate de acesta;
b. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d. să comunice schimbarea locului de muncă;
e. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență. În temeiul art. 85 alin. (2) Cod penal, instanța obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei.

În temeiul art. 86 alin. (1) Cod penal datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. (c)-(e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.

În temeiul art. 88 alin. (1) Cod penal, atrage atenția inculpatei F L M că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (3) Cod penal, atrage atenția inculpatei că, dacă după amânarea aplicării pedepsei va săvârși o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.

Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata F L M la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 650 lei.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 230 lei-reprezentând onorariu apărător din oficiu în faza de urmărire penală (av. B R ), respectiv suma de 230 lei-reprezentând onorariu apărător din oficiu în faza de judecată (av. B G ), rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 485 alin. (1) lit. (a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat în dosarul nr. 654/P/2017, între Parchetul de pe lângă Judecătoria R și inculpata F L M , născută la data de 20.10.1986 în mun. B , jud. B , CNP: xxxxxxxxxxxxx, fiica lui M și D , cetățenia română, căsătorită, studii primare, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliată în jud. B , posesoare a CI nr. xxxxxx eliberat de SPCLEP R , fără ca în prezent împotriva sa să se desfășoare un alt proces penal, cercetată în stare de libertate, și în consecință:

Stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei F L M , pentru săvârșirea infracțiunii de confecționarea unei instalații clandestine în scopul sustragerii de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.

Stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei F L M , pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (3) Cod penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 39 alin. (1) lit. (b) Cod penal inculpata F L M urmează să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate inculpatei F L M, iar în temeiul art. 84 Cod penal stabilește un termen de supraveghere de 2 ani (care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri).

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B la datele fixate de acesta;
b. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d. să comunice schimbarea locului de muncă;
e. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență. În temeiul art. 85 alin. (2) Cod penal, instanța obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei.

În temeiul art. 86 alin. (1) Cod penal, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. (c)-(e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.

În temeiul art. 88 alin. (1) Cod penal, atrage atenția inculpatei F L M că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (3) Cod penal, atrage atenția inculpatei că, dacă după amânarea aplicării pedepsei va săvârși o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.

Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata F L M la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 650 lei.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 230 lei-reprezentând onorariu apărător din oficiu în faza de urmărire penală (av. B R), respectiv suma de 230 lei-reprezentând onorariu apărător din oficiu în faza de judecată (av. B G), rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2018.”

După cum putem observa, cuprinsul sentinței reflectă îndeaproape transpunerea practică a dispozițiilor art. 487 din Codul de procedură penală, acesta întrunind toate elementele necesare unei veritabile sentințe, împreună cu specificarea faptei pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei și încadrarea juridică a acesteia.

Analizând în ordine cronologică putem observa că majoritatea elementelor expuse în partea teoretică își regăsesc aplicabilitatea în practică. În acest sens, acordul de recunoaștere a vinovăției în speță a luat naștere ca urmare a mai multor etape. Astfel, cum este și firesc, o etapa premergătoare încheierii acordului de vinovăție este sesizarea organelor de cercetare penală și începerea de către aceștia a urmăririi penale, mai întâi „in rem”, iar în urma administrării unor probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că persoana în cauză a săvârșit infracțiunea, „in personam”.

În ceea ce privește condițiile încheierii acordului de vinovăție, putem observa că acesta întrunește elementele prevăzute de art. 480-482 din Codul de procedură penală, forma scrisă fiind îndeplinită, iar celelalte elemente regăsindu-se în cuprinsul acestuia. De asemenea, astfel cum a constatat și instanța, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei este mai mică de 15 ani, fiind astfel îndeplinită și condiția esențială prevăzută de art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală.

După cum am exemplificat și în partea teoretică, după încheierea acordului între procuror și inculpat, instanța este sesizată pentru confirmarea acestuia. Astfel, așa cum este reglementat în cuprinsul art. 483, în data de 14.02.2018, pe rolul Judecătoriei Rupea a fost înregistrat dosarul nr. XXXXXXXX privind acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 13.02.2018.

În conformitate cu dispozițiile art. 484 alin. (2), la termenul fixat, instanța a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită și a procedat în continuare conform art. 485, analizând acordul. În acest sens, instanța a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute de art. 478-483 din Codul de procedură penală și că inculpata a recunoscut atât faptele în materialitatea lor cât și încadrarea juridică a acestora și și-a manifestat acordul în legătură cu felul și cuantumul pedepsei și forma de executare a acesteia. De asemenea, acordul a fost avizat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, iar inculpata a fost asistată de avocat, așa cum prevede art. 480 alin. (2) din Codul de procedură penală.

O altă condiție ce prezintă o importanță deosebită este suficiența probelor pentru a rezulta în mod neîndoielnic că inculpata a săvârșit infracțiunile pentru care s-a încheiat acordul. Astfel, analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, instanța a constatat că procesul verbal de sesizare din oficiu, plângerea penală formulată de B și constituire parte civilă, nota de constatare a nr. xxxxx/13.09.2017, procesul verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 23/02.10.2017, fișa de calcul a energiei electrice sustrase, chitanța nr. xxxxxx/xxxxxxxxx din 02.02.2018 din care rezultă că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile , declarațiile martorilor B F Sinică, precum și declarația suspectei/inculpatei F L M sunt suficiente pentru ca dispozițiile art. 480 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respectate.

Având în vedere toate aceste elemente, în final, instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și a stabilit în sarcina inculpatei pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, iar în urma aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (1) Cod penal, a rezultat o pedeapsă de 8luni de închisoare. De asemenea, instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, având în vedere gradul redus de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul săvârșirii infracțiunii, urmările produse, precum și persoana inculpatei, care provine dintr-un mediu defavorizat. În sarcina inculpatei au fost stabilite și măsurile de supraveghere conform art. 85 alin. (1) Cod penal.

În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a luat act de faptul că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat, neaflându-se în situația prevăzută de art. 486 alin. (2).

Din punctul meu de vedere, prin exemplul prezentat, acordul de recunoaștere a vinovăției, ca instituție de drept procesual penal, își atinge scopul, reducând considerabil durata întregii proceduri de tragere la răspundere a făptuitorului (13.09.2017-19.04.2018), precum și costurile pe care procedura standard le implică.

În continuare, pentru a efectua o cercetare practică completă și relevantă subiectului analizat, voi supune atenției un acord de recunoaștere a vinovăției care nu a fost confirmat de către instanță. Astfel, în sentința [22] penală nr. 69/2018, dată în dosarul nr. 267/186/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Beclean, în data de 29.03.2018 instanța:

„Deliberând, constată următoarele:

Judecătoria Beclean a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției emis în dosarul nr. 28/P/2018, înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXXX la această instanță, acord încheiat între Parchetul de pe lângă T Bistrița-N și inculpatul P A , cercetat pentru comiterea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art. 222 Cod penal.

S-a relevat de către procuror că, din actele efectuate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:

Începând din anul 2016, inculpatul P A a fost instructor sportiv al clubului sportiv Castelano Bistrița, care se ocupa de selecția și pregătirea copiilor pentru fotbal.

La începutul lunii iulie 2017, inculpatul a luat legătura cu mama minorului persoană vătămată F M _ T , căreia i-a solicitat să-l lase pe fiul său să participe la antrenamente, întrucât l-a văzut jucând fotbal și consideră că are anumite calități.

Mama minorului B P M și-a dat acceptul, mai ales că îl cunoștea pe inculpat din copilărie.

După câteva zile de la începerea antrenamentelor, la data de 07.07.2017, inculpatul P A i-a transmis primul mesaj minorului persoana vătămată, însă acesta nu i-a răspuns.

La data de 8.07.2017, inculpatul a trimis din nou un mesaj minorului, întrebându-l ce face și cum stă cu „gagicile”. După mai multe replici legate de sex, inculpatul l-a întrebat pe minor dacă știe cum e „în fund”, cu referire la raporturi sexuale anale. Minorul i-a răspuns că nu știe cum este, iar la întrebarea inculpatului dacă vrea să știe, minorul i-a răspuns „da”. După răspunsul minorului, inculpatul l-a chemat pe teren unde urmau a fi doar ei doi, însă minorul a fost indecis, răspunzând că nu știe dacă să dea curs invitației de a merge pe teren, însă a acceptat să se întâlnească cu inculpatul pe terenul de fotbal. În aceeași zi, inculpatul i-a propus minorului să vizioneze împreună un film (minorul înțelegând că era vorba despre un film porno), chiar pe terenul de fotbal. Întâlnirea a avut loc în după amiaza aceleiași zile și a durat aproximativ 10-15 minute, timp în care inculpatul și persoana vătămată au discutat, atât despre sex – inculpatul explicându-i minorului cum se întrețin raporturile sexuale normale între persoane de sex diferit, cât și despre fotbal.

A doua zi, tot inculpatul a fost cel care i-a trimis un mesaj minorului persoană vătămată întrebându-l ce mai face, însă minorul i-a răspuns că nu poate vorbi întrucât este cu fratele său, Ruben.

La data de 10.07.2017, la ora 7:44, inculpatul i-a trimis un mesaj minorului, prin care i-a spus că-l iubește, iar în aceeași zi la ora 23:10, inculpatul i-a mai transmis un mesaj prin care l-a întrebat pe minor ce face și dacă doarme. Minorul nu a mai răspuns, însă, la aceste mesaje și nici la următoarele trimise de către inculpat. Cu toate acestea, inculpatul l-a apelat în continuare pe minor, în mod repetat, iar uneori la ore târzii, până la data de 20.07.2017.

Discuțiile sus menționate i-au creat suspiciuni mamei minorului, în contextul în care acesta începuse să vină târziu acasă. Îngrijorările mamei persoanei vătămate raportat la relația acestuia cu inculpatul au crescut, pe măsură ce a aflat că fiul ei, urma să plece cu echipa în Danemarca într-un turneu, iar inculpatul P A i-a spus acesteia că, dacă nu are bani pentru a achita costul turneului (suma de 280 EURO), va face el rost de bani de la martorul N D.

La data de 20.07.2017, mama minorului persoană vătămată a sesizat în telefonul fiului său mesajele telefonice trimise de către inculpatul P__ A , constatând că acesta din urmă îi transmitea minorului că îl iubește și îi propunea să se întâlnească și să vizioneze filme (aceasta deducând că era vorba despre filme cu tentă sexuală), precum și solicitarea inculpatului de a nu spune nimănui despre discuțiile lor (mesajele fiind extrase și anexate plângerii penale pe care numita B P M a formulat-o împotriva inculpatului).

S-a mai reținut de către procuror că discuțiile și mesajele între cei doi s-au purtat pe cartela telefonică cu nr. xxxxxxxxxx, cartelă ce i-a fost remisă minorului persoană vătămată de către inculpatul P A imediat după începerea antrenamentelor, pentru a o folosi în telefonul său, sub pretextul că pe cartelă este internet nelimitat și ar putea comunica mai ușor.

Inculpatul P A a recunoscut comiterea faptelor susținând – cu ocazia audierii – că discuția cu tentă sexuală pe care a inițiat-o cu minorul prin intermediul mesajelor telefonice s-ar fi datorat „unei scăpări psihice” pe care a avut-o în acel moment și pe care nu și-o explică, sens în care a solicitat să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, invocând în apărare existența unor probleme de natură psihică pe care le are încă de la naștere, fiind încadrat în grad 2 de handicap, cu diagnostic de hemipareză spastică partea dreaptă (conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 959/2005 anexat).

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3318HI/n/84 din 14.11.2017, s-a constatat că inculpatul P A prezintă diagnosticul „ întârziere mentală ușoară ”, concluzionându-se că inculpatul avea discernământul păstrat privind conținutul și consecințele faptelor sale, atât la data comiterii faptei, cât și în prezent.

S-a relevat de către procuror că susținerea inculpatului cu privire la “scăparea psihică” nu poate fi reală, atâta vreme cât inculpatul a plănuit relația cu minorul prin punerea la dispoziție a unei cartele telefonice, a avut propuneri repetate de a se întâlni și de a se deplasa la un turneu în Danemarca și – nu în ultimul rând – a purtat un număr mare de discuții cu minorul, mai ales la ore târzii.

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului, persoană care, în calitate de instructor sportiv la clubul Castelano Bistrița, în cursul lunii iulie 2017, la datele de 8 și 9 iulie 2017, prin intermediul telefonului mobil, i-a transmis minorului F M T , în vârstă de 12 ani, mesaje cu propuneri de a viziona filme porno și s-a întâlnit cu acesta, purtând discuții cu tentă sexuală și sugerându-i posibilitatea întreținerii de raporturi sexuale cu el întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art. 222 Cod penal, faptă sancționată cu pedeapsa închisorii de la o lună la un an sau cu amendă.

S-a mai relevat că, din probele și mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului P A, actul de sesizare și declarația reprezentantei legale a minorului, declarația persoanei vătămate minore F M T, declarațiile martorilor D N M, L A, F Ruben” D , raportul medico-legal de expertiză psihiatrică nr. 3318/II/n/84 din data de 14.11.2017, filele cuprinzând conținutul mesajelor scrise, comunicate prin SMS de inculpatul P A cu persoana vătămată F M T din zilele de 07, 08, 09, și 10.07.2017 – rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, precum și cu privire la vinovăția inculpatului P A.

Fiind ascultat, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul P A a declarat expres următoarele: „arăt că recunosc comiterea faptelor și accept încadrarea juridică pentru care s-a efectuat urmărirea penală.

Sunt de acord să prestez muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria orașului Beclean sau la Primăria. Doresc să închei un acord de recunoaștere a vinovăției”.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că suferă de hemipareză spastică partea dreaptă, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 959/2005, faptul că nu a mai săvârșit infracțiuni, precum și sinceritatea inculpatului, procurorul a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, cu amânarea aplicării acesteia, este suficientă pentru îndreptarea inculpatului, dar că se impune supravegherea acestuia pentru o perioadă de timp.

Drept urmare, prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit:
– în baza art. 222 Cod penal cu aplicarea art. 480 alin. (4) Cod procedură penală stabilirea pentru inculpatul P A a pedepsei de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale;
– în baza art. 83 alin. (1) Cod penal dispunerea amânării aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
– în baza art. 85 alin. (1) Cod penal, obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. (a)-(e) Cod penal:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
– în baza art. 83 alin. (4) Cod penal atenționarea inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Legal citat și prezent în instanță, inculpatul – asistat de apărător din oficiu – a arătat că își menține poziția exprimată în fața procurorului, achiesând celor consemnate în cuprinsul acordului în discuție.

Analizând conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției prin prisma dispozițiile art. 480 și ale art. 481 Cod procedură penală, instanța urmează să constate întrunirea cumulativă a condițiilor stipulate de textele legale anterior menționate, respectiv că, pentru infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 1 an, precum și faptul că, din probatoriul administrat de către organul de urmărire penală, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului (la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul fiind asistat de apărător din oficiu).

Din punct de vedere formal, instanța constată că prezentul acord a îmbrăcat forma scrisă prevăzută de dispozițiile art. 481 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv cuprinde toate elementele stipulate de dispozițiile art. 482 Cod procedură penală (data și locul încheierii; numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie; datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1); descrierea faptelor ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptelor și pedeapsa prevăzută de lege; probele și mijloacele de probă; declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei și semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului).

Față de natura infracțiunii comise de către inculpat, respectiv circumstanțele concrete de comitere a acesteia și având în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. (b) Cod procedură penală, va respinge, însă, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul P A și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă T Bistrița-N , sens în care va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că, raportat la gravitatea ridicată a faptei comise de către inculpat, la vârsta extrem de fragedă a persoanei vătămate (de doar 12 ani) și, în același timp, la circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii (inculpatul a „profitat” de funcția pe care o deținea în cadrul clubului sportiv, precum și de inocența minorului în ceea ce privește aspectele legate de viața sexuală) soluția propusă de către procuror – a amânării aplicării pedepsei – este una nejustificat de blândă.

Periculozitatea inculpatului este de netăgăduit, cât timp prin acțiunea sa i-a creat minorului traume de natură psihică, ce vor fi resimțite pe întreg cursul vieții de către acesta din urmă (aspecte relevate de către specialiștii în psihologie atunci când victimele se află la o vârstă fragedă, iar acțiunea ilicită are ca obiect libertatea și integritatea sexuală).

Soluția propusă de către procuror nu poate fi îmbrățișată de către instanță, chiar dacă inculpatul prezintă probleme de sănătate, încadrat fiind în gradul II de handicap și prezentând o întârziere mentală ușoară. Concluziile raportului de expertiză medico-legală sunt clare, în sensul păstrării de către inculpat a discernământului, respectiv a conștientizării de către aceasta asupra conținutului și a consecințelor faptelor sale.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. (b) Teza a-II-a Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul P A – fiul lui P și M , născut la data de 09.05.1981, în mun. Bistrița, jud. BN, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, studii 8 clase, având CNP xxxxxxxxxxxxx, dom. în , nr. 299, jud. BN – și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă T Bistrița-N , sens în care trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Stabilește în favoarea Baroului BN suma de 880 lei reprezentând onorarii apărători din oficiu (din care 230 lei cuv. av. C R , 390 lei av. T T și 260 lei av. M Pompilu S), sumă ce se va plăti din fondurile Min. Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2018.”
După cum putem observa, în acest din urmă caz, ne aflăm în situația prevăzută de art. 485 alin. (1) lit. (b) teza II, situație în care instanța a decis să respingă acordul încheiat între procuror și inculpat considerând că soluţia cu privire la care s-a ajuns este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Din cuprinsul sentinței rezultă în mod neîndoielnic că toate elementele și formalitățile ce trebuiesc îndeplinite pentru încheierea valabilă a unui acord de recunoaștere a vinovăției sunt respectate. Cu toate acestea, singurul element care rămâne la latitudinea judecătorului este aprecierea acestuia cu privire la justificarea soluției în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. În acest sens, instanța a stabilit că periculozitatea inculpatului este de netăgăduit și că urmările pe care acțiunile acestuia le-au provocat asupra persoanei vătămate (minorul în vârstă de 12 ani) vor persista pe toată durata vieții acestuia.

După cum putem observa, cuprinsul sentinței reflectă îndeaproape transpunerea practică a dispozițiilor art. 487 din Codul de procedură penală, acesta întrunind toate elementele necesare unei veritabile sentințe, împreună cu specificarea faptei pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei și încadrarea juridică a acesteia.

Analizând în ordine cronologică putem observa că majoritatea elementelor expuse în partea teoretică își regăsesc aplicabilitatea în practică. În acest sens, acordul de recunoaștere a vinovăției în speță a luat naștere ca urmare a mai multor etape. Astfel, cum este și firesc, o etapa premergătoare încheierii acordului de vinovăție este sesizarea organelor de cercetare penală și începerea de către aceștia a urmăririi penale, mai întâi „in rem”, iar în urma administrării unor probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că persoana în cauză a săvârșit infracțiunea, „in personam”.

În ceea ce privește condițiile încheierii acordului de vinovăție, putem observa că acesta întrunește elementele prevăzute de art. 480-482 din Codul de procedură penală, forma scrisă fiind îndeplinită, iar celelalte elemente regăsindu-se în cuprinsul acestuia. De asemenea, astfel cum a constatat și instanța, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei este mai mică de 15 ani, fiind astfel îndeplinită și condiția esențială prevăzută de art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală.

După cum am exemplificat și în partea teoretică, după încheierea acordului între procuror și inculpat, instanța este sesizată pentru confirmarea acestuia. Astfel, așa cum este reglementat în cuprinsul art. 483, în data de 14.02.2018, pe rolul Judecătoriei Rupea a fost înregistrat dosarul nr. XXXXXXXX privind acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 13.02.2018.

În conformitate cu dispozițiile art. 484 alin. (2), la termenul fixat, instanța a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită și a procedat în continuare conform art. 485, analizând acordul. În acest sens, instanța a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute de art. 478-483 din Codul de procedură penală și că inculpata a recunoscut atât faptele în materialitatea lor cât și încadrarea juridică a acestora și și-a manifestat acordul în legătură cu felul și cuantumul pedepsei și forma de executare a acesteia. De asemenea, acordul a fost avizat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, iar inculpata a fost asistată de avocat, așa cum prevede art. 480 alin. (2) din Codul de procedură penală.

O altă condiție ce prezintă o importanță deosebită este suficiența probelor pentru a rezulta în mod neîndoielnic că inculpata a săvârșit infracțiunile pentru care s-a încheiat acordul. Astfel, analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, instanța a constatat că procesul verbal de sesizaredinoficiu,plângerea penală formulată de B și constituire parte civilă, nota de constatare a nr. xxxxx/13.09.2017, procesul verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 23/02.10.2017, fișa de calcul a energiei electrice sustrase, chitanța nr. xxxxxx/xxxxxxxxx din 02.02.2018 din care rezultă că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile, declarațiile martorilor B F Sinică, precum și declarația suspectei/inculpatei F L M sunt suficiente pentru ca dispozițiile art. 480 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respectate.

Având în vedere toate aceste elemente, în final, instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și a stabilit în sarcina inculpatei pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, iar în urma aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (1) Cod penal, a rezultat o pedeapsă de 8 luni de închisoare. De asemenea, instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, având în vedere gradul redus de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul săvârșirii infracțiunii, urmările produse, precum și persoana inculpatei, care provine dintr-un mediu defavorizat. În sarcina inculpatei au fost stabilite și măsurile de supraveghere conform art. 85 alin. (1) Cod penal.

În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a luat act de faptul că inculpata a achitat integral prejudiciul cauzat, neaflându-se în situația prevăzută de art. 486 alin. (2).

Din punctul meu de vedere, prin exemplul prezentat, acordul de recunoaștere a vinovăției, ca instituție de drept procesual penal, își atinge scopul, reducând considerabil durata întregii proceduri de tragere la răspundere a făptuitorului (13.09.2017-19.04.2018), precum și costurile pe care procedura standard le implică.

În continuare, pentru a efectua o cercetare practică completă și relevantă subiectului analizat, voi supune atenției un acord de recunoaștere a vinovăției care nu a fost confirmat de către instanță. Astfel, în sentința [22] penală nr. 69/2018, dată în dosarul nr. 267/186/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Beclean, în data de 29.03.2018 instanța:

„Deliberând, constată următoarele:

Judecătoria Beclean a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției emis în dosarul nr. 28/P/2018, înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXXX la această instanță, acord încheiat între Parchetul de pelângă T Bistrița-N și inculpatul P A, cercetat pentru comiterea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art. 222 Cod penal.

S-a relevat de către procuror că, din actele efectuate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:

Începând din anul 2016, inculpatul P A a fost instructor sportiv al clubului sportiv Castelano Bistrița, care se ocupa de selecția și pregătirea copiilor pentru fotbal.

La începutul lunii iulie 2017, inculpatul a luat legătura cu mama minorului persoană vătămată FM _ T, căreia i-a solicitat să-l lase pe fiul său să participe la antrenamente, întrucât l-a văzut jucând fotbal și consideră că are anumite calități.

Mama minorului BP M și-a dat acceptul, mai ales că îl cunoștea pe inculpat din copilărie.

După câteva zile de la începerea antrenamentelor, la data de 07.07.2017, inculpatul P A i-a transmis primul mesaj minorului persoana vătămată, însă acesta nu i-a răspuns.

La data de 8.07.2017, inculpatul a trimis din nou un mesaj minorului, întrebându-l ce face și cum stă cu „gagicile”. După mai multe replici legate de sex, inculpatul l-a întrebat pe minor dacă știe cum e „în fund”, cu referire la raporturi sexuale anale. Minorul i-a răspuns că nu știe cum este, iar la întrebarea inculpatului dacă vrea să știe, minorul i-a răspuns „da”. După răspunsul minorului, inculpatul l-a chemat pe teren unde urmau a fi doar ei doi, însă minorul a fost indecis, răspunzând că nu știe dacă să dea curs invitației de a merge pe teren, însă a acceptat să se întâlnească cu inculpatul pe terenul de fotbal. În aceeași zi, inculpatul i-a propus minorului să vizioneze împreună un film (minorul înțelegând că era vorba despre un film porno), chiar pe terenul de fotbal. Întâlnirea a avut loc în după amiaza aceleiași zile și a durat aproximativ 10-15 minute, timp în care inculpatul și persoana vătămată au discutat, atât despre sex – inculpatul explicându-i minorului cum se întrețin raporturile sexuale normale între persoane de sex diferit, cât și despre fotbal.

A doua zi, tot inculpatul a fost cel care i-a trimis un mesaj minorului persoană vătămată întrebându-l ce mai face, însă minorul i-a răspuns că nu poate vorbi întrucât este cu fratele său, Ruben.

La data de 10.07.2017, la ora 7:44, inculpatul i-a trimis un mesaj minorului, prin care i-a spus că-l iubește, iar în aceeași zi la ora 23:10, inculpatul i-a mai transmis un mesaj prin care l-a întrebat pe minor ce face și dacă doarme. Minorul nu a mai răspuns, însă, la aceste mesaje și nici la următoarele trimise de către inculpat. Cu toate acestea, inculpatul l-a apelat în continuare pe minor, în mod repetat, iar uneori la ore târzii, până la data de 20.07.2017.

Discuțiile sus menționate i-au creat suspiciuni mamei minorului, în contextul în care acesta începuse să vină târziu acasă. Îngrijorările mamei persoanei vătămate raportat la relația acestuia cu inculpatul au crescut, pe măsură ce a aflat că fiul ei, urma să plece cu echipa în Danemarca într-un turneu, iar inculpatul P A i-a spus acesteia că, dacă nu are bani pentru a achita costul turneului (suma de 280 EURO), va face el rost de bani de la martorul N D .

La data de 20.07.2017, mama minorului persoană vătămată a sesizat în telefonul fiului său mesajele telefonice trimise de către inculpatul P__ A , constatând că acesta din urmă îi transmitea minorului că îl iubește și îi propunea să se întâlnească și să vizioneze filme (aceasta deducând că era vorba despre filme cu tentă sexuală), precum și solicitarea inculpatului de a nu spune nimănui despre discuțiile lor (mesajele fiind extrase și anexate plângerii penale pe care numita B P M a formulat-o împotriva inculpatului).

S-a mai reținut de către procuror că discuțiile și mesajele între cei doi s-au purtat pe cartela telefonică cu nr. xxxxxxxxxx, cartelă ce i-a fost remisă minorului persoană vătămată de către inculpatul PAimediat după începerea antrenamentelor, pentru a o folosi în telefonul său, sub pretextul că pe cartelă este internet nelimitat și ar putea comunica mai ușor.

Inculpatul P A a recunoscut comiterea faptelor susținând – cu ocazia audierii – că discuția cu tentă sexuală pe care a inițiat-o cu minorul prin intermediul mesajelor telefonice s-ar fi datorat „unei scăpări psihice” pe care a avut-o în acel moment și pe care nu și-o explică, sens în care a solicitat să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, invocând în apărare existența unor probleme de natură psihică pe care le are încă de la naștere, fiind încadrat în grad 2 de handicap, cu diagnostic de hemipareză spastică partea dreaptă (conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 959/2005 anexat).

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3318HI/n/84 din 14.11.2017, s-a constatat că inculpatul P A prezintă diagnosticul „întârziere mentală ușoară”, concluzionându-se că inculpatul avea discernământul păstrat privind conținutul și consecințele faptelor sale, atât la data comiterii faptei, cât și în prezent.

S-a relevat de către procuror că susținerea inculpatului cu privire la “scăparea psihică” nu poate fi reală, atâta vreme cât inculpatul a plănuit relația cu minorul prin punerea la dispoziție a unei cartele telefonice, a avut propuneri repetate de a se întâlni și de a se deplasa la un turneu în Danemarca și – nu în ultimul rând – a purtat un număr mare de discuții cu minorul, mai ales la ore târzii.

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului, persoană care, în calitate de instructor sportiv la clubul Castelano Bistrița, în cursul lunii iulie 2017, la datele de 8 și 9 iulie 2017, prin intermediul telefonului mobil, i-a transmis minorului F M T, în vârstă de 12 ani, mesaje cu propuneri de a viziona filme porno și s-a întâlnit cu acesta, purtând discuții cu tentă sexuală și sugerându-i posibilitatea întreținerii de raporturi sexuale cu el întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale prevăzută de art. 222 Cod penal, faptă sancționată cu pedeapsa închisorii de la o lună la un an sau cu amendă.

S-a mai relevat că, din probele și mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului P A, actul de sesizare și declarația reprezentantei legale a minorului, declarația persoanei vătămate minore F M T, declarațiile martorilor DN M, L A , F Ruben” D, raportul medico-legal de expertiză psihiatrică nr. 3318/II/n/84 din data de 14.11.2017, filele cuprinzând conținutul mesajelorscrise,comunicate prin SMS de inculpatul PA cu persoana vătămată F M T din zilele de 07, 08, 09, și 10.07.2017 – rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, precum și cu privire la vinovăția inculpatului P A.

Fiind ascultat, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul P A a declarat expres următoarele: „arăt că recunosc comiterea faptelor și accept încadrarea juridică pentru care s-a efectuat urmărirea penală.

Sunt de acord să prestez muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria orașului Beclean sau la Primăria . Doresc să închei un acord de recunoaștere a vinovăției ”.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că suferă de hemipareză spastică partea dreaptă, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 959/2005, faptul că nu a mai săvârșit infracțiuni, precum și sinceritatea inculpatului, procurorul a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, cu amânarea aplicării acesteia, este suficientă pentru îndreptarea inculpatului, dar că se impune supravegherea acestuia pentru o perioadă de timp.

Drept urmare, prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit:
– în baza art. 222 Cod penal cu aplicarea art. 480 alin. (4) Cod procedură penală stabilirea pentru inculpatul PAa pedepsei de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale;
– în baza art. 83 alin. (1) Cod penal dispunerea amânării aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
– în baza art. 85 alin. (1) Cod penal, obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. (a)-(e) Cod penal:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
– în baza art. 83 alin. (4) Cod penal atenționarea inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Legal citat și prezent în instanță, inculpatul – asistat de apărător din oficiu – a arătat că își menține poziția exprimată în fața procurorului, achiesând celor consemnate în cuprinsul acordului în discuție.

Analizând conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției prin prisma dispozițiile art. 480 și ale art. 481 Cod procedură penală, instanța urmează să constate întrunirea cumulativă a condițiilor stipulate de textele legale anterior menționate, respectiv că, pentru infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 1 an, precum și faptul că, din probatoriul administrat de către organul de urmărire penală, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului (la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul fiind asistat de apărător din oficiu).

Din punct de vedere formal, instanța constată că prezentul acord a îmbrăcat forma scrisă prevăzută de dispozițiile art. 481 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv cuprinde toate elementele stipulate de dispozițiile art. 482 Cod procedură penală (data și locul încheierii; numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie; datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1); descrierea faptelor ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptelor și pedeapsa prevăzută de lege; probele și mijloacele de probă; declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei și semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului).

Față de natura infracțiunii comise de către inculpat, respectiv circumstanțele concrete de comitere a acesteia și având în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. (b) Cod procedură penală, va respinge, însă, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul P A șiprocuroruldincadrulParchetuluide pe lângă TBistrița-N, sens în care va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că, raportat la gravitatea ridicată a faptei comise de către inculpat, la vârsta extrem de fragedă a persoanei vătămate (de doar 12 ani) și, în același timp, la circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii (inculpatul a „profitat” de funcția pe care o deținea în cadrul clubului sportiv, precum și de inocența minorului în ceea ce privește aspectele legate de viața sexuală) soluția propusă de către procuror – a amânării aplicării pedepsei – este una nejustificat de blândă.

Periculozitatea inculpatului este de netăgăduit, cât timp prin acțiunea sa i-a creat minorului traume de natură psihică, ce vor fi resimțite pe întreg cursul vieții de către acesta din urmă (aspecte relevate de către specialiștii în psihologie atunci când victimele se află la o vârstă fragedă, iar acțiunea ilicită are ca obiect libertatea și integritatea sexuală).

Soluția propusă de către procuror nu poate fi îmbrățișată de către instanță, chiar dacă inculpatul prezintă probleme de sănătate, încadrat fiind în gradul II de handicap și prezentând o întârziere mentală ușoară. Concluziile raportului de expertiză medico-legală sunt clare, în sensul păstrării de către inculpat a discernământului, respectiv a conștientizării de către aceasta asupra conținutului și a consecințelor faptelor sale.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. (b) Teza a-II-a Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpatul P A– fiul lui PșiM , născut la data de 09.05.1981, în mun. Bistrița, jud. BN, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, studii 8 clase, având CNP xxxxxxxxxxxxx, dom. în , nr. 299, jud. BN – și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă T Bistrița-N, sens în care trimite dosarul procurorului învedereacontinuării urmăririi penale.

Stabilește în favoarea Baroului BN suma de 880 lei reprezentând onorarii apărători din oficiu(din care 230 lei cuv. av. C R,390 leia v.T T și 260 lei av. M Pompilu S), sumă ce se va plăti din fondurile Min. Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2018.”

După cum putem observa, în acest din urmă caz, ne aflăm în situația prevăzută de art. 485 alin. (1) lit. (b) teza II, situație în care instanța a decis să respingă acordul încheiat între procuror și inculpat considerând că soluţia cu privire la care s-a ajuns este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Din cuprinsul sentinței rezultă în mod neîndoielnic că toate elementele și formalitățile ce trebuiesc îndeplinite pentru încheierea valabilă a unui acord de recunoaștere a vinovăției sunt respectate. Cu toate acestea, singurul element care rămâne la latitudinea judecătorului este aprecierea acestuia cu privire la justificarea soluției în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. În acest sens, instanța a stabilit că periculozitatea inculpatului este de netăgăduit și că urmările pe care acțiunile acestuia le-au provocat asupra persoanei vătămate (minorul în vârstă de 12 ani) vor persista pe toată durata vieții acestuia.

În cauză, prezintă un interes deosebit și faptul că inculpatul este încadrat în gradul II de handicap, fapt atestat de documente medicale valabile și confirmat prin prezentarea unei ușoare întârzieri mentale. Cu toate acestea, nu poate fi contestată starea conștientă și în cunoștință de cauză pe care inculpatul a avut-o în momentul săvârșirii faptelor, deoarece acesta în mod repetat a trimis mesaje minorului în scopul de a-l determina pe acesta să se întâlnească și să comită un act sexual, faptă prevăzută și pedepsită de art. 222 [23] din Codul penal. De asemenea, trebuie avută în vedere și declarația inculpatului conform căreia în momentul conversațiilor purtate cu minorul, acesta a avut o „scăpare psihică” pe care nu și-o explică. Astfel, trebuie observat dacă efectele acestei declarații se răsfrâng și asupra consimțământului pe care acesta l-a exprimat în momentul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției. În acest sens, pe baza expertizei medico-legale efectuată în cauză, s-a concluzionat că nu există motive care să conducă la ideea că inculpatul nu avea reprezentarea faptelor sale în momentul săvârșirii acestora, și, deci, declarația dată nu prezintă importanță în cauză, aceasta fiind combătută și de caracterul continuu al faptei acestuia.

Elementul definitoriu pe care se bazează soluția de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției este faptul că traumele produse la nivel psihologic asupra minorului îl vor urmări pe acesta pe tot parcursul vieții. Având în vedere urmările profund negative apărute asupra psihicului unui minor în urma unei agresiuni sexuale, de-a lungul vremii s-au efectuat numeroase studii asupra acestei probleme și s-a concluzionat că abuzul sexual asupra copiilor poate avea ca rezultat traume atât pe termen scurt cât și pe termen lung, incluzând psihopatologia în viața adultă. Efectele psihologice, emoționale, fizice și sociale includ depresia, stresul post-traumatic, anxietatea, tulburările de nutriție, stima scăzută de sine, tulburările disociative; general psychological distress and disorders ca de pildă somatizarea, nevrozele, durerile cronice, comportament sexualizat, probleme școlare și probleme de comportament care pot să includă abuzul de substanțe dăunătoare, comportament distructiv, criminalitate în viața adultă și tentative de suicid. Cu toate acestea, nu a fost identificat un model caracteristic al apariției acestor simptome și există mai multe ipoteze cu privire la cauzalitatea acestor asocieri.

Analizând global această din urmă sentință în care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost respins de către instanță, observăm că au fost respectate toate condițiile prevăzute de art. 480-482 din Codul de procedură penală și că singurul motiv care a stat la baza acestei soluții este disproporționalitatea soluției adoptate în acord raportată la periculozitatea infracțiunii și persoana inculpatului. De asemenea, în cauză nu există motive de nelegalitate, procedura fiind legal îndeplinită, instanța având liberul arbitru de a aprecia aplicarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. (b) teza II din Codul de procedură penală.

Concluzionând, în jurisprudența actuală sunt întâlnite ambele tipuri de soluții, dar într-o proporție de aproximativ 90%-10%, marea majoritate a acordurilor de recunoaștere a vinovăției fiind admise de către instanțele de judecată. Acest lucru este posibil și datorită reglementării care în prezent este mult mai stabilă și complexă, nemaiexistând probleme de ordin procedural care să împiedice soluționarea acestei proceduri speciale. Referitor la cele două sentințe supuse atenției, nu există foarte multe deosebiri, acestea asemănându-se din punct de vedere al formei acordului, al condițiilor îndeplinite, al consimțămintelor exprimate, dar și al soluțiilor propuse (în ambele cazuri acordul presupunând amânarea aplicării pedepsei). Singura diferență majoră dintre cele două sentințe supuse analizei este soluția dată de instanță. În ambele cazuri, instanța a pronunțat soluții ce se încadrează în dispozițiile art. 485 alin. (1) din Codul de procedură penală, în primul caz acordul fiind admis, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. (a), iar în cel de-al doilea, devenind incidente dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. (b), acordul fiind respins și cauza urmând a fi trimisă procurorului pentru continuarea urmăririi penale.

Concluzii

Procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției este o formă abreviată a judecății care prezintă și astăzi un grad de noutate ridicat, aceasta fiind adoptată în anul 2014, odată cu noul Cod de procedură penală. După cum am arătat și în prima parte a lucrării, legiuitorul a urmărit să asigure eficacitatea administrării actului de justiție punând la dispoziția justițiabililor mijloace și forme procedurale simple ce doresc a rezolva problema celerității soluționării cauzelor penale. Din punctul meu de vedere, la început, acest obiectiv nu putea fi îndeplinit din cauza carențelor legislative prezente în reglementarea acestei proceduri. Totuși, legiuitorul a intervenit asupra textelor legale și le-a modificat succesiv prin intermediul Legii nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum și prin Ordonanța de Urgență nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Pe lângă aceste două acte normative adoptate, în ceea ce privește subiectul analizat sunt incidente și Decizia Curții Constituționale nr. 235/2015, dar și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/2017 dată în Recursul în Interesul Legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Toate aceste acte au avut ca scop modificarea și clarificarea tuturor problemelor ridicate în practică de reglementarea inițială și au contribuit în mod substanțial la realizarea obiectivului principal al acestei proceduri speciale. De asemenea, modificările au oprit încălcările aduse de respectivele dispoziții principiului dreptului la apărare [24] sau liberului acces la justiție [25] prevăzute de Constituția României, dar și principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil [26], prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un alt deziderat al acordului de recunoaștere a vinovăției este reprezentat de reducerea substanțială a resurselor economice și umane folosite de stat în încercarea de tragere la răspundere a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Prin intermediul studiului de caz efectuat în cauză, am dorit să cercetez dacă și acest obiectiv a fost realizat. Astfel, după cum am putut observa, durata întregii proceduri (în primul caz) a fost de aproximativ 7 luni, iar cheltuielile ocazionate de întreaga procedură s-au ridicat la suma de 650 de lei, ceea ce reprezintă o valoare net inferioară celei din procedura obișnuită, situație în care cheltuielile judiciare se ridică la ordinul miilor de lei. Așadar, consider că și acest obiectiv al acordului de recunoaștere a vinovăției a fost atins.

Pe lângă toate aceste lucruri, această procedură specială reprezintă și un element de modernism în dreptul nostru penal, având în vedere că țări precum Germania, Franța, Belgia, Grecia au înglobat în dreptul lor procesual penal proceduri asemănătoare. Această necesitate de modernizare a apărut cu mult timp înaintea adoptării prezentului Cod de procedură penală, chiar după anul 1989 când fenomenul infracțional era într-o plină expansiune, iar legislația nu era adaptată cerințelor cotidiene ale vremii. Acutizarea acestei probleme a început în momentul în care România a devenit membră a Uniunii Europene, anul 2007 devenind astfel momentul din care a trebuit ca întreaga legislație să fie armonizată cu cea europeană.

O altă problemă în ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției era reprezentată de ineficacitatea procedurii, situație ce a luat naștere din cauza limitării excesive a ariei de aplicabilitate (inițial acordul putea fi încheiat pentru infracțiuni a căror pedeapsă nu depășea 7 ani de închisoare), dar și din lipsa unor beneficii pentru persoana inculpatului. Inexistența unor beneficii pentru cel care recunoaște fapta nu a durat mult, însă pentru o perioadă de timp, cel care încheia un acord de recunoaștere a vinovăției nu beneficia de reducerea pedepsei închisorii cu o treime și de reducerea pedepsei amenzii cu o pătrime.

În încheiere, consider că procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției își atinge scopurile pentru care a fost adoptată și cred că forma actuală este una rezonabilă, care creează beneficii în sarcina ambelor părți, procuror și inculpat.

*Acest articol reprezintă o lucrare de licență, coordonată de prof. univ. dr. Alexandru Gigel-Marian.


[1] Expunere de motive pentru Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 486/15.07.2010.
[2] Art. 7 alin. (1) – Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) şi (3).
[3] Reglementare anterioară adoptării O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016 – „(6)Inculpaţii minori nu pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei”.
[4] Reglementare anterioară adoptării O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016 – „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia”.
[5] Art. 480 alin. (2) teza finală din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 486/15.07.2010.
[6] Reglementare anterioară adoptării O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016 – „(1)Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani”.
[7] Alin. (3) al art. 480 a fost abrogat prin art. 102 pct. (288) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013.
[8] Alin. (4) al art. 480 a fost introdus prin art. II pct. (121) din O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016.
[9] Reglementare anterioară adoptării Legii nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013 – „h)cererile procurorului”.
[10] Reglementare anterioară adoptării O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016 – „(1)Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.
(2) La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate.”
[11] Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 364/26.05.2015.
[12] VOLONCIU Nicolae; colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala din 01-mar-2016, Universul Juridic.
[13] VOLONCIU Nicolae; colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala din 01-mar-2016, Universul Juridic.
[14] Reglementare anterioară adoptării O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016 – „(1)Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;
b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.”
[15] DECIZIA nr. 5 din 20 martie 2017 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală privind respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ipoteza în care consimţământul valabil exprimat de inculpat în faza de urmărire penală pentru încheierea acestuia este retras în faţa instanţei de judecată, publicată în M. Of. nr. 375/19.05.2017.
[16] VOLONCIU Nicolae; colectiv, Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala din 01-mar-2016, Universul Juridic.
[17] Reglementare anterioară adoptării Legii nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013 – „(1)În cazul în care între părţi s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa ia act de aceasta prin sentinţă.
(2)În celelalte cazuri instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea ei la instanţa competentă potrivit legii civile, când soluţionarea laturii civile ar întârzia soluţionarea procesului penal.”
[18] Dispozițiile alin. (1), (2), (3) și (4) lit. (a) și (b) au fost modificate prin adoptarea art. II pct. 124 din O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 389/23.05.2016.
[19] Dispoziția legală din cuprinsul lit. (c) a alin. (4) a fost modificată prin adoptarea art. 102 pct. 292 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013.
[20] Normele prevăzute în Tratatele Internaționale la care România este parte sunt obligatorii conform art. 11 și art. 20 din Constituția României.
[21] Sentință preluată și prelucrată pentru eliminarea prescurtărilor și a erorilor gramaticale de pe www.rolii.ro.
[22] Sentință preluată și prelucrată pentru eliminarea prescurtărilor și a erorilor gramaticale de pe www.rolii.ro.
[23] Art. 222 Cod penal – Racolarea minorilor în scopuri sexuale
„Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”.
[24] Art. 24 – Dreptul la apărare
„(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
[25] Art. 21 – Liberul acces la justiție
„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil și la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.”
[26] Art. 6 – Dreptul la un proces echitabil
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanţă independentă și imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”


Avocat Andrei Alexandru Marcu


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.