Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

AMR, AJADO si UNJR susțin protestul grefierilor ref. eliminarea pensiilor de serviciu


18 decembrie 2019 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Miercuri, 18 decembrie 2019, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) au dat publicității următorul comunicat:

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, precum și punctele 21 și 29 înscrise pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților astăzi, data de 18.12.2019, privind supunerea spre aprobare a proiectului de lege referitor la “eliminarea/abrogarea pensiilor speciale” (proiect ce cuprinde și situația sistemului de justiție),

Luând act de demersul sindicatelor și asociației personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete de a întrerupe activitatea, ca formă de protest împotriva acestei măsuri și a modalității netransparente în care a fost redactat proiectul, precum și a modului ocult în care a ajuns, cu o rapiditate nejustificată pe masa organului legislativ, deși, în ședința din data de 10.12.2019 a comisiei de muncă și protecție socială, Ministerul Justiției a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris, în acest sens,

Asociația Procurorilor din România (APR, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) susțin cu convingere acțiunea motivată și îndreptățită a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar.

Atragem atenția asupra faptului că proiectul nesocotește, în primul rând, caracterul pensiilor personalului din sistemul de justiție, de vreme ce acestea sunt tratate prin proiect ca “pensii speciale”, cu toate că, în mod expres, în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice dreptul recunoscut este “pensie de serviciu”. Dacă organul legislativ nu face nici măcar această diferență de regim, determinată de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de incompatibilități și interdicții, de asigurarea elementelor pentru activitatea justiției, ca serviciu public, este greu de înțeles cum va dezbate și vota asupra unui drept esențial pentru sistemul de justiție.

O atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii