ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS: Soluția în primă instanță a Tribunalului București în dosarul Colectiv reprezintă un pas important către normalitate și dreptate
17 decembrie 2019 | JURIDICE.ro
Casa de avocatură asistă pro bono 45 de supraviețuitori și persoane apropiate ale victimelor din Colectiv în cadrul procesului penal
După ce a amânat pronunțarea hotărârii de două ori, Tribunalul București a dat luni, 16 decembrie 2019, sentința în dosarul 17008/3/201 („Dosarul Colectiv”). Deși au trecut mai mult de patru ani de la evenimentul care a zguduit și a îndoliat România, iar magistrații au dat primul verdict mai târziu decât așteptat, salutăm decizia instanței și considerăm că acest moment reprezintă un pas important către normalitate și dreptate. Cazul este, prin amplitudinea daunelor, prin complexitatea tragediei produse, și mai ales, a sferei vinovaților, fără precedent în jurisprudența română. Din această perspectivă, deși procesul a evoluat destul de greu, hotărârea din 16 decembrie 2019 marchează punctul zero de la care suntem convinși că Justiția va oferi mult mai eficient răspunsuri la întrebările legate de incidentul din Colectiv. Nu în ultimul rând, sperăm că soluția definitivă ce urmează a fi pronunțată de instanța de apel va fi satisfăcătoare și cât mai aproape de așteptările legitime ale rudelor și familiilor victimelor tragediei petrecute în clubul Colectiv.
Instanța a dispus condamnarea inculpaților din dosarul Colectiv la pedepse cu închisoarea și obligarea acestora și a părților responsabile civilmente la acoperirea prejudiciilor provocate victimelor și familiilor persoanelor decedate în clubul Colectiv, în cuantum de peste 50 milioane de euro, reprezentând daune morale și materiale. Soluția pronunțată în primă instanță este rezultatul unui proces penal inițiat în anul 2015, în urma incendiului din Clubul Colectiv în care și-au pierdut viața 64 de persoane și alte câteva zeci au suferit vătămări corporale grave.
Avocații din cadrul ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS asistă pro bono 45 de părți civile în dosarul Colectiv, atât supraviețuitori, cât și persoane apropiate ale victimelor. Echipa de avocați, coordonată de av. Călin-Andrei Zamfirescu, este formată din Doru Cosmin Ursu, avocat colaborator senior, și Ionuț Chisăr, avocat colaborator.
***
Despre ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS
ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS (ZRVP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.
ZRVP are o echipă de 65 de avocați, dintre care 13 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu și Mihai Băjenaru (asociați), domnul prof. dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro