Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

CJUE. C‑627/19 PPU. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală. Mandat european de arestare emis de parchetul unui stat membru în vederea executării unei pedepse. Prof. univ. dr. Camelia Toader, judecător raportor
16.12.2019 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Content, Drept penal, Jurisprudență, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Articolul 6 alineatul (1) – Noțiunea de «autoritate judiciară emitentă» – Criterii – Mandat european de arestare emis de parchetul unui stat membru în vederea executării unei pedepse

Judecător raportor a fost prof. univ. dr. Camelia Toader, judecător român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

 Acțiunea principală și întrebarea preliminară

La data de 24 aprilie 2019, procurorul Regelui din Bruxelles a emis un mandat european de arestare împotriva lui ZB în scopul executării unei hotărâri pronunțate la 7 februarie 2019 de tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Belgia) [Tribunalul de Primă Instanță francofon din Bruxelles], prin care ZB a fost condamnat la pedepse cu închisoarea de 30 de luni și de un an.

La data de 3 mai 2019, ZB a fost arestat în Țările de Jos în temeiul mandatului european de arestare.

În aceeași zi, Openbaar Ministerie (Ministerul Public, Țările de Jos) a sesizat rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos), în temeiul articolului 23 din Overleveringswet (Legea privind predarea) în versiunea aplicabilă cauzei principale, pentru examinarea mandatului european de arestare.

Instanța de trimitere arată, pe de o parte, că din informațiile furnizate de autoritățile belgiene în cadrul procedurii principale reiese că, în Belgia, membrii parchetului participă la administrarea justiției și acționează în mod independent, fără a fi supuși, direct sau indirect, unor ordine sau instrucțiuni individuale din partea puterii executive.

Pe de altă parte, această instanță constată că reglementarea belgiană privind mandatul european de arestare nu prevede posibilitatea de a formula o cale de atac distinctă împotriva deciziei de a emite un astfel de mandat.

Prin urmare, instanța menționată ridică problema dacă condiția care figurează la punctul 75 din Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), potrivit căreia decizia de a emite un mandat european de arestare și în special caracterul proporțional al unei astfel de decizii trebuie să poată face obiectul unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective, se aplică și în cazul în care mandatul european de arestare urmărește executarea unei pedepse privative de libertate.

Deși instanța de trimitere consideră că cerințele impuse prin Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), precum și prin Hotărârea din 27 mai 2019, PF (Procurorul General al Lituaniei) (C‑509/18, EU:C:2019:457), trebuie să fie îndeplinite în cazul tuturor mandatelor europene de arestare, indiferent dacă sunt emise pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse, inclusiv atunci când se întemeiază pe o hotărâre executorie pronunțată de o instanță, totuși aceasta subliniază că, în speță, autoritatea judiciară emitentă și Ministerul Public neerlandez sunt de altă opinie.

 În aceste condiții, Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dacă un mandat european de arestare vizează executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr‑o hotărâre executorie pronunțată de un judecător sau de o instanță, în timp ce mandatul european de arestare este emis de un procuror care participă la administrarea justiției în statul membru emitent și a cărui independență în exercitarea funcțiilor sale inerente emiterii unui mandat european de arestare este garantată, mai este valabilă condiția de a putea exercita împotriva deciziei de emitere a unui mandat european de arestare și în special împotriva proporționalității unei astfel de decizii o cale de atac jurisdicțională care să satisfacă pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective?”

 Cu privire la procedura de urgență

La data de 17 septembrie 2019, Camera întâi a Curții a decis, la propunerea judecătoarei raportoare, după ascultarea avocatului general, să soluționeze cauza C‑627/19 PPU în procedură preliminară de urgență.

Astfel, după ce a arătat că trimiterea privea interpretarea Deciziei‑cadru 2002/584, care face parte din titlul V din partea a treia din Tratatul FUE, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție, și, prin urmare, era susceptibilă, astfel cum solicita instanța de trimitere, să fie soluționată potrivit procedurii preliminare de urgență prevăzute la articolul 23a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 107 din Regulamentul de procedură al Curții, Camera întâi a Curții s‑a întemeiat pe împrejurarea că ZB era reținut, începând de la 3 mai 2019, în vederea extrădării, așteptând o decizie cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în privința sa, și că menținerea sa în detenție depindea de soluționarea litigiului principal.

Cu privire la întrebarea preliminară

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Decizia‑cadru 2002/584 trebuie interpretată în sensul că se opune unei legislații a unui stat membru care, în condițiile în care atribuie competența de a emite un mandat european de arestare în scopul executării unei pedepse unei autorități care, deși participă la administrarea justiției acestui stat membru, nu este ea însăși o instanță judecătorească, nu prevede existența unei căi de atac jurisdicționale distincte împotriva deciziei acestei autorități de a emite un astfel de mandat european de arestare.

Trebuie amintit de la început că atât principiul încrederii reciproce între statele membre, cât și principiul recunoașterii reciproce, care are la bază el însuși încrederea reciprocă dintre acestea din urmă, au o importanță fundamentală în dreptul Uniunii, având în vedere că permit crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interioare. Mai concret, principiul încrederii reciproce impune, îndeosebi în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, fiecăruia dintre aceste state să considere, mai puțin în situații excepționale, că toate celelalte state membre respectă dreptul Uniunii și în special drepturile fundamentale recunoscute de acesta [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 36 și jurisprudența citată].

De asemenea, este necesar să se observe că Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum reiese din considerentul (6) al acesteia, constituie prima concretizare în domeniul dreptului penal a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, consacrat la articolul 82 alineatul (1) TFUE, care a înlocuit articolul 31 UE în temeiul căruia a fost adoptată această decizie‑cadru. De atunci, cooperarea judiciară în materie penală s‑a dotat progresiv cu instrumente juridice a căror aplicare coordonată este destinată să consolideze încrederea statelor membre în ordinile lor juridice naționale, în scopul de a asigura recunoașterea și executarea în Uniune a hotărârilor judecătorești în materie penală pentru a evita orice impunitate a autorilor infracțiunilor.

Principiul recunoașterii reciproce, care stă la baza structurii Deciziei‑cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alineatul (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C‑261/09, EU:C:2010:683, punctul 36 și jurisprudența citată).

Astfel, potrivit dispozițiilor Deciziei‑cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 și 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia‑cadru (Hotărârea Curții din 29 ianuarie 2013, Radu, C‑396/11, EU:C:2013:39, punctul 36 și jurisprudența citată).

Curtea a statuat de asemenea că numai mandatele europene de arestare, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2002/584, trebuie executate în conformitate cu dispozițiile acesteia. Or, din acest articol reiese că un astfel de mandat de arestare constituie o „decizie judiciară”, ceea ce impune ca acesta să fie emis de o „autoritate judiciară” în sensul articolului 6 alineatul (1) din această decizie‑cadru [Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456, punctul 46, precum și jurisprudența citată].

În speță, instanța de trimitere arată că din informațiile comunicate de autoritățile belgiene în cadrul procedurii principale rezultă că, în Belgia, parchetele îndeplinesc cerințele care decurg din cuprinsul punctelor 51 și 74 din Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), pentru a fi considerate „autoritate judiciară emitentă”, întrucât participă la administrarea justiției penale a acestui stat membru și acționează în mod independent în exercitarea funcțiilor inerente emiterii unui mandat european de arestare.

În această privință, guvernul belgian a confirmat de asemenea, în observațiile sale scrise și orale, că independența Ministerului Public în cadrul desfășurării cercetărilor și a urmăririi penale individuale este garantată de Constituția belgiană. Guvernul belgian a arătat totodată că, deși ministrul justiției poate elabora directive în domeniul politicii penale, acestea nu constituie nici somații, nici instrucțiuni privind o anumită cauză.

Instanța de trimitere ridică totuși problema dacă, având în vedere punctul 75 din Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), decizia de a emite un mandat european de arestare în scopul executării unei pedepse trebuie să poată face obiectul unei acțiuni în justiție în statul membru emitent.

În această privință, sistemul mandatului european de arestare cuprinde o protecție pe două niveluri a drepturilor în materie de procedură și a drepturilor fundamentale de care trebuie să beneficieze persoana căutată, având în vedere că, la protecția judiciară prevăzută la primul nivel, cu ocazia adoptării unei decizii judiciare naționale cum este un mandat de arestare național, se adaugă protecția care trebuie să fie asigurată la cel de al doilea nivel, cu ocazia emiterii mandatului european de arestare, care poate interveni, dacă este cazul, în termene scurte după adoptarea respectivei decizii judiciare naționale [Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456, punctul 67 și jurisprudența citată].

Astfel, în ceea ce privește o măsură, cum este emiterea unui mandat european de arestare, care este de natură să aducă atingere dreptului la libertate al persoanei în cauză, această protecție implică adoptarea, cel puțin la unul dintre cele două niveluri ale protecției menționate, a unei decizii care îndeplinește cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective [Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456, punctul 68].

În special, al doilea nivel de protecție a drepturilor persoanei în cauză presupune că autoritatea judiciară emitentă controlează respectarea condițiilor necesare pentru această emitere și examinează în mod obiectiv, ținând seama de toate elementele incriminatoare și dezincriminatoare, și fără a fi expusă riscului de a face obiectul unor instrucțiuni din exterior, în special din partea puterii executive, dacă emiterea respectivă are un caracter proporțional [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456, punctele 71 și 73].

În ceea ce privește mandatul european de arestare emis pentru efectuarea urmăririi penale, Curtea a adăugat că, atunci când dreptul statului membru emitent atribuie competența de emitere a unui mandat european de arestare unei autorități care, deși participă la administrarea justiției din acest stat membru, nu este ea însăși o instanță judecătorească, decizia de emitere a unui astfel de mandat de arestare și în special caracterul proporțional al unei astfel de decizii trebuie să poată fi supuse în respectivul stat membru unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective [Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456, punctul 75].

În speță, spre deosebire de situațiile în care s‑au pronunțat Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchete din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), precum și Hotărârea din 27 mai 2019, PF (Procurorul General al Lituaniei) (C‑509/18, EU:C:2019:457), care priveau mandate europene de arestare emise pentru efectuarea urmăririi penale, cauza principală privește un mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse.

În această privință, un astfel de mandat se întemeiază, după cum reiese din articolul 8 alineatul (1) literele (c) și (f) din Decizia‑cadru 2002/584, pe o hotărâre executorie prin care s‑a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei interesate, prin care prezumția de nevinovăție de care beneficiază această persoană este răsturnată în cursul unei proceduri judiciare care trebuie să răspundă cerințelor care decurg din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale.

Într‑o astfel de situație, controlul jurisdicțional la care face referire punctul 75 din Hotărârea din 27 mai 2019, OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau) (C‑508/18 și C‑82/19 PPU, EU:C:2019:456), și care răspunde necesității de a asigura persoanei căutate în temeiul unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse o protecție jurisdicțională efectivă este realizat prin hotărârea executorie.

Astfel, existența unei proceduri judiciare anterioare prin care s‑a statuat asupra vinovăției persoanei căutate permite autorității judiciare de executare să prezume că decizia de a emite un mandat european de arestare în scopul executării unei pedepse este rezultatul unei proceduri naționale în cadrul căreia persoana care face obiectul unei hotărâri executorii a beneficiat de toate garanțiile proprii adoptării acestui tip de decizie, în special de cele rezultând din drepturile fundamentale și din principiile juridice fundamentale, menționate la articolul 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584.

În plus, dispozițiile Deciziei‑cadru 2002/584 prevăd ele însele o procedură conformă cerințelor articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, independent de modalitățile de punere în aplicare a acestei decizii‑cadru alese de statele membre (Hotărârea din 30 mai 2013, F, C‑168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 47).

Pe de altă parte, atunci când un mandat european de arestare este emis în scopul executării unei pedepse, proporționalitatea sa rezultă din condamnarea pronunțată, care, astfel cum reiese din articolul 2 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2002/584, trebuie să constea într‑o pedeapsă sau într‑o măsură de siguranță cu o durată de cel puțin patru luni.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Decizia‑cadru 2002/584 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei legislații a unui stat membru care, în condițiile în care atribuie competența de a emite un mandat european de arestare în scopul executării unei pedepse unei autorități care, deși participă la administrarea justiției acestui stat membru, nu este ea însăși o instanță judecătorească, nu prevede existența unei căi de atac jurisdicționale distincte împotriva deciziei acestei autorități de a emite un astfel de mandat european de arestare.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Deciziacadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Deciziacadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei legislații a unui stat membru care, în condițiile în care atribuie competența de a emite un mandat european de arestare în scopul executării unei pedepse unei autorități care, deși participă la administrarea justiției acestui stat membru, nu este ea însăși o instanță judecătorească, nu prevede existența unei căi de atac jurisdicționale distincte împotriva deciziei acestei autorități de a emite un astfel de mandat european de arestare.

:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti