Timpul creanțelor după reorganizare
13 decembrie 2019 | Adrian Ștefan CLOPOTARI
Adrian Ștefan Clopotari
Cuprins:
A. Timpul insolvenței
B. Ierarhia nu e totuna cu ordinea
C. Garantații evadează ordinii
D. Ordinea de plată a creanțelor în reorganizare
D.1. Ordinea creanțelor curente
D.2. Ordinea creanțelor anterioare
E. Reorganizarea timpului
Mai mult decât a avea pe cineva în insolvență, ne sperie gândul de a fi noi înșine în insolvență. Știm că totul ar trebui să fie ca înainte, dar acum nici măcar nu ne mai amintim ce era acest înainte? Timpul apare odată cu insolvența. Înainte, după și până la data de: toate acestea nu existau până la deschiderea procedurii. Așa cum până la momentul Big-Bang-ului aveam doar o masă de energie, timpul fiind inexistent, înainte și după suprapunându-se peste acum, aşa şi înainte de momentul deschiderii procedurii, aveam doar o masă de creanţe, fără timp. Scadenţa diferită, natura creanțelor diferită sau momentul nașterii diferit nu erau impedimente peste voinţa debitoarei. Aceasta îşi putea plăti datoriile când dorea, indiferent de calităţile diferite ale datoriilor. Contează că ele existau şi deloc de când existau, sens în care toate creanţele erau egale. Voiai să-ţi achiţi integral datoriile chirografare vechi de o zi înainte de plata datoriilor bugetare vechi de 1000 de zile? Nemaipomenit, doar fă-o, să nu mai ai datorii, indiferent ce fel de datorii. Dacă n-o faci, te paște insolvența.
Insolvenţa introduce timpul, care acum echivalează cu ordinea. Vrei să-ți achiți după deschiderea procedurii aceleași datorii chirografare vechi de 1 zi înaintea celor bugetare vechi de 1000 de zile?[1] Grozav, păstrează-ți determinarea până la raportul trimestrial din reorganizare sau la planul de distribuire din faliment. Doar te amânăm nițel. A, și ar mai fi ceva: în legătură cu plata chirografarilor înaintea bugetarilor, acum în cel mai bun caz îi poți plăți deodată. În orice caz, niciodată chirografarii înaintea bugetarilor.
Ne sperie insolvența, dar în realitate ne îngrozește ordinea și odată cu ea, conștientizarea timpului finit. De fapt, nu există ordine fără timp, însăși conceptul de timp având sens doar când realizăm că anumite acte nu pot exista fără să fie precedate de altele. Ordinea este timpul și viceversa. Dacă ai terminat de citit această frază înainte să începi să citești cuvântul de debut dacă, atunci în lipsa ordinii, nu ai mai avea nici o urmă a trecerii timpului. Prima dată oul este spart și abia apoi omleta sfârâie în tigaie, dar n-am avea nici o ordine a trecerii timpului dacă actele s-ar petrece invers sau ar fi interschimbabile.
Insolvența este ordine. Începe prin a atașa un timp tuturor actelor debitoarei, iar în particular datoriilor acesteia. Creanțele trebuie plătite într-o anumită ordine sau la un anumit timp. Nu poți începe să plătești masa credală înainte de a avea un tabel preliminar și nu poți achita creanțele anterioare înaintea celor ulterioare. Identificăm ordinea creanțelor în insolvență cu o succesiune clasică (cheltuielile de procedură, garantații, salariații, bugetarii și chirografarii), însă asta e o înțelegere încețoșată a regulilor de plată, provenită adesea din suprapunerea insolvenței cu falimentul.
Insolvența înseamnă în primul rând reorganizare, care la rândul ei, dincolo de definițiile elaborate, înseamnă plăți mai mari decât în faliment[2]. Insolvența e o procedură de plată a datoriilor. Se subînțelege că țința vizată este stingerea lor integrală sau într-o proporție cât mai mare, iar nu parțială sau deloc. Falimentul este calea subsidiară, dacă reorganizarea nu merge. Cu toate acestea, din cauza procentului infim de reorganizări, în practică insolvența a ajuns să fie definită de eșecul ei, adică falimentul, iar nu de cauza ei, reorganizarea. Țintești către stele, dar noroiul de pe tine e cel care-ți spune povestea.
B. Ierarhia nu e totuna cu ordinea
Înțelegerea generală este că în reorganizare creanțele se plătesc ca în faliment, într-o anumită ordine, cu diferența că în faliment sunt mai multe categorii, pe când în reorganizare mai puține. Achităm integral grupa superioară, apoi facem distribuiri la grupa inferioară și așa mai departe. Există un timp al fiecărei plăți. Totuși regula din faliment, de interzicere a achitării creanțelor inferioare înainte de deplina îndestulare a creanțelor superioare[3], nu are corespondent în reorganizare. În reorganizare e procedura colectivă pură, fără un întâi între egali.
În reorganizare avem categorii de creanțe[4], iar în faliment ranguri de prioritate[5]. Denumiri diferite care îndeplinesc același scop: gruparea creanțelor în funcție de trăsăturile comune. Chiar dacă în faliment avem 11 grupe, iar în reorganizare 5, actul împărțirii nu diferă în esență: în faliment sunt adăugate grupe ale creanțelor născute după deschiderea procedurii și sunt fărâmițate suplimentar, din rațiuni etice, creanțele chirografare. Avem un filon comun compus doar din succesiunea creanțele salariale, bugetare și chirografare. Totuși această succesiune are în vedere o ordine de plată doar în faliment, pe când în reorganizare ea înseamnă cu totul altceva, fiind prezentată expres ca o ierarhie a categoriilor de creanțe.
C. Garantații evadează ordinii
Observăm că grupa creanțelor garantate nu face parte din această succesiune. Motivul este simplu: garantații au preferință la îndestulare doar din garanția lor, iar nu din toate bunurile debitoarei; în raport de acestea, ei sunt egali, venind în concurs cu ceilalți chirografari.
Totuși în reorganizare se întâmplă ceva aparte. Aici garantații au un soi de prioritate extra (dar nu la plată!), ceva ce nu regăsim în faliment. În reorganizare, însăși calitatea creditorului de beneficiar a unei cauze de preferință asupra unui bun al debitoarei îi determină un statut privilegiat înainte de valorificarea garanției, pe când în faliment calitatea de creditor beneficiar a unei cauze de preferință îi oferă un avantaj doar după valorificarea propriei garanții. Prioritatea extra se traduce în apartenența la cea mai superioară grupă: creanțele garantate, care funcționează ca un soi de etalon pentru restul grupelor, considerate inferioare. Dacă planul de reorganizare prevede reducerea categoriei creanțelor garantate și aceasta nu sunt de acord, adică votează negativ planul, atunci este ilegal ca planul să prevadă distribuiri către grupele inferioare. Soluția acordării unui statut superior grupei garantaților urmărește să protejeze integritatea câtimii acestor creanțe: ele sunt singurele creanțe din toate grupele care au un corespondent în realitatea faptică a averii debitorului. Grupa creanțelor garantate are câtimea limitată exact la valoarea garanțiilor[6], pe când toate celelalte grupe au câtimea identică cu a creanțelor originare, fără vreun fel de restrângere dată de valoarea activelor ce compun gajul general. Dacă grupa garantaților nu ar avea un statut superior, atunci aceasta s-ar putea trezi că este redusă prin plan, deși valoarea faptică a garanțiilor existente le acoperă integral, ceea ce ar constitui un tratament păgubos față de ipoteza falimentului.
Să ne imaginăm că avem un creditor garantat cu o ipotecă asupra unui stoc de pupeze din porțelan. Creanța creditorului este de 10 lei, dar garanția a fost evaluată la 7 lei. Prin urmare, grupa garantaților are 7 lei, iar restul de 3 lei va coborî la grupa chirografarilor. Pe lângă acest creditor mai sunt salariați, bugetari și alți chirografari, toți adunând 20 de lei, însă bunurile libere de sarcini sunt evaluate la 5 lei. Sintetizând, avem grupa garantaților cu 7 lei, apoi salariați, bugetari și chirografari cu 23 de lei.
În faliment, ordinea de plată interesează doar după ce este vândut bunul garantat. Nu contează cu cât este înscris garantatul în grupa garantaților, fiindcă drepturile îi sunt respectate oricum: dacă garanția s-ar vinde la 10 lei, îi primește pe toți, chiar dacă a fost înscris cu 7 lei. Dacă se vând celelalte bunuri libere de sarcini, la fel, nu contează cu cât este înscris la garantați creditorul, fiindcă la distribuiri el va veni în concurs cu grupa chirografarilor.
În schimb, în reorganizare contează înainte de vânzarea bunului fiindcă acum se stabilește câtimea creanțelor care vor putea participa la distribuirile din viitor și ponderea votului în grupe. Degeaba ai dreptul teoretic în viitor dacă nu vei avea în baza a ce să-l exerciți. În faliment nu contează cu cât este înscris garantatul la garantați și chirografari, deoarece câtimea creanței rămâne aceeași. În schimb, în reorganizare poate fi redusă câtimea creanței, cât timp se probează că tot s-ar încasa mai mult decât în faliment. Dacă nu ar exista o ierarhie a categoriilor de creanțe, cu grupa garantaților pusă în vârf, spre pildă cu aceștia ordonați după grupa salariaților sau deodată cu grupa chirografarilor, atunci ipoteca ar fi încălcată. De ce? Fiindcă garantații și-ar vedea redusă câtimea creanței garantate chiar dacă aceasta este acoperită întru-totul de valoarea garanției. În cazul nostru, să presupunem că garantații înscriși după evaluare cu 7 lei, suferă tăieri până la 5 lei. În caz de valorificare a stocului cu 7 lei, restul de 2 s-ar împărți între celelalte grupe și garantul ar veni în concurs cu restul creditorilor din prețul obținut din valorificarea propriei garanții. Inechitabil.
D. Ordinea de plată a creanțelor în reorganizare
Art. 140 (3) din Legea 85/2014 reprezintă textul de căpătâi: „sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinţă vor fi prevăzute a se distribui pro rata pentru fiecare creanţă prevăzută a se achita în timpul reorganizării, după deducerea sumelor prevăzute ca fiind necesare plăţii creanţelor curente exigibile şi a celor necesare asigurării capitalului de lucru, dacă este cazul. Programul de plată a creanţelor va prevedea plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile”.
La o privire macroscopică, singura ordine de plată din reorganizare este cea între creanțele curente (în afara programului de plăți) și creanțele anterioare (din programul de plăți). Creanțele curente se plătesc înaintea creanțelor anterioare. Atât. Nici în interiorul categoriei creanțelor curente, nici în interiorul categoriei creanțelor anterioare pare că nu există o ordine de plată. Creanțele anterioare trebuie plătite simultan, același timp de plată fiind impus legal, pe când creanțele curente trebuie plătite la scadență, iar dacă banii sunt insuficienți, la timpii aleși de conducătorul activității.
La o privire microscopică, timpul achitării creanțelor anterioare prezintă anumite particularități.
În primul rând, 140 alin. (3) nu spune exact când, adică ziua în care se plătesc. Art. 140 alin. (7) zice că „plata va putea fi făcută trimestrial pe bază de acte legale”, fără ca asta să însemne că plățile se fac la început de trimestru, la mijloc sau la sfârșit sau că este reglementată o obligație, iar nu o posibilitate. Totul este ca scadența să nu fie mai mare de un trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui”). N-are nimic dacă este mai mică. În definitiv, momentul exact al plății este treaba programului de plăți, care în esență este un grafic cu cât și când. Cutumiar, programul de plăți este întocmit cu scadențe lunare, însă nimic nu împiedică practicianul să-l construiască cu scadențe zilnice. Tehnic, un plan de reorganizare poate fi întocmit și pe o perioadă de 3 ore, nu doar 3 ani. Totuși, oricare ar fi scadența, egală sau mai mică de un trimestru, constructorul planului trebuie să se asigure că este aceeași pentru toate creanțele. În interiorul grupei, nu se poate ca unele creanțe să primească scadență marți, iar altele joi[7](„același tratament pentru fiecare creanță într-o grupă distinctă”). În exteriorul grupei, o grupă poate fi plătită teoretic altcândva decât o alta, cât timp data plății diferită se încadrează în același trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui”). Practic, ar fi un ghemotoc de termene, fără o eficiență practică.
În al doilea rând, creanțele anterioare pot fi împărțite la rândul lor în 2 tipuri: a) creanțele anterioare exigibile, adică majoritatea creanțelor din tabelul definitiv; b) creanțele anterioare nescadente, o minoritate, care au încă termenele de plată inițiale. Asta înseamnă că în interiorul grupei, putem avea creanțele cu scadența stabilită prin plan, care se vor plăti marți și creanțele cu scadența inițială, care se vor plăti joi. Dacă planul impune o nouă scadență creanțelor nescadente înscrise în tabelul definitiv, cât timp aceasta este mai îndepărtată decât cea originară, atunci aceste creanțe vor fi defavorizate. Mai jos, am exemplificat cu un plan de reorganizare cu 3 trimestre, adică pe 9 luni, unde am inclus creanțe nescadente care urmează să fie achitate integral după finalizarea planului. Observăm că în timp ce creanțele cu scadența originară la fiecare lună impun o plată la fiecare 30 de zile, celelalte, grosul, au o scadență doar o dată pe trimestru. Exemplul creionează o posibilitate. Autorul planului poate stabili o scadență lunară pentru toate creanțele.
În al treilea rând, unele creanțe anterioare pot suferi o favorizare temporală impusă de constructorul planului: plata integrală în termen de maxim 30 de zile de la confirmarea planului[8]. Legea spune că dacă ele se plătesc complet într-un termen atât de scurt, atunci este prezumat un vot absolut din partea lor. Desigur, s-ar putea să se prevadă că toate creanțele se vor plăti în 30 de zile integral, însă dacă toți sunt favorizați, nu mai vorbim de mai multe trimestre, nici măcar de un trimestru întreg.
În al patrulea rând, regula pro rata poate fi suprapusă uneori de regula stingerii succesive din faliment. Art. 140 alin. (2) arată că „dacă după confirmarea planului de reorganizare se vor recupera sume suplimentare din acţiuni introduse în temeiul art. 117, acestea se vor distribui în modul prevăzut de art. 163”, ceea ce înseamnă că deși în reorganizare avem plăți proporționale către toți, cu titlu excepțional se poate activa ordinea de plată din faliment și făcute plăți suplimentare după regulile de acolo. Mai exact ordinea de plată a celor fără garanții, de la art. 161. Primii serviți vor fi salariații, apoi bugetarii și doar apoi chirografarii (unde vor veni în concurs și garantații). Aceste plăți ierarhizate merg în paralel cu plățile pro rata, ele neavând darul de a le dezactiva pe cele din urmă. Termenele de scadență din plan rămân valabile însă creditorii pot beneficia de plăți înainte de termenul înscris în plan, din aceste surse neașteptate suplimentare.
Recapitulând, putem avea cel puțin 4 timpi diferiți în care se achită creanțele conform planului:
a) creanțele anterioare favorizate, în termen de maxim 30 de zile de la confirmare;
b) creanțele anterioare păstrate cu scadențele originare;
c) creanțele anterioare exigibile cu noua scadență impusă trimestrial prin plan;
d) creanțele curente la scadența legală sau contractuală.
Cei 4 timpi aparțin doar la 2 categorii de creanțe (curente și anterioare) ale căror ordini le vom trata în cele ce urmează.
D.1. Ordinea creanțelor curente
Creanțele curente sunt asemenea materiei întunecate din Univers: nu fac obiectul procedurii, dar însăși procedura gravitează în jurul lor. Nu formează obiectul unui tabel de creanțe, nu au drept de vot, nici o ordine de plată, dar au prioritate la plată[9] în fața tuturor creanțelor care beneficiază de atributele enumerate.
Reorganizarea înseamnă programul de plăți, care la rândul său înseamnă cum se vor achita creanțele din tabelul definitiv, care la rândul său înseamnă exclusiv creanțele anterioare, chiar dacă textul pare confuz[10]. Creanțele curente nu au instituțional nici un cuvânt de spus privind forma planului de reorganizare, dar asta vine la pachet cu garanția că oricum toate încasările generate în reorganizare sunt întâi direcționate spre plata creanțelor curente. Planul de reorganizare nu poate modifica creanțele curente.
Din păcate, chiar dacă legea este clară, a fost nevoie de intervenția ÎCCJ care să arate că secțiunea legală din plan, numită modalitatea de achitare a creanţelor curente [art. 133 alin. (4) lit. e)], nu poate să prevadă schimbarea termenelor de scadență ale creanțelor curente, ci ea se referă la o chestiune mult mai elementară: de unde se vor genera bani pentru plata acestor datorii? Exista o practică prin care creanțele curente existente la data confirmării planului erau eșalonate pe toată durata planului sau în afara lui, fără ca creditorii curenți să-și poată exprima voința la votarea planului. Dincolo de prevederile exprese conform cărora creanțele curente se plătesc cu prioritate, modificarea scadenței acestora fără acordul creditorilor ar face iluzorie dreptul de a cere falimentul sau, recent, hulita executare silită și ar încălca dreptul comun: nici o parte nu poate modifica unilateral contractul.
Prin urmare, este nelegală eșalonarea unilaterală a creanțelor curente prin plan. Sub amenințarea eșecului, planul trebuie să fie realist întocmit, astfel încât reorganizarea să producă suficienți bani pentru derularea activității curente fără acumularea de noi datorii, venituri capabile să achite atât nevoile curente cât și datoriile anterioare deschiderii procedurii. Nu există creanțe curente prioritare față de altele, toate fiind egale. Indiferent de natura creanței, garantată, salarială, bugetară sau chirografară, debitorul nu se poate apăra că a folosit banii pentru plata unora în detrimentul altora. Sau ai bani să-ți achiți toate datoriile curente sau nu mai faci reorganizare.
D.2. Ordinea creanțelor anterioare
Organizarea creanțelor în diferite grupe pentru momentul votării planului este desființată după confirmarea acestuia. Nu există grupe prioritare, fiindcă toți banii care rămân după achitarea creanțelor curente, se vor distribui pro rata către toți. Două excepții. Banii obținuți din valorificarea bunurilor grevate de cauze de preferință, care vor fi plătiți cu prioritate către creditorul garantat. Este o excepție de la regula pro rata, însă o reconfirmare a dreptului comun, respectiv a mecanismului cauzei de preferință. Apoi banii obținuți din câștigarea unei acțiuni în anulare, care se vor distribui în cascadă conform regulilor din faliment (art. 161).
Pentru ipoteza I, ne imaginăm că planul de reorganizare prevede achitarea tuturor creanțelor, neexistând hair-cut, chiar dacă, să zicem, simularea de faliment arată plăți doar de 20 lei. Astfel, la o primă încasare de 10 lei din surse negrevate de garanții, banii se vor împărți după cum urmează:
Chiar dacă acum garantații și salariații primesc mai puțin decât ar primi în faliment, dat fiind că planul prevede achitarea integrală a creanțelor, ei vor beneficia de un tratament superior luând în considerare plățile ce vor fi făcute în viitor.
Pentru ipoteza II, ne imaginăm că planul de reorganizare prevede achitarea doar a unor creanțe de 20 lei, existând hair-cut, dat fiind că simularea de faliment arată că vor fi disponibile lichidități doar de 20 lei. Astfel la o primă încasare de 10 lei din bunuri libere de sarcini, banii se vor plăti conform tabelului de mai jos:
Ce trebuie reținut din cele 2 exemple, este că în urma hair-cut-ului procentele în baza cărora sunt plătite pro rata creanțele se schimbă, fiind diferite față de ponderea creanțelor din tabelul definitiv inițial. Comparația plăților din reorganizare versus distriburile din faliment, pentru a vedea care oferă un tratament mai avantajos, trebuie raportată la câtimea diminuată prin plan.
Creanțele anterioare se plătesc în același timp în reorganizare, pe când în faliment se plătesc succesiv. Regula pro rata nu intră în conflict cu imperativele tratamentului corect și echitabil[11]. Acesta nu impune plata creanțelor într-o anumită ordine, ci doar într-o anumită câtime. Într-adevăr, nu este permis ca planul să prevadă plăți către categoria inferioară, cât timp nu este plătită în integralitate categoria superioară (doar dacă aceasta nu acceptă), însă această regulă nu face referire la momentul plății. Dacă nu ar exista rânduirea pro rata, atunci ar fi perfect legal să se plătească prima dată integral grupele inferioare și doar ultima dată grupele superioare. De ce? Fiindcă falimentul nu exportă reorganizării propria regulă[12] de plată în cascadă a creanțelor. În schimb, falimentul exportă reorganizării regula plății cotei falimentare[13] în funcție de procentul creanțelor, care acum înseamnă pro rata.
Ordinea creanțelor anterioare este viciată de timpul achitării creanțelor favorizate. Așa cum am arătat, acestea pot evada ordinii pro rata și pot beneficia de termene preferențiale, de maxim 30 de zile de la data confirmării planului. Într-o mare de plăți eșalonate pe câțiva ani, licăresc câteva picături de plăți integrale aproape instantanee. Soluția legiuitorului privind plata pro rata a banilor obținuți „în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile” este deșteaptă, fiindcă îl obligă pe constructorul planului să se asigure că are banii destinați achitării creanțelor favorizate, înainte de confirmarea planului. Astfel, banii intrați în contul debitoarei după confirmarea planului nu vor putea fi folosiți pentru plata creanțelor favorizate, ci vor fi destinați la plata unui procent către toți. Creanțele favorizate vor trebui plătite din bani pe care debitoarea deja îi are, iar nu din bani pe care debitoarea speră că-i va avea.
Mecanismul a fost inventat ca să corecteze inechitatea din procedura veche a insolvenței: atunci constructorul planului putea să prevadă că anumite creanțe vor fi achitate în termen de 30 de zile prin plan, fără ca creditorii beneficiari să poată vota negativ planul[14], chiar dacă acesta era nerealist și-și fundamenta previziunea de încasare pe speranțe, nu fapte. La confirmarea planului acesta opera cu titlu definitiv tăieri de creanțe, apoi firma intra în faliment și creditorul cu creanța diminuată rămânea să se întrebe cui profită reorganizarea?[15].
Însă acum, prin noua reglementare, se propune un schimb: primești de la mine prezumția absolută de vot pozitiv, doar dacă ai deja banii pentru a mă plăti imediat așa cum mi-ai promis.
La nivel fundamental, timpul este ordine, însă procesul curgerii timpului înseamnă măsurarea gradului de dezordine. Totul se dezorganizează în timp ce vorbim. Fie că e cuvântul pe care-l privești acum, de degetul tău care ticăie nerăbdător sau de imaginea persoanei iubite care nu-ți dă pace să te concentrezi la articole plicticoase de drept. La nivel fundamental, lumea este formată din procese, iar nu din lucruri încremenite. Procese cu o singură direcție: schimbarea permanentă către ceva infinit de dezorganizat.
Reorganizarea înseamnă schimbare. Rânduirea italienilor care se îmbulzesc haotic la coadă prin ordonarea lor într-un șir de englezi respectuoși[16]. Creanțele în reorganizare primesc din nou timp.
[1] Mă refer la datoriile născute anterior deschiderii procedurii.
[2] E adevărat că în lege nu scrie nicăieri că reorganizarea trebuie să asigure plăți mai mari decât falimentul. Singura mențiune expresă face vorbire de o câtime cel puțină egală cu falimentul (”nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului (art. 139 alin. (2)”]. Cu toate acestea, reorganizarea presupune plăți mai mari decât falimentul din 2 motive: a) tehnic, continuarea activității presupune generarea de datorii noi și plata lor, creanțe care nu există în faliment; b) practic, decizia de aprobare sau nu a planului ține de oportunitate, iar nu de legalitate, creditorii putându-se opune planului dacă acesta nu le creează o situație mai bună. Cu toate principiile insolvenței, judecătorul sindic nu poate cenzura votul creditorilor, dacă aceștia au decis să respingă un plan care le asigură plăți identice ca falimentul. Este dreptul lor, iar sindicul nu are acel cram down power american prin care poate trece peste voința masei credale.
[3] Art. 163 alin. (1) din Legea 85/2014: ”Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.
[4] Art. 138 alin. (3) din Legea 85/2014: ”Următoarele creanţe se constituie în categorii distincte, care votează separat: a) creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă; b) creanţele salariale; c) creanţele bugetare; d) creanţele creditorilor indispensabili; e) celelalte creanţe chirografare.”
[5] Art. 5 pct. 69 din Legea 85/2014: ”tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de prioritate, iar în situaţia creditorului aflat în procedura insolvenţei se va arăta şi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat (…)”; Art. 161 din Legea 85/2014: „Creanţele se plătesc, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1.taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi 73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6); 2.creanţele provenind din finanţări acordate potrivit art. 87 alin. (4); 3.creanţele izvorâte din raporturi de muncă; 4.creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanţilor potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) şi cele datorate terţilor dobânditori de bună-credinţă sau subdobânditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1); 5.creanţele bugetare; 6.creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; 7.creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 8.creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, creanţele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obligaţiunile; 9.alte creanţe chirografare; 10.creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: a)creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori de rea-credinţă ai bunurilor debitorului în temeiul art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobânditorilor de rea-credinţă în condiţiile art. 121 alin. (1), precum şi creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b)creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit”.
[6] Art. 103 din Legea 85/2014: ”Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanţa, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică şi în cazul eşuării planului de reorganizare şi vânzării bunului în procedura de faliment”.
[7] Art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea 85/2014: ”planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa”.
[8] Art. 139 alin. (1) lit. E din Legea 85/2014: vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă.
[9] Art. 5 pct. 21 din Legea 85/2014: creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă.
[10] Art. 5 pct. 53 din Legea 85/2014: ”programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe”însă pe de altă parte art. 140 alin. (6) ne spune că programul de plăți ar trebui să facă referire și la creanțele curente privilegiate din procedură: „remuneraţiile persoanelor angajate în temeiul art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, precum şi alte cheltuieli de procedură vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepţia cazurilor în care părţile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze în programul de plăţi cum va fi asigurată această plată”. Întrucât programul de plăți este un simplu grafic de plată al creanțelor anterioare, rămâne întrebarea dacă nu cumva legiuitorul a avut în vedere cuprinsul planului, drept locație în care se vor indica sursele pentru stingerea creanțelor curente.
[11] Art. 139 alin. (2) din Legea 85/2014: „Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a)niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; b)nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; c)în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului; d)planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa”.
[12] Art. 163 alin. (1) din Legea 85/2014: „Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.
[13] Art. 163 alin. (2) din Legea 85/2014: „În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective”.
[14] Era activată prezumția absolută de vot pozitiv.
[15] În noua reglementare, tăierea creanțelor prin plan se face cu titlu provizoriu, doar dacă planul are succes.
[16] Ideea comparației e preluată din Carlo Rovelli, Ordinea timpului, Humanitas, București, 2019, p. 184.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
