Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Ovidiu Budușan: Mintea și legea sunt singurele unelte ale avocatului
09.12.2019 | Alina MATEI

Alina Matei

Alina Matei

Ovidiu Budușan

Ovidiu Budușan

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Ovidiu Budușan, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Deși aveți 15 ani în avocatură, simțiți că sunteți încă perceput ca fost procuror?

Ovidiu Budușan: Mulțumesc că mă vedeți atât de tânăr, dar sunt de fapt 16 ani de avocatură, precedați de încă 10 ca magistrat. Așadar, după mai bine de 25 de ani de experiență în diferitele profesii juridice, îmi place să cred că sunt perceput în primul rând ca un profesionist, dincolo de schimbările care au avut loc în parcursul meu profesional. Dar, sigur, percepția este o chestiune extrem de subiectivă, până la urmă.

Alina Matei: Și legat de acest aspect, o să vă rog să ne spuneți nu neapărat motivele pentru care ați plecat dintr-o poziție, de invidiat pentru unii aș spune – șeful Secției de Combatere a Corupției și Criminalității Organizate din cadrul PÎCCJ – dar nici nu îmi închipui că v-ați trezit într-o dimineață și v-ați uitat în oglindă care v-a spus că drumul dumneavoastră principal trece prin profesia de avocat, și nu cea de procuror. 🙂 

Ovidiu Budușan: Nu am neapărat vreo ezitare în a discuta motivele pentru care am părăsit magistratura, dar ele sunt în general cunoscute, iar site-ul CEDO e încă activ și poate fi lesne accesat. Să spunem că așa au fost timpurile sau că viața are mecanismele ei pentru a așeza pe fiecare pe drumul său. În profesiile juridice, nu este nici pe departe neobișnuită mutarea de pe o parte pe cealaltă, mai ales în zilele noastre – câți oameni din jurul nostru au sau au avut o singură specializare? În toate profesiile juridice există, fără îndoială, numeroase satisfacții, însă eu am căutat să rămân foarte onest cu mine însumi, chiar dacă asta a presupus ca uneori alegerile făcute să fie unele mai puțin confortabile. În calitate de avocat, pot spune că independența este unul din aceste avantaje, dar cel puțin la fel de importantă este oportunitatea de a contribui la un proces echitabil și corect pentru clienții pe care îi reprezint.

Alina Matei: Să fii avocat e una și să ai propria firmă de avocatură care țintește foarte sus este cu totul altceva. În primul caz nu te plictisești niciodată, în al doilea, nu dormi noaptea. Haideți să vedem dacă BUDUȘAN ALBU & ASOCIAȚII este prelungirea gândurilor de la acel moment sau a avut loc pe parcurs o resetare?

Ovidiu Budușan: V-aș contrazice aici. Să fii avocat, în orice formă de organizare a profesiei, implică multe nopți albe. Și implică anumite standarde profesionale care, într-adevăr, pentru mine și pentru echipa mea sunt foarte ridicate. Cum societatea se schimbă foarte repede în timpurile pe care le trăim, și provocările cresc și, odată cu ele, se ridică permanent și aceste standarde. Cu siguranță, de la debutul în profesie și până azi, principiile mele și abordarea față de profesia juridică nu s-au schimbat. Și atunci, nu aș zice că firma țintește foarte sus, ci că avocatura trebuie să fie în pas cu timpurile, iar avocatul să își seteze și reseteze permanent standardele. Firma s-a dezvoltat organic și se ajustează în permanență, reflectând cumva schimbările extrem de dinamice din societatea de business. Însă, până la capăt, formăm o echipă bine coagulată, iar la sfârșitul zilei reușim să râdem împreună, un remediu esențial în această profesie.

Alina Matei: Am omis să vă întreb dacă a rămâne ”lup singuratic” a fost cumva o opțiune. În materia dreptului penal, concepția avocatului penal era că lucrează singur, eventual cu unul/doi stagiari pe care nici el nu își dă seama dacă îi mentorează sau le va spune cât de curând să își găsească de lucru.

Ovidiu Budușan: Nu sunt nici pe departe un lup singuratic, ca dovadă, firma pe care am fondat-o și care reunește parteneri care, împreună, depășesc 100 de ani de experiență profesională; deși avem, desigur, și avocați stagiari, care cresc alături de noi și care, de multe ori, au și rămas alături de noi după definitivat. Dar asta nu înseamnă că vreunul din noi și-a pierdut individualitatea, dimpotrivă, întorcându-mă la metafora lupului singuratic, aș spune că fiecare dintre noi funcționează simultan între aceste două paradigme, cea a avocatului individual și cea a „haitei” și ne recalibrăm în permanență, încercând să păstrăm echilibrul dintre cele două.

În multe jurisdicții, din Londra până la Kiev, de pildă, veți întâlni acest gen de organizare în societăți de avocați dedicate domeniului penal.

La fel ca în alte state, în România, trecerea de la avocatura individuală la cea de echipă s-a făcut treptat, în funcție de stadiul de dezvoltare existent la un anumit moment, dar astăzi cred sincer că suntem în „cea mai bună configurație dintre lumile posibile”, având în vedere dinamica extrem de accelerată și volumul de lucru implicat.

Până și societățile foarte mari de avocatură au înființat în ultimii ani compartimente specializate, dar este adevărat că noi am fost prima firmă de avocați dedicată dreptului penal, anticipând această linie de dezvoltare a profesiei, aspect care mă bucură, pentru că, în calitate de profesioniști, o concurență reală ne mobilizează să devenim și mai performanți.

Facem asta de peste 11 ani și, fără falsă modestie, o facem (probabil) cel mai bine, parafrazând celebra reclamă de la Carlsberg.

Alina Matei: Parte din clienții dumneavoastră sunt nume despre care presa a scris datorită notorietății acestora. Poate rămâne mintea avocatului limpede când lumini, microfoane, camere, ochi avizi de știre ”la cald” îl învăluie din toate părțile?

Ovidiu Budușan: Sigur, avocatul nu trăiește într-un turn de fildeș, nici nu cred că este indicat să o facă, dar, până la capăt, procesele nu se judecă în presă, ci în sala de tribunal.

Și sportivii evoluează sub ochii publicului, dar fac performanță câtă vreme țin ochii pe minge, cum se mai spune, indiferent de presiunea din tribune.

Dacă acest obiectiv este setat corect – și anume, că rolul avocatului este în sală și mai puțin în afara ei, atunci da, mintea rămâne limpede.

Trebuie să rămână limpede, mintea și legea sunt uneltele avocatului. Singurele lui unelte, de fapt.

Alina Matei: Instituții precum controlul judiciar schimbă cumva percepția clientului despre avocat în sensul că ”nu e dracul chiar atât de negru”, în loc să-l ispitească gândul din arestul preventiv că un control judiciar ar fi fost o adevărată binecuvântare, iar un avocat ar fi putut obține acest control?

Ovidiu Budușan: După cum știți foarte bine, există o multitudine de nuanțe de negru, ceea ce nu înseamnă că suntem în altă zonă cromatică. Controlul judiciar nu este o măsură blândă, este doar o măsură neprivativă de libertate.

Rămâne însă o măsură preventivă, o măsură restrictivă și invazivă, o formă de supraveghere, iar o persoană plasată sub control judiciar nu își va continua viața de zi cu zi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și nici nu își va imagina că situația nu este serioasă.

Nu este, așadar, percepută drept o chestiune lejeră, inclusiv prin prisma condițiilor pe care le presupune luarea măsurii și care sunt severe, nici în practică și, din experiența mea, cu atât mai puțin de către clienți.

Alina Matei: Că tot vorbeam de arestul preventiv: pe vremea noastră, a celor care au făcut facultatea de drept în secolul trecut, cum ar spune fiul meu de 10 ani, citind instituția prezumției de nevinovăție, chiar credeai că așa e și în realitate. În realitate, însă, arestul preventiv este aplicat așa cum ar trebui să fie aplicată prezumția de nevinovăție. Și nu doar la noi se întâmplă așa. Rog citire aici. De unde preferința pentru excepție, în dauna prezumției?

Ovidiu Budușan: Din fericire, în ceea ce privește pilonii fundamentali ai dreptului procesual penal, lucrurile, măcar în teorie, au rămas la fel. Însă, la fel de adevărat este că există o zicală, cum că „teoria e simplă, practica ne omoară”.

Există, din punctul meu de vedere, o explicație tehnică, juridică, la fel cum există și o serie de explicații care ar cădea, mai curând, în zona speculațiilor.

Aș nota, în acord cu dumneavoastră, faptul că inclusiv la nivelul Uniunii Europene s-a resimțit nevoia de reglementare, pentru întărirea și garantarea prezumției în toate statele membre.

Dar să nu uităm scopul esențial a prezumției, și anume, de a permite ca rezultatul procesului să poată fi inclusiv o hotărâre de achitare.

Că vocea publicului nu ar trebui să prevaleze înainte de a se pronunța un judecător este, până la capăt, și o chestiune care ține de nivelul de educație al societăților, de modul în care este înțeleasă libertatea de exprimare și sunt înțelese și limitele ei intrinseci.

Măsurile preventive, arestul preventiv, în particular, intervin în debutul procesului sau pe parcursul acestuia, înainte ca toate probele să fie administrate și analizate și, de multe ori, în condițiile în care sunt prevalente probele în acuzare. Și atunci, aria de analiză și de decizie a judecătorului care le dispune este și ea limitată, în funcție de stadiul procedurii și de probele disponibile. Este și motivul pentru care măsura este supusă analizei și verificării periodice, pe măsură ce procedura evoluează. Aceasta ar fi, după mine, explicația tehnică, iar în zona speculativă nu aș dori să mă avânt.

Alina Matei: Ce este rău sau încă rău la parchete/instanțe? Se poate vorbi de perioade mai bune sau mai rele, în funcție de cine s-a aflat la conducerea lor?

Ovidiu Budușan: Întrebarea dumneavoastră constituie o veritabilă capcană, un răspuns care să livreze judecăți de valoare cu titlu universal fiind susceptibil de infinite critici. Depinde din ce unghi privești, în ce poziție te situezi la momentul la care aduci în discuție aspecte de felul celor antamate de dumneavoastră.

Totuși, la nivelul percepției publice aș spune că nu este benefic deloc faptul că se confundă lucrurile, că s-a generalizat percepția că activitatea parchetelor este dependentă de identitatea persoanei desemnate să le conducă pentru o perioadă sau alta.

Altfel, așteptările de la sistemul de justiție sunt extrem de mari, fără să existe înțelegerea că vorbim, până la urmă, despre un serviciu social, un element al întregului pe care îl reprezintă sau al trebui să îl reprezinte o societate normală, decentă.

Și atunci, aș putea întreba: ce este rău sau încă rău în societatea noastră?

Alina Matei: O să vă rog să mă ajutați la un mic exercițiu sau poate că vi s-a întâmplat deja: dacă pe vremea când erați procuror venea un avocat de calibrul celui care sunteți astăzi, iar avocatul de calibru de azi are în față un procuror care îi amintește de cel ce erați dumneavoastră cândva, cum s-ar duela argumentele juridice?

Ovidiu Budușan: Nimeni nu este o insulă, spun englezii, iar românii spun că nu trăim în pădure. Cu alte cuvinte, reputația contează, dar nici să nu cădem în capcana ca fiecare să își creadă propria legendă. Un duel al argumentelor poate fi extrem de spectaculos, chiar și fără să fie sângeros.

Alina Matei: ”Ori faci avere în lumea aceasta, ori în cealaltă; cale de mijloc nu există” (Stendhal). Pe măsura dobândirii ei, banii își sporesc/scad importanța?

Ovidiu Budușan: La asta chiar nu sunt în măsură să vă răspund. Poate în lumea cealaltă.

Alina Matei: De obicei întreb care sunt bucuriile unui avocat. Pe dumneavoastră o să vă întreb care sunt durerile lui? Și nu mă refer la cele de măsea sau bătrânețe. 🙂

Ovidiu Budușan: Deci și durerile de spate de la băncile tribunalului sunt fine de neprimire? Într-o zi ploioasă, numai bună pentru chestiuni administrative, vă promit că fac o listă; dar e puțin probabil, aud că e secetă.

Alina Matei: Dumneavoastră ce vă aud urechile în ultima perioadă?

Ovidiu Budușan: Sincer, am auzul extrem de selectiv. Boală profesională.

Alina Matei: Trei sfaturi pentru tinerii studenți care vor să ajungă magistrați sau avocați, vă rog.

Ovidiu Budușan: Cel mai bun sfat la care mă pot gândi este să nu dea și să nu primească sfaturi cu foarte mare ușurință. Înainte de orice sfat, e important să îți fi găsit albia care ți se potrivește, în care poți crește protejat și în ritmul tău firesc.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Ovidiu Budușan: Keep up the good work.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Ovidiu Budușan: Cu mult drag.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.