Liberté, egalité… justiție?!

Noemi Cădariu

De peste 3000 de ani oamenii au dezbătut și au avut tendința ușor filosofică de a se întreba ce reprezintă cu adevărat justiția ori dreptatea. Cândva, păreau a fi sinonime, însă odată cu trecerea timpului, s-a ajuns la trista concluzie că dreptatea nu e mereu legală, iar justiția nu e mereu morală.

Ceea ce ne sare în ochi la ce ne place nouă să numim justiție astăzi, în comparație cu ceea ce era considerat a fi justiție în zilele ce au apus, este egalitatea în fața legii; nimeni nu este mai presus de lege. În cărți, cel puțin, așa s-ar zice…

Cu toate acestea, ce înseamnă până la urmă justiția? Dreptatea? Cu adevărat știm mai multe decât cei ce au fost înaintea noastră? Cu adevărat am reușit să înțelegem concepte cu care strămoșii noștri, și poate și ai lor, și-au bătut capul, ori trăim în deziluzia că deținem adevărul absolut? Până la urmă, nici ei n-ar fi zis că greșesc…

Americanii, că tot ne place să le preluăm cultura (peiorativ, bineințeles), pun semnul egal între dreptate si justiție, cel puțin terminologic vorbind; pe alocuri, rătăcită, și o ușoară sinonimie cu echitatea și corectitudinea. Să fie o simplă abordare lexicală, o sinistră coincidență faptul că noi alegem să le definim diferit? Să fie la fel de îndepărtate în viața de zi cu zi întocmai ca în dicționar? Floare-albastră! Totuși este trist în lume…

Ca viitori juriști, înțelegem destul de devreme faptul că nu întotdeauna justiția efectivă va împărți cu adevărat dreptatea, la fel cum nu întotdeauna adevărul judiciar, adevărul scris negru pe alb într-o hotărâre de condamnare ori achitare va reprezenta și adevărul faptic. Însă, pentru un om nefamiliarizat cu mediul juridic, care vine în fața instanței de judecată ținându-și strâns în pumn adevărul, dreptatea și speranța, va reprezenta un adevărat șoc să vadă cu ochii lui că, de multe ori, justiția e legată la mâini, nu la ochi. Fără regulile stricte la care s-a ajuns astăzi datorită (ori din cauza, depinde pe cine intrebi) codificărilor și legiferării, am trăi într-un adevărat haos, o reînviere a legii talionului într-o lume a cărei aviditate crește sporit cu fiecare minut…, dar chiar și aceste reguli, cu tot ajutorul pe care îl aduc, încurcă. Încurcă un om simplu, care poate are dreptate, dar căruia trebuie să-i arăți sfoara din jurul încheieturilor și să-i spui, mai mult șoptit, a jale: nu se mai poate face nimic! Până la urma, nici dreptatea nu mai e ce-a fost… sau aia era justiția?

Într-o lume în care suntem învățați din școală, de la o vârstă fragedă, că cel mare e fără de greșeală, că ceea ce-ți va spune învățătorul ori profesorul e întotdeauna litera de lege, fără a avea curajul de a contesta informația ce-ți este transmisă, într-o lume în care nu ți se predau principii de bază, morale, ci opinii gata conturate de cineva al cărui sistem de referință poate fi, până la urmă, diferit de al tău, într-o lume în care nu ești încurajat să-ți formezi propriile opinii, bazate pe aceste principii unanim acceptate de societate, ci ești oarecum constrâns să îmbrățișezi de bun ceea ce ți se dă de-a gata, cum ne putem aștepta ca noi, tinerii de astăzi, dar mai ales juriștii de mâine, să putem judeca? Să putem apăra? Să putem acuza? Nu ne este însăși rațiunea viciată de ceea ce alții au gândit pentru noi? Nimeni nu este mai presus de lege, nimeni nu este fără de greșeală… mai puțin profesorul, nu-i așa?

Educația este cheia evoluției, dar putem considera școala de astăzi educație? Putem considera că examenele unde îți sunt testate memoria și capacitatea de a reține soluții date de doctrină, amestecate pe alocuri cu jurisprudența Înaltei Curți, ne pregătesc pentru ceea ce urmează? Putem considera școala de azi ca fiind un sistem eficient atunci când profesorii fug de examinările orale, vitale pentru formarea unui student a cărui carieră se va compune semnificativ și din oralitate, pentru că… durează mai mult? Putem considera eficient un sistem în care studenții sunt revoltați că nu există răspunsuri standard pentru interviuri la fel ca pentru grile? Până la urmă, putem fi surprinși de asta având în vedere că nimeni nu te învață să fii propria persoană, cu propriile opinii? Cum ne putem aștepta să nu ne fie frică să… gândim, atunci când orice greșeală în judecată este grav apostrofată, nu analizată și corectată… atunci când orice opinie diferită de a majorității, ori doar de a profesorului, atrage oprobriul? Atunci când, în loc să ni se permită să ne ridicăm ca pasărea phoenix din greșelile de la început de drum, suntem lăsați să ne înecăm în propria cenușă?

Ca tânără, ca viitor jurist, consider că cel mai important și folositor lucru pe care ni l-ar putea spune un profesor atunci când greșim ori când ne ia mai mult să înțelegem rațiunea din spatele unui concept, ar fi următorul: e în regulă să nu fim cu toții de acord. Nici pe Cesare Beccaria nu l-au agreat mulți la început.

Justiția nu poate exista fără cei care o înfăptuiesc, ori dacă cei care o înfăptuiesc nu sunt pregătiți în primul rând din punct de vedere moral și social, dacă sunt simple slugi ale legiuirilor scrise, atunci discrepanța care există astăzi între dreptate și justiție va deveni o adevărată prăpastie.

Noi suntem tinerii de astăzi, dar vom fi pregătiți să împărțim justiția de mâine? Voi sunteți adulții de astăzi, dar sunteți pregătiți să vă întâlniți cu justiția de mâine?

Noemi Cădariu
Student, Facultatea de Drept, Universitatea din București

Citeşte mai mult despre dreptate, Facultatea de Drept - Universitatea din Bucureşti, Justitie, Noemi Cădăriu! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.