Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
SELECTED Universitaria

Cere educație juridică în școala ta!

9 decembrie 2019 | Cristi DANILEȚ
Cristi Danileț

Cristi Danileț

Ești elev? Ești profesor? Ești părinte? Acum poți cere educație juridică în școala ta!

Programul de educație juridică poate ajunge în școala ta în două modalități: fie predat în mod regulat de un profesor care activează deja în această școală, fie predat ocazional de un om al legii sau un student la drept.

1. EDUCAȚIA JURIDICĂ CA MATERIE OPȚIONALĂ

Cum se poate preda această materie? Disciplina „Educație juridică” se poate preda în mod formal ca materie opțională în cadrul CDȘ – curriculum la decizia școlii. Poate fi vorba de o disciplină de sine stătătoare cu titlul „Educație juridică” sau „Elemente de drept”, ori un modul împreună cu o altă materie în cadrul unei discipline mixte, cum ar fi „Educație juridico-economică”, „Educație financiară și juridică” etc.

Ce este CDȘ? Potrivit art. 65 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, materiile sunt obligatorii (cele din trunchiul comun) și opționale (cele la decizia școlii). Disciplinele opționale sunt din cele ofertate la nivel național/regional/local sau din cele ofertate doar la nivelul școlii respective. Întrucât educația juridică nu este încă printre opționalele aprobate de Ministerul Educației, rezultă că poate fi o disciplină opțională ofertată la nivelul școlii. CDȘ este stabilit de către Consiliul de administrație al școlii, în urma consultării elevilor și părinților.

Există o programă școlară pentru educația juridică? Programa școlară se aprobă de consiliul de administrație al școlii, după consultarea consiliului profesoral, consiliului consultativ al elevilor și structurii asociative a părinților. VeDem Just face o propunere de programă pentru materia „Educație juridică” ce poate fi descărcată de la adresa aici.

Evenimente programate
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
16 septembrieAccidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrieȘcoala Superioară de Cadre
19 septembrieImpactul legii 243/2024 asupra creditorilor IFN/cesionari de creanțe
23 septembrieFraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrieNoutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrieJURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrieAvocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrieStart Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
7 octombrieDacă UIT, 100.000 de lei amendă! (RO E-TRANSPORT)
14 octombrieImpactul sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței asupra pieței editoriale din România: între protecția concurenței și drepturile de autor
21 octombrieAbilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrieJURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
11 noiembrieFraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)
18 noiembrieSocial Media. Răspunderea juridică în caz de Share și Repost care deranjează
23 noiembrieStart Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrieJURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025The Congress / The biggest legal event

La ce clase se poate preda acest opțional? Cunoștințele legale/juridice vizează copiii care sunt în jurul vârstei de 14 ani, căci de această vârstă legea leagă începutul responsabilității penale și contravenționale. Ca urmare, materia se poate studia cel mai târziu începând cu clasa a VII-a, dar neapărat la nivelul liceului.

Cum se aprobă anul acesta predarea educației juridice? Propunerile de materii opționale pentru anul școlar viitor sunt adunate de diriginți și apoi sunt aprobate de conducerea școlii, după care li se prezintă oferta de opționale părinților (la gimnaziu), respectiv elevilor (la liceu). Aceștia își vor alege în lunile decembrie 2019 și ianuarie 2020 materiile opționale dorite pentru anul școlar 2019-2020. Ulterior, noile materii opționale se vor aproba de Inspectorat.

Cum se specializează profesorul în educație juridică? Există profesori care au urmat cursuri de drept, ori chiar au absolvit studii de drept, cu sau fără licență – ei sunt, probabil, cei mai indicați. Cei care nu au astfel de studii, dar predau totuși o materie socio-umană (istorie, filosofie, comunicare, civică etc), sunt potriviți, de asemenea, să predea și educația juridică. Însă, indiferent de specializarea deținută, orice profesor poate urma un curs gratuit organizat în cursul verii de asociația VeDem Just în cadrul proiectului „Profu` de juridică”. Amănunte aici.

Există un manual pentru această disciplină? Nu există încă un manual de educație juridică acreditat de Ministerul Educației, dar asociația VeDem Just propune un ghid practic de educație juridică „Elevul și Legea”, conceput de judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj. Ghidul este la a patra ediție și conține 15 lecții ce acoperă mai multe domenii ale dreptului, cu teme de interes pentru elevi și cu exemple din practica instanțelor judecătorești. El se distribuie gratuit de către asociație, astfel: varianta electronică poate fi descărcată de oricine de aici; varianta tipărită se distribuie de către membrii asociației, la cererea profesorului de educație juridică, pentru toți elevii care studiază această materie opțională. Pentru elevii mai mici există mini-manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală”, care cuprinde noțiuni ce țin de domeniul penal, disponibil doar electronic.

Cine poate cere materia opțională de educație juridică? Asociația VeDem Just crede că presiunea pozitivă din partea elevilor și părinților este esențială. De aceea, dacă se adresează conducerii școlii solicitarea pentru a se introduce această materie având în vedere că există programă, manuale și cursuri de instruire pentru profesori, sunt șanse mari ca un profesor să accepte această provocare și apoi conducerea școlii să aprobe noua disciplină.

La ce școli s-a predat acest opțional în anul școlar 2018-2019? La Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov profesoara Carmina Trâmbițas Vakulovski a predat elevilor dintr-o clasă a XI-a materia denumită „Educație juridică”. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași profesoara Doina Calistru a predat elevilor dintr-o clasă a XI-a disciplina opțională „Educație juridică”. La Colegiul Tehnic din Aiud profesoara Oana Badea a predat elevilor din două clase a XI-a materia denumită „Educație juridico-economică” ca disciplină opțională. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare profesoara Maria Bolchiș a predat în anul 2015-2016 elevilor din două clase a XI-a și a XII-a și începând cu anul școlar 2018-2019 a reluat pentru elevii din două clase a XI-a predarea disciplinei opționale denumită „Noțiuni introductive de drept”.

La ce școli se predă acest opțional în anul școlar 2019-2020? Anul acesta școlar se predă educația juridică ca materie opțională la următoarele unități de învățământ: la Liceul Teoretic „Marin Preda” din București de profesoara Monica Popa pentru elevii din două clase a XI-a. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași de profesoara Doina Calistru pentru elevii din două clase a XI-a. La Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara de profesoara Codruța Obîrșie la elevii de clasa a XI-a. La Școala Gimnazială nr. 10 din Bacău de profesoara Costela Bejan, la elevii de clasa a VII-a. La Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci de profesoara Mihaela Muntean la elevii din trei clase de a XI-a. La Liceul Teoretic „Pavel Dan” din Câmpia Turzii, jud. Cluj, de profesoara Prodan Gabriela la elevii din două clase de a XI-a și a XII-a. La Liceul Teoretic „A.I.Cuza” din Corabia, jud. Olt, de către profesorul Constantin Balica, la elevii din clasa a X-a. La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej, jud. Cluj, se predă de către profesorul Dan Ciprian la elevii din clasa a VII-a. La Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov, profesoara Carmina Trâmbițas Vakulovski predă elevilor dintr-o clasă a XI-a. La Liceul Tehnologic „Petru Maior” din Reghin, jud. Mureș, profesoara Claudia Țîru predă la elevii din două clase de a XI-a și a XII-a. La Colegiul Tehnic din Aiud profesoara Oana Badea le predă elevilor din două clase a XI-a materia „Educație juridico-economică”. La Școala Gimnazială „Ion Buteanu” din Buceș, jud. Hunedoara, se predă educația juridică de către profesorul Birău Ioan la elevii de clasa a VI-a, pe baza mini-manualului „Unde-i lege nu-i tocmeală”.

ÎNTREBĂRI: În caz că aveți întrebări cu privire la materia opțională de educație juridică, puteți adresa întrebări prin FB aici

2. EDUCAȚIA JURIDICĂ NON-FORMALĂ

Pe ce bază se desfășoară? În anul 2013, s-a încheiat un Protocol între Ministerul Justiției și Ministerul Educației prin care s-a permis accesul profesioniștilor dreptului în școli și al elevilor în tribunale pentru întâlniri pe teme legate de drepturi, dar mai ales de responsabilități; au mai semnat documentul Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public. În anul 2017, acest protocol s-a extins și la organizațiile de avocați, de consilieri juridici, de mediatori, de studenți și la asociațiile neguvernamentale. Protocolul poate fi descărcat aici.

Cui adresez o invitație? Pentru a invita în școala vostră un om al legii este suficient să dați un simplu telefon la instanța judecătorească din zonă – date de contact aici; la parchet – date de contact aici; sau la un barou – datele avocaților aici.

Pentru a invita un student la drept trebuie să vă interesați care sunt facultățile sau asociațiile din zonă: de exemplu, la Cluj țin lecții de educație juridică studenții de la Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir și studenții din S.A.I.L. – Students` Academy of International Law; la Iași și în județele alăturate țin astfel de lecții cei de la A.S.D.- Asociația Studenților la Drept UAIC Iași. Ei pot fi contactați pe facebook.

Pentru a invita un membru sau un voluntar al asociației VeDem Just – singura asociație de tineri juriști din România care desfășoară constant programul de educație judică la nivel național – puteți contacta persoanele indicate aici ori să trimiteți un mesaj direct pe FB aici. În funcție de disponibilități, asociația nostră va putea trimite în școala dvs un judecător, un grefier, un avocat, un polițist sau un consilier juridic.

Cine contactează? Contactarea invitatului poate fi făcută de către directorul școlii sau de un diriginte. Contactarea se poate face și de către un reprezentant al elevilor sau al părinților, dacă trebuie să existe acordul cadrului didactic care va ceda ora sa. Invitații vor veni voluntar în școală.

Cât durează? Lecțiile durează, de regulă, o oră. La cerere și dacă nu perturbă activitatea didactică, pot fi prelungite încă o oră.

Ce elevi participă? Pot participa elevii de la orice nivel de învățământ preuniversitar. Ideal ar fi ca să participe cei se apropie de vârsta de 14 ani sau au împlinit-o deja. Desigur, profesorii pot participa și ei la ore. Dacă spațiul permite, pot participa la o astfel de întâlnire elevii de la mai multe clase, de preferință de vârste apropiate între ei.

Unde și cum se desfășoară? Lecția se poate desfășura într-o clasă, un laborator sau un amfiteatru din cadrul școlii ori într-o sală de judecată al unei instanțe judecătorești. Lectorul va apela la metode și tehnici specifice educației non-formale. Se vor pune întrebări, se vor da exemple din cazuri practice, se va citi din legi, se vor da explicații într-un limbaj accesibil elevilor, se vor înmâna cărți elevilor. Se pot face fotografii sau filmări care vor fi postate pe rețelele de socializare. Activitatea va fi raportată Ministerului Educației de către școală și Ministerului Justiției de către magistrat. La Liceul Tehnologic „Carol I” comuna Valea Doftanei, jud. Prahova, prof. Ilie Dan predă educația juridică la clasa a XII-a.

ÎNTREBĂRI: În caz că aveți dificultăți de a contacta un om al legii sau un student la drept din zona dvs ori dacă aveți întrebări cu privire la proiectul național de educație juridică puteți adresa întrebări prin FB aici.

Judecător dr. Cristi Danileț
Tribunalul Cluj

Citeşte mai mult despre , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Materii / Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul securităţii sociale
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Drepturile omului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu
Studii
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Top Legal
Avocaţi
Consilieri juridici
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Revista revistelor juridice
Wisdom stories

J   Servicii   Membership   Comunicare   Documentare   Legal Talent Search   Partnership   Servicii tehnice