Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
Banner BA-01
Banner BA-02
Opinii SELECTED

Echilibrul între libertatea de exprimare și dreptul la imagine și viața privată

12 decembrie 2019 | Monica LIVESCU
Monica Livescu

Monica Livescu

Este în interesul general ca procurorii, asemenea judecătorilor, să beneficieze de încrederea publicului.”

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au statuat mai multe criterii care pot orienta analiza echilibrului care trebuie asigurat între dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la respectarea vieții private. Una din cele mai relevante este hotărârea Marii Camere în cauza Axel Springer c. Germaniei din 7 februarie 2012. Aceste criterii sunt: contribuția la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei vizate și care face obiectul articolului; comportamentul anterior al persoanei în cauză în raport de cu mass media; metoda de obținere a informațiilor și veridicitatea acestora; conținutul, forma și impactul publicației; severitatea sancțiunii aplicate jurnalistului/societății editoare.

Tot în această hotărâre, Curtea Europeană reține importanța celor 8 principii ale Recomandării Rec(2003)13 a Comitetului de Miniştri, adresată statelor membre în ceea ce priveşte difuzarea de către mass-media a informaţiilor legate de procedurile penale, adoptată la 10 iulie 2003 precum și a Rezoluţiei 1165 (1998) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind dreptul la respectarea vieţii private.

Subliniind rolul indispensabil al presei într-o societate democratică, de ”câine de pază”, Curtea admite că această sarcină include și faptul de a prezenta şi de a comenta procedurile judiciare, cu condiţia să nu depăşească limitele precizate. Se subliniază că ar fi de neconceput faptul ca ”problemele soluţionate de instanţe să nu poată, anterior sau simultan, să genereze discuţii şi în alte părţi, fie în reviste de specialitate, în presă sau în rândul publicului, în general.”

O nuanțare importantă a acestei poziții a Curții a fost exprimată în cauza Lavric contra României, în care se reține încălcarea art. 8 din Convenție, în raport de articolele care se refereau la activitatea profesională a reclamantei în calitate de procuror.

Pornind de la premisa că procurorii sunt funcţionari publici în cadrul sistemului judiciar, a căror sarcină este de a contribui la buna administrare a justiţiei, dar și de la dreptul persoanelor private de a comenta şi critica administrarea justiţiei şi funcţionarii implicaţi în aceasta, Curtea a statuat că, totuşi, o astfel de critică nu trebuie să depăşească anumite limite, deoarece ”este în interesul general ca procurorii, asemenea judecătorilor, să beneficieze de încrederea publicului”. Pentru acest motive, Curtea constată că este necesar ca statul să îi protejeze pe aceștia de acuzaţii nefondate. Curtea reiterează în aceeași cauză raționamentul din cauza Cumpǎnǎ şi Mazǎre împotriva României, anume importanța distincţiei clare între declaraţiile factuale şi judecăţile de valoare. ”În vreme ce existenţa unor fapte poate fi demonstrată, veridicitatea judecăţilor de valoare nu poate fi dovedită. Curtea admite că problema clasificării unei declaraţii drept fapt sau judecată de valoare ţine, în primul rând, de marja de apreciere a autorităţilor naţionale, în special a instanţelor interne. Totuşi, chiar şi în cazul în care o declaraţie constituie o judecată de valoare, trebuie să existe un temei factual suficient pentru a o justifica, în caz contrar fiind considerată excesivă.”

Avocat Monica Livescu
Founding Partner LIVESCU & ASOCIAȚII

Opinie susținută în cadrul dezbaterii ”Daune morale. Dreptul la imagine și viața privată afectate prin intermediul preseiediția 317, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ).

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership