Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Știa sau ar fi trebuit să ştie. Exemplu practic
06.12.2019 | Daniel UDRESCU

Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Principiul Kittel: persoana care solicită rambursarea TVA ştia sau ar fi trebuit să ştie de existenţa unei fraude pe lanţul de aprovizionare.

Fiscalo-penalul, mai ales în materia TVA, a evoluat în Comunitatea europeană, iar apartenenţa expresiei „dincolo de orice îndoială rezonbilă” la jurisprudenţa CEDO este prevăzută atât în Noul Cod Penal din 2014, cât şi în Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018. “Dincolo de orice îndoială” constituie un standard de probă specific sistemului anglo-saxon, care are în vedere capacitatea probelor de a demonstra vinovăţia celui acuzat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspect pe care CCR l-a promovat în decizii în care sarcina probei are o relevanţă mai mare în dreptul nostru.

 “Art. 297 (8) Organele fiscale competente au dreptul de a refuza deducerea TVA dacă, după administrarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, pot demonstra dincolo de orice îndoială că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul de livrări/prestări.” 

Aceste elemente ale dreptului penal şi de contencios trebuie legate şi de aspectele de insolvenţă cu clarificarea noţiunii de cine este persoana care solicită rambursarea TVA care ştia sau ar fi trebuit să ştie. Răspunsul corect clarificat de acest articol este SOCIETATEA A, societate aflată în insolvenţă, care este administrată de un administrator special sub supravegherea unui administrator judiciar care îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea unui judecător sindic şi în care acţionarii nu au au decizie, diferit de Societatea A, care are actionari/asociaţi şi administratori care răspund pentru ea.

Recent am participat la o expertiză pentru un grup de societăţi ce au desfăşurat activităţi cu societăţi aflate în insolvenţă, în faliment sau radiate, în ceea ce se consideră de către Ministerul Public tranzacţii în lanţ sau pe mai multe paliere, în care s-a solicitat „Calcularea prejudiciului produs sau care s-ar fi putut produce, după caz, bugetului general consolidat, prin fiecare infracțiune prevăzută de Legea nr. 241/2005.”

Pentru a răspunde la aspectul legăturilor de natură juridică, economică şi/sau personală între operatorii în cauză, expertul contabil din România are la bază, pentru perioada solicitată de expertiză, OMFP 3055/2009 ce implimentează Directivele Europene IV şi VII. Expertul are de rezolvat o dilemă – natura juridică a prejudiciului material şi a efectelor procedurale de identificare, cuantificare şi recuperare, indiferent dacă natura juridică a fost prin decizie de impunere, formularea unei plângeri penale sau atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă. Prejudiciul este eminamente o condiţie a răspunderii civile şi prin lege, stabilirea lui, dacă este de natură fiscală revine ANAF, prin inspecţie fiscală. La acest moment în timp ne aflăm însă în trei proceduri ce trebuie corelate şi prioritizate:
1. procedura fiscală, cu respectarea Legii 571/2003 şi OG 92/2003
2. procedura penală cu respectarea Legii 241/2005, CP şi CPP
3. procedura insolvenţei/falimentuluii
a) cu respectarea Legii 85/2006
b) cu respectarea Legii 31/1990, cu respectarea Codului Civil
c) cu respectarea Legii 82/1991
d) cu respectarea Ordinului MFP 3055/2009 şi/sau 1802/2014.

Un prim aspect pe care l-am sesizat ca lacună atât în obiectivele solicitate cât şi în Ordonanţe, din punct de vedere al calculul prejudiciului, a fost lipsa unei consolidări ca imagine de ansamblu, fără de care acesta nu poate fi unul cert, iar analiza experţilor trebuie să includă proba ȋndeplinirii/neȋndeplinirii procedurii de legalitate dată de Legea Contabilităţii 82/1991, Legea specială – Legea 31/1990, ȋn baza actului constitutiv, ratificat de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor şi care să prezinte Hotărârile AGA, apoi procedurile Legii 85/2006, cu verificarea constituţionalităţii modificărilor Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală, cu respectarea principiului consolidării financiare în baza OMFP 3055/2009, modificat de OMFP 1802/2014. Curtea Europeană subliniază aplicabilitatea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului şi că, atât timp cât poate fi dovedită efectuarea unor tranzacţii, beneficiarii sunt îndreptăţiţi să deducă TVA aferentă, indiferent de condiţiile formale impuse de către legislaţia naţională, cu excepţia că persoana care solicită rambursarea TVA ştia sau ar fi trebuit să ştie de existenţa unei fraude pe lanţul de aprovizionare. Comunitatea Europeană a emis două directive IV şi VII cu privire la respectarea principiilor contabile, ori prin încălcarea acestora se aduce un prejudiciu învinuitului, în sensul încălcării Art 1 la Protocolul 1.

Imaginea de ansamblu necesită clarificare pentru o abordare corectă. Toate procedurile de insolvenţă, toate procedurile fiscale şi toate procedurile/judecăţile în contenciosul administrativ sunt viciate de o operaţiune contabilă simplă de consolidare, ce are precedenţă în toate aspectele menţionate. Sensul corect de interpretare este acela că “numai în situaţia în care determinarea corectă a situaţiei fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal (însă, accesibile celui penal), atunci se aşteaptă soluţia în cadrul procedurii penale”. Deci, sunt de subliniat două teze:
– în primul rând, ipoteza textului legal are în vedere “bănuiala legată de săvârşirea unor infracţiuni” în domeniul de interes al inspecţiei fiscale;
– în al doilea rând, ipoteza textului legal are în vedere o “imposibilitate” a organului fiscal de a continua analiza sa, în temeiul competenţelor şi mijloacelor de probă ce îi sunt accesibile.

Un al doilea aspect este cel legat de procedura insolvenţei pentru grupul de firme. Calcularea unui prejudiciu pentru care organele de urmărire penală apreciază că oferă indicii privind caracterul fictiv al tranzacțiilor cu ipoteza de lucru dată de organul de urmărire penală, în care achizițiile nu au avut un scop economic, fiind artificiale sau fictive este ERONATĂ în insolvenţă, dacă participarea administratorului special şi judiciar sau a judecătorului sindic nu este dovedită.

Nu poate exista un prejudiciu penal, dacă societatea/societăţile au avut activitatea desfăşurată în perioada de observaţie din cadrul insolvenţei, pentru care se aplică LEGEA SPECIALĂ.

Trebuie însă prezentat raţionamentul pe care Ministerul Public îşi bazează încadrarea infracţiunilor:

I. Practica abuzivă (conform punctului 58 C-110/99) în sensul în care urmărirea unui avantaj fiscal constituie scopul esenţial al operaţiunilor cu criteria că:
a) obiectul, scopul şi efectele tranzacţiei sunt criterii pentru a aprecia dacă o operaţiune constituie sau nu o practică abuzivă (C-103/09)
b) rezultatul avut în vedere este un avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară unuia sau mai multe obiective ale Directivelor Europene şi
c) dacă a constituit scopul esenţial al soluţiei contractuale adoptate (punctul 58 C-425/06) dedicat obţinerii de avantaje fiscale, elemente de natură să arate că obţinerea avantajului constituie scopul urmărit, având:
i. caracterul pur artificial al operaţiunilor şi
ii. legături de natură juridică, economică şi/sau personală) între operatorii în cauză.

II. Fictivitatea operaţiunilor în actele contabile şi în declaraţia 300 pentru facturile emise, consemnate în actele materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală formă continuată în calitate de autor.

Între fiscal şi penal există o sarabandă de proceduri argumentate pentru „jumătăţi de adevăr”, pornind de la detaliu şi oprindu-se de fiecare dată într-o procedură aplicată eronat, fără ca imaginea de ansamblu să fie clarificată de sus în jos către detaliu, pentru o abordare corectă. Orice aplicări eronate, chiar şi pentru perioade scurte de timp, afectează fluxul de capital şi posibilitatea de funcţionare a societăţii, ori prin aplicarea târzie a procedurilor legale, ANAF a prejudiciat substanţial cursul normal al afacerilor. Chiar dacă documentează perfect fiecare frântură de adevăr constatat, ANAF ignoră procedurile de consolidare al activităţilor societătilor de grup şi împiedică prin jumătăţi de adevăr, aplicarea corectă a legii.

Imaginea de ansamblu arată că tranzacţiile în cauză s-au desfăşurat în procedura de insolvenţă, declanşată în baza Legii 85/2006, pentru care ANAF nu a reacţionat decât după încălcarea tuturor termenelor, inclusiv pentru soluţionarea decontul negativ de TVA, pentru care legea nu prevede sancţiuni, apoi a efectuat 6 inspecţii fiscale în care a emis 6 RIF-uri, cu o eroare fundamendală de amânare a deductibilităţii TVA-ului, procedură inexistentă în Codul fiscal, după care a făcut plângere penală, pentru fraudă fiscală. De menţionat că pe durata procedurii de insolvenţă contractele au fost derulate continuu, unele în proporţie de peste 80%, altele oprite de măsura anulării unor autorizări de antrepozit fiscal, pentru produse în cotă zero de accize, ce nu acumulează obligaţii restante, pentru care NU este necesară anularea autorizării.

În această procedură avem un grup economic, pentru care în baza OMFP 3055/2009 erau necesare ajustări în consolidare. Alte societăţi afiliate au intrat în insolvenţă fie în baza Legii 85/2006, fie în baza Legii 85/2014, având ca legislaţie în insolvenţă obligaţiile de la Capitolul 2 Secţiunea 2, începând cu art. 192, drept pentru care era obligatorie consolidarea şi cu societăţile în insolvenţă în baza Legii 85/2006.

Nu se poate invoca o practică abuzivă. Activitatea presupus ilegală era sub jurisdicţia Legii 85/2006, sub supravegherea unui administrator judiciar care raporta Comitetului creditorilor, care aproba tranzacţiile decizii ce erau ratificate de un judecător sindic şi erau publicate în BPI. Procedura legală în România este una stabilită de legi. Pentru societăţi, în cadrul acestor proceduri unde instanţa cu expertiză în Legea 31/1990 judecă răspunderea cu privire la plata creditorilor, dar stabileşte răspundere şi pentru administrator, conform Legii 31/1990 şi Legii 85/2006, răspunderea asociaţilor/acţionarilor este în limita capitalului. Expertul ar fi constat o eroare de aplicare a legii, ce nu poate fi sub jurisdicţia Legii penale, ci este sub jurisdicţia Legii 85/2006.

Societatea A, în insolvenţă, aflată în procedură de redresare, nu a fost protejată împotriva creditorilor. În procedura insolvenţei, administratorul special a semnat X contracte ce au fost prezentate administratorului judiciar, care a întocmit un raport de activitate cu încasări şi plăţi, prezentat Comitetului Creditorilor şi implicit ANAF, ce putea fi contestat în procedura insolvenţei, ce era apoi ratificat prin încheiere de şedinţă, care la rândul ei putea fi contestată în procedura de insolvenţă, după care raportul de activitate era publicat în Buletinul de Insolvenţă. Societatea A a trecut la procedura de faliment, ceea ce înseamnă că procedura de insolvenţă prin contestare a ramas definitivă şi irevocabilă, CU AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT şi orice altă acţiune se loveşte de principiul „ne bis in idem” şi/sau principiul securităţii juridice, drept pentru care persoanele fizice actionari/asociaţi în diverse firme nu au cum să răspundă pentru acţiunile administratorului special, administratorului judiciar şi judecătorului din insolvenţă, atâta timp cât în insolvenţă nu li s-a atras răspunderea, iar debitorul Societatea A nu poate răspunde dincolo de obligaţiile stabilite în decizia de intrare în faliment.

Imaginea de ansamblu din punct de vedere contabil pleacă de la Raportarea pe Grup de Firme, unde conform OMFP 3055, era necesară o consolidare contabilă, cu ajustări intragrup.

De la incepţia Legii 571/2003, art. 11 a fost un articol desemnat pentru tratamentul repatrierilor de valută, respectiv al impozitelor directe legate de acestea. Din 2012 până în 2015, au fost diverse încercări de reîncadrare, de către ANAF, toate cu o aplicare eronată, amplu documentată, cu modificările în timp şi aplicarea principiului „tempus regit actum”. În numeroase articole, am arătat că ANAF a reconsiderat tranzacțiile ca fiind fără scop economic, considerând că operațiunile în cauză nu au avut conținut economic considerâdu-le artificiale. Aceasta este o eroare fundamentală a aplicării art. 11, corectată abia cu Legea 227/2015 Codul fiscal art 11 alin (5):

“Prevederile alin. (1) – (4) se aplică în scopul stabilirii impozitelor directe.

TVA este un impozit indirect, ce are ca principiu fundamental NEUTRALITATEA FISCALĂ definită în Decizia ÎCCJ 27/2016 COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT, în Dosarul nr. 1.731/1/2016:

Punctul 47. Regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA datorată sau achitată în cadrul tuturor activităţilor sale economice. Sistemul comun al TVA garantează, prin urmare, neutralitatea în ceea ce priveşte sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităţilor economice, indiferent de finalitatea sau de rezultatele acestora, cu condiţia ca activităţile menţionate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA (a se vedea Hotărârea Dankowski, C-438/09, EU:C:2010:818, punctul 24, Hotărârea Toth, C-324/11, EU:C:2012:549, punctul 25, precum şi Ordonanţa Forvards V, C-563/11, EU:C:2013:125, punctul 27, şi Ordonanţa Jagiello, C-33/13, EU:C:2014:184, punctul 25).

AȘADAR, FOLOSIREA MOTIVĂRII ART. 11 ESTE ERONAT APLICATĂ de ANAF, dar preluată ca atare de instanţa de contencios administrativ.

Prin recunoaşterea de către ANAF în RIF-uri succesive a TVA AMÂNAT, tranzacţiile nu sunt artificiale, ci REALE, dar prin revocarea autorizărilor de antrepozit fiscal, pentru Societatea A societate în insolvenţă, ANAF a anulat orice posibilitate de redresare şi de plată, societatea având calitatea de consumator captiv, într-o legislaţie deficitară la acest aspect. Drept pentru care învinuirile de tranzacţie fictivă nu pot fi reţinute, numai parţial, dacă ANAF a revocat autorizaţiile de antrepozit fiscal, deci a suspendat producţia. Acest aspect este unul extrem de nociv deoarece condițiile de fond și de formă prevăzute de A șasea directivă pentru nașterea și exercitarea dreptului de deducere sunt întrunite.

Toate aceste elemente trebuie considerate în ansamblu şi nu individual atunci când se analizează o situaţie de fapt. Expertiza nu poate determina un prejudiciu CERT, fără ajustările cerute de OMFP 3055/2009, în consolidare precum şi fără prevederile Codului fiscal cu privire la ajustări între afiliaţi şi/sau ajustări în urma inspecţiilor fiscale. La fel, intrarea în insolvenţă a urmat o procedură eronată, dacă nu au fost efectuate consolidări pentru grupul de firme ce îndeplineşte condiţiile de consolidare.

Aspectul de mecanism al unei fraude fiscale de tip lanţ este prezentat pentru un grup de firme afiliate, fără un tratament contabil adecvat, aplicat în procedura de insolvenţă, pentru care responsabili ar fi acțtionarii/asociaţii, care de fapt nu mai au autoritate în decizie. Componenta analizează o potenţială fraudă fiscală ce ar fi fost săvârșită de persoana impozabilă, care știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa participa la o operațiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul. S-a vehiculat că facturile de avans poartă un TVA deductibil, ce reduce sarcina fiscală şi folosirea biletelor la ordin cu termene lungi de plată favorizează o potenţială fraudă fiscală. Trebuie clar despărţite cele două elemente, respectiv tratamentul tranzacţiei comerciale, de modul de finanţare folosit prin biletele la ordin, ce fac parte din tratamentul plăţilor prin credit comercial. Societatea A este considerată participant la o asemenea fraudă, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor taxabile pe care le efectuează în aval. Activitatea pe lanţ este o operațiune care face parte din lanțul de livrare, anterioară după care ulterior, mărfurile sunt comercializate mai departe, urmat de distribuţia în marile lanţuri comerciale activităţile de angro şi en detail posterioare celei realizate de persoana impozabilă menționată.

Trebuie clar identificată prezumţia individuală cu privire la potenţiala fraudă fiscală, ce ar fi fost săvârșită de persoana impozabilă, care știa sau ar fi trebuit să știe că participă la o operațiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul, care este diferită de o analiză în situaţie de grup, cu ajustările în consolidarea aferentă unui astfel de interes economic, care este fundamental diferită, care mai trebuie aplicată şi cu respectarea procedurilor în insolvenţă, unde asociaţii/acţionarii nu mai au control direct.

Participarea la mecanismul de fraudare a TVA nu se prezumă, ci trebuie probată intenţia şi implicarea efectivă în acest mecanism a operatorului economic vizat de anularea exercitării dreptului său de deducere al taxei. Ori şi societatea A şi Societatea B, precum şi altele C, D, E… N, erau fie în insolvenţă, fie în lichidare, fie radiate. Trebuie să se determine dacă societăţile reclamante au exercitat o activitate economică atunci când au luat parte, în procedura de redresare în insolvenţă, fără să vrea şi fără să ştie, la un mecanism al unei fraude fiscale de tip carusel. Noţiunea știa sau ar fi trebuit să știe prin prisma instanţei de insolvenţă este mult diferită de o activitate normală fără insolvenţă, pentru că între cele două, diferit, este faptul că deciziile economice nu mai sunt luate de administratori/asociaţi/acţionari, ci ele se află sub supravegherea unui judecător sindic, ce se presupune că protejează impotriva creditorilor, dar asigură elementul de legalitate. Ori propria culpă a ANAF, care nu are proceduri/oameni/metodologie de supraveghere, nu poate fi invocată ca scuză, dacă nu efectuează în termen legal, ceea ce legea prevede. Este clar că legea favorizează statul, dacă nu prevede sancţiuni pentru nerespectarea termenelor, dar la fel este adevărat că procedurile în insolvenţă trebuie preluate de administratorul judiciar şi pentru protejarea intereselor creditorilor în activitatea pe care o supervizează.

În cazul de faţă, noţiunea știa sau ar fi trebuit să știe are ca persoane direct responsabile, două instanţe de insolvenţă, în care deciziile au urmat procedura insolvenţei cu privire la decizii, adică, administratator special, administrator judiciar, Comitet de Creditori, sub autoritatea a doi judecători sindici, de la instanţe diferite. Asociaţii / Acționarii nu au un rol direct de control.

Din această cauză, învinuirile de tranzacţie fictivă nu pot fi reţinute, numai parţial, pentru TVA amânat, mai ales că ANAF a şi revocat autorizaţiile de antrepozit fiscal, deci a suspendat producţia şi nu este un avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară unuia sau mai multe obiective ale Directivelor Europene

Consider că practica Codului de procedură fiscală şi a Codului de procedură penală a dus la situaţii de incompatibilitate, ce nu au fost analizate pentru corelarea dreptului fiscal cu cel penal, aceasta fiind o chestiune prealabilă ce trebuie clarificată. Competenţele procurorului exemplificate la art 56 Cod procedură penală nu includ stabilirea/modificarea obligaţiei fiscale, care este atributul EXCLUSIV al organului fiscal.

Actul administrativ fiscal decizie de impunere sau declaraţie fiscală se bucură de prezumţia de legalitate, precum şi faptul că actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei buni ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională. Esenţa argumentului este că printr-o decizie de impunere sau o declaraţie fiscală NEANULATE ne aflăm în faţa unui act administrativ, ce are reguli stricte definite de lege pentru a fi anulat. Citez judecătorul Buta: Se încalcă prev. art. 126 alin. 1 din Constituţia României, procurorul substituindu-se instanţelor judecătoreşti, care sunt singurele în măsură să anuleze sau să constate nulitatea unui act administrativ, adaug eu, sau o sentinţă.

Dar dacă, actul administrativ este emis într-o procedură de insolvenţă cu încălcarea principiilor contabile, pentru care trebuie să recunoaştem că nu se solicită expertiză contabilă de lămurire a aspectelor de legalitate, atunci ne aflăm în faţa unor proceduri viciate şi contenciosul administrativ nu judecă o situaţie de fapt completă, ce ajunge la instanţa de insolvenţă ce nu are nici ea o situaţie de ansamblu.

De la premise eronate se ajunge la concluzii eronate:

ANAF – „toate plăţile făcute în baza acestor contracte sunt ilegale”.

– Ministerul Public – Prejudiciul este stabilit de catre procuror prin această deducție viciată. Potrivit raționamentului, însumând plățile diverșilor participanți la furnizarea unui produs finit, în cauză ar rezulta cuantumul total al prejudiciului. Suma totală platită de către învinuiți reprezintă prejudiciu datorită faptului că procurorul ar fi demonstrat, că ar fi fost vorba de lucrări fictive, când în realitate contractul s-a derulat la preţ real, nu standard pe care ANAF nu l-a contestat niciodată.

– Instanţa de contencios fiscal – Argumentaţia parţială, fără însă să se considere TOATE aspectele menţionate de ANAF, inclusiv argumentele administratorului apecial şi/sau judiciar, fără consultarea OBLIGATORIE a unui expert, presupune că parţial argumentele ridicate pentru fiecare din cele 6 RIF-uri individuale, cu cereri de suspendare, de respingere a autorizării, nu ar avea bază legală dacă s-ar prezenta argumentaţia consolidării, consemnării operaţiunilor în perioada de redresare în insolvenţă.

– Instanţa de insolvenţă – nu reţine răspunderea administratorului, urmărirea penală se referă la cu totul alte elemente decât cele de la intrarea în insolvenţă, dar parţial solicită intrarea în faliment, chiar dacă toate procedurile aplicate de ANAF au fost să zădărnicească redresarea, nerespectând însă consolidarea grupului de firme. 

Modul simplist şi nediferenţiat în care a fost tratată chestiunea prejudiciului în cursul urmăririi şi examinarea în concret a răspunsurilor, a condus la convingerea că procedura Ministerului Public nu a ierarhizat corespunzător din punct de vedere juridic informaţia vehiculată şi nu a înţeles aplicabilitatea în speţa a Legii Contractului – Codul Civil, Legea Contabilităţii 82/1991, Legea specială – Legea 31/1990, ȋn baza actului constitutiv, ratificat de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor şi care să prezinte Hotărârile AGA, apoi procedurile Legii 85/2006, cu verificarea constituţionalităţii modificărilor Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală, cu respectarea principiului consolidării financiare în baza OMFP 3055/2009, modificat de OMFP 1802/2014, neînţelegând că Principiul Kittel se aplică doar în anumite condiţii.

* Acest articol reprezintă o opinie.

Expert contabil Daniel Udrescu


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.