JURIDICE.ro
JURIDICE
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Constantin Adi Gavrilă: Mediatorii trebuie să acționeze pentru a reconstrui credibilitatea și încrederea societății în mediere
04.12.2019 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Constantin-Adi Gavrilă

Constantin-Adi Gavrilă

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule mediator dr. Constantin Adi Gavrilă, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Sunteți cunoscut ca un susținător al medierii în România și nu numai și totuși medierea este foarte puțin utilizată, cum spuneați într-un material publicat pe JURIDICE.ro. Care este percepția dumneavoastră cu privire la mediere?

Constantin Adi Gavrilă: Vă mulțumesc frumos și eu pentru întrebări și pentru ocazia de a vorbi despre mediere. Percepțiile mele cu privire la mediere sunt… multe. Să spunem lucrurilor pe nume. Pe scurt, activitatea de mediere este paralizată în România de mai mulți ani. Într-adevăr, chiar dacă beneficiile soluționării amiabile a disputelor și ale medierii ca mijloc de realizare a acestui scop sunt ”lăudate” sau ”acceptate” de cele mai multe părți interesate, medierea pare a fi extrem de puțin utilizată. Spun ”pare” pentru că noi am făcut legi, obligativități, cursuri, promovări – mai puțin ceea ce trebuia făcut de la început, respectiv un mecanism de monitorizare a gradului de utilizare și a satisfacției beneficiarii serviciilor de mediere. Pentru mine este pur și simplu inacceptabil ca Guvernul României să promoveze o lege fără a construi capacitatea de a monitoriza efectele ei, dar în schimb să o modifice de atât de multe ori fără un set de predefinit de indicatori de performanță și de date obiective, credibile, obținute din monitorizarea acestora. În limbaj popular, se numește să faci legi ”după ureche”. Groapa în care am căzut cu toții (dar la care nu ”am săpat” chiar toți) a fost sancțiunea inadmisibilității cauzei în cazul neparticipării la ședința de informare cu privire la beneficiile medierii.

Vorbind în termeni de drept constituțional, sancțiunea a fost în mare dezechilibru față de scopul urmărit, ceea ce a arătat și Curtea Constituțională prin Decizia 266/2014. Numărul mare de tipuri de cauze pentru care s-a introdus această obligativitate a fost problematic. Nu a fost bun nici faptul că la intrarea în vigoare a obligației nu a existat nici un mecanism de monitorizare. Nu sunt cunoscute nici până în ziua de azi date statistice referitoare la solicitările pentru ”ședințe de informare” care au fost înaintate mediatorilor, câte au fost acceptate de toate părțile, câte nu, de ce, de cine, câte medieri au avut loc în urma celor acceptate, câte s-au soluționat cu acord, câte au prevenit un litigiu și așa mai departe. Nu a existat și nu există în ECRIS, din câte știu, o prevedere care să permită acumularea de statistici pentru a înțelege în câte cazuri este recomandată de instanțe medierea în câte este acceptată și așa mai departe. Deci la 13 ani de la reglementarea medierii suntem încă în zona în care vorbim de ”pare” atunci când vorbim de utilizarea medierii. Din păcate. Factorii care au condus la această situație tristă sunt mulți – unii în interiorul profesiei de mediator, alții în afară, atât în sectorul public, dar și în cel privat.

Știu că la un moment dat în conturile Consiliului de Mediere erau sume de ordinul milioanelor de dolari, deci nu se poate vorbi despre faptul că nu au fost resurse. Putem specula mult despre gradul de utilizare a medierii, dar pentru o abordare profesionistă sunt necesare date statistice credibile calitative și cantitative, colectate, structurate și interpretate prin metode științifice. Cred că sunt suficient de mulți experți atât în țară cât și în străinătate care pot ajuta. După aceea, ar trebui să vorbim de modele de politici publice, modele de reglementare bazate pe cele mai bune practici europene și internaționale, testarea acestora pe eșantioane de cauze și perioadă limitată de timp și adoptarea de măsuri după perioadele de evaluare. Și încă ceva. Monitorizarea și datele statistice trebuie să acopere și calitatea serviciului de mediere. Fără a înțelege impactul calitativ al serviciului de mediere și nivelul de satisfacție al participanților la serviciul de mediere, persoane, grupuri, companii, avocați și alți profesioniști, nu vom cunoaște nici gradul de (in)utilizare a medierii și nici factorii care îl generează. Cu atât mai puțin nu vom ști ce trebuie făcut în continuare. Pentru a mă face mai bine înțeles cu privire la importanța și complexitatea subiectului, vă direcționez către un mecanism de monitorizare calitativă a serviciilor de mediere de tip ”sursă deschisă” cu rezultate disponibile în timp real pe care l-am dezvoltat împreună cu colegul Marin Pădeanu în cadrul proiectului „Medierea-politică publică eficientă în dialogul civic”.

Alina Matei: Medierea ar trebui să fie un paradis și totuși… Nu e uzitată pentru că nu e înțeleasă suficient?

Constantin Adi Gavrilă: Așa este, nu a fost înțeleasă suficient. Vă dau un singur exemplu. În continuare, percepția că mediatorul trebuie să ”știe legile” este mai puternică decât oricând. Pe cât de puternică, pe atât de eronată. Pentru un mediator, ”a ști legile” poate fi util, dar nu este necesar! Afirmațiile că activitățile de mediere trebuie să fie un apanaj exclusiv al absolvenților facultăților de drept demonstrează lipsa de înțelegere a substanței activității de mediere și a rolului mediatorului. Plecând de la necesitatea prezenței avocaților în sala de mediere sau a altor specialiști care să consilieze părțile – de o parte și alta a mesei de mediere – utilitate/necesitate care derivă din nevoia părților de a lua decizii informate în cadrul medierii, s-a ajuns la confuzia conform căreia și ”a treia parte”, mediatorul, trebuie să înțeleagă limbajul specializat dreptului. Ce ar trebui să facă mediatorul? Să le spună avocaților propriul mod de interpretare a dreptului? Nu știu dacă ar fi foarte utilă abordarea asta din partea unui mediator care, de fapt, nu are putere de decizie și trebuie să rămână imparțial și să ”cultive” încrederea părților. De parcă o persoană care a făcut business toată viața și are atributele personale necesare unui mediator nu ar avea capacitatea de a facilita o negociere de afaceri ca o a treia parte independentă și imparțială. Sau un psiholog care să fie mediator într-un caz de familie. Sau un diriginte de șantier care să fie mediator într-un caz din domeniul construcțiilor. Sau un doctor într-un caz de malpraxis medical – în co-mediere sau nu. O altă confuzie care se creează are legătură cu demersurile pe care le fac părțile sau consultanții lor, așa cum sunt avocații, pentru a încheia un acord. Acest proces se numește ”negociere” și cei care fac aceste demersuri nu sunt mediatori pentru simplul motiv că nu sunt independenți – ei sunt părtinitori. Pe de altă parte, în cazul în care părțile și în mod ideal avocații acestora merg la un al treilea avocat, care este perceput ca independent și neutru, și are și calitatea de mediator, atunci acea persoană ar putea fi mediator. Vedeți dumneavoastră, problema este că nici aceste lucruri nu se prea întâmplă în ultimii ani, anecdotic vorbind. Deci vrem ca doar avocații să fie mediatori, dar nici avocații care sunt mediatori nu primesc așa multe solicitări. De ce? Pentru că, așa cum știm foarte bine, românul zice ”Ce-o da legea!” sau mai bine spus, își permite să zică acest lucru.

Cu cât riscul de a merge în instanță este mai mare, cu atât părțile are trebui să fie interesate să îl evite prin negociere și, atunci când negocierea eșuează, prin mediere. Un alt factor este că după 20 de ani de la primele programe de mediere în România și după 13 ani de la reglementarea ei prin lege, cu foarte puține excepții, sistemul educațional nu a introdus cursuri de comunicare, analiza conflictului, negociere și mediere în programele de învățământ. Nu este vorba despre mediere în mod special, ci despre interesul comun al părților de a evita situația în care una pierde și una câștigă sau în care ambele sunt nemulțumite de decizia instanței. În SUA, spre exemplu, situația aceasta este evitată în 95%-99% din cauzele aflate pe rol, iar avocații sunt în ”scaunul șoferului”, controlează tot sistemul. Chiar dacă cineva trebuie să facă un compromis, atenție, ceea ce nu este obligatoriu pentru a se încheia un acord (vezi modelul Thomas-Kilmann), cauzele ”se judecă” în doar 1%-5% din cauzele de pe rol. Deci nu este vorba despre mediere, este vorba despre o altă paradigmă – justiție restaurativă vs. justiție punitivă. În Uniunea Europeană, Directiva 52/2008/EC privind medierea a fixat în anul 2008 obiectivul unei relații echilibrate între cauze judecate și medieri. Diferențele sistemice și de mentalitate fac diferența. Suntem acolo? Nu, la noi situația este ”pe dos”. În continuare, mai mult de 99% din cauzele aflate pe rolul instanțelor se judecă. Cu riscul de a mă repeta, mă refer la faptul că sistemul educațional produce absolvenți care nu cunosc cele mai elementare modele de analiză de conflict, nu au studiat elemente de bază ale proceselor de comunicare și negociere și, evident, instrumentele de care uzează pentru soluționarea amiabilă sunt limitate.

Alina Matei: Necesitatea medierii subzistă? Pare că ne chinuim cu ea…

Constantin Adi Gavrilă: Un exemplu similar este mâncatul sănătos, nu? Da, și necesitatea medierii subzistă. Și da, pare că ne chinuim cu ea. De fapt, nu numai că pare, chiar ne chinuim cu ea. Este o chestiune de mentalitate – nu numai a societății în general, ci și a profesioniștilor, a sistemului educațional, a justiției și așa mai departe. Adoptarea legislației din domeniul medierii în anul 2006 trebuie văzută în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Altfel, în contextul în care românul a spus dintotdeauna ”Ce-o da legea!”, este greu de crezut că o lege creează o realitate și schimbă mentalitatea oamenilor, dacă nu este foarte bine gândită. Mai mult, dacă nu este făcută ”cu cap”, reglementarea prin lege poate face mai mult rău decât bine. Ceea ce nu s-a înțeles după atâția ani, de fapt, este în ce fel poate fi util, poate adăuga valoare un mediator într-o anumită situație, pentru a preveni, soluționa, stinge sau gestiona o dispută. Ce face mediatorul în concret. Și cum. Aceste lucruri nu sunt greu de înțeles, dar pentru a le înțelege trebuie să experimentezi medierea la masa medierii. Nu doar din articole, conferințe, percepții și opinii. Și în nici un caz, nu doar din lecturarea legii. Nu știu cât de bine sunt cunoscute aceste lucruri chiar în zona academică. Chiar dacă în mod declarativ, toată lumea ”susține” și apreciază medierea, nu am nici o îndoială că în realitate lucrurile stau altfel. De ce? Pentru că nimeni nu utilizează medierea. Fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice, numărul de cazuri soluționate prin mediere din instanțele de judecată în perioada ”de vârf” din 2012-2013 era sub 5000. Faceți dumneavoastră calculul. Cât reprezintă 5000 din milioane de cazuri. Uitați-vă la sectorul privat și la sectorul public. Arătați-mi un BVC în care sunt previzionate cheltuieli cu onorarii de mediere. În același timp, să vă spun sincer, nu știu nici câți mediatori utilizează serviciile de mediere!!

Alina Matei: Ca să ajungă la destinatari, nu ar trebui să fie făcute campanii pentru aducerea la cunoștință a beneficiilor? Pare că medierea a fost orientată înspre corpul profesiei și mai puțin spre exterior.

Constantin Adi Gavrilă: Promovarea este utilă. Sunt necesare resurse însă. În primul rând, promovarea medierii trebuie făcută cu arătarea respectului și prin recunoașterea importanței rolului celorlalte părți interesate – e.g. avocați, judecători, mediul de afaceri, mediul academic, societatea civilă, autoritățile și instituțiile publice. Pe de altă parte, campaniile pentru promovarea beneficiilor medierii pot fi perfecte, dar utilitatea lor este cu atât mai mare dacă sunt făcute în contextul potrivit. Mă refer la două ingrediente cheie – un cadru legal care să stimuleze în mod real utilizarea medierii și servicii de mediere de calitate. Aici ”ne lovim” de un cerc vicios. Plecăm de la premisa că nu se fac prea multe medieri. Serviciile de mediere de calitate nu vor apărea prin formarea inițială, oricât de bună ar fi aceasta. Ele se conturează prin acumularea de experiență și prin furnizarea de servicii de mediere. Dar acestea sunt posibile atunci când mediatorii au clienți și deci, posibilitatea de a acumula experiență. Clienții nu apar însă, decât atunci când înțeleg cu adevărat cu ce îi poate ajuta medierea, iar pentru astfel de campanii este nevoie de resurse și investiții. Dar investițiile nu sunt posibile pentru că nu sunt medieri. Sunt soluții și cercul acesta vicios poate fi rupt. Nu trebuie decât să ne uităm la țările care au făcut acest lucru (Italia, Grecia, Turcia, Azerbaijan) și să încercăm să adaptăm acele măsuri și în țara noastră. Imaginați-vă ce șanse ar fi fost ca oamenii să poarte centura și să crească siguranța pasagerilor, doar cu campanii excelente de promovare. Referitor la faptul că promovarea a fost orientată spre interior, acest lucru a fost normal. Pe de o parte, dacă sunt resurse, se pot face și investiții iar resursele au fost atrase pentru început din zona formării de mediatori. Același lucru s-a întâmplat oriunde în lume. Medierea a fost văzută ca o oportunitate de carieră profesională mai întâi. Problema este că mediatorii nu au avut clienți și capacitatea furnizorilor de servicii de mediere de a face investiții în promovare a fost limitată.

Alina Matei: Care sunt aspectele inutile la care trebuie renunțat pentru ca profesia de mediator să nu fie doar cunoscută, ci să se și apeleze la ea?

Constantin Adi Gavrilă: Îmi place întrebarea dumneavoastră. Probabil că în această zonă ar trebui concentrate multe eforturi pentru ca să se apeleze la mediere. Vedeți dumneavoastră, o implementare sustenabilă a profesiei de mediator presupune existența de CERERE și de OFERTĂ. Sigur, putem nuanța. Putem discuta despre faptul că cererea ar trebui să fie autentică, adică cei care solicită serviciile de mediere trebuie să facă asta în considerarea propriilor lor convingeri. De aici vine și caracterul voluntar al medierii. Pe de altă parte oferta trebuie să fie una de calitate. Mai mult, este necesar un raport echilibrat între cerere și ofertă. Toate acestea, teoretic. Practic, pentru o ofertă de calitate este nevoie de multe cereri. Cum altfel putem crește calitatea, decât prin practică. De asemenea, pentru o cerere autentică este nevoie de utilizatori informați, educați, cu ceva experiență în utilizarea serviciilor. Cu cât crește experiența cu utilizarea medierii a beneficiarilor potențiali ai acestor servicii, cu atât mai mult se conturează și convingerea lor care face ca cererea să fie autentică. Îi includ aici și pe profesioniștii din afara sălii de mediere care sunt poziționați să recomande utilizarea medierii, trei exemple fiind managerii, judecătorii sau practicienii în insolvență, care le pot recomanda medierea salariaților/partenerilor de afaceri, justițiabililor respectiv creditorilor și debitorilor. De asemenea, îi includ și pe profesioniștii care participă la mediere, din sala de mediere, asigurând consultanță juridică, tehnică sau de altă natură părților din procesul de mediere. Așadar ajungem iarăși la un cerc vicios – pentru cerere autentică de mediere este nevoie de utilizatori informați, dar pentru utilizatori informați este nevoie de practică în domeniul medierii.

Așa cum spuneam înainte, acest cerc poate fi spart, alții au reușit. Nu mai este o chestiune de opinie, statisticile sunt foarte clare. De exemplu, un cadru legal bine gândit în Italia în anul 2013 – modelul opt-out – fără inadmisibilități și alte sancțiuni aflate în dezechilibru cu scopul urmărit, a asigurat realizarea de sute de mii de medieri în fiecare an. Ministerul Justiției și-a asumat rolul de monitorizare a impactului realizat de acest experiment realizat pe un număr limitat de cazuri, aproximativ 15% din cauzele civile și comerciale și pentru o perioadă de încercare de patru ani. În urma acestui experiment, modelul a fost făcut permanent de legislativul italian, cu sprijinul guvernului, al magistraților, al avocaților, mediului de afaceri și, evident, al mediatorilor.

Înapoi la întrebarea dumneavoastră referitoare la aspectele inutile, cred că trebuie să renunțăm la încercările de a reinventa roata și să ne uităm la cei care au reușit să o pună în valoare cu succes. Acesta este primul lucru la care trebuie să renunțăm. După aceasta, cred că trebuie să renunțăm la paradigmele din spatele sistemului de pregătire profesională inițială și continuă a mediatorilor. Cred că se intră mult prea ușor în profesia de mediator. Îmi este teamă că toți cei 23 de furnizori de formare au înregistrat un procent de promovare a examenului de absolvire de peste 100% (sunt cunoscute cazuri în care au absolvit examenul de intrare în profesie și persoane care nu au luat parte la cursuri). Din nou, anecdotic, pentru că nu există statistici publice. Eu aș fi confuz cu privire la acest sistem, dacă aș dori să devin mediator și ar trebui să mă bazez doar pe datele publice. Putem profita de faptul că cererea de servicii de formare este momentan aproape egală cu zero și să regândim sistemul, să redefinim regimul de incompatibilități al formatorilor și examinatorilor pentru creșterea gradului de integritate din sistem și așa mai departe. Să ne uităm la alte profesii și să înțelegem faptul că pregătirea profesională inițială include și o etapă de practică supervizată, în măsură să asigure un anumit nivel de experiență. Cine ar avea încredere într-un profesionist fără experiență? Pentru a avea mediatori de calitate este nevoie de mentori adevărați și de oportunități de practică. Fără acestea, este afectată reputația profesiei, cu consecințe apocaliptice de celor pe care le observăm azi. Sigur, ajungem din nou la cercul vicios în acest fel. Și ar mai fi lucruri la care trebuie renunțat. Sunt multe. Vorbim cu alte ocazii.

Alina Matei: Abordarea din partea parchetelor/instanțelor vă mulțumește în ceea ce privește spiritul medierii?

Constantin Adi Gavrilă: Dacă întrebarea se referă la modul în care parchetele și instanțele ”informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictelor dintre ele” (art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator modificată) nu știu cum să răspund pentru că nu avem la dispoziție prea multe statistici referitoare la acest proces de Îndrumare. Pur și simplu, nu am cunoștință de rapoarte publice din care să rezulte cât de util este acest articol de lege, în câte cazuri are loc această îndrumare, cu ce rezultate și așa mai departe. Același lucru îl pot spune și dacă discutăm despre faptul că ”în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, […]” (art. 60 alin. 1, Legea 192/2006). În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a României a spus prin Decizia 266/2014 că părțile ”[…] se vor prezenta la ședința de informare cu privire la avantajele medierii doar în situația în care vor considera necesară participarea la o astfel de ședință, pentru informații și lămuriri cu privire la avantajele medierii”. Din nou, nu am cunoștință de date statistice care să reflecte dimensiunea practică a acestei ședințe, necesitatea ei și potențialul pe care îl are pentru prevenirea sau soluționarea conflictelor specifice materiilor descrise de art. 60 alin.1 din Legea nr. 192/2006. Ceea ce știu sigur însă, este că Judecătoria Craiova era ”inundată” de dosare la începutul anilor 2000, atunci când ne pregăteam de înființarea Centrului de Mediere Craiova, situație care nu s-a îmbunătățit până azi, după aproape 20 de ani. Concluziile le trageți dumneavoastră. Cred că cei care conduc sistemul judiciar trebuie să spună dacă sunt ”mulțumiți” de utilitatea medierii în ceea ce privește decongestionarea rolului instanțelor de judecată. Dar, în cele din urmă, cred că justițiabilii trebuie să aprecieze cu privire la acest lucru. Un studiu care este deschis și care poate prelua astfel de opinii este accesibil aici. Pentru cine este curios, rezultatele consolidate sunt disponibile în timp real și pot fi accesate aici.

Alina Matei: De cine este dependentă medierea? Legiuitorul și-a făcut treaba bine?

Constantin Adi Gavrilă: Medierea este dependentă de mediatori, în primul rând. Mediatorii trebuie să acționeze pentru a reconstrui credibilitatea și încrederea societății în mediere și mediatori. Pentru asta este nevoie de planificare, coordonare și resurse, însă. Problema este după aproape 15 ani de reglementare în profesia de mediator, în continuare, structurile organizatorice locale sau regionale ale mediatorilor încă nu au personalitate juridică și nici un fel de resurse, cu atât mai puțin nu au resursele necesare pentru implementarea oricărui plan de acțiune locală. În același timp, medierea este dependentă de o multitudine de părți interesate și înțelegerea acestora corectă asupra medierii și sprijinul real pentru mediere, fie că este vorba despre recomandare, utilizare, reglementare, educare sau cooperare. Așa cum am identificat și mai sus, mă refer la avocați, consilieri juridici, judecători, procurori, polițiști, mediul de afaceri, cetățeni, mediul academic, sistemul educațional, sectorul privat, Parlamentul, Guvernul, Ministerul Justiției, autoritățile locale, asociații de consumatori și mulți alții. Nu în ultimul rând, medierea este dependentă de fiecare dintre noi, de mentalitatea noastră și de schimbarea modului de gândire care ne face să spunem prea repede ”Ce-o da legea!” să renunțam prea ușor și prea des la ”efortul necesar pentru a-l asculta și a-l convinge pe celălalt” (cu sau fără ajutorului unui mediator) – abordare cu potențial de a ”stinge” sau de a ”preveni” conflictul – și să căutăm mai degrabă să ”îi impunem celuilalt” o anumită opinie, conduită sau idee, prin orice autoritate care are puterea de a face asta, fie că este un părinte, un profesor, un manager, un polițist sau un judecător – abordare în măsură să ”creeze” sau să ”escaladeze” conflictul.

Referitor la legiuitor, cred că putea face o treabă mult mai bună decât a făcut. Legea medierii a fost modificată de foarte multe ori și fiecare modificare a căutat să rezolve o problemă, dar a creat alte zece probleme. Și toate aceste modificări au fost făcute ”pe întuneric”, trebuie să spun asta din nou, fără un mecanism de monitorizare și fără statistici care să reflecte impactul și utilitatea fiecărei modificări. Nu putem merge pe încercate, când vine vorba despre așa ceva. Și după toate aceste modificări, dacă transmiți o invitație la mediere unei instituții publice, probabil că în peste 90% din cazuri nici nu vei primi un răspuns, cu atât mai puțin va interveni acceptarea de a participa la o discuție despre oportunitatea utilizării medierii pentru a soluționa o anumită situație. Altfel, cum spuneam, ”toată lumea” declară că sprijină medierea, dar nimeni nu o folosește. Este ca și când recunoaștem utilitatea pastei de dinți, dar nu o prea utilizăm (ceea ce, din păcate, este adevărat în cazul României). Nu mă conving în totalitate argumentele că doar avocații ar trebui să fie mediatori, că sunt puțini mediatori buni și serioși și cei mai mulți sunt mai puțin buni și serioși. Pe de o parte, în orice profesie, unii profesioniști au mai multă experiență decât alții și pe de altă parte, probabil jumătate dintre mediatorii autorizați în România sunt și avocați – nici aceștia, sau cei mai mulți dintre ei, nu au clienți. În același timp, argumentul că s-a intrat prea ușor în profesia de mediator este valid în opinia mea și reprezintă una din cauzele principale care au generat lipsa de credibilitate asupra medierii și asupra mediatorilor ține de profesionalismul furnizorilor de formare și de sistemul proiectat și gestionat de Consiliul de Mediere.

Alina Matei: Curând ați fost distins cu bursa internațională Weinstein JAMS pe anul 2019 pentru recunoașterea eforturilor și angajamentul dumneavoastră în domeniul medierii. Ce reprezintă această distincție pentru dumneavoastră?

Constantin Adi Gavrilă: Calitatea de Weinstein JAMS Fellow reprezintă multe lucruri pentru mine. În primul rând, am învățat foarte mult în cele două luni pe care le-am petrecut în California în acest an, participând la cursuri universitare și făcând ”ucenicie” la JAMS, cel mai mare furnizor de servicii de mediere din lume, cu 350 de mediatori full-time, venituri de peste 200 milioane de dolari și aproape 30 de birouri în America de Nord. Doar biroul din San Francisco, acolo unde am petrecut o lună, are 40 de săli de mediere, birouri pentru 20 de case manageri și zeci de mediatori pentru care compania plătește o chirie anuală în valoare de aproximativ 2 milioane de dolari. De fapt, ”clienții JAMS” sunt avocații care vin împreună cu clienții lor pentru o zi întreagă – fiind plătiți ca atare – și negociază până când, de cele mai multe ori, ajung la o înțelegere care ia forma unui acord scris și semnat. De asemenea, calitatea de Weinstein JAMS Fellow îmi oferă onoarea și oportunitatea de a contribui la proiectele implementate de Fundația Internațională Weinstein, ceea ce îmi îmbunătățește gradul de acces potențial la piețe, contacte și activități internaționale în domeniul medierii.

Alina Matei: Ce veți face în continuare pentru ca mușchiul medierii să se dezvolte și mai mult?

Constantin Adi Gavrilă: Având în vedere că nu am alt job, cred că cel mai important lucru pe care îl pot face este să continui să fiu mediator și să inspir, sper eu, bune practici în ceea ce privește activitatea de mediere. Cu cât vor apărea mai mulți mediatori full-time și mai multe organizații de mediere, cu atât mai clar va fi conturată identitatea profesiei de mediator, a mediatorilor și a serviciilor de mediere. Când spun organizații de mediere, mă refer la furnizori de servicii de mediere în care își desfășoară activitatea mai mulți mediatori și infrastructură pe care un mediator sau doi nu o pot susține, așa cum sunt sedii în care sunt disponibile mai multe săli de mediere, recepție full-time, servicii de case management și așa mai departe.

Alina Matei: Cum ați vrea să arate medierea peste cinci ani și cum credeți că va arăta?

Constantin Adi Gavrilă: Nu știu cum va arăta medierea peste cinci ani. Mi-ar plăcea să văd o mai bună înțelegere a ceea ce este medierea, o încredere mai mare în mediere și mediatori, deci mai multe medieri, mai mulți mediatori practicieni, un mecanism de monitorizare a impactului serviciilor de mediere, mai multe mecanisme de verificare și control în cadrul profesiei de mediator și multe altele. Nu ar fi rău să vedem medierea prezentă în mai multe programe universitare, și nu numai în facultățile de drept. Un exemplu remarcabil este noul program de licență de ”Studii de conflict” din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării coordonat de colegul nostru mediator și profesor, Christian Chereji. De asemenea, mi-aș dori ca autoritățile și instituțiile publice să aibă bine stabilit cadrul necesar pentru utilizarea serviciilor de mediere, inclusiv resursele necesare pentru achiziționarea acestor servicii atunci când sunt necesare, fără teama că asumarea responsabilității de participare la mediere nu va atrage tragerea la răspundere a acestora și investigații întreprinse de către Curtea de Conturi, DNA sau alte instituții asemenea. Desigur, cele mai importante aspecte sunt, în opinia mea, o politică publică eficientă a Guvernului României în ceea ce privește medierea, un cadru legal care să stimuleze utilizarea medierii și care să genereze medieri, servicii de mediere de calitate, un mecanism de asigurarea a calității serviciilor de mediere, monitorizare și statistici iar mai apoi programe bine gândite de educație și promovare pe termen scurt, mediu și lung. Cu toate acestea realizate, va fi necesară îmbunătățirea modului de organizare a corpului profesional al mediatorilor pe bază de descentralizare, responsabilitate și mecanisme interne de verificare și control.

Alina Matei: Mediatorul care v-a inspirat pe dumneavoastră?

Constantin Adi Gavrilă: Sunt foarte mulți mediatori care m-au inspirat. În primul rând am fost motivat de colegii noștri din Craiova și din România. Entuziasmul și perseverența lor a fost un factor semnificativ de motivație pentru mine. De asemenea, m-au inspirat cei 10-15 formatori americani pe care Ambasada SUA din România i-a adus în țară între anii 2003 și 2007 pentru a forma mediatori în colaborare cu experții de atunci din cadrul Centrului Pilot de Mediere de la Craiova. Perioada aceea a fost unică. Am fost inspirat de Fred Souk, Kathleen Patterson, Scott Adams și toți ceilalți mediatori americani în acea perioadă. După aceea, am fost inspirat de Bill Marsh, Irena Vanenkova, Jeremy Lack, Margaret Halsmith, Michael Leathes, Giuseppe de Palo și mulți, foarte mulți mediatori pe care i-am cunoscut în contextul unei activități de voluntariat de peste 10 ani în dezvoltarea de standarde internaționale în cadrul Comisiei ”Independent Standards Commission” a Institutului Internațional de Mediere (IMI). În continuare, am fost inspirat de pragmatismul lui Leonardo D’Urso cu care am lucrat cot la cot foarte multe proiecte din Asia, Europa, Africa și SUA. De asemenea, m-a inspirat profesionalismul arătat de Erica Bach și al Olga Vasiliev de la Biroul ”Project Complaint Mechanism” din cadrul BERD, cu care am avut ocazia de lucra într-un număr de medieri foarte complexe. Cel mai mult însă, am fost inspirat de Gina Barbieri, coordonatoarea departamentului de mediere din cadrul Biroului ”Compliance Advisor Ombudsman (Banca Mondială / IFC|MIGA)”. Probabil că Gina a avut cel mai mare nivel de influență asupra modului în care am interiorizat principiile medierii și asupra flexibilității cu care orice mediator ar trebui să adapteze principiile la situații diverse.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Constantin Adi Gavrilă: Întotdeauna a fost o mare onoare să mă adresez cititorilor JURIDICE.ro, printre care mă număr și eu.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Constantin Adi Gavrilă: Cu multă plăcere. Vă mulțumesc și eu pentru oportunitate.


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.