Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [2-13 decembrie 2019]. Regimul juridic al încheierilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate. Obligația instanței de judecată de a-și exprima opinia asupra excepției invocate
16.12.2019 | Marieta SAFTA

Marieta Safta

Marieta Safta

I. În perioada de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României decizii ale Curții Constituționale pronunțate ca urmare a soluționării excepțiilor de neconstituțonalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție].

Față de deciziile publicate în această perioadă, ne vom referi în prezenta Notă la elemente care privesc regimul juridic al încheierilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate. Avem în vedere aici obligația instanței de judecată de a-și exprima opinia asupra excepției invocate, sens în care menționăm Decizia nr. 503 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 3 decembrie 2019, Decizia nr. 450 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 972 din 3 decembrie 2019, Decizia nr. 497 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 4 decembrie 2019, Decizia nr. 554 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 5 decembrie 2019, Decizia nr. 473 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 6 decembrie 2019 și Decizia nr. 514 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 11 decembrie 2019.

II. Cadrul legal aplicabil în materie

Potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție,

Curtea Constituțională are următoarele atribuții: (…) d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial (…)”;

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privnd organizarea și funcționarea Curții Constituționale[1],

”(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

III. Obligația instanței de judecată de a-și exprima, în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicată în cauză

Se observă faptul că în Decizia nr. 503/2019 (par. 6), Decizia nr. 450/2019 (par. 6), Decizia nr. 497/2019, (par. 17), Decizia nr. 554/2019 (par. 8) și Decizia nr. 473/ 2019 (par.14), Curtea Constituțională consemnează că instanța de judecată ”nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate” saunu formulează o opinie cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992”.

O situație particulară față de cele mai sus evidențiate identificăm în Decizia nr. 514/2019, unde Curtea Constituțională consemnează că instanța de judecată ”consideră că exprimarea opiniei instanţei judecătoreşti este obligatorie faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. Ca atare, instanţa se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a-şi exprima opinia.” (pct. 14)

Observăm sub acest aspect (sens în care am citat, de altfel, întregul art. 29 al Legii nr. 47/1992, iar nu numai alineatul 4 care menționează expres obligația la care ne referim), că legea distinge în mod clar între exprimarea opiniei instanței asupra excepției (în prima teză a alineatului 4), motivarea încheierii (în a doua teză a alineatului 4, corespunzătoare situației în care excepția de neconstituționalitate este ridicată din oficiu de către instanță și când nu mai putem vorbi de o ”opinie”, adică de o părere a instanței de judecată), și aspectele de inadmisibilitate, tratate în alin. (5) al art. 29, cu raportare la alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași articol. Mai observăm și faptul că teza întâi a alin. (4) al art. 29 cuprinde dispoziții imperative: sesizarea ”se dispune” printr-o încheiere; încheierea ”va cuprinde” opinia instanței asupra excepției[2]. De aceea, în Cursul de contencios constituțional[3] am reținut că ”atunci când instanța invocă din oficiu o excepție de neconstituționalitate, are obligația de a o motiva, iar, cât privește excepțiile de neconstituționalitate ridicate de părți sau de Ministerul Public, are obligația de a-și exprima, în încheierea de sesizare, opinia asupra acesteia”.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Constituționale în materie, distinct de deciziile mai sus enumerate, unde Curtea a reținut că, în mod ”contrar prevederilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992” instanța ”nu formulează o opinie cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate”, menționăm faptul că dispozițiile art.29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, au format, între altele, obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului[4].

Astfel, Avocatul Poporului a susţinut că textul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este neconstituţional pentru că obligaţia instanţei judecătoreşti de a-şi exprima opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată poate fi interpretată „ca o antepronunţare cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce urmează a fi supuse controlului de constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională”, ceea ce, în opinia sa, „vine în conflict cu independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi este contrară literei şi spiritului prevederilor art. 124 din Constituţie”. În argumentarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul excepţiei a considerat, de asemenea, că în cazul în care instanţa de judecată nu ar întocmi încheierea de sesizare a Curţii în forma prevăzută de lege, orice demers al Curţii Constituţionale „ar avea drept consecinţă ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii [sale] organice”. Totodată, a apreciat că dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece prin neexprimarea opiniei instanţei de judecată, Curtea Constituţională ar fi în imposibilitate să-şi aducă la îndeplinire menirea sa constituţională şi legală, de garant al supremaţiei Constituţiei, calitate ce-i este conferită de art. 142 din Legea fundamentală. De asemenea, a mai precizat că dispoziţiile legale criticate „afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi contravine prevederilor art. 24 din Constituţie”, întrucât Curtea Constituţională, în lipsa opiniei instanţei de judecată, „ar fi împiedicată să abordeze fondul conflictului de constituţionalitate şi să se pronunţe prin decizie asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de autor”.

În motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că:

– «formularea de către instanţa de judecată a opiniei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate constituie o formă de exprimare a legăturii ce trebuie să existe între judecătorul „a quo” şi judecătorul „a quem” în procesul de soluţionare a excepţiei sau, altfel spus, între judecătorul instanţei învestite cu judecarea procesului şi cel al instanţei de contencios constituţional care judecă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa primei instanţe»;

– «aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor art. 29 alin.(1) – (3) şi alin.(6) din Legea nr. 47/1992, această legătură este mult mai manifestă, întrucât în aplicarea textelor menţionate instanţa judecătorească, judecătorul „a quo”,are chiar un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia să respingă ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate care nu îndeplinesc cerinţele legii. În Italia, ţară a cărei legislaţie în materie a constituit principalul model pentru legiuitorul român, acest rol al instanţei este şi mai pronunţat, instanţa judecătorească având posibilitatea de a respinge excepţiile pentru vădită netemeinicie (manifesta infondatezza).»;

– ”obligaţia prevăzută în textul criticat ca instanţa să-şi prezinte opinia asupra excepţiei pe care nu ea o judecă nu încalcă nici o dispoziţie sau principiu constituţional. Textul de lege a fost conceput, încă din 1992, în ideea că alături de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în procesul de legiferare, şi instanţa, care aplică legea, să-şi poată exprima opinia cu privire la excepţia prin care este criticată legea aplicabilă în soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească.”;

– ”în mod evident, exprimarea opiniei de către instanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie.”;

– ”împrejurarea că unele instanţe judecătoreşti, din ce în ce mai puţine în ultima vreme, nu-şi îndeplinesc îndatorirea legală de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate constitui un temei pentru constatarea neconstituţionalităţii textului de lege respectiv. A accepta punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului ar însemna să se transfere pe seama textului de lege criticat consecinţele posibile ale încălcării acestuia de către unele instanţe de judecată, care ignoră o obligaţie legală privind conţinutul încheierii prin care instanţa sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.”

Şi în doctrina de drept constituțional s-au exprimat opinii în același sens, întrucât „constituţionalitatea este o problemă de drept public, ea nu impietează asupra independenţei judecătorului[5].

Așa cum Curtea Constituțională a consemnat expres în considerentele Deciziei nr. 353/2005, cu referire la o jurisprudență deja consolidată, „lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei, de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională” (Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). De asemenea, „lipsa de diligență a autorităţii publice şi culpa sa în îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din lege nu pot reprezenta un impediment în calea valorificării depline a dreptului la apărare, în speţă, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în scopul realizării controlului de constituţionalitate a unui text de lege de care depinde soluţionarea cauzei” (Decizia nr. 171 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005).

Pe această linie de jurisprudență, respectiv de interpretare a cadrului constituțional și legal aplicabil în materia contenciosului constituțional, în mod consecvent Curtea Constituțională, subliniind obligația instanțelor de respectare a legii, s-a învestit și a soluționat excepțiile de neconstituționalitate cu privire la care a fost sesizată de instanțele de judecată, indiferent dacă acestea și-au exprimat sau nu opinia asupra excepție de neconstiuționalitate respective, sens în care sunt și deciziile selectate pentru perioada de referință pe care o avem în vedere prin prezenta Notă.

În ceea ce ne privește, am ales să evidențiem aceste repere jurisprudențiale pentru a sublinia și necesitatea întăririi dialogului între instanțele de judecată și Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate constituind poate cadrul în care este cel mai vizibil acest dialog. Așa cum am arătat și în Cursul de contencios constituțional[6], ”deși competența de soluționare a excepției de neconstituționalitate aparține în mod exclusiv Curții Constituționale, procedura de soluționare a acesteia realizează asocierea instanțelor judecătorești la procesul de control al constituționalității”. Desigur că ”dialogul între judecătorul a quo și judecătorul ad quem se desfășoară în limita și cu respectarea competențe fiecăruia dintre aceștia, și numai în acest cadru se realizează asocierea instanțelor judecătorești la realizarea controlului de constituționalitate”[7].

Exprimarea opiniei instanțelor de judecată asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața lor și cu privire la care sesizează Curtea Constituțională constituie o expresie a acestui dialog, în beneficiul justițiabilului, în realizarea dreptului de acces la justiție în general și a accesului la justiția constituțională, în special.

Din această perspectivă, regimul juridic al încheierilor pronunţate asupra cererilor de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate este susceptibil de o tratare mult mai amplă, astfel încât înțelegem să îl abordăm pe parcursul mai multor Note de jurisprudență.


[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
[2] A se vedea pentru distincția în privința forme de redactare a actelor normative – art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia ”Dispozițiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; aceste situații trebuie să rezulte expres din redactarea normelor.
[3] T. Toader, M. Safta, Ed. Hamangiu, 2017, p. 121.
[4] Decizia nr. 353 din 29 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005.
[5] I. Muraru, Avocatul Poporului şi controlul de constituţionalitate, în Revista română de drept privat nr. 1/2010, pp. 121-142.
[6] Op. cit., p. 121.
[7] Ibidem, p. 124.


Conf. univ. dr. Marieta Safta


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Notă de jurisprudență a Curții Constituționale [2-13 decembrie 2019]. Regimul juridic al încheierilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate. Obligația instanței de judecată de a-și exprima opinia asupra excepției invocate”

  1. Florin-Iulian HRIB spune:

    Interesant! Poate într-una din notele viitoare veţi arăta şi ce sancţiune riscă instanţa de judecată care nu-şi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de vreuna dintre părţi…

    De asemenea, ar fi şi mai interesant dacă aţi explica de ce sau dacă excepţia de neconstituţionalitate are prioritate faţă de orice alte excepţii procesuale invocate în cursul unui proces. Eu am scris ceva pe acest subiect – v. link: https://www.juridice.ro/637415/exceptia-de-neconstitutionalitate-are-prioritate-fata-de-exceptia-de-necompetenta-sau-alte-exceptii-procesuale.html –, însă funcţia şi experienţa dvs. vă îndrituiesc să emiteţi o părere mult mai calificată decît a subsemnatului.

    În fine, fără nicio legătură cu tema abordată supra, vă întreb dacă la CCR s-a luat în calcul propunerea pe care am exprimat-o în cursul vizitei de lucru organizate de SNG în 2016, potrivit căreia absolvenţii SNG ar avea dreptul să opteze pentru funcţii de grefieri în cadrul Curţii Constituţionale?

    Vă mulţumesc anticipat pentru răspuns!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.