Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [25-29 noiembrie 2019]. Alegerile pentru funcția de Președinte al României. Interpretarea și aplicarea cadrului legal aplicabil în materia alegerilor prezidențiale. Deficiențe ale legislației electorale. Reviriment jurisprudențial vizând competența Curții Constituționale în materia alegerilor pentru funcția de președinte al României
02.12.2019 | Marieta SAFTA

Marieta Safta

Marieta Safta

Alegerile pentru funcția de Președinte al României

I. Prin Hotărârea Guvernului nr. 630 din 27 august 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 28 august 2019, a fost aprobat programul calendaristic penru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2019. Prin Hotărârea nr. 86 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 noiembrie 2019, Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României.

În perioada de referință mai sus menționată, Curtea Constituțională a pronunțat un număr de 84 de hotărâri în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, potrivit căruia Curtea Constituțională ”veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului”. Menționăm în acest sens că dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate la nivel infraconstituţional de prevederile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale[1], precum şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României[2], cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit celor două acte normative menționate, Curtea soluționează:
– contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor ori a semnelor electorale – la sesizarea candidaţilor, a partidelor politice, a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi a alegătorilor (art. 31 din Legea nr. 370/2004 și art. 38 din Legea nr. 47/1992);
– contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii – la sesizarea subiecţilor menţionaţi (art. 42 din Legea nr. 370/2004 și și art. 38 din Legea nr. 47/1992);
– cererile de anulare a alegerilor – la sesizarea partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale, a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi a candidaţilor care au participat la alegeri (art. 52 din Legea nr. 370/2004).

De asemenea, Curtea:
– confirmă și validează rezultatele alegerilor pentru fiecare tur de scrutin (art. 53 din Legea nr. 370/2004 și art. 38 din Legea nr. 47/1992);
– validează rezultatul alegeilor pentru președintele ales (art. 53 din Legea nr. 370/2004 și art. 38 din Legea nr. 47/1992).

Hotărârile pronunțate cu ocazia alegerilor prezidențiale din anul 2019 acoperă toate atribuțiile mai sus menționate, cele mai multe cauze soluționate având însă ca obiect contestații privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor ori a semnelor electorale. În această materie Curtea a pronunțat în anul 2019 cinci hotărâri de admitere a contestațiilor (cel mai mare număr de soluții de admitere dacă ne raportăm la anii electorali precedenți).

Cu referire la jurisprudența conturată în această perioadă, vom prezenta:
– aspecte vizând interpretarea și aplicarea cadrului legal aplicabil în materie;
– aspecte vizând deficiențe ale legislației electorale;
– revirimentul jurisprudențial semnificativ vizând interpretarea competenței Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României.

II. Aspecte vizând interpretarea și aplicarea cadrului legal aplicabil în materia alegerilor prezidențiale

Problemele sesizate sub acest aspect rezultă, în special, din hotărârile prin care s-au admis contestațiile formulate, hotărâri care au evidențiat, deopotrivă, și deficiențe ale legislației electorale, la care ne vom referi în mod distinct.

Astfel, Curtea a admis una dintre contestațiile cu privire la o decizie a Biroului Electoral Central (BEC) de neînregistrare a unei candidaturi[3], constatând că, potrivit motivării BEC, un număr de 94.170 de semnături, din totalul de 230.341 prezentate de unul dintre candidați, au fost înlăturate doar pentru că ar prezenta „elemente de similitudine evidente”, dar fără ca BEC să fi dispus alte măsuri sau efectuarea altor verificări, de natură a susţine invalidarea semnăturilor respective şi a fundamenta respingerea înregistrării candidaturii pe elemente obiective.

Potrivit Curții, «pretinsele similitudini între semnături, chiar dacă ar avea un caracter ”evident”, așa cum se consemnează în motivarea deciziei, nu înlătură obligația de verificare a celorlalte date consemnate în listele de susținători, stabilite de legiuitor pentru certitudine cu privire la identitatea persoanelor care figurează pe aceste liste. Ținând seama de termenele scurte aplicabile în procedura electorală, această verificare se putea face eventual prin sondaj, într-o primă etapă, pentru a fundamenta luarea, în continuare, a altor măsuri legale.» (par. 12 din Hotărârea nr. 4/2019)

Curtea a mai reținut că ”din motivarea deciziei BEC, nu rezultă că s-ar fi formulat vreo sesizare penală în legătură cu suspiciunea care a determinat înlăturarea unui număr semnificativ de semnături, cu consecința respingerii candidaturii. Or, câtă vreme legiuitorul a stabilit cerința semnăturii ca element al listelor de susținători sub incidența dispozițiilor din Codul penal pentru infracțiunea de fals în declarații, răsturnarea prezumției de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condițiile prevăzute de lege.” (par. 13)

În concluzie, Curtea a reţinut că, ”potrivit motivării deciziei BEC contestate, înlăturarea susținătorilor candidaturii domnului VD și, în consecință, neînregistrarea candidaturii acestuia s-au făcut doar pe baza unei simple aprecieri a aspectului unor semnături, care poate fi de natură a crea o suspiciune, dar nu poate proba, în absența altor verificări și elemente obiective, lipsa veridicității semnăturilor” (par. 14) Constatând, pentru aceste motive, nelegalitatea Deciziei Biroului Electoral Central nr. 10/D din 20 septembrie 2019, Curtea a admis contestația astfel cum a fost formulată.

După admiterea acestei contestații, și cu referire expresă la considerentele Hotărârii nr. 4/2019 a Curții Constituționale, BEC a anunțat printr-un comuncat de presă că, avînd în vedere cele reținute în motivarea deciziilir sale vizând opt dintre candidații la funcția de Președinte al României, în sensul că ”s-a constatat că un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparțonând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură a influența îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători de 200.000” prevăzut de lege, a ”înțeles să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la verificarea împrejurărilor de fapt care au stat la baza constatărilor menționate” în cuprinsul Deciziilor BEC respective.[4]

Curtea a mai admis patru dintre contestațiile formulate[5], sancționând astfel practica BEC de a dispune respingerea înregistrării candidaturilor printr-o adresă. Astfel, Curtea a observat că «potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, înregistrarea şi respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora”. Se mai reţine că această soluţie legislativă a fost consacrată prin art. I pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 3 septembrie 2009, iar, spre exemplu, cu ocazia alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din anul 2009, Biroul Electoral Central a emis decizii de respingere a candidaturilor în măsura în care listele de susţinători nu erau depuse [a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârile Curţii Constituţionale nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009, nr. 6 din 23 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 27 octombrie 2009, sau nr. 12 din 26 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 28 octombrie 2009, prin care au fost respinse contestaţii formulate împotriva deciziilor Biroului Electoral Central de respingere a înregistrării candidaturilor la alegerile pentru Președintele României din anul 2009].» (par. 18, Hotărârea nr. 21/2019) Așadar, ”actul prin care Biroul Electoral Central respinge înregistrarea unei candidaturi, indiferent de condiţia constituţională sau legală considerată a fi neîntrunită, este decizia. (…) Or, în cazul de faţă, respingerea s-a realizat printr-o adresă de comunicare a soluţiei de neînregistrare a candidaturii, iar acest înscris nu poate fi calificat/ asimilat drept decizie, nici formal, nici material”. (par. 19 din Hotărârea nr.21/2019). În condiţiile ”nerespectării de către Biroul Electoral Central a prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004”, Curtea a admis contestaţia formulată (în același sens sunt și considerentele Horărârilor nr. 41/2019, nr. 45/2019 și nr. 53/2019).

III. Aspecte vizând deficiențe ale legislației electorale

În considerentele mai multor hotărâri, Curtea a reținut deficiențe ale legislației aplicabile în materia alegerilor prezidențiale, semnalate apoi și într-un comunicat de presă care a marcat finalul perioadei corespunzătoare etapei de depunere a candidaturilor și de contestare a acestora[6].

Astfel, Curtea a subliniat, cu privire la listele de susținători, că ”procedura de verificare, sub aspectul termenelor în care se desfăşoară, nu numai că este improprie, dar transformă actul de verificare într-o formalitate care anulează scopul reglementării. Astfel, toate aspectele privite coroborat: (i) numărul nedeterminat de candidaţi care pot formula propunerile de candidatură în intervalul relativ scurt prevăzut de calendarul alegerilor, (ii) numărul nedeterminat de persoane care pot formula contestaţii, (iii) numărul minim de 200.000 de alegători care trebuie să se regăsească pe lista de susţinători a fiecărui candidat, (iv) datele cu caracter personal care trebuie supuse verificării, sub sancţiunea răspunderii penale a falsului în declaraţii, nu fac altceva decât să demonstreze că autorităţile publice implicate în procedura de verificare a îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă – Biroul Electoral Central şi Curtea Constituţională – îndeplinesc un rol formal, nefiind în măsură ca, în termenele fixate de lege, să realizeze un control efectiv şi real cu privire la toate aspectele supuse verificării” (par 18 din Hotărârile nr. 43/2019 și nr. 44/2019).

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că ”legiuitorul trebuie să reconsidere soluţiile legislative cuprinse în Legea nr. 370/2004, astfel încât să asigure autorităţilor publice implicate în procedura înregistrării candidaturilor la alegerea Preşedintelui României termenele şi instrumentele proprii unui control efectiv, de natură să satisfacă scopul şi exigenţele impuse de lege”[7]. (par. 19 din Hotărârile nr. 43/2019 și 44/2019)

Curtea a mai observat și ”o deficiență a normei cuprinse art. 27 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 370/2004 care face trimitere, în ceea ce privește sancțiunea penală, la art. 292 din Codul penal. Dacă la data adoptării Legii nr. 370/2004 Codul penal în vigoare prevedea la art. 292 infracțiunea de fals în declarații, începând cu data de 1 februarie 2014, noul Cod penal reglementează la art. 292 infracțiunea de cumpărare de influență, falsul în declarații regăsindu-se, în prezent, la art. 326”. Or, ”legiuitorul a operat modificări asupra Legii nr. 370/2004 ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal, completând chiar art. 27 cu un nou alineat, alin. (31), dar a omis să coreleze dispozițiile legale ale art. 27 alin. (1).” (Hotărârea nr. 60/2019[8], par. 14)

Această practică a Curții, de a sesiza deficiențe ale legislației elctorale prin hotărârile pronunțate, nu este nouă. Dintre anii electorali precedenți, considerăm că cel mai semnificativ sub acest aspect este 2009, când Plenul Curţii Constituţionale a dispus BEC reexaminarea şi renumărarea buletinelor de vot nule, pentru a se stabili dacă există diferenţe între datele consemnate în procesul-verbal şi realitatea constatată. Tot atunci, Curtea a remarcat că cele două tururi de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României s-au organizat şi s-au desfăşurat pe fondul unei crize politice, economice şi sociale, agravată de instabilitatea guvernamentală a ţării, fiind semnalate un număr mai mare de incidente, precum şi o exprimare mai accentuată decât cu alte prilejuri, a unei lipse de încredere a cetăţenilor în corectitudinea procesului electoral. Potrivit Curții, fenomenele arătate au fost generate, în principal, de deficienţele legislaţiei electorale, de natură să genereze insecuritate juridică, sens în care a remarcat inclusiv modificarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României cu câteva luni înainte de data organizării alegerilor, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2009[9], modificare ce ridica probleme de respectare a bunelor practici în materie electorală. Curtea a mai constatat o serie de imperfecţiuni ale legii astfel cum a fost modificată, de exemplu în ceea ce priveşte organizarea votării în secţiile speciale (care a generat suspiciuni referitoare la exercitarea unor practici de tipul „turism electoral”) sau în ceea ce priveşte modul de reglementare a intervalului orar în care are loc votarea, fără a se distinge cu privire la străinătate, ceea ce a permis votarea în afara graniţelor ţării după ce, în ţară, acest proces se încheiase şi fuseseră anunţate primele rezultate.

În acel context, Curtea Constituţională a subliniat necesitatea ca întreaga legislaţie electorală referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile pentru Parlamentul European, precum şi la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale să fie reexaminată, urmând a fi concentrată într-un Cod electoral ale cărui dispoziţii comune şi speciale să asigure, în concordanţă cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent[10]. Ulterior, Legea 370/2004 a fost republicată în 2011, fără a fi rezolvate toate problemele sesizate de instanța constituțională.

Este de menționat că recomandarea în sensul elaborărârii unui Cod electoral apare și în jurisprudența ulterioară a Curții[11] vizând alte tipuri de alegeri.

IV. Reviriment jurisprudențial vizând competența Curții Constituționale reglementată de art. 146 lit. f) din Constituție

1. Prevederile art. 146 lit.f) din Constituţie stabilesc competenţa Curţii Constituţionale de a verifica, în ultimă instanţă, toate operaţiunile electorale care privesc procedura de alegere a Preşedintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanşarea procedurii de alegere şi finalizarea sa

Prin Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019[12] Curtea a statuat în acest sens că:

– ”potrivit art. 146 lit. f) din Constituţie, Curtea Constituţională are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României. Această atribuţie a Curţii Constituţionale nu se limitează numai la ipotezele reglementate la art. 38 din Legea nr.47/1992, respectiv soluţionarea contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi a celor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală. O atare concluzie se desprinde din faptul că formularea generală cuprinsă în Constituţie nu poate fi limitată numai la două situaţii punctuale descrise în Legea nr. 47/1992. Din contră, se constată că art. 38 din Legea nr. 47/1992 reglementează două ipoteze expressis verbis în care este angajată, în mod obligatoriu, competenţa Curţii Constituţionale, fără a exclude competenţa sa derivată din însuşi textul Constituţiei. Prin urmare, atribuţia Curţii Constituţionale prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie implică o componentă expres prevăzută de art. 38 din Legea nr. 47/1992 şi una implicită care intervine atunci când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse situaţii de nerespectare a Legii nr. 370/2004.” (par. 22);

– ”prevederile art. 146 lit. f) din Constituţie stabilesc competenţa Curţii Constituţionale de a verifica, în ultimă instanţă, toate operaţiunile electorale care privesc procedura de alegere a Preşedintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanşarea procedurii de alegere şi finalizarea sa. Astfel, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie din moment ce decizia contestată este obligatorie pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuţii în materie electorală, precum şi pentru toţi participanţii la alegeri.(par. 23)”.

2. Curtea Constituţională are competenţa ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi constituţionalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce priveşte procedura de alegere a Preşedintelui României.

După ce în anii electorali precedenți Curtea a statuat, în mod consecvent, câ în acest cadru, nu poate face și un control de constituționalitate al legislației electorale, întrucât pentru aceasta există proceduri distincte[13], prin aceeași hotărâre[14] a stabilit că:

– «sintagma „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui”, cuprinsă în art. 146 lit. f) din Constituţie, nu trebuie interpretată restrictiv, doar în sensul exercitării unui control de legalitate subsumat respectării Legii nr. 370/2004, ci, având în vedere art. 1 alin. (5) din Constituţie teza referitoare la supremaţia Constituţiei, se impune coroborarea art. 146 lit. f) din Constituţie cu art. 142 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui nu poate fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, acela de garant al supremaţiei Constituţiei. De aceea, competenţa instanţei constituţionale nu poate fi redusă numai la un control de legalitate propriu-zis, ci aceasta se alătură controlului de constituţionalitate pe care numai Curtea Constituţională are competenţa de a-l exercita. Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, este o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei [Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012], astfel încât limitarea exercitării sale, în ipoteza unei atribuţiuni constituţionale în considerarea căreia Curtea Constituţională a fost înzestrată cu judecarea legalităţii unor acte/ fapte, nu poate fi acceptată.» (par. 31);

– ”prin reglementarea acestei atribuţiuni în sarcina Curţii Constituţionale, şi nu a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul constituant nu a dorit înlăturarea controlului de constituţionalitate a actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Președintele României, ci conferirea în sarcina Curţii Constituţionale a atribuţiei de verificare a legalităţii operaţiunilor electorale realizate, îmbinând, astfel, în cadrul competenţei aceleiași autorităţi publice atât controlul de constituţionalitate, cât şi cel de legalitate propriu-zis, iar efectele actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale astfel pronunţat subsumându-se art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.” (par. 32);

– ”având în vedere că nu există un alt mecanism constituţional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret şi prompt prezumţia de constituţionalitate a Legii nr. 370/20004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curţii Constituţionale competenţa ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi constituţionalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce priveşte procedura de alegere a Preşedintelui României. O soluţie contrară ar nega însăşi rolul constituţional al Curţii Constituţionale şi ar acorda prevalenţă aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfăşurării procesului electoral, aşadar, exigenţelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituţională, ceea ce este inacceptabil.” (par. 33).

Astfel fiind, Curtea a revenit asupra jurisprudenței sale anterioare, ”neechivocă în privinţa faptului că nu are competenţa de a efectua un control de constituţionalitate în cadrul atribuţiei sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituţie” și a reţinut ”competenţa sa de a efectua un control de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale ce reglementează procedura de alegere a Preşedintelui României în cadrul atribuţiei antereferite”. (par. 34)

*

Considerăm că aspectele semnalate cu prilejul acestor alegeri, la care se adaugă cele evidențiate de-a lungul timpului[15], susțin, în continuare, necesitatea reexaminării și corelării legislației electorale în ansamblu, țonând seama însă și de faptul că, potrivit Codului bunelor practici în materie electorală – Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia, în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002) „stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral şi este esenţială pentru consolidarea democraţiei. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. Alegătorul poate conchide, în mod corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere şi că votul alegătorului nu mai este un element esenţial care decide rezultatul scrutinului.[…] Ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite -, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cei puţin un an) înainte de alegeri...”

Reluăm și în acest context pledoaria[16] pentru adoptarea unui Cod electoral în România, apreciind însă că opera de codificare trebuie privită, așa cum se evidențiază în docrină cu trimitere la bazele codificării dreptului[17], ”ca instrument de reformă legislativă, nu ca o simplă sistematizare eteroclită, ca o lucrare de creație și nu o muncă de redactare a unui text[18].


[1] Republicată, cu modificările și completările ulterioare, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.887 din 29 septembrie 2004 și republicată, cu modifcările șu completările ulterioare, în M. Of. nr. 650/12.09.2011; aceasta a abrogat prima lege în materie adoptată după Revoluția din 1989, respectiv Legea nr. 62/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992
[3] Hotărârea nr. 4 din 22 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 24 septembrie 2019.
[4] Disponibil aici.
[5] Hotărârea nr. 21 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 27 septembrie 2019, Hotărârea nr. 41 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019, Hotărârea nr. 45/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019 şi Hotărârea nr. 53/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019,
[6] Disponibil aici.
[7] Hotârîrea nr. 43 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 septembrie 2019, Hotărârea nr .44 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 septembrie 2019.
[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 30 septembrie 2019.
[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 3 septembrie 2009.
[10] A se vedea Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. nr. 924 din 30 decembrie 2009.
[11] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012.
[12] Publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 8 noiembre 2019; cu opinia concurentă a doamnelor judecător Livia Doina Stanciu și Elena-Simina Tănăsescu.
[13] A se vedea Hotărârea nr. 45 din 7 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr .605 din 24 noiembrie 2000, Hotărârea nr.1 9 din 10 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1085 din 23 noiembrie 2004, Hotărârea nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 3 din 20 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 26 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 41 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019, par. 18].
[14] Hotărârea nr. 66/2019.
[15] A se vedea și T. Toader, M. Safta – Exigențe constituționale în legislația electorală – publicat în Revista Expert Electoral, ediție specială 2016, dedicată integral primei dezbateri științifice a experților din domeniul electoral, organizată la București, în aprilie 2016, de Comisia de la Veneția în colaborare cu Autoritatea Electorală Permanentă, având ca temă ”Legislația electorală și noile tehnologii: provocări legislative”, T. Toader, M. Safta Listele electorale, element al consolidării dreptului de vot, prezentată la Conferința internațională ”Free elections, parliaments and national building” organizată de Autoritatea Electorală Permanentă- Sinaia – în Revista Română de Studii Electorale, Vol VI, nr. 1, 2018, pp. 159-173
[16] A se vedea și M. Safta – Necesitatea adoptării unui Cod electoral în România, în volumul Conferinței Știință și Codificare în România organizată de Institutul de Cercetări Juridice „Acad.Andrei Rădulescu” al Academiei Române, 30 martie 2012, Ed. Universul Juridic, pp. 444-451.
[17] Cu privire la materia penală, dar deplin aplicabilă, la nivel de principiu, și aici.
[18] M. Duțu – Vespasian V.Pella (…), Ed. Universul Juridic, București, 2012, p.41.


Conf. univ. dr. Marieta Safta


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.