Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA. Cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție


10 decembrie 2019 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal, Flux informații, Sistemul judiciar

Luni, 9 decembrie 2019, Direcția Națională Anticorupție a informat că procurorii Serviciului Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019, potrivit unui comunicat.

Astfel, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică